Pascal navighează spre alte zări

0
694

Nu știu să fi avut un asemenea traducător literar printre noi. Unul care să-și desăvârșească munca pe vapoare, legănat de valuri, înfruntând furtuna, bucurându-se de soarele care limpezea oceanul, schimbând adesea azimutul, navigând, navigând, fără să se sature de pasiunea pentru cuvântul ales. Ales să tălmăcească în limba română culoarea și căldura limbii spaniole. Alegând ca prietenia să-i fie cel mai de preț dar, pe care știa s-o dăruiască celui pe care-l întâlnea în spirit.

Peter Sragher, Președinte Filiala București – Traduceri literare a USR
Peter Sragher, Președinte Filiala București – Traduceri literare a USR

A avut bucuria să discute față în față cu scriitorii de limbă spaniolă, pe care avea să-i traducă. Pentru el a fost o bucurie nu numai întâlnirea cu opera lor, care l-a încântat, ci și această legătură directă, să cunoască omul personal. Prietenia care l-a legat de opera scriitorului, l-a legat astfel și de persoana acestuia. Nu pot descrie cu câtă bucurie mi-a povestit cum, cu ani în urmă, a cumpărat ediția integrală a operei lui Jorge Luis Borges pentru o sumă incredibilă. Anticarul din Buenos Aires a ridicat din sprâncene a mirare cum un străin poate să iubească atât de mult scrierile marelui său conațional, încât să achiziționeze o ediție integrală. Radu Niciporuc putea să facă asta cu zâmbetul pe buze, pentru că pentru el nu banii aveau valoare, ci spiritul marelui scriitor și eseist turnat în acele volume. Și în timbrul vocii sale se mai simțea bucuria, nu avea acea bucurie vană și goală de a avea cărțile, ci de a le fi aprofundat prin lectură.

Rar se supăra, iar atunci când o făcea, el căuta o soluție, pentru a îndepărta negurile care se abăteau asupra lui. Așa că intuind valoarea unui scriitor de limbă spaniolă – care nu era înțeles de cei care întemeiau rafturi întregi sau colecții cu așa-zisa lor cunoaștere a literaturii universale –, a fost nevoit să întemeize editura sa, fabulator, pentru a promova valoroși scriitori străini. Pe cheltuiala sa, pentru că el credea în destinul lor literar.

Acum cred că se află pe mări mai liniștite, alături de Pascal.

A lăsat ca destinul scrierilor sale să-i deseneze chipul.

Un chip de om nobil, pe care valurile nu pot să-l șteargă.

Articolul precedentExperimentul Balaton
Articolul următorUn înger pe pământ

Lasă un răspuns