Studiul De la teoría a la poética de la traducción (De la teorie la poetica traducerii) oferă o explorare meticuloasă și bine organizată a teoriei traducerii contrastive, într-o viziune detaliată privitoare la provocările și complexitățile cu care se confruntă traducătorii în interacțiunea dintre limbi diferite, în special în domeniul poetic și literar. Această lucrare reprezintă o contribuție valoroasă în domeniul traductologiei, subliniind importanța înțelegerii profunde și reflexive a proceselor de traducere, într-o lume tot mai interconectată lingvistic.
Divizată în două părți principale, opera lui Victor Ivanovici prezintă o serie de propuneri teoretice minime, care abordează diverse aspecte fundamentale ale traducerii. Primul capitol, intitulat sugestiv „Câteva considerente despre gramatica erorilor“, se adâncește în analiza greșelilor comune în traducere, oferind o bază solidă pentru înțelegerea provocărilor lingvistice cu care se confruntă traducătorii. Secțiunea „Concept de stilistică funcțională“ introduce cititorii într-un cadru care pune stilistica literară în slujba traducerii, adăugând o dimensiune creativă și artistică procesului de traducere. În plus, lucrarea avansează „Spre poetica traducerii“, explorând presupunerile și premisele care stau la baza traducerii poetice. În capitolele „Poetica actului de traducere“, „Poetica textului tradus“ și „Poetica receptării traductive“, se abordează diferitele aspecte ale traducerii poetice din perspectiva traducătorului, a textului tradus și a cititorului. ADDENDA încheie lucrarea cu reflecții ample despre traductologie, de la metaforele traducerii la explorările unor figuri literare precum Borges.
„Propunerile teoretice minime“ prezentate în această lucrare constituie o perspectivă comparativă asupra traductologiei contrastive, subliniind relevanța sa într-o lume marcată de diversitate lingvistică. Se ridică o întrebare fundamentală despre natura traducerii și se definește această activitate ca artă care combină creativitatea cu priceperea tehnică. În cadrul traductologiei contrastive, este abordată multitudine de probleme, pornind de la aspectele teoretice de analiză a erorilor lingvistice până la faza practică a traducerii. Autorul oferă o explorare exhaustivă a gramaticii erorilor în contextul traductologiei contrastive, evidențiind importanța înțelegerii modului în care interacționează două limbi în contact prin practica traducerii. Ivanovici se ocupă de domeniul morfosintactic cu o profunzime impresionantă și cu o claritate admirabilă, oferind o analiză detaliată a interferențelor de natură gramaticală în practica traducerii.
Autorul se concentrează pe evoluția și diversitatea stilisticii funcționale ca disciplină lingvistică, de-a lungul timpului. Subliniază cum această disciplină a fost îmbogățită de diverse curente teoretice, de la primele studii ale Cercului Lingvistic de la Praga până la teorii mai actuale, precum gramatica sistemic-funcțională a lui Halliday. În plus, evidențiază importanța considerării funcției drept criteriu central pentru analiza limbajului, așa cum au făcut membrii Cercului Lingvistic de la Praga în primele lor cercetări. Cercetătorul pune accentul pe mecanismul prin care aceste abordări au facilitat mai buna înțelegere a modului în care limbajul se adaptează la diferite situații de comunicare și îndeplinește diverse funcții în interacțiunea umană.
Victor Ivanovici adoptă o abordare analitică și teoretică, pentru a explora complexitatea structurii lingvistice a limbii moderne grecești, folosind concepte precum diglosia, distincție bipartită și tripartită, și diferențierea între stiluri comune și speciale, pentru a explica dinamica limbii în contextul său sociocultural. În plus, autorul examinează diverse perspective teoretice, pentru a le urmări dinamica și în domeniul comunicării și în cel literar.
Autorul prezintă patru curente metodologice ale stilisticii, evidențiind inducția, deducția, analiza structurală a textului poetic și analiza structurală a textului narativ. Cu o abordare experimentală, analizează modul în care fiecare metodă tratează înțelegerea și analiza limbajului și a stilului. Inducția și deducția sunt prezentate ca instrumente logice pentru a trage concluzii din premise generale sau particulare. Pe de altă parte, analiza structurală, influențată de structuralism, examinează interconexiunile și structurile subiacente în texte poetice și narative. Ivanovici oferă o viziune panoramică asupra acestor curente, invitând viitorii cercetători să cerceteze și să aplice aceste metode în studiile lor.
