Lucian Blaga: „Un traducător prin sufletul căruia a trecut pârjolul lui Faust”

0
46

Ostracizat de comuniști, dat afară din Academia Română, dat afară de la Universitate, umilit, batjocorit, Lucian Blaga, cu demnitate, deși rănit, și-a continuat opera –  fără să aibă dreptul să publice, fără să mai figureze în manuale, fără să-și audă vocea în Cetate, ceea ce înseamnă că o generație întreagă n-a știut de el, n-a avut voie să știe de el, cărțile lui erau interzise, scoase din biblioteci, nu era voie să se scrie lucrări de licență despre el, ras din peisajul cugetării românești – a avut răgazul, întâi la Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, unde a fost la început exilat, apoi, mai târziu, chiar la Biblioteca Academiei din Cluj (ce paradox, putea lucra la biblioteca instituției care-l expulzase în mod samavolnic!), să-și regândească opera filosofică, transformând Trilogia cunoașterii, scrisă în anii treizeci ai secolului trecut, în Pentalogia cunoașterii.

Peter Sragher © foto Adorian Târlă
Peter Sragher © foto Adorian Târlă

S-a aplecat și asupra traducerilor din literatura universală. Așa cum aflăm de la Radio România, abia în 1954 a avut Lucian Blaga dreptul să citească la radio – pentru întâia oară, după ani de zile de tăcere impusă de primitivul regim stalinist care ura cultura – o serie din traducerile sale din poezia lumii (pe atunci se vorbea că poetul și filosoful român ar fi rămas într-un cerc restrâns, de numai patru creatori, dintre care urma să fie ales cel care avea să primească, în acel an, Premiul Nobel pentru literatură, decernat finalmente lui Ernest Hemingway), așa că autoritățile comuniste n-ar fi vrut să apară că Blaga este ostracizat, în cazul în care ar fi fost onorat cu distincția sus-menționată. Vocea lui a putut fi auzită de români la rubrica „Tălmăciri din lirica universală”. Realizatorul acelei emisiuni, prozatorul Simion Pop, a adus în studioul din București o înregistrare realizată la Cluj: „Atunci am ascultat întâia oară glasul poetului cu inflexiuni ale graiului ardelenesc, din care lipsea orice artificiu de ordin interpretativ, glas de o simplitate și de un firesc cuceritoare” (Iulius Țundrea, Fonoteca de aur. Un muzeu al culturii române, Editura Eminescu, București, 1982, p. 70).

Același redactor, prozatorul clujean Simion Pop, l-a intervievat pe Blaga pentru Radio Cluj în legătură cu „problema traducerilor la noi din țară” în anul 1956. Prin bunăvoința fiicei scriitorului, Dorli Blaga – căreia îi mulțumim pentru permisiunea pe care ne-a acordat-o de a publica varianta scrisă a interviului difuzat de Radio România –, putem și citi interviul de acum nu mai puțin de 63 de ani, un interviu de o deosebită importanță pentru Fitralit. Așa cum și mărturisește în memoriile sale, când i s-a propus să traducă o operă, la alegerea sa, din literatura lumii, a optat fără să stea pe gânduri pentru scrierea capitală a lui Johann Wolfgang von Goethe, și anume Faust. O operă atât de natură poetică, cât și de natură filosofică, creație care l-a preocupat pe Goethe întreaga viață. De fapt, în interviu ne și vorbește despre această provocare majoră pentru un traducător de literatură de a traduce Faust-ul lui Goethe.

Mulțumim Radio România pentru permisiunea de a reproduce interviul și în forma lui inițială, cea sonoră. (Peter Sragher)

Radio România

Redactor: Dragi ascultători, ne aflăm la Biblioteca Academiei, Filiala Cluj, unde am venit să stăm câteva clipe de vorbă cu domnul Lucian Blaga. Domnia Sa a lucrat, în ultimul timp, la tălmăcirea unor lucrări valoroase din literatura clasică universală: Faust, opera nemuritorului Goethe, a apărut în traducerea domnului Lucian Blaga încă din vara trecută. Maestre Blaga, ați fi așa de bun să ne spuneți câteva cuvinte despre tălmăcirea lui Faustși despre problema traducerilor la noi în țară?

