Marius Tabacu, traducătorul Trilogiei transilvane

0
87

Am început publicarea în Apostrof a unor fragmente din Trilogia transilvană a lui Bánffy Miklós, în traducerea lui Marius Tabacu, în 2014; precis, în numărul 6, pe iunie 2014, al revistei. Auzisem despre acest roman de la prieteni din Germania și Elveția, aflasem că este un întîrziat – cu peste o jumătate de secol! – succes european, și-am sperat că o să-l avem și în cultura română, și anume, în timp foarte scurt, la vreo editură transilvăneană, presupuneam eu, pentru că din istoria Transilvaniei se inspiră și în mare parte despre Transilvania este. M-am înșelat, nu din cauza traducătorului, deși acesta a avut mult de lucru pînă cînd a pus/a adus capodopera lui Bánffy Miklós în limba română, ci din alte cauze, pe care nu le cunosc, ci doar le presupun.

Acum, cînd Marius Tabacu din nenorocire nu mai este, spun: Bine că, pînă la urmă, Trilogia transilvană a apărut, bine că Marius Tabacu a apucat să o vadă tipărită. Și, iarăși, bine că Marius Tabacu a primit premiul Uniunii Scriitorilor pentru aducerea acestei capodopere în limba română.

Traducătorii cu care am fost și sînt prietenă mi-au vorbit despre arta lor. Janina Ianoși, care traducea cu egală măiestrie din rusă, germană, franceză, și prefera să traducă proză și filosofie, refuzînd cu încăpățănare să se atingă de poezie, spunea că traducerea trebuie să fie exactă; anume, dacă un autor repetă de zece ori pe o pagină un cuvînt, se cuvine, spunea ea – și-mi dădea exemplu un text al lui Tolstoi – să îl repete și traducătorul, care trebuie să se abțină să „înfrumusețeze” textul prin sinonime, pentru că, repeta Janina Ianoși cu obstinație, a știut autorul ce face, iar traducătorul nu are cum să fie mai deștept decît acesta. Cam aceeași teorie o are și Anca Măniuțiu, care traduce din franceză și spaniolă, și susține că traducătorul trebuie să fie „umil” în fața autorului, să verifice fiecare nuanță a traducerii, ca nu cumva să trădeze intențiile autorului. D. Țepeneag, căruia îi place să traducă, din franceză în română – filosofie, iar din română în franceză – poezie (așa că mulți poeți români de astăzi îi sînt datori pentru felul inspirat în care i-a „transportat” în limba franceză), spune că o traducere trebuie să sune ca și cum textul ar fi fost de la început scris în limba în care este tradus.

Marius Tabacu avea cîte ceva din teoria fiecăruia dintre traducătorii de mai sus. Oricum Trilogia transilvană, așa cum ne-a dat-o el pe românește, sună de parcă așa ar fi fost scrisă de însuși contele scriitor. În interviul pe care i l-am luat înainte de tipărirea cărții a pomenit, cu umor, cîteva dintre greutățile pe care le-a avut în munca lui. Iar la Tîrgul de carte de la București de la sfîrșitul lunii mai – începutul lunii iunie 2019, la lansarea cărții, Marius Tabacu a susținut că nu a făcut o traducere, ci a pus cartea în limba română. Ceea ce, sigur, nu i-a fost ușor, nu numai pentru că este un roman de mare dimensiune, de aproape trei milioane de semne… cam 1500 de pagini, ci mai ales pentru că romancierul își plimbă personajele peste tot, de la bal la parlament, din pădurile Apusenilor la Viena, de la o vînătoare cu cîini la o scenă de dragoste și așa mai departe. Numai cîți termeni de botanică presupune plimbarea matinală a lui Bálint Abády prin parcul înrourat de la Dienești/ Bonțida!

Din interviul pe care, înainte de publicarea cărții, mi l-a acordat despre munca sa la această carte se vede, cred eu, destul de clar ce efort a făcut, iar la citirea cărții se vede ce extraordinară performanță de tălmaci a reușit Marius Tabacu. Răspunsurile lui sînt mai sugestive decît orice aș putea spune eu:

Conversații cu… Marius Tabacu

Marta Petreu: Stimate domnule Marius Tabacu, la Editura Institutului Cultural Român se află în curs de apariție romanul lui Miklós Bánffy, Trilogia transilvană, în traducerea – o spun de la bun început: superbă! – a dumneavoastră. O carte masivă, de peste 1500 de pagini. Cum ați ajuns să traduceți acest roman?