În analiza pe care o realizează, autorul se adâncește în structura narativă a poveștii lui Alarcón, folosind modelul lui Todorov. Identifică modele precum paralelisme și trepte în evenimente, dar și predicate de bază care caracterizează relațiile dintre personaje. Această abordare analitică îi permite să deslușească modul în care este construită intriga și cum se dezvoltă personajele în opera literară, aducând o înțelegere mai profundă asupra structurii și semnificației sale. Cercetătorul studiază discursul narativ al povestirii lui Alarcón, evidențiind distorsiunile temporale dintre timpul derulării poveștii și timpul discursului narativ. Analiza textului narativ scoate în relief complexitatea în percepția evenimentelor în opera lui Alarcón, unde credibilitatea naratorului este influențată de credința sa în supranatural.
În a doua secțiune, Victor Ivanovici reflectează asupra complementarității dintre Traductologie și Poetică, propunând o Poetică a Traducerii care oferă instrumente practice și deschide noi orizonturi în domeniul cercetării lingvistice și al practicii traducerii. Accentul cade pe capacitatea de a capta esența expresiei poetice chiar și în cazul provocărilor ridicate de traducere, după cum reiese din analiza poeziei Le Démon de l’analogie de Mallarmé. În plus, se pune sub lupa analizei originalitatea lui Edgar Allan Poe în creația poetică.
Profesorul Ivanovici examinează aplicațiile teoriei saussuriene a semnificatului și semnificantului complex în traducere, cu insistență asupra dificultăților în traductibilitatea semnificantelor suprapuse. Demersul cercetătorului subliniază interconexiunea dintre receptare și poezia tradusă, evidențiindu-se schimbul de energie dintre original și traducere. Ivanovici efectuează o imersiune profundă în analiza aspectelor morfosintactice ale poeziei lui Mallarmé, subliniind importanța schimbării de gen gramatical și utilizarea propozițiilor eliptice în construcția efectului său stilistic și poetic. În studiul său, el arată cum aceste elemente contribuie la textura unică a poeziei, creând o atmosferă de mister și sugestie. În plus, autorul examinează cu minuțiozitate felul în care aceste caracteristici lingvistice se reflectă în diversele traduceri ale poeziei în alte limbi, evidențiind modalitatea în care fiecare traducător abordează și adaptează aceste aspecte pentru a transmite aceeași senzație poetică în diferite contexte lingvistice și culturale. Această analiză relevă complexitatea și bogăția poeziei lui Mallarmé, precum și abilitatea traducătorilor de a surprinde și transmite esența sa poetică în diferite limbi.
Autorul abordează în mod parțial implicațiile strategiei traductive, evidențiind rolul acesteia în practica traducătorului, rezultatele traducerii și receptarea textului tradus în diferitele contexte. Critica literară, literatura comparată și teoria limbajului, împreună cu estetica și uneori teologia se împletesc – în concepția lui Ivanovici – ca „metafore” sau sunt „metaforizate” de traducere, creând astfel un spațiu propice pentru traductologie. Pentru ca această nouă disciplină să poată fi definită solid, trebuie să se afunde în alteritate și să dobândească o identitate epistemologică robustă. În ceea ce privește practica traducerii, autorul argumentează împotriva dihotomiilor dintre fidelitate și infidelitate, precum și între a fi „povestitor” sau „metafizician”, considerându-le false. În schimb, propune aplicarea simultană a ambelor strategii, pentru a cultiva o grădină lingvistică multiculturală și pentru a permite seminței universalității să înflorească pe terenul limbii materne.
