Oľga Gluštíková, Provocarea femeii biologice

Despre dificultățile de traducere pe care le ridică textele Oľgăi Gluštíková

Născută în 1987, poeta provine din Slovacia de Nord. A lucrat ca jurnalist la diverse reviste și ziare regionale și, până de curând, chiar și la un cotidian. A publicat recenzii în revista literară lunară Knižná revue. Este unul dintre întemeietorii cercului literar BRAK (Bratislavský Klub – Clubul din Bratislava), care îi reunește pe unii dintre cei mai talentați tineri poeți și prozatori slovaci, astăzi în vârstă de treizeci-treizeci și cinci de ani. Oľga a debutat în 2014, cu volumul Depusă pe copaci, iar în decembrie 2017 i-a apărut cel de-al doilea volum, Atlasul femeilor biologice, unul dintre cele mai însemnate evenimente editoriale ale anului în Slovacia.

Limbajul civil și direct al autoarei i-ar putea crea traducătorului impresia că nu ne va întâlni aici cu niciun fel de capcane specifice. Dulce și înșelătoare iluzie… Dincolo de realitatea – devenită, la nivel de afirmație, aproape un truism – că „nu se poate să nu existe capcane atunci când traducem dintr-o limbă slavă într-una romanică”, apar și aici, desigur, „la fel precum în cazul specific al oricărui autor” (da, știm, desigur, alt truism), situații particulare, (mai mult sau mai puțin) neprevăzute, cărora Adriana Furíková și cu mine trebuie să le facem față, în tentativa de a tălmăci pentru cititorul român versul subtil, dar puternic, profund și complex al Oľgăi Gluštíková.

Riscând să mă repet, voi menționa aici utilizarea sensibil mai redusă în slovacă decât în română (mai ales, în limbajul cotidian) a reflexivului sau a pasivului verbal cu sens generalizator: în slovacă, se folosește mult mai des forma (prezentă adesea în vechea limbă română a cronicarilor)

„zic / spun / vorbesc / afirmă că… ”

(și, de cele mai multe ori, fără menționarea propriu-zisă a subiectului: abstract, nespecificat, nerostit, nediferențiat, neexplicitat [gata, am închis dicționarul de sinonime] – ei, aceia, „lumea”, oamenii, unii zic etc.) decât exprimarea mai evident explicită cu care suntem obișnuiți în română, și care utilizează fie impersonalul „se”

„se zice / se vorbește / se afirmă / se pomenește / se cunoaște etc. că…”,

fie participiul precedat de forma corespunzătoare a verbului „a fi” – care, de fapt, este tot o manieră de a eluda sau a abstractiza subiectul „autor al acțiunii”:

„este cunoscut / este pomenit / este verificat / este confirmat etc. că…”

Într-un context mai puțin personalizat, afirmația ar putea părea banală sau superfluă, dar, în cazul de față, trebuie să ținem seama de faptul că poezia Oľgăi Gluštíková se concentrează, în mare măsură (și, repetăm, cu o forță artistică demnă de toată admirația), asupra femeii (în general), femeilor (concretizate și / sau denumite ca personaje în fiecare dintre poeme) individualizate în particular și condiției / chestiunii / problemelor feminității în ansamblul lor, ceea ce devine, la nivel lexical și gramatical, o nesecată sursă de „autori de fapte sau de atitudini”, așadar subiecți logici și / sau subiecte gramaticale la persoana a treia plural, deci de potențiale înlocuiri ale nominativului cu reflexivul sau pasivul verbal – și invers. Pentru ca tacâmul să fie complet, iar traducătorul să-și soarbă cu nesaț întreaga cupă cu mied otrăvit a capcanelor de specialitate, limbile slave central-europene conțin și categoria substantivelor animate (definind ființe umane, animale, dar – n. b. – nu vegetale) și inanimate (care se referă la lucruri, obiecte și plante – nu vă fie cu mirare: în gramatica cehă, slovacă și polonă, „stejarul” și „rapița” sunt obiecte, dar „virusul” și „bacteria” nu), acestea din urmă declinându-se în mod identic cu cele animate feminine. Pe scurt, dacă avem un verb la persoana a treia plural, genul feminin, iar subiectul nu este menționat sau sugerat, habar nu avem, în lipsa unor eventuale indicații contextuale sau de orice altă natură, dacă autorii (-arele) acțiunii sunt niște cartofi, niște balerine sau niște șosete. Însumând și integrând toate acestea în contextul cu totul particular al poeziei autoarei la care ne referim aici, am avut, împreună cu Adriana Furíková, ceva bătaie de cap în a pune cap la cap niște lucruri care, în aparență, se băteau cap în cap. (Și trebuie spus – nu neapărat în paranteza în care, în mod formal, ne aflăm în acest moment – că intuiția feminină a foarte tinerei, dar extrem de promițătoarei și talentatei mele colaboratoare în ale traducerii din slovacă ne-a ajutat de multe ori să găsim formularea potrivită, spre a reda în limba română subtilitatea și complexitatea versului uneia dintre cele mai originale voci ale poeziei slovace contemporane.)

