Cu toate că se supune rimei, poezia lui Liviu Franga propune, nesupusă, în puține cuvinte – și odată cu aceasta scoate din sertarele uitate, dar neprăfuite – o poezie a meditației care dorește să ajungă la o puritate a expresiei ce se identifică doar în gândire. Și, poate, dacă iubitorii de poezie l-ar ascultă recitând, ar descoperi aceeași simplicitate, rostită într-un ritm rar, care cu claritate decelează ideea în stare pură, moștenită în parte de la maestrul său de ceremonii, nu altul decât Ion Barbu, dar și de la clasicii filosofie Greciei Antice. (Peter Sragher)
Bien que soumise à la rime, la poésie de Liviu Franga propose, insoumise, en peu de mots – et, ce faisant, elle tire des tiroirs oubliés mais nullement poussiéreux – une poésie de la méditation qui aspire à atteindre une pureté de l’expression ne se révélant que dans la pensée. Et peut-être, si les amateurs de poésie l’entendaient réciter, découvriraient-ils la même simplicité, énoncée dans un rythme lent, qui distingue avec clarté l’idée à l’état pur, héritée en partie de son maître de cérémonie, nul autre que Ion Barbu, mais aussi des classiques de la philosophie de la Grèce antique. (Peter Sragher – traduction du text – Coman Lupu)
* * *
II
hieron
poți ști dacă sprijiniți de petale
ochii amiezii bucuria rotundă
cresc? pe inversa cale
dincolo ești nu vreau să te ascundă
tot ce aud nu poți să auzi
tot ce auzi nu pot să aud
pajiște sângele repede crud
iese din scoarța copacilor uzi
cel ce ai vrut înspre tine să urc
varsă pe ieri un azi îl afundă
nașterea: clarul azurului nu-i
ochiul amiezii gol să ascundă
II
hieron
peux-tu savoir – appuyée sur mes lèvres –
si l’œil du midi ma joie ronde
nourrit ? sur une voie d’ombre
t’ es au-delà je n’ veux pas qu’elle te cache
tout ce que j’entends tu ne peux pas entendre
tout ce que j’écoute tu ne peux pas écouter
jardin le sang pulsant coulant
jaillit de l’écorce des arbres humides
toi qui as voulu vers toi que je monte
verse sur hier un aujourd’hui qui le plonge –
naissance : l’azur limpide n’y est plus
l’œil nu du midi à cacher par tendresse
III
doi
tu care începi să vorbești în mine
nu te aud te oprești departe
clipa se-ntoarce cuprinderii pline
rodul rostirii născute și moarte
vreau totul să încep nu începe nimic
spusa se strânge în râsul pitic
III
deux
toi qui commences à parler dans mon moi
je ne t’entends pas tu restes si loin
l’instant revient un instant de soie
un instant mort et né dans le monde aux bons soins
je veux tout commencer ne commence rien
la parole avorte face au rire nain
IV
excurs
vine o vreme o iarnă o clipă
lin de desțese din pleoapă aripă
zid se înalță din os îngropat
spune ce simți este boare sau rază
când s-a născut din copil un bărbat
lumea ce sunet cuvântul creează
IV
ex ante
c’est un temps qui vient un hiver mais comment
de la paupière une aile s’effile lentement
mur se hisse d’un os enterré
dis ce que tu sens soit une brise soit rayon
en voilà d’un enfant un vieux nouveau-né
monde enfermé dans le mot d’un seul son