Autorul prezintă o perspectivă obiectivă și analitică a traductologiei lui Schleiermacher, concentrându-se pe elementele fundamentale ale abordării sale și pe implicațiile acesteia în domeniul traducerii. Se remarcă evaluarea atentă a aspectelor teologice, filozofice și lingvistice ale gândirii lui Schleiermacher, subliniindu-se viziunea acestuia asupra limbajului ca element central în opera sa. În plus, autorul oferă o analiză clară și structurată a diferitelor dimensiuni ale traducerii conform lui Schleiermacher, precum și luarea în considerare a altor forme de transfer lingvistic. Includerea exemplelor și a referințelor către alți teoreticieni contemporani, cum ar fi Eugene Nida, îmbogățește expunerea și oferă o viziune de ansamblu asupra evoluției gândirii în acest domeniu. În concluzie, perspectiva autorului este critică, riguroasă și bine fundamentată, oferind înțelegerea profundă a contribuției lui Schleiermacher la studiul traducerii.
Autorul explorează, de asemenea, contribuția lui Borges în domeniul traducerii, evidențiind atât producția sa practică limitată ca traducător, cât și reflecțiile sale teoretice asupra subiectului. Borges abordează traducerea dintr-o perspectivă critică și ironică, punând la îndoială dicotomia dintre fidelitatea față de original și libertatea creativă a traducătorului. Prin exemple concrete, Borges sugerează că această dicotomie este, de fapt, o opoziție falsă și că atât fidelitatea, cât și libertatea pot coexista în procesul de traducere. În plus, Borges situează traducerea într-un context ontologic mai larg, relaționând-o cu viziunea sa despre Carte, ca principiu fundamental al universului. Prin explorarea domeniului traducerii, Borges formulează întrebări filozofice profunde despre natura realității și rolul limbajului în construcția sa.
În analiza lui Victor Ivanovici despre practica traductivă într-un polisistem literar, se evidențiază o abordare complexă, care integrează perspective comparative, istorico-literare și traductologice. Autorul își definește obiectul de studiu în mod riguros, pornind de la intersecția a trei discipline și evidențiind natura sa trifazică: literatura comparată, istoria literaturii și perspectiva traductologică. Analiza începe prin delimitarea contextului istoric și cultural al practicii traductive, subliniind discrepanța dintre modernitatea literară europeană și contextul grec al interbelicului și al postbelicului. Autorul explorează mecanismele de substituție care s-au activat pentru a depăși această discrepanță, scoțând în evidență evoluția și rolul suprarealismului în contextul avangardist grec. Această analiză profundă a practicii traductive în contextul polisistemului literar dezvăluie înțelegerea rafinată a relațiilor complexe dintre literaturi și mișcări literare, subliniind, în același timp, importanța transferului cultural și a reînnoirii constante în dinamica literară. Autorul subliniază importanța intertextelor traducerilor în literatura străină tradusă ca subsisteme-cheie.
În opinia autorului, distincția dintre „creația originală” și „traducere” ar putea deveni învechită într-un context al practicilor traductive complexe și globalizate. Se ridică întrebarea dacă are sens să se mențină această dihotomie sau dacă este necesar să se accepte un transfer mai larg al semnificațiilor și un „pantraducționism”. Acest lucru reprezintă o provocare pentru concepțiile tradiționale despre originalitate și autenticitate în producția literară.
În concluzie, studiul De la teorie la poetica traducerii oferă o panoramă comprehensivă și adâncă asupra complexităților și provocărilor din domeniul traductologiei, concentrându-se pe aspectele contrastive și pe implicarea acestora în procesul traducerii. Prin analiza meticuloasă a teoriei și practicii traducerii contrastive, Victor Ivanovici subliniază importanța înțelegerii profunde a proceselor lingvistice și a dinamicii culturale în interacțiunea dintre limbi și texte literare.
Lucrarea oferă, de asemenea, o incursiune amplă în diversele perspective teoretice care influențează înțelegerea și practica traducerii, de la studiul erorilor comune la explorarea poeticii și receptării traductive. Prin sintetizarea acestor aspecte și prin analiza riguroasă a textelor literare și teoretice, autorul deschide noi orizonturi în cercetarea lingvistică TRADUCTOLOGICĂ și în practica traducerii, evidențiind complexitatea și profunzimea procesului traductiv.
Astfel, lucrarea reprezintă nu doar o contribuție semnificativă la domeniul traductologiei, ci și o invitație la reflecție și explorare continue într-o lume lingvistică și culturală în continuă schimbare.
[…] Calea de la teorie la poetica traducerii […]