Experimentul Balaton

0
582

Seminarul de traduceri literare din limba maghiară în limba română s-a născut din inițiativa curatorului Fundației Hungarian Translators’ House, poetul și traducătorul Rácz Péter, care în primăvara anului 2012, când mă aflam, în calitate de bursier, la Casa Traducătorilor Maghiari din Balatonfüred, m-a rugat să mobilizez cât mai mulți tineri talentați cu care să organizăm stagii de pregătire