Exemple:

pýtajú sa, o čom
budú ďalšie moje knihy:

(Spisovateľka Elena [48] – Elena, scriitoare [48 de ani])

În mod formal, traducerea ar fi sunat în felul următor:

se întreabă despre ce voi scrie
în următoarele mele cărți: 

Toate bune și frumoase, dar cine „se” întreabă? Colac peste pupăză, pentru verbul în cauză, forma corespunzătoare persoanei a treia plural este identică aceleia de la singular. Așadar, se întreabă unul, una, sau mai mulți, eventual mai multe? Sunt substantiv(e) animat(e) sau inanimat(e)? Bărbați, femei, băieți, fetițe? cartof(i), balerină(e), șosetă(e)? Pentru a răspunde la aceste „simple întrebări, am fost nevoiți să parcurgem întregul ciclu de poeme al curajoasei autoare, spre a ne lămuri că aceia care se întreabă sunt ei, toți, lumea, oamenii, toți cei din jur, toți cei care ne / o cunosc (pe Elena, scriitoare, în vârstă de 48 de ani), pluralul acela total, globalizant, complex, nedefinit, pe care în limba română îl putem exprima numai prin masculinul persoanei a treia plural, care (în acest caz, la fel ca și în limba-sursă) este capabil să cuprindă această „globalizare” semantică, neexcluzând nici ființe, nici obiecte, nici pe ei, nici pe ele, nici pe el, nici pe ea:

ei se întreabă despre ce voi scrie
în următoarele mele cărți:

 Similar, din același poem:

pýtajú sa, čo po nás zostane:

ei se întreabă ce vom lăsa în urma noastră:

Desigur, ni se poate reproșa „masculinizarea” acțiunii și a contextului, faptul că din varianta aleasă ar putea rezulta că întrebarea este pusă numai de către „ei”, masculinii, masculii, bărbații, animații etc., etc. Bine: ne asumăm limitele aferente oricărei, nu numai acestei traduceri. Credem însă că lectura completă a Atlasului femeilor biologice (sau măcar a secvențelor pe care le-am ales spre a fi publicate în Revista de traduceri literare) îl va putea edifica pe cititor cu privire la intențiile reale ale autoarei.

Exemplu:

musíme povedať, že jej predchodkyne
boli lekárky, vojačky, snajperky
treťorodičky, upratovačky aj kuchárky

(O svätej Frustrácii [20]):

De data aceasta, avem a face cu o „mică” schimbare, dar, în esență, problema rămâne aceeași: avem a face cu un plural (da, la persoana întâi, nu a treia), dar pe care, în materie de concretizare a autorilor acțiunii, îl putem explicita încă și mai puțin decât mai înainte: din păcate, persoana întâi a pluralului nu are, nici în slovacă, nici în română, nici măcar genul care, la persoana a treia, ne putea furniza, de bine, de rău, oarece indicații. Formal, traducerea ar suna în felul următor:

(noi) trebuie să spunem că acelea dinaintea ei
au fost doctorițe, ofițerese, lunetiste
mame cu trei copii, femei de serviciu și bucătărese.