Lucian Blaga: Foarte bucuros. Despre un traducător prin sufletul căruia a trecut pârjolul lui Faust se poate presupune că are, într-adevăr, ceva de spus despre problema traducerii poeziei dintr-un grai într-altul și, în general, despre problema traducerilor în condițiile concrete ale literaturii noastre. O pasiune arzătoare pentru traduceri a existat cândva la noi, în perioada de formare a limbii literare moderne, dinainte de Eminescu, dar roade valabile nu au rămas din acea epocă. Mai târziu, pe timpul lui Alecsandri și Eminescu, poeții și-au închinat zelul aproape exclusiv creației originale.

Un Coșbuc, un Iosif, au tradus mult și onest, dar aceasta a fost prea puțin. Traducerile erau lăsate în grija diletanților. Așa s-a ajuns la situația deplorabilă că, până de curând, nu aveam decât vreo câteva traduceri de înaltă calitate: Iliada lui Murnu, Peer Gynt a lui Adrian Maniu, o seamă de poezii traduse de Philippide. O literatură ce are deplina conștiință a misiunii sale nu aspiră să devină numai un ansamblu de creații originale. Orice literatură trebuie să devină și o oglindă a literaturii universale.

În limba germană, există un asemenea univers, în limba rusă, de asemenea, și chiar în limba maghiară. În literatura germană, uriași ai poeziei, precum Goethe, Hölderlin, George sau Rilke și-au dedicat o mare parte a activității lor tălmăcirilor. Mi se spune că în limba engleză ar exista vreo 200 de traduceri după Faust al lui Goethe.

R.: Cum ați ajuns la ideea de a traduce pe Faust?

L.B.: Se împlinesc zilele acestea tocmai cinci ani de când doi membri ai Uniunii Scriitorilor din țara noastră, venind la Cluj, mi-au spus că la București s-a luat inițiativa unor traduceri masive din Shakespeare. Cei doi scriitori mă întrebau dacă n-aș fi dispus să traduc și eu o piesă de Shakespeare. Am răspuns numaidecât: „Da, și anume pe Hamlet“. Mi s-a răspuns: „Hamlet e dat altui scriitor, dar s-ar putea Macbeth.“ „Nu am nimic împotrivă, dar, în cazul acesta, parcă aș prefera totuși pe Faust de Goethe. În fine, cred mai bine.“ Nu mă gândisem niciodată să mă încumet vreodată la traducerea acestei mărețe opere poetice, dar impetuozitatea inițiativei ce s-a luat la București în vederea traducerilor din marii clasici s-a întâlnit într-un moment fericit cu admirația ce o aveam dintotdeauna pentru Faust. Întâlnirea celor două electricități mi-a transformat creierul în uzină. Am lucrat trei ani la traducere. Problemele ce mi s-au pus în legătură cu această traducere erau de o diversitate deconcertantă. Dificultățile ce mă întâmpinau mi se păreau de multe ori de netrecut. Însăși multitudinea formelor poetice ce-și dădeau întâlnire în această operă ca în arhitectura unei catedrale la care s-ar fi lucrat sute de ani, cu schimburi de generații și cu suprapunere de stiluri, era descurajantă de multe ori, dar și un aprig stimulent în vederea lucrării ce doream să o duc la capăt. De la început mi-am dat seama că în transpunerea lui Faust trebuia să utilizez toate resursele limbii noastre literare curente. Două mari izvoare îmi stăteau la îndemână: graiul popular sublimat în limbă literară și neologismul. Mi-am propus să fac în traducerea mea, după cerințe, uz atât de expresia neaoșă, plastică, plină de iz și de atmosferă, de origine poporană, cât și de neologismele ce urcă treptele tuturor abstracțiunilor. Cât privește întrebuințarea cuvântului neaoș, plastic sau de atmosferă, mi-am combătut singur o ambiție. Trebuia să înving ispita ce face încă atâtea victime printre scriitori, de a recurge la cât mai multe cuvinte locale sau regionale. Am găsit că o asemenea aspirație trebuie retezată în fața lui Faust. Străduințele mele nu mergeau atât spre vocabularul îmbelșugat, cât spre întrebuințarea nuanțată, neobișnuită uneori, a unui vocabular de circulație generală printre români. Ceea ce urmăream nu era vocabularul pitoresc, rar, a cărui semnificație trebuie căutată în dicționarul limbii, ci îmbinarea nouă de cuvinte, care umblă în toată obștea românească. Foarte rar m-am abătut de la acest criteriu în traducerea lui Faust. Sunt nespus de puține cuvintele regionale sau locale pe care m-am văzut nevoit să le întrebuințez.

