English and translation into Romanian by Georgeta Brădătan & Peter Sragher
În engleză și traducerea în română a Georgetei Brătătan și a lui Peter Sragher
I
I was new to Romania – via Suceava
and later Via Poetica
defenceless, with only basic language
learned on holiday.
The traps of reflexive verbs1
and dative possessive pronouns were
still open-mouthed, shocked, at the bottom of the page.
I could wash but couldn’t wash myself
I could play, but couldn’t play with myself
Signs that I was not Romanian?
Requesting butter with my bread
drinking black tea with milk
one doesn’t need to be ill to savour a Darjeeling or Assam mocktail.
I could retire at bedtime
absurdly announcing that I was going to bed
as if sitting means, I’m walking to the chair.
I also restrained my car at circular intersections
while, in Romania, a traffic roundabout
is actually a centrifuge speeding things up
rather than calming traffic down.
I had not yet learned to say,
“Once upon a time, like never before,
because if it wasn’t I couldn’t tell this story,” 2
but I try to tell a story anyway.
II
So it was, there came a charming invitation
my godparents and their neighbours’ immediate cousins
and their distant cousins’ in-laws would be driving
three cars from Iași to Tulcea – to the Danube Delta
looping the counties north to south
the way a wire of a spiral notebook
binds its pages into a memo pad
reminding myself of things to do each day
Would I like to come along?
It would be an expedition for the fish scrumbia – 3
mid-June – our destination
the village of Mahmudia
a place I’d never heard of
just like the fish, but I liked the placename
and its middle aspirant ‘h’ –
a morphophonemic glottal fricative
not limited to Mahmudia
but also found in the word for ‘’amber’
and other words I made a point
of seeking out – delighting in their voiceless
breathy fish-like gasps.
III
Along the road – the long road
350 kilometres –
where naturally we occasionally lost our way
even in a luxury car equipped with GPS.
When we reached Bârlad – all new to me –
I installed a strong Welsh ‘r’
contributing to in-car entertainment
not a French deep-throat trill – the rhotic consonant
but in Welsh, as in Scottish, it becomes a forward roll.
Je ne regrette pas d’avoir épousé une fille de Bucovine.
I have no regrets marrying a girl from Bucovina.
Eventually we reached Galati
another knot of unsigned junctions
and another new expression, “Nu vă supărați”
(literally = do not be annoyed)
repeated a lot while trying to find the ferry.
It was there I had my first view of the mythical river
introduced via one of its many languages
its final language before it meets the sea.
While the ‘h’ in Mahmudia provokes a kind of hypnosis
similar to the golden colour of amber (chihlimbar)
The ‘h’ in samohancă is of another order
as is the drink itself, distilled from beets.
And so we crossed the fricative river
with fricative ‘h’ echoing between gaps
in conversations I still couldn’t fully understand
As Basho wrote in seventeen syllables
松島やああ松島や松島や
Aa matsushima ya aa matsushima ya matsushima ya aa Matsushima
so I was thinking Ah Mahmudia ya ah
but it was still very very far away
as far away as Matsushima in Japan
and the days I spent there.
IV
Gazing out of our luxury car
the ancient Macin hills seemed eager to agree with me
our car speeding as if a Măcin tortoise
thus, we did not divert to Sari Saltuk’s saintly bones4
prompting me to sigh “Există Mahmudia
aa ya exista Mahmudia” (Does Mahmudia really exist?)
The river came and went
appeared disappeared reappeared
at one point we saw it from the shadow of a minaret
and yet we would not divert to the shrine at Babadag.
Mahmudia knelt no closer
Exista mahmudia?
The final 30 kilometres felt longer than the previous 320.
The fabled fish became as legendary as a mermaid
as fanciful as fairies
I started to believe than only the Sânziană5 could deliver scrumbia
as we continued on our quest.
