Vorbea cu un ușor accent ardelenesc, repede, grăbit parcă să-ți comunice cât mai multe dintre toate cele ce i se păreau interesante, și, cu toate că voiaja fără răgaz pe mări și oceane, părea să aibă peste tot prieteni fără număr.
Trebuie să mă opresc și să reiau, fiindcă despre Radu Niciporuc nu pot, nu vreau și n-am să pot vorbi vreodată la trecut.
E prototipul marinarului ardelean, eu cel puțin mai știu câțiva care, asemenea lui – și nu cred că din întâmplare – îi fac o serioasă concurență inegalabilului Ion Besoiu. Dar Radu, marinarul fabulator (așa cum și-a numit și efemera editură), e și scriitor, chiar dacă – asemenea multora din generația lui – a debutat târziu, poate că abia atunci când s-a simțit cu adevărat liber să scrie. Să se exprime în scris deschis, cinstit, pe față, nici printre rânduri, nici pentru salvatoare sertare. Iar puținele texte pe care le-a publicat, lăsând altele să aștepte pe vecie, alcătuiesc însuși chipul său: Radu este un marinar român dornic de aventură și cult, citit și cu gusturi literare rafinate, iscoditor și imaginativ, care își cizelează fiece vorbă și e stăpân pe fiecare rând. Asemenea oricărui scriitor adevărat.
Dar Radu este și un mare și profund cititor, care disecă fiece vorbă, pătrunde fiece sintagmă, recompune fiece intenție a textului parcurs, uneori chiar dincolo de unele intenții ale autorului.
Cu asemenea calități, Radu este traducătorul pe care și l-ar dori orice creator. Mai ales pentru că are marea calitate nu de a aduce orice autor în limba română, ci de a-i asigura oricărui cititor posibilitatea de a voiaja liber și sigur, cu ochii larg deschiși și în deplină cunoștință de cauză în țara, grădina și casa autorului de multe ori necunoscut și mai mereu de departe. Fiindcă așa e Radu: demitizează texte, revelează sensurile ascunse ale vorbelor, aduce la suprafață legende, te plimbă când nici nu te-aștepți prin toate lecturile lui, totul numai pentru a-ți face cunoștință cu scriitori intraductibili și gândurile lor aproape ilizibile și foarte adesea ininteligibile.
Și, pe deasupra, Radu este un camarad generos cu cărțile și ideile lui – pe unele ni le-a împromutat, pe altele ni le-a dăruit, acum ni le lasă. Mereu la prezent. Și, dacă nu mă credeți, luați un ghioc, din cele care închid în hăurile din spiralele lor vuietul fară egal și fără sfârșit al oceanelor și mărilor. Duceți-l la ureche ori de câte ori nu găsiți un cuvânt și din străfundul scoicii minunate va veni întotdeauna spre voi vocea lui Radu, marinarul fabulator: veți auzi pe loc chiar silabele după care tânjeați și vă veți da seama și care este locul lor în “tabela lui Mendeleev” a meșterilor de vorbe.
Foarte frumoasă și inspirată evocare! L-am cunoscut și eu pe Radu Niciporuc, era un om fermecător, i-am citit cu mare plăcere cartea care speram să fie un început. Din păcate, n-a fost să fie așa! Dumnezeu să-l odihnească în pace!