Zilele trecute a murit un om deosebit: Radu Niciporuc. Un excelent traducător literar şi un prozator, aflat abia la început de drum. Mi-e greu să scriu când pleacă un prieten… aşa cum greu mi-a fost şi când a plecat altă traducătoare mare, doamna Ralian…
Pe Radu l-am cunoscut în 2009, când ne-a făcut cunoştinţă Ioana Zlotescu, pe atunci directoare a Institutului Cervantes la Bucureşti. Ei doi îl iubeau pe Ramón Gomez de la Serna – de fapt, cine nu-l iubeşte pe Ramón! – dar îl iubeau atât de mult, încât se încumetaseră să-l şi traducă în româneşte! Pentru a tălmăci „Omul pierdut” al lui Serna, Radu Niciporuc şi-a înfiinţat propria editură, Fabulator…
Nu mai reţin ce-am vorbit atunci, dar la un moment dat Radu l-a pomenit pe Julio Cortázar! Şi atât mi-a trebuit, toţi prietenii lui Julio sunt şi prietenii mei. Am aflat, astfel, că el era de fapt inginer şi că într-unul din periplurile lui pe mare descoperise Rayuela lui Cortázar, iar ca să-l înţeleagă pe Julio învăţase limba spaniolă…
Spuneam că mi-e greu să vorbesc despre cineva plecat… prefer să-l cred plecat pe mare şi că, la răstimpuri, mai trimite un mail cu ceva noutăţi.
⁂
În aprilie 2009 am scris un fel de recenzie la cartea tradusă de el, Fascinaţia cuvintelor, apărută în „Observador cultural”. Cronica se numea „De vorbă cu Julio Cortázar…” şi începea aşa:
Mare bucurie mi-a provocat o carte: Fascinaţia cuvintelor, apărută la Editura Fabulator. Julio Cortázar discutând cu scriitorul şi publicistul uruguayan Omar Prego Gadea. Cel care a descoperit volumul acesta inedit, rătăcit undeva printre cărţile anticarilor din Buenos Aires, este deopotrivă traducătorul şi editorul cărţii. Radu Niciporuc se numeşte, un călător pe mările lumii, un cititor împătimit de autori spanioli şi latinoamericani, dar şi un îndrăgostit pe viaţă de marele Julio Cortázar, cel din pricina căruia a învăţat limba spaniolă, citind, cu dicţionarul alături, romanul care a revoluţionat scriitura romanescă Rayuela (…)
Mulţumesc încă o dată, Radu Niciporuc, pentru aceste ore de taină cu Julio Cortázar. (16 aprilie 2009)
Iar de atunci, când şi când, îmi scria. Îmi vorbea despre câte o povestire la care lucra, pe mare. Sau despre o traducere nouă, din Bolaño:
Eu sunt rupt de lume chiar cu acces la internet, muncesc opt ore pe ceas, apoi încerc să mă reconfigurez pentru povestirea la care lucrez. În perioadele de felul acesta nu citesc nimic, şi deci nu ştiu ce să-ţi recomand… În noaptea de Anul Nou am tradus LUPE de Bolaño, un prozator nu tocmai pe gustul meu, dar poemul cu pricina m-a tuşat. În rest, apă şi şuruburi! Pe 15 ajungem în Brazilia! Mai e puţin până pe 4 febr. când îmi isprăvesc contractul! (8 ianuarie 2013)
sau despre Llosa, pe care nu apucase să-l vadă, când a venit la Cluj:
Îmi pare extrem de rău că nu am fost la Cluj, să-l văd şi să-l ascult pe Mario Dinţosul. Nu pot să uit cu ce stupoare am citit, la 19 ani, CASA VERDE…(22 mai 2013)
ori despre vreo insulă spaniolă:
Mai muntoasă, mai cenuşie şi cu o suprafaţă mai mare decât Gran Canaria, insula de care mi s-au legat tinereţile… Dar şi mai puţin „spaniolă”, căci s-a impus aici turismul internaţional, şi cu greu mai găseşti o cârciumioară cu mese de lemn gros, şi pereţi cu lambriuri de stejar, cum sunt cele din Andalucia sau din Galicia… Am găsit, totuşi, una cu scaune de lemn în jurul unei tejghele cu bere la butoi, şi cu jamboane atârnate de o bârnă afumată de vremuri… În rest, hoteluri nichelate şi un aranjament ultra, în care turismul eficient se impune în dauna celui romantic şi depăşit, care îmi place mie… N-am văzut mare lucru, în afară de palmieri tunşi, străzi marcate riguros, şi oameni destul de apatici, în cele câteva ore pe care le-am avut la dispoziţie. Poate o să-mi scot pârleala peste patru zile, dincolo, la La Coruña.
Cu bine! R (4 iunie 2013)
sau despre vreun film, inspirat chiar din realitate…
Da, sunt la „servici” în Mediterana, mâine ajungem în Libia, de unde încărcăm benzine uşoare pentru Rotterdam!
Filmul despre care vorbeşti,* a fost făcut după un caz real, chiar o navă de-a noastră MAERSK ALABAMA, al căre comandant era american, a fost în cauza. În urma acelui incident şi-a trimis SUA flota în zonă, ca să ne păzească de sălbăticiunile respective. Mulţi au zumzăit că a fost o punere la cale, gen PEARL HARBOUR, ceea ce poate fi luat în considerare, până la un punct. În fine, şi noi trecem prin dârdâieli, când ajungem în zona Togo, Benin, Nigeria socotită HRA (High Risk Area) şi unde marinarii filipinezi încasează un bonus de periculozitate. Noi, românii, neapăraţi şi nereprezentaţi de nimeni la vârfurile planetei, primim salutări cordiale şi uneori felicitări.
Cu bine, R (2 ianuarie 2014)
⁂
Şi tot aşa. Apoi timpul a trecut, fiecare s-a luat cu viaţa, nu prea am mai corespondat… Până în martie, când, traducând o piesă cu mulţi termeni maritimi, „Cifre” de Mar Gomez Glez, mi-am dat seama că am nevoie de ajutor. Aşa că l-am sunat pe Radu să-l întreb… Îl credeam plecat, când colo mi-a răspuns, dar ca să-mi spună că-i bolnav… Era aşa de tonic şi de încrezător că va învinge boala, încât n-am îndrăznit să zic nimic… Ascultam doar: zicea că are pe masa de lucru un roman, că vine la premiile Observatorului cultural, că e nominalizat la premiile de debut… A fost ultima oară când am vorbit cu el…