And then, abruptly – at the edge of fatigue
threshold resignation
we passed through the village ritual gate6
and promptly – nearby – a pension
the base camp – our centre of command
our hammock after rocking like a scalloped seed
through Romania’s eastern counties
Iași, Vaslui, Galați, Brăila and Tulcea.
Next morning – at dawn – to the riverbank, the veteran piers
broken pylons, rotten hulks, bobbing boats,
potholed buckled concrete pathways along the shore
of our small linguistic fricative quote from the saga
of the Great Flow and its epic Delta
a droplet from the cosmic ocean
and I a learner at its teacher’s desk
a mere comma, a stutter, a drop of spit skimming
the encyclopaedia of a prodigious multilingual story
V
scrumbia scrumbia do you have scrumbia
begged our exhibition leader Lady Elvira
who despite her knee replacement and carotid stents
jogged along the riverbank keener than the rest of us combined
as for me – being mute – all I could do was stare
stare at the river, stare at the boats, stare
into the language vacuum preventing me from
fully joining in – scrumbie scrumbie – do you have scrumbie?
we did find scrumbie – bought at the bouse of two fishermen
who had worked in Scotland and kindly thought of me as Scottish
despite my protest and despite my knowledge
that the total drainage basin of the Danube River
is forty times the size of Wales (the size of Wales mind you!)
we bought scrumbie by the sackful
then came the weighing, washing, scraping, descaling, gutting
splashing and scaring away the cats
aprons on, knives drawn but not a knife for David.
Sorting the fish my language was basic enough to observe
ah scrumbie scrumbie scrumbie – here’s a fish –
we’ll give it to David
an hour later
ah scrumbie scrumbie scrumbie – here’s a fish – give it to David
two hours later
ah scrumbie scrumbie scrumbie – here’s a fish –
we’ll give it to David
It was considerate indeed
to be on the receiving end of piscine generosity
but my share of the treasure was humble brass
compared with marvellous scrumbie gold
almost fifty kilos in four ice chests
carried in the boots of three cars
of course I didn’t mind – I’d seen pelicans, eagles, snakes
and even shared my room with a giant centipede scolopendra cingulata
Garcia Lorca had been a poet in New York
exulting in quantities, shrieking at the vertical discharge of the city.
Briefly I had been a poet in Mahmudia
awestruck by the river’s herons, cormorants, gulls
otters, weasels, bears, wolves and sheer statistics –
ten countries, two hundred languages, eight national parks,
and one hundred and sixty million pairs of legs
for the greatest invertebrate of them all –
The Flow, the Lagoons, the Canals, the Danube Delta.
1.Romanian reflexive verbs describe an action done by a subject to itself, similar to reflexive verbs in French and Italian.
2.‘Once upon a time, like never before’, is the standard way of introducing Romanian folk and fairy tales.
3.Scrumbie is translated as a kind of migratory mackerel, but its delicate taste is closer to migratory sea bass.
4.Sarı Saltık, died 1297/98, venerated as a Dervish saint, buried at Babadag, a small town in the Danube Delta.
5.Sanziana, from the Latin Sancta Diana, Romanian fairy folk.
6.Szekely gates, a feature of Romanian domestic and civic architecture serving as a symbolic barrier between enclosed space and the world beyond.
David Greenslade, Aa Mahmudia ya aa Mahmudia
I
Abia venisem în România – via Suceava
și mai târziu Via Poetica
lipsit de apărare, înarmat doar cu câteva expresii românești
învățate în vacanță
Capcanele verbelor reflexive
și a pronumelor posesive în dativ încă mă lăsau
cu gura cascată, șocat, la fiecare sfârșit de pagină.
puteam să spăl, dar nu mă puteam spăla pe mine însumi
puteam juca – dar nu mă puteam să mi-o ating
Semne oare că nu eram român?
Ceream unt pentru pâine
beam ceai negru cu lapte
nu trebuie să fii bolnav pentru a savura un mocktail de Darjeeling sau Assam.
Puteam merge la culcare
anunțând absurd că ‘mă culc’
ca și cum să șezi înseamnă să te deplasezi la un scaun.
