Home Clubul de lectură Ventiuno junior Cum să bucuri copiii din Tunari cu povești. Cum a luat viață...

Cum să bucuri copiii din Tunari cu povești. Cum a luat viață ”Clubul de lectură Ventiuno junior”

0
”Ce este pampa?” Prima ediție a Clublui de lectură ventiuno junior din 3 octombrie 2026 la Cafenaua 21 Beans din Tunari, județul Ilfov.

21 beans coffeehouse

Cum locuiesc de vreo șapte ani în satul Tunari, care se dezvoltă pe zi ce trece cu noi vile și blocuri, am descoperit nu de multă vreme o cafenea cu totul specială, 21 beans coffeehouse – la parterul unui ansamblu rezidențial City Nord –, rodul unei pasiuni a proprietarei, Gabriela, pentru care bucuria de a simți aroma curată a cafelei măiestru prăjite este o bucurie rară, neprețuită, așa că – împreună cu soțul ei, Iulian – a creat un loc de mare frumusețe, în care arta decorației interioare se împlinește cu gustul cafelei alese. Există două secțiuni ale cafenelei realizate în două culori dominante, care despart cafeneaua în două: un forest green, destinație mai degrabă propice lucrului la laptop și un burgundy, culoare care invită mai degrabă la taifas și relaxare.

Îndreptându-mă cu pași mari spre cafenea, cu un elan pe care nu mi l-am pierdut din tinerețe, n-am văzut defel „douăzeci și unu“ reprezentat pe geamurile mari, ci mai degrabă, la început, mintea mea jucăușă a deslușit o lebădă cu capul îndreptat timid în jos, altă dată, trădând în percepția mea cifrele în beneficiul literelor – lebăda a dispărut din fața ochilor mei, ca și cum n-ar fi existat vreodată –, am  văzut cu ochii mei, și alta nu, Ventiuno!, așa că mă simțeam chiar în pielea lui Toto Cutugno, cântând L’Italiano Vero. Am trădat, nu-i așa, și limba engleza pentru italiană. Înăuntru, am degustat dintru început un cappucino – făcut cu cafeaua prăjită de o mică dar talentată firmă din România, Dropshot, care pentru mine a fost un slam dunk, ca să zic așa –, servită într-o ceașcă verde, pe un suport de lemn pe care era gravat, zic eu și-acum, un V (așa că nu mă înșelasem…), de fiecare dată cu un șervețel diferit – de la cel verde, la unul negru, până la unul care, odată cu apropierea haloween-ului, avea desenați celebrii dovleci portocalii –, și mă găseam în zona de lucru, gata să…atac un articol destinat Revistei de traduceri literare. M-am oprit însă, fermecat de savoare, transformându-mă pentru câteva clipe într-un degustător de cafea – fără certificat, desigur, dar care…promite, îmi zic eu încrezător – și-am gustat și din fursecul care însoțea cafeaua, produs de un alt mic producător român, descoperit de doamna Gabriela. Așa că puteam să mă pun de lucru, stimulat de cafeaua de vis, dar și de locul care avea spirit, care a devenit, cu timpul, cafeneaua mea preferată, în care puteam lucra cu plăcere. Și, mai târziu, am descoperit o cacao Kokowa, cu totul specială, tot a unui producător din România, care se duce chiar în țări străine să aleagă bobul ales.

Cafeneleaua 21 Beans, pentru mine însă Ventiuno din salt Tunari cu partea în forest green, la stânga, și partea în burgundy, la dreapta. Foto – Peter Sragher.

Cum a luat naștere Clubul de lectură Ventiuno

După surpriza cafelei de vis – în prezența discretă, dar prietenoasă a lui Robert, care este și un maestru al cocktailului, și a Flaviei, care se ocupă de oaspeți –, mi-am zis, cu autoritatea calității mele de președinte al Filialei București-Traduceri Literare a Uniunii Scriitorilor din România, pe scurt Fitralit, fără să se citească o umbră de uimire pe chipul meu: Iată un loc în care arta literei scrise trebuie să fie prezentă. Să umple locul de povești, se cere să spiritualizăm și mai mult cafeneaua din Tunari de lângă București. Dacă pe vremuri Bucureștiul era apărat de pe-aici în vremuri de război, cu tunurile data să răpună dușmanul, iată că pe timp de pace, este casual să apărăm oamenii cu basme. Ce nimerit ar fi să adăugăm locului aroma rară a literaturii. Și să fie prezente nu numai literele alese ale scriitorului între scoarțele cărții, ci ar fi bine limpede să răsune și degrabă să se-adune (rimează, nu-i așa?) copiii tunăreni în jurul unor cărți de povești. Să se bucure iarăși copiii de basme și legende citite, la fel cum ascultam eu de la Mama mea cu jumătate de secol și mai bine în urmă  Muc cel mic de atâtea ori, până o lăsa vocea sau eu eram de-acum în lumea viselor, de-mi venise Moș Enge pe gene și reușea și săraca Mama să închidă, în sfârșit, epuizată, cartea ori altădată ascultam cu urechile ciulite – seara, la radio, în lectura atât de gingașă a Danielei Anencov – câte o povestioară, după care aceeași voce ne învăluitoare, plină de prietenie, pe care nici astăzi n-am uitat-o, ne spunea și așa de frumos suna: „Noapte bună, copii!“

Bucuria mea a fost și mai mare, când am descoperit în doamna Gabriela o pasionată de literatură și de lectură. Și că așteptase, probabil, ca un astfel de eveniment să îmbogățească locul. Îmi șoptise mie lebăda pe care am văzut-o doar o dată pe geam că acesta este un tărâm prielnic pentru așa o desfășurare culturală. Lebăda îmi apăruse din basmul Fraților Grimm Cele șase lebede. Abia una mă însoțise o vreme. Și apoi se așezase, liniștită, gânditoare, nemișcată în ceea ce văzusem eu gravat pe geam, acel V incredibil de frumos. Era acum limpede pentru mine că trebuie să înființez Clubul de lectură Ventiuno junior, ca să nu dezamăgesc lebăda din basmul fraților germani de-acum aproape două secole care-și găsise un loc atât de primitor pe fereastra Cafenelei 21 Beans, ca s-o văd eu și s-o admit. (Și, totuși, uistându-mă mai atent, parcă descopăr, alături de lebădă, o vulpiță tare subțire, subțirică de tot sau văzul îmi joacă feste, bulversat de ceața deasă care s-a lăsat în toamna asta?!?)

Și-a venit ziua cea mare de la începutul lunii octombrie, în care cu toții ne aflam într-o été indien, iar mie, spirit meloman, îmi răsuna în urechi melodia lui Joe Dassin, plină de melancolie și iubire, aducând razele de soare din vara care nu mai voia să plece, fierbinte cum a fost, acum doar caldă, însă mângâietoare, fără să amintească defel de toamna care încă nu se-ncumetase încă a sosi. Și nici n-o voiam, toamna ploiosă, parcă lipsită de suflet, doar preaplină de culoare, ne doream numai și numai soare cu binecuvântarea razelor lui ceas de ceas, zi de zi.

Și-acum vă invit să ascultați pățaniile fiului meu, David-Thomas, la vremea când avea câțiva anișori și încerca să pronunțe câteva cuvinte care nu-i ieșeau mereu așa cum trebuia. M-am bucurat că, printre copiii veniți să asculte povestioarele, l-am descoperit și pe… Thomas, tizul lui, care citește de mama focului și e serios nevoie mare.

Sigla Cafenelei 21 Beans. Foto – Peter Sragher

Autor

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version