R.: Cine a mai tradus lucrarea?

L.B.: Traduceri au mai existat: Gorun a tradus partea primă, Soricu pe Faust în întregime, o altă traducere se datorește Laurei Dragomirescu. Mai sunt și alte traduceri. Trebuie să mărturisesc însă că traducerile existente nu mi-au fost de niciun folos pentru lucrarea mea, din diverse pricini asupra cărora nu vreau să stărui.

R.: În ce condiții ați lucrat?

L.B.: În condițiile pe care, în parte, le vedeți. Lucrez la Biblioteca Academiei, la Filiala

Cluj. În această calitate, am avut timp să duc la capăt opera la care am lucrat cu o pasiune și cu o bucurie ca la o operă originală.

R.: Încă din timpul verii trecute, traducerea dumneavoastră a apărut. Ne-ați putea spune cum a fost primită de marele public?

L.B.: Traducerea mea a apărut într-un tiraj de 25 000 de exemplare. La București, ediția s-a epuizat în trei zile, la Cluj în câteva ore, încât tirajul, enorm în comparație cu tirajul din alte vremuri al cărților de atare natură, s-a dovedit cu totul insuficient pentru acoperirea cererilor. S-a dovedit cu aceasta, o dată mai mult, că publicul nostru este astăzi însetat de literatura clasică într-o măsură cum nu a fost niciodată înainte.

R.: Întrebare: maestre, la ce lucrați acum?

L.B.: Lucrez tot în sectorul traducerilor pentru Editura de Stat. Am terminat Opere alese de Lessing, marele iluminist german din secolul al XVIII-lea. Poemul dramatic Nathan Înțeleptul al acestui scriitor va apărea în traducerea mea peste câteva zile, iar mai târziu vor apărea Operele alese în care intră câteva piese de teatru: Laocoon, Dramaturgia de la Hamburg și alte lucrări ale acestui clasic german. Tot pentru Editura de Stat am pregătit și pregătesc un volum de tălmăciri din lirica universală. Nu e vorba chiar de o antologie, ci doar de un volum cuprinzând vreo șaizeci de poezii alese din lirica universală, începând cu vechii egipteni. Intră în acest volum tălmăciri din poezia triburilor primitive, din Oceania și America, din poezia chineză, din greaca veche, din persană și apoi din poeți ca Dante, Petrarca, Michelangelo, Shakespeare, Villon, Ronsard, Goethe, Schiller, Hölderlin, Heine, Pușkin, Lermontov, Keats, Edgar Allan Poe, Whitman, Palamas, Ady Endre, Rilke, Paul Valéry, García Lorca, Esenin și alții. Criteriile după care am ales poeziile sunt pur poetice: nu am pus și nu pun în volum decât traduceri care se citesc ca niște creații în grai românesc și care nu fac deloc impresia că ar fi traduceri.

R.: Ce părere aveți asupra acțiunii de traducere și tipărire a clasicilor universali la noi în țară?

L.B.: Nu pot decât să aplaud cu toată căldura inițiativa Editurii de Stat și a celorlalte edituri de a umple acest gol al literaturii noastre. Publicul nostru cere cu insistență clasici și oficialitatea a înțeles acest apetit. De-un timp au apărut în vechi traduceri revizuite Iliada și Odiseea, s-a dat drumul Divinei Comedii a lui Dante în traducerea lui Coșbuc, care conține cel puțin câteva fragmente prin care poetul ardelean s-a depășit pe sine însuși. Traducerea a avut un mare succes de librării. Au apărut și continuă să apară opere de Shakespeare, Goethe, Schiller, Molière, Balzac, Dickens și de atâți clasici universali. Traducerea a fost luată din mâna traducătorilor ocazionali, fiind dată în mâna celor mai distinși meșteri ai condeiului. Dacă aparițiile vor continua în același ritm ca în ultimii doi ani, vom reuși în scurt timp să avem și în grai românesc mult așteptatul univers despre care vorbeam la începutul acestui interviu. Nebănuite sunt încă efectele de fecundare ce vor decurge din prezența în limba noastră a literaturii universale. Ele sunt incalculabile. Le salutăm de pe acum cu tot entuziasmul ce se cuvine făpturilor care încă nu s-au născut.


© textul scris: Dorli Blaga
© interviul audio: Radio România

Lasă un răspuns