Puneam și frână la intersecții circulare
în timp ce în România, un sens giratoriu
e de fapt o centrifugă care mai degrabă accelerează
decât încetinește traficul.
Nu învățasem încă să spun
”A fost odată ca niciodată,
Că dacă n-ar fi nu s-ar povesti”,
dar încerc oricum să spun povestea.
II
Așadar, am primit o invitație încântătoare
nașii mei și vecinii lor și verii lor de-ai doilea
si cuscrii lor urmau să meargă cu
trei mașini de la Iași la Tulcea – până la Delta Dunării
șerpuind prin județe de la nord la sud
precum o spirală a unei caiet de notițe
leagă paginile într-un blocnotes
amintindu-mi ce-am de făcut în fiecare zi.
Dac-aș dori să vin și eu?
Era vorba de-o expediție la srcumbii –
Mijlocul lunii iunie – destinația noastră
orășelul Mahmudia
un loc de care nu mai auzisem niciodată
cum nu auzisem de scrumbie, mi-a plăcut însă numele localității
și ”h”-ul aspirat de la mijloc
o consoană fricativă glotală semi-surdă,
o fricativă glotală respirabilă morfofonemică
nu limitată doar la Mahmudia
ci care se găsește și-n cuvântul ”chihlimbar”
și alte cuvinte pe care mi-am propus
să le studiez – delectându-mă cu gâfâielile lor
fără glas respirând aidoma peștilor.
III
De-a lungul drumului – drumul lung
350 kilometri –
unde desigur am pierdut uneori drumul
chiar într-o mașină de lux echipată cu GPS.
Când am ajuns la Bârlad – cu totul nou pentru mine –
Am scos un ”r” galez puternic
contribuind la sistemul de divertisment al mașinii
n-a fost un tril din adâncul gâtlejului – consoana (e)rotic
dar în galeză, ca și-n scoțiană, devine o rostogolire-n față.
Je ne regrette pas d’avoir épousé une fille de Bucovine.
Nu regret că m-am însurat cu o fată din Bucovina.
Am ajuns într-un târziu la Galați
alt nod al intersecțiilor nesemnalizate
și o altă expresie nouă ”Nu vă supărați”
Repetată mult în timp ce încercam să găsim bacul.
Acolo am văzut întâia oară râul mitic
prezentat printr-una din multe ei limbi
ultima limbă înainte de-a se întâlni cu marea.
În timp ce ”h” din Mahmudia îmi provoacă un fel de hipnoză
asemenea culorii aurii a chihlimbarului
”h”-ul din samohoancă vine dintr-o altă dimensiune
ca și băutura în sine, distilată din sfeclă.
Și-așa am traversate râul fricativ
cu h-ul fricativ producând ecouri între pauze ale
unor conversații pe care le nu puteam înțelege pe deplin.
Așa cum scria Basho în șaptesprezece silabe
松島やああ松島や松島や
Aa Matsushima ya aa Matsushima ya Matsushima ya aa Matsushima
așa că mă gândeam la Ah Mahmudia ya ah
însă era încă foarte foarte departe
la fel de îndepărată ca Matsushima din Japonia
și zilele petrecute de mine acolo.
IV
Holbându-mă din mașina de lux
dealurile străvechi ale Măcinului păreau dornice să fie de-acord cu mine
mașina noastră iuțindu-se ca și cum o broască țestoasă din Măcin
așa că nu-am mai abătut la osemintele sfinte ale lui Sari Saltuk1
făcându-mă să oftez spunând există mahmudia
aa ya există mahmudia
Râul a venit și a plecat
a apărut a dispărut a apărut iar
la un moment dat l-am văzut de sub umbra unui minaret
și tot nu ne-am abătut la sanctuarul de la Babadag.
Mahmudia nu îngenuncheat mai aproape
Există Mahmudia?
Ultimii 30 de kilometri păreau mai lungi decât cei 320 dinainte.