(Despre Sfânta Frustrare, la 20 de ani):

Ei bine – care noi?! Cine suntem noi? Femei, bărbați, obiecte, plante, animale? În mod concret: cum ne cheamă, cum ne numim, cine suntem noi, aceste subiecte abstract (ne)definite ale acestei stranii propoziții? Nimic nou sub soare, atât metoda, cât și explicația sunt identice celor anterioare: din nou, soluția este parcurgerea întregului material, iar răspunsul – subiectul care aici trebuie să spună, la fel cum mai înainte trebuia să întrebe, sunt / suntem ei / noi, toți, lumea, oamenii, toți cei din jur, toți cei care ne / o cunosc (pe aceea în vârstă de douăzeci de ani care se identifică Sfintei Frustrări), pluralul acela total, globalizant, complex, nedefinit, pe care în limba română îl putem exprima – dată fiind, în acest caz, persoana întâi a pluralului și inexistența genului aferent acestei categorii – numai printr-o tehnică oarecare de depersonalizare, generalizare, în ultimă instanță abstractizare. Vom reuși să cuprindem astfel această nouă „globalizare” semantică, ce ne refuză, ingrată, chiar și puținele indicații pe care ni le-ar fi putut furniza genul. De data aceasta, ne-a salvat verbul unipersonal:

trebuie spus că acelea dinaintea ei
au fost doctorițe, ofițerese, lunetiste
mame cu trei copii, femei de serviciu și bucătărese.

Similar, din același poem:

Ce-i drept, aici lucrurile au fost ceva mai clare, întrucât subiectul vorbitor colectiv, exprimat la persoana întâi plural, era, în mod evident, ele. De ce? De exemplu, fiindcă discută despre povara lunară (superbă găselniță a tinerei poete care, până acum, nu a fost, dar – știu chiar de la ea – nici nu și-a dorit să devină mamă). Despre obsesiva întrebare care apare în urma pașilor mărunți către baie (câte femei nu s-au întrebat vreodată cu speranță, cu optimism, cu disperare, cu resemnare: oare am rămas?). Despre (lipsa de) gravitație (alt moment antologic, alt joc de cuvinte de zile mari, dovedind fără putință de tăgadă că Gluštíková are întotdeauna cuvintele la ea) care persistă. Dar și despre dimineața când (desigur, tot ele) vor învia complet zăpăcite, / pripite și premature / din băltoaca propriului sânge / mânjit în roz. Rar mi s-a întâmplat să iau contact cu o mai amară, mai disperată, dar și mai sensibilă odă înălțată feminității, dar și cu un argument mai puternic pentru a traduce o persoană a treia plural (gramatical) nedefinită în original, dar semantic și metaforic atât de feminină, printr-o identică persoană a treia, dar de un gen (da, acesta) definit și asumat.

Este cazul să o mărturisim fără echivoc: în afara problemei gramaticale și de traducere mai sus amintite și dezbătute, cele trei poeme menționate și citate ne-au ridicat și alte probleme de traducere, (doar) în aparență mai puțin provocatoare decât aceea pe care am încercat să o prezentăm și analizăm până acum:

• Traducerea potrivită a expresiei (în mod evident, și în slovacă importată de peste ocean) o čom budú ďalšie moje knihy / „despre ce vor fi” următoarele mele cărți (Elena, scriitoare [48 de ani]); recunoaștem deschis, atât Adriana, cât și eu, că nu ne numărăm printre cei care consideră că expresii de genul love is about… trebuie traduse prin iubirea este despre…, fiind însă conștienți de faptul că, din acest punct de vedere, ceha și slovaca sunt mai permisive, ba chiar mai tolerante decât româna (ceea ce nu este neapărat un lucru bun – nici rău, dar about that cu altă ocazie); din acest motiv, am preferat varianta mai firească în limba română despre ce voi scrie în următoarele mele cărți;
• Legarea între ele a propozițiilor principale și, la nevoie, traducerea unei propoziții principale printr-una secundară și / sau invers: o čase a o mojich ústach / sú v nich prvé mŕtve zuby, expresie a cărei traducere „fidelă” (mot-à-mot) ar fi despre timp și despre gura / mi-au apărut în ea primii dinți morți (Elena, scriitoare [48 de ani]), variantă care, deși în originalul slovac, la fel ca și în cehă sau în polonă, sună cât se poate de normal, în română ar ridica, pe bună dreptate, serioase semne de întrebare; din acest motiv, am decis împreună cu Adriana să renunțăm la fidelitatea „gramaticală” / „sintactică” a traducerii și să acordăm întâietate aspectului semantic și normalității expresiei în limba-țintă, motiv din care am ales varianta din textul de mai jos, despre timp și despre gura / în care mi-au apărut primii dinți morți, asumându-ne licența – și riscul – repetării prepoziției despre (element de departe mai specific românei decât originalului slovac) și a înlocuirii celei de-a doua propoziții principale din original cu o secundară atributivă, conexiune în mod evident mai specifică limbii române decât alăturarea oarecum artificială despre timp și despre gura / mi-au apărut în ea primii dinți morți;

