Un înger pe pământ

1
336

Prin 2005 mi-a căzut în mână o traducere a îndrumătorului meu doctoral, distinsul profesor universitar clujean Virgil Stanciu: o culegere de proze polițiste de Ross MacDonald, creatorul lui Lou Archer, un demn continuator al lui Sam Spade (inventat de Dashiell Hammett) și Philip Marlowe (creația lui Raymond Chandler), arhetipalii eroi ai genului policier noir. Pe unul dintre fondatorii Editurii Fabulator, care în anii 2005-2008 publica o lungă serie de autori de limbă spaniolă (Cortazar, Borges, Bioy Casares erau la loc de cinste), l-am cunoscut, întâmplător, chiar la chioșcul de presă de pe Calea Văcărești, de unde cumpărasem traducerea profesorului. Pe al doilea aveam să-l cunosc la Gala Premiilor revistei Observator cultural din anul 2012, la Teatrul Odeon. Radu Niciporuc îl însoțise în acea seară la Gală pe bunul lui prieten din tinerețe, pe regretatul Alexandru Vlad, căruia i s-a decernat premiul pentru romanul anului 2011.

George Volceanov
George Volceanov

Aveam să ne reîntâlnim an de an, în balconul de la Odeon, în cadrul galelor aceleiași reviste, să schimbăm pe furiș, în surdină, câteva zeci de cuvinte, să ne promitem că vom ține legătura și ne vom revedea. Ne întâlneam sporadic, la târgurile de carte de la București, la Bookfest și Gaudeamus. Radu, călător pe oceanul planetar, era cel mai adesea plecat în câte o misiune la bordul unor nave comerciale. Am putut reconstitui crâmpeie din viața lui petrecută într-o lungă solitudine asumată, la bordul vapoarelor lumii, citind culegerea lui de proze scurte Pascal desenează corăbii, considerată aproape unanim (aproape, fiindcă doar juriul Uniunii Scriitorilor n-a împărtășit această opinie) cel mai important debut literar al anului 2016. Ne vedeam extrem de rar, dar ne unea un liant uman, doi prieteni comuni cu rol de vase comunicante: buna mea ex-colegă de departament universitar Ileana Scipione, ea însăși o formidabilă traducătoare de spaniolă (v., de pildă traducerile ei din Andahazi și Borges) și Bedros Horasangian. Cu acesta din urmă, văzându-mă, într-o vreme, destul de des, eram la curent cu tot ce a mai făcut Radu cel nelipsit din dialogurile noastre.

Nu vreau, în aceste rânduri, să-l elogiez pe traducătorul și prozatorul Radu Niciporuc, ci să-mi amintesc cu duioșie de OMUL care împrăștia în jurul lui doar lumină, seninătate, bucurie. Radu părea descins dintr-o altă lume. Câteva cuvinte rostite de el, câteva minute petrecute în compania lui erau suficiente pentru închegarea unei prietenii statornice. OMUL a lăsat urme adânci în sufletele, în conștiința multora dintre contemporani. Am citit sutele de mesaje de condoleanțe de pe pagina lui de facebook și am constatat că toți cei care l-au cunoscut pe fugă, în treacăt, bucurându-se de apariția lui fulgurantă, au resimțit dispariția lui ca pe o pierdere dureroasă.

OMUL era carismatic prin finețe, sfială, moderație, modestie. Spre deosebire de majoritatea împătimiților scrisului, care debordează de aroganță, tupeu, decibeli, Radu se situa la polul opus. Și totuși, felul lui de-a fi te cucerea din prima, îți crea o stare de confort sufletesc. Sunt extrem de rari oamenii pentru care ai băga mâna în foc că n-ar fi în stare să facă vreodată rău cuiva; că nici măcar cu gândul n-ar păcătui în acest sens. Radu Niciporuc se înscria în această categorie și, mărturisesc, e al doilea pământean de această factură pe care l-am cunoscut la viața mea.

Ironia sorții face ca, în urmă doar cu câteva numere, Radu să se fi numărat printre cei care l-au evocat pe regretatul Alexandru Calciu. Este dureroasă constatarea că în Revista de traduceri literare tot mai mult loc ocupă textele dedicate dragilor noștri colegi de breaslă plecați dintre noi, că după Antoaneta Ralian, Alexandru Calciu, Mariana Băluță-Skultety, destinul crunt ne obligă să evocăm, în acest număr, figura luminoasă a lui Radu Niciporuc. N-am folosit locuțiunea „ne luăm rămas bun de la Radu”, fiindcă el va rămâne între noi atâta timp cât vom dăinui și noi.

Discreția cu care ni s-a strecurat Radu Niciporuc în suflete îmi amintește de Joachim Stiller, acel misterios și fascinant erou literar creionat de autorul belgian Hubert Lampo, care dispare la fel de discret precum a apărut printre semenii lui… O să-mi lipsească foarte mult acest confrate într-ale traducerii, care, la începutul prieteniei noastre strămutate în spațiul virtual, pe facebook, o parafa, în primul lui mesaj, cu un simplu, dar atât de omenesc „Un abrazo.”

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns