- Ca orice artist, scriitorul pătrunde lumea – și dincolo de ea –, mai mult și cu totul altfel decât savantul pentru a o cunoaște. Ca orice artist, scriitorul scrie lumea pentru a o exprima.
- Fără să se facă înțeleși – unii vorbind într-o limbă a Pământului – de către ceilalți, vorbind în altă limbă a Pământului, scriitorii și cititorii lor s-ar plimba, și azi, năuci pe culoarele paralele și neintersectabile ale unui niciodată destructibil Turn Babel.
- Dacă nu ar fi existat traducătorii din ebraică în greaca veche ai Bibliei – cei șaptezeci de erudiți din Alexandria antică ptolemeică și opera lor (Septuaginta) –, și dacă romanul Hieronymus (Sfântul/Fericitul Ieronim) nu ar fi tradus întreaga Biblie în engleza Antichității – care era latina (de unde și numele latin al Bibliei hieronymiene, Vulgata, ,,Răspândita [în popor]“, ,,Pusă la îndemâna tuturor“) –, creștinismul bimilenar din zilele noastre, fenomenul religios cel mai extins global, ar fi rămas, până azi, o erezie locală, născută și dispărută în praful Nazaretului Galileii.
- Din Lumea Veche neîntrerupt încoace, trăim, literar vorbind, într-o sferă a imaginarului cognoscibil, în care unii scriu despre acest univers, iar alții îi rescriu imaginarul în codurile celorlalte limbi naturale. Primii se numesc scriitori, ceilalți sunt tot scriitori, dar se numesc și traducători.
- Traducerea din contemporaneitate în contemporaneitate a unei opere literare este cea care a făcut cu totul imposibilă rămânerea în picioare a Turnului Babel. Căci operele congenere, de aceeași vârstă literară, dar în limbi diferite, se supun imperios legii fundamentale a comunicării.
- Dificultăți cu mult mai mari survin în cazul operelor dislocate cronologic. Dintre acestea, extremele cele mai îndepărtate, și anume Antichitatea (clasică, orientală și extrem orientală, transoceanică sau transcontinentală) și prezentul contemporan (sau contemporaneitatea, pur și simplu) par a atinge cotele maxime ale ecartului.
- Vechea elenitate, din această perspectivă, ne apare cumva dezavantajată față de lumea romană. În vreme ce latina s-a perpetuat într-un mănunchi de limbi romanice, greaca veche s-a metamorfozat doar într-un idiom, unic, nepereche. De unde și restrângerea pe un singur areal cultural modern, față de cele zece metamorfoze europene medievale și moderne ale latinei Antichității, incluzând și aventura ei transcontinentală.
- Traducerea teatrului, indiferent de vârsta lui, ridică și mai multe întrebări – și, de aici, dificultăți – decât ale oricăror alte forme literare. Pentru că se traduce ceea ce a fost, ceea ce este sau ceea ce va deveni un spectacol pe scenă, convențională ori atipică.
- Iar dacă este vorba de teatrul grec antic, fie tragic, fie comic – acesta din urmă este cazul lui Aristophanes –, traducătorul are de înfruntat o odisee de riscuri, provocări, dileme. Pe care trebuie să le ia pe cont propriu, să și le asume: vers (ca în original) sau vorbire liberă? fidelitate și dependență gramaticală sau eliberarea de constrângeri lingvistice? conservarea atmosferei locale, spațio-temporale sau parafrază regizoral-interpretativă? Și multe altele, asemenea…
- Din aceste întrebări dilematice am încercat să ies păstrând justa măsură de mijloc, rezistând tentației exacerbărilor, exceselor, transpozițiilor și transpunerilor care l-ar fi făcut pe scriitorul Aristophanes, în final, de nerecunoscut. Este răspunsul meu ca traducător și ca dublu ofertant: către cititori, pe de o parte, către actori, regizor și public, pe de alta. Lectură plăcută – și viitoare delectare spectaculară –, iată ce am urmărit traducându-l pe Aristophanes. Altfel spus, salvându-l de la uitare. La fel cum procedăm cu întreaga Antichitate greco-romană, respectiv greco-latină.
Post-scriptum
Ziua morții lui Hieronymus, și anume 30 septembrie (dispariție petrecută în anul 420 p. Chr.), a fost declarată Ziua Internațională a Traducătorilor.