Observație: Se va putea reproșa, fără îndoială, și cu argumente solide, greu de combătut, că varianta despre timp și despre gură / mi-au apărut în ea primii dinți morți subzistă fără probleme la nivelul exprimării poetice; altfel spus, „ca poezie” sau ca fragment într-o poezie, sună excelent; numai că, așa cum am scris în repetate rânduri, în activitatea de traducător trebuie ținut seama și de raportul dintre ceea ce în traductologie se cheamă „neaoșizare” și „alienare”, așadar între tendința de a-i apropia cititorului, pe plan semantic și lingvistic, textul original, respectiv de a-l determina / „obliga” pe el să se apropie de sensul original al textului, inițiindu-l în aspecte specifice limbii și culturii-sursă, lui până atunci, se presupune, necunoscute; aplicând acest principiu și plecând, în mod asumat, de la necesitatea ca traducerea să respecte în primul rând spiritul textului original, dar și de la realitatea că, în cazul de față, acesta este scris și gândit în mod deliberat de către autoare într-un limbaj civil, neîncărcat de metafore inutile (nu că am avea ceva împotriva lor) și foarte apropiat de exprimarea de fiecare zi a „omului de rând”, am considerat că este de preferat să „trădăm” gramatica și sintaxa în favoarea sensului și a spiritului original al textului; altfel spus, dacă în limba-sursă Gluštíková a alăturat două propoziții principale într-o asociație care în slovacă sună civil, nemetaforic și minimalist, ni se pare mult mai important ca aceste trei dimensiuni să se regăsească și în limba-țintă, considerând acest aspect mult mai important decât loialitatea gramaticală / sintactică „puristă” și „gratuită”.

• Transpunerea unui idiom din limba-sursă într-un idiom semantic corespunzător în limba-sursă: aké dcéry majú numizmaty – acelea dintre fiice care s-au măritat cu numismați (Elena, scriitoare [48 de ani]) (în traducere „loială” / „directă”, care fiice au numismați); credem că nu este prea mult de spus în acest caz, întrucât verbul mať din slovacă, exprimând în original, în acest caz, ideea de „a-l ține pe” / „a-l avea de bărbat pe” / „a trăi cu” nu trebuie exprimată în română prin utilizarea verbului semantic corespunzător a avea, ci mai degrabă prin apelarea la verbe care exprimă semantic un idiom asemănător (varianta exprimată mai sus);

Exemplu asemănător și care ilustrează aceeași situație: vždy v ťažkom rozpoložení / umývaná šampónom bez vône / už v detstve odstrihnutý vrkoč – întotdeauna încruntată / s-a spălat numai cu șampon fără arome / au tuns-o scurt încă din copilărie (Despre Sfânta Frustrare [20]) (în traducere „loială” / „directă”, întotdeauna cu dispoziție grea / gravă / cruntă / indispusă // spălată numai cu șampon fără arome // încă din copilărie cu codița din păr / cosița tăiată scurt); suntem conștienți de faptul că fragmente de versuri, expresii sau chiar și versuri întregi din traducerea mot-à-mot pot convinge din punct de vedere pur artistic; totuși, această alăturare de participii / pasive verbale nu este proprie limbii române; mai mult, ea nu reflectă registrul civil, „de zi cu zi”, al limbajului utilizat în textul original; din toate aceste motive, am preferat înlocuirea în ultimele două versuri a participiului / pasivului cu „banalul” indicativ; (și a fost, desigur, vorba, despre indicativul unui timp trecut, opțiune impusă de adverbul vždy – întotdeauna care deschide poezia, punând totul de la bun început sub semnul unui prezent al stării continue, tributar(e) unei predestinări copleșitoare și la fel de puternice și de prezente ca și prezentul însuși; acesta este redus la o simplă fațetă în neîntreruptă mișcare, dar în eternă și identică încremenire a trecutului; toate acestea reprezintă argumente semantice și stilistice spre alegerea pentru traducerea în limba română a unui timp trecut, și anume a perfectului compus, care, prin definiție, exprimă o acțiune – în contextul poemului, etern, permanent și definitiv – terminată, dar într-un moment (niciodată) definit); de asemenea, având în vedere motivul peste tot prezent în poezie al masculinizării, am optat pentru eliminarea din al treilea vers citat a substantivului cop – cosiță / codiță, întrucât efectul metaforic din original nu putea fi redat în traducerea românească prin utilizarea unui substantiv echivalent cu sens în mod evident arhaizant (în timp ce cop, în slovacă, își păstrează o nealtaerată actualitate), subliniind în mod exclusiv tunsoarea scurtă, cazonă a fetiței de atunci, element care i-a marcat în mod iremediabil și ireversibil copilăria, dând naștere frustrării de care nu avea să se mai elibereze vreodată, și care dă titlul și trasează osatura semantică și simbolică a textului;