Marius Tabacu: Stimată doamnă Marta Petreu, aprecierile dumneavoastră față de traducerea Trilogiei mă măgulesc. Sunteți una dintre puținele persoane al cărui cuvînt are greutate pentru mine. Am să vă răspund punctual. Vă mărturisesc din capul locului că o mulțime de amănunte s-au pierdut în deșertăciunea uitării, singura-mi scuză fiind faptul că mă ocup cu multe lucruri (uneori chiar de prea multe) și, ca orice workalchoolic care se respectă, îmi las adeseori amintirile să-și facă de cap. Ideea traducerii acestei trilogii a plutit o vreme în jurul meu, principala mea temere fiind legată de dimensiunile romanului. Încă nu apucasem să-l citesc din doască-n doască și, ca să fiu sincer pe de-a-ntregul (aceasta fiind singura formă de sinceritate), nu cred să-l fi citit în întregime decît cu prilejul primei corecturi…

M.P. : Ce probleme v-a ridicat traducerea? Căci autorul își plimbă cititorul în lumi foarte diferite, descrise în limbaje specifice, lumea vînătorilor cu cîini și hăitași, a concursurilor hipice, a balurilor… Ca să nu mai vorbesc despre cunoștințele de botanică de care e nevoie pentru paginile despre parcul de la Bonțida (fostul, din păcate) sau cele despre pădurile din Apuseni. Cum ați procedat? Ce dicționare a trebuit să folosiți? Cum ați identificat, de pildă, numele plantelor?

M.T.: Cel mai dificil a fost să pot plasa discursul în lumile prin care l-a „plimbat” autorul – dacă am reușit s-o fac, bogdaproste, dacă nu, îmi cer scuze. Fiindcă nu e totuna să străbați cu moții coclaurile și cu totul altceva este să participi la o vînătoare în haită sau să faci tot posibilul să o cucerești pe femeia iubită – o doamnă cultă, spirituală și cîtuși de puțin ușuratică.

În ceea ce privește legătura lui Bánffy cu natura, recunosc că adeseori m-am rugat ca ea să fi fost mai puțin profundă, fiindcă adeseori am fost nevoit să apelez la tot felul de surse (am și un Dicționar botanic poliglot), să mă plimb prin traducerile franceză și germană și – foarte arareori – să improvizez cîte ceva, mai ales în cazul în care denumirea românească nu suna nicicum în contextul dat. Sunt convins că, pe alocuri, traducătorului i se permit asemenea licențe, de dragul muzicalității textului tradus. Permisă-mi fie și mie această mică deformare profesională.

M.P.: Cartea se află în curs de apariție la Editura ICR. De ce a durat atîta pînă la apariție? Cît timp ați lucrat la traducere – vă întreb pentru că în 2014 dumneavoastră ați avut amabilitatea să ne dați un fragment din Trilogia transilvană pentru revista Apostrof.

M.T.: Da, stimată doamnă, cartea se află în curs de apariție – sper! – la Editura ICR. A trecut mult mai multă vreme de cînd am terminat treaba, decît a durat traducerea (vreo 3 ani, dacă nu mă înșel, dar durata este foarte aproximativă, fiindcă nu am apucat, decît arareori, să lucrez perioade compacte de vreme doar la traducerea Trilogiei. Din păcate, lucrurile s-au tărăgănat din varii motive, ale căror resorturi doar le bănuiesc și, poate, voi reuși să le pun cîndva cap la cap, ca să pot arunca o pată de culoare nefericită asupra lumii în care trăim. Deocamdată nu pot să spun cu mîna pe inimă decît că a fost pentru mine o experiență nu prea fericită în care oameni de bine (cum se zice) au făcut compromisuri ignobile, din considerente – sunt convins – meschine. Passons!

(Februarie 2019, Cluj; apărut în revista Apostrof, anul XXX, nr. 4 (347), 2019)

Am citat din acest interviu pe care Marius Tabacu mi l-a acordat, cu gîndul că răspunsurile lui îi pun destul de bine în lumină personalitatea și totodată lămuresc felul cum a lucrat pentru aducerea în română a acestei cărți magice a contelui Bánffy. Eu sînt numai beneficiarul, bucuros și plin de admirație, al romanului contelui Bánffy și al muncii inspirate și stăruitoare făcute de Marius Tabacu.

21 noiembrie 2020, Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here