Peștele mitic a devenit la fel de legendar precum sirena
la fel de capricios ca zânele
Am început să cred că numai Ileana Cosânzeana poate să ne-aducă scrumbia
Și ne-am continuat căutarea.
Și apoi, deodată – la limita oboselii
aproape resemnați
am trecut prin poarta rituală a orășelului 2
și imediat – în apropiere – o pensiune
baza – centrul nostru de comandă
hamacul nostru după ce ne-am legănat ca-ntro scoică crestată
prin județele estice ale României
Iași, Vaslui, Galați, Brăla și Tulcea.
A doua zi dis-de-dimineață la malul râului, digurile veterane
stâlpi frânți, pontoane putrede, bărci legănându-se,
drumuri de beton cu gropi și adâncituri de-a lungul malului
micului nostru citat lingivistic fricativ din saga
Marii Curgeri și a Deltei sale epice
un strop al oceanului cosmic
iar eu un învățăcel la catedra profesorului
o simplă virgulă, un bâlbâit, o picătură de scuipat răsfoind
enciclopedia unei prodigioase povestiri multilingve
V
scrumbie scrumbie aveți scrumbie
o implora liderul expediției noastre pe Doamna Elvira
care în ciuda genunchiului de titan și a stenturilor la carotidă
fugea încolo și încoace pe malul râului mai abitir decât noi toți la un loc
cât despre mine, fiind mut, puteam doar să mă holbez
să mă holbez la râu, să mă holbez la bărci, să mă holbez
în vidul limbii împiedicându-mă să particip
pe deplin – scrumbie scrumbie – aveți scrumbie?
și chiar am găsit scrumbie – cumpărată de la casa unor pescari
care munciseră în Scoția și care binevoitori mă credeau scoțian
în ciuda protestelor mele și în ciuda faptului că știam
că întreg bazinul colector al Fluviului Dunărea
este de patruzeci de ori mai mare decât Țara Galilor (atenție! dimensiunea Țării Galilor)
am cumpărat scrumbie cu sacii
apoi a urmat cântărirea, spălarea, răzuirea, curățarea solzilor, eviscerarea tăierea
împroșcarea cu apă și gonirea pisicilor
punerea șorțurilor, scoaterea cuțitelor, dar niciun cuțit pentru David.
Sortarea peștilor cunoștințe de limbă erau suficiente să observ
aha scumbie scrumbie scrumbie – uite un pește –
o să i-l dăm lui David
o oră mai târziu
aha scrumbie scrumbie scrumbie – uite un pește – dă-i-l lui David
două ore mai târziu
aha scrumbie scrumbie scrumbie – uite un pește
o să i-l dăm lui David
a fost plin de tact cu adevărat
să fii cel care primește generozitate peștoasă
dar partea mea din comoară a fost alamă amărâtă
în comparație cu minunatul scrumbie de aur
aproape cincizeci de kilograme în patru lăzi cu gheață
cărate în portbagajele a trei mașini.
desigur că nu mi-a păsat – am văzut pelicani, vulturi, șerpi
și chiar am împărțit camera mea cu un gigantic centiped scolopendra cingulata
Garcia Lorca fusese un poet în New York
exultând despre cantități, țipând la ejacularea pe verticală a orașului.
Scurt timp am fost un poet în Mahmudia
cuprins de venerație pentru bâtlani, cormorani și pescăruși
vidre, nevăstuici, urși, lupi și pur și simple statistici –
zece țări, două sute de limbi, opt parcuri naturale,
și o sută șaizeci de milioane de perechi de picioare
pentru cea mai grandioasă nevertebrată dintre toate –
Curgerea, lagunele, canalele, Delta Dunării.
1. Sarıi Saltuk, a murit în 1297/1298, venerat drept un sfânt derviș, înmormântat la Babadag.
2. Porțile Szekely, o caracteristică a arhitecturii române domestice și civice, care servește drept barieră simbolică între spațiile închise și lumea de dincolo.