• Inversarea sintaxei / ordinii versurilor în raport cu originalul, în vederea păstrării în traducere a firescului și a registrului civil al exprimării în originalul slovac: o tom ako som za jednu noc // zo záclon ušila pridlhé // svadobné šaty – despre rochia de mireasă exagerat de lungă // pe care într-o noapte // am cusut-o dintr-o perdea (Elena, scriitoare [48 de ani]) (în traducere mot-à-mot, despre felul cum / faptul că într-o noapte // dintr-o perdea am cusut o rochie prea lungă // de mireasă); credem că nefirescul exprimării în limba română este evident în al doilea caz (chiar dacă, din nou și pe porțiuni, ar putea fi invocat potențialul poetic al transcripției „sintactic loiale”); ar mai fi poate de menționat frecvența infinit mai mare în limbile slave central europene (inclusiv în textele poetice) a propozițiilor introduse prin faptul că / felul cum…, admisibilă fiind inclusiv o repetitivitate care în limba română deranjează; mai ales primul dintre aceste motive ne-a determinat ca în traducere să mutăm accentul tematic al frazei de pe activitatea în sine (cusutul rochiei de mireasă din perdea) pe obiectul / rezultatul acesteia (rochia în sine), sau, în termeni aristotelici, să inversăm tema și rema; un aspect interesant este reprezentat, de asemenea, de posibilitățile / variantele de a traduce prefixul slovac pri- atașat unui verb, substantiv sau, în acest caz, adjectiv; în general, acest prefix exprimă ideea că se adaugă ceva la altceva ce există deja și / sau că rezultatul denotă o măsură / cantitate exagerată (pre-/prea mult, tare, puternic, intens) din acțiunea, substanța, materia, calitatea etc. exprimate de respectiva parte de vorbire: aici este vorba despre lungimea prea mare a rochiei de mireasă (prea lungă), dar și despre situația în care un substantiv este însoțit de două determinative (atribute), unul adjectival și unul substantival, motiv din care a fost necesar să ne asigurăm că atributul lungimii se referă la substantivul principal determinat (rochia), nu la acela care exprimă cel de-al doilea determinativ (mireasă); altfel spus, atât variantele rochie prea lungă de mireasă, cât și rochie de mireasă prea lungă a fi fost problematice, în primul caz din cauza intercalării unei secvențe prea lungi în mijlocul sintagmei rochie de mireasă (poate cu un pic de exagerare, s-ar putea înțelege de aici că rochia este prea lungă pentru o mireasă, dar că, în alte condiții / pentru altcineva, lungimea rochiei ar fi potrivită), iar în al doilea caz în virtutea incertitudinii care ar plana în jurul substantivului determinat (prea lungă este rochia sau mireasa?); ca atare, alegerea noastră s-a îndreptat către o modalitate diferită de a traduce prefixul slovac pri-, care, adăugată adjectivului lungă, să creeze o secvență cu o lungime și o autonomie semantică suficient de pronunțată spre a putea determina, „în bloc” și fără riscul de a-l fragmenta, ansamblul sintagmei rochie de mireasă: exagerat de lungă nu poate fi nici mireasa, nici rochia extrasă din acest contextul, ci pur și simplu și numai rochia de mireasă, ca noțiune definită de sintagma integrală;

