Lisboa, manuelino, o eléctrico, Tejo, azulejo, fado, pastel de nata, Amália, Belém, Alcobaça sînt doar cîteva din sumedenia de referințe culturale, care mai de care mai speciale, ce îi deschideau în 1992 studentului din anul I de la portugheză B o lume de poveste, o Portugalie de vis despre care nu știa mai nimic. La începutul anilor ‘90, la Facultatea de Limbi Străine a Universității din București nu existau proiectoare…
Pe Mioara, pe Dan, pe Roxana și pe Daniel i-am cunoscut în ceea ce, în sinea mea, continui să numesc „epoca de glorie” a începuturilor. Când, fiind puțini, și chiar întâlnindu-ne rar, ne știam și ne urmăream, țineam unul la altul, eram solidari, iar Ambasada Portugaliei ne dădea atenție. Mioara era veselă și împlinită, sigură pe ea și pe capacitățile ei. Pe urmă, a început drumul Calvarului ei. Ne-am văzut…
Vorbea cu un ușor accent ardelenesc, repede, grăbit parcă să-ți comunice cât mai multe dintre toate cele ce i se păreau interesante, și, cu toate că voiaja fără răgaz pe mări și oceane, părea să aibă peste tot prieteni fără număr. Trebuie să mă opresc și să reiau, fiindcă despre Radu Niciporuc nu pot, nu vreau și n-am să pot vorbi vreodată la trecut. E prototipul marinarului ardelean, eu cel…
Zilele trecute a murit un om deosebit: Radu Niciporuc. Un excelent traducător literar şi un prozator, aflat abia la început de drum. Mi-e greu să scriu când pleacă un prieten… aşa cum greu mi-a fost şi când a plecat altă traducătoare mare, doamna Ralian… Pe Radu l-am cunoscut în 2009, când ne-a făcut cunoştinţă Ioana Zlotescu, pe atunci directoare a Institutului Cervantes la Bucureşti. Ei doi îl iubeau pe Ramón…
Prin 2005 mi-a căzut în mână o traducere a îndrumătorului meu doctoral, distinsul profesor universitar clujean Virgil Stanciu: o culegere de proze polițiste de Ross MacDonald, creatorul lui Lou Archer, un demn continuator al lui Sam Spade (inventat de Dashiell Hammett) și Philip Marlowe (creația lui Raymond Chandler), arhetipalii eroi ai genului policier noir. Pe unul dintre fondatorii Editurii Fabulator, care în anii 2005-2008 publica o lungă serie de autori…
Nu știu să fi avut un asemenea traducător literar printre noi. Unul care să-și desăvârșească munca pe vapoare, legănat de valuri, înfruntând furtuna, bucurându-se de soarele care limpezea oceanul, schimbând adesea azimutul, navigând, navigând, fără să se sature de pasiunea pentru cuvântul ales. Ales să tălmăcească în limba română culoarea și căldura limbii spaniole. Alegând ca prietenia să-i fie cel mai de preț dar, pe care știa s-o dăruiască celui…
Nu întâlnești adesea oameni care să te impresioneze de prima oară când îi vezi, căci eleganța, finețea și distincția sunt calități rare, pe care le ai sau nu le ai. Niciuna dintre aceste calități nu le poți învăța, ci te naști cu ele precum cu un dar divin. Așa am cunoscut-o, nu de multă vreme, pe doamna Profesor Mariana Băluță-Skultéty. Impresia, însă, a fost una durabilă. Și m-am bucurat foarte mult…
Filologia clasică românească a primit o nouă şi grea lovitură prin dispariţia doamnei profesor universitar dr. Mariana Băluţă-Skultéty, după o nemeritată suferinţă purtată cu demnitate, curaj şi discreţie. Doamna profesor Mariana Băluţă-Skultéty s-a născut la Drăgăşani, judeţul Vâlcea, la 29 ianuarie 1942, într-o familie de intelectuali. De la tatăl său, medicul Ion Băluţă, a învăţat ce înseamnă atenţia, meticulozitatea, răbdarea, compasiunea, iar de la mamă, Esmeralda Băluţă – o pictoriţă…
Plecam peste câteva luni, în anul 1999, în Columbia – la cel mai frumos festival internațional de poezie din lume, la Medellín, în Columbia, unde se adună 100.000 de oameni într-o săptămână, și care vin din orașul cu două milioane de locuitori, dar și din împrejurimi, din alte orașe, cum ar fi Manizales, numai și numai ca să asculte și să se bucurie de magia poeziei, un festival care a…
Ce mai pot spune câteva cuvinte de despărțire la capătul culoarului fără întoarcere? Nimic altceva decât o însăilare de amintiri de-a lungul unei vieți, dar, mai presus de orice, un bloc compact de recunoștință: datoria mea, a noastră față de Alexandru Calciu, acest veritabil „om-institut” fără de efortul căruia hispanistica românească și munca traducătorilor din literaturile hispanice nu ar fi arătat așa cum sunt azi și mai ales așa cum…
E foarte greu să mai adaugi ceva după „a pierit o instituție”, mișcătoarele cuvinte – îi aparțin marelui nostru hispanist Sorin Mărculescu – ce încheie necrologul postat pe internet de către Uniunea Scriitorilor din România, „In memoriam Alexandru Calciu”. Am avut plăcerea și rarul privilegiu de a-l întâlni pe Alexandru Calciu la câteva dintre edițiile Colocviilor de Traduceri Literare. Modestia și finețea marelui lexicograf care alegea de fiecare dată să…
După o absență de ani de zile a unui instrument serios la capitolul acesta a fost , nu doar pentru mine, dar pentru toți hispaniștii din România un adevărat eveniment. Eu l-am luat cu mine pe vas, pentru că pe vas am lucrat toate traducerile din limba spaniolă. Anul trecut, am avut o altă revelație, în privința acestui minunat instrument de muncă, „Dicționarul spaniol-român” al lui Alexandru Calciu și Zaira…