Situație similară din categoria Inversarea sintaxei / ordinii versurilor în raport cu originalul: s obavou, že sa stane mužom // ihneď po odložení podprsenky – temându-se că de îndată ce își scoate sutienul // se va transforma în bărbat (Despre Sfânta Frustrare [20]), în traducere „fidelă” / „directă”, cu teama că se va transforma în bărbat // imediat ce își va scoate sutienul; nu vom mai intra în detalii, este, probabil, clar de ce anume această variantă este mai puțin dezirabilă, ne vom mărgini la a menționa posibila asociere semantică bărbat // imediat ce își va scoate sutienul (care ar putea trimite cu gândul la un bărbat care tocmai și-a dezbrăcat respectivul obiect de îmbrăcăminte), dar și prezența versului precedent secvenței citate, se gândește că nu are forme de femeie // cu teama că…, ceea ce ar putea crea tentația asocierii (forme de) femeie cu teama…, în timp ce, în text, teama este asociată procesului / activității de a se gândi a personajului, nu noțiunii de femeie, nici formelor acesteia (mai precis, se gândește cu teama că / se gândește temându-se că…, nu femeie cu teama că / temându-se că, nici (forme de) femeie cu teama că / temându-se că); mai apare aici problematica traducerii unei părți de vorbire prin alta (s obavou – „cu teama că” / temându-se că), respectiv a „substantivului verbal” slovac printr-un verb românesc (odložení – „scoaterea” / „dezbrăcarea” / în varianta aleasă de noi își va scoate), aspecte comentate mai jos;

• Traducerea unei forme de vorbire prin alta sau a unui cuvânt printr-o descriere: pri jedení rybacej konzervy // myslí na svoje beztvárie – iar acum, mâncând pește la conservă, // se gândește că nu are forme de femeie (Despre Sfânta Frustrare [20]); substantivele care denumesc acțiuni exprimate de verbe (mâncatul, băutul, cusutul etc.) se utilizează mult mai mult și sună mult mai firesc în cehă și slovacă decât în română, la noi acest rol fiind preluat, într-o anumită măsură, de gerunziu, ceea ce ne-a determinat ca, în loc de traducerea „fidelă” pri jedení rybacej konzervy – în timpul mâncatului conservei de pește, am preferat varianta mult mai firescă de mai sus; de asemenea, din motive de expresivitate, dar și de logică a acțiunii și a exprimării (se mănâncă peștele din conservă, nu conserva), am optat pentru varianta corespunzătoare în traducerea celei de-a doua părți a primului vers; o mențiune specială merită substantivul beztvárie, cuvânt greu de tradus în română și care ar putea fi înțeles atât ca diformitate, cât și ca obiect fără formă (clară, definită), dar și ca lipsă a formelor (în acest caz a contururilor de femeie), opțiune pe care, în final, am ales-o, fiind însă nevoiți, așa cum anticipam la începutul acestui paragraf, să apelăm la descriere / parafrază: myslí na svoje beztvárie – se gândește că nu are forme de femeie;
• O situație cu totul specială apare atunci când secvențialitatea stilului, abătându-se de la limbajul cursiv și civil propriu autoarei, creează impresia (intenționată, desigur) de artificial și merge înspre experimental, caz în care traducătorii au fost nevoiți (și, trebuie s-o spunem, încântați) să urmeze / aplice același stil și în original, cuvântul de ordine fiind acum respectarea secvențialității impuse de autoare în original și redarea acesteia în limba română; trebuie spus că această situație le lasă chiar și traducătorilor mai mult loc pentru improvizație și experiment, un alt domeniu în care Adriana Furíková a dovedit că excelează, manifestând în procesul traducerii poemului Martina (30) o vystúpení z rodokmeňa: / Martina (30 de ani) despre desprinderea din arborele genealogic: o fantezie aproape poetică; ne vom permite ca, în încheierea acestui text explicativ privind dificultățile și provocările poeziei Oľgăi Gluštíková în materie de traducere în limba română, să cităm acest poem în întregime, atât pentru frumusețea lui intrinsecă, dar și pentru plăcerea sinceră pe care ne-a produs-o tălmăcirea lui: už tri desať ročia sledujem svoj rod: // svetlé vlasy / úzke panvy / krivé chrbtice // píšem potom básne – plná gravitácie, zapletená // do katastrálnej mapy, viac krát uložená // na miestnom cintoríne / smrť všadeprítomná / // tak kde ste, moje menovkyne: // šelesty, depresie, zubné vady // kde ste, všetky trampoty s rodom // keď svoju sukňu vláčim // v blate po zemi – de treizeci de ani încheiați îmi analizez neamul: // păr deschis la culoare / bazin îngust / șira spinării strâmbă // apoi scriu poezii – îmbibată cu gravitație, rătăcită // pe harta cadastrală, de mai multe ori depusă // în cimitirul local / moartea omniprezentă / // așadar, unde sunteți, voi, cele ce-mi purtați numele: // sufluri sistolice, depresii, defecte dentare // unde sunteți voi, toate problemele familiale // atunci când îmi frec fusta // prin noroiul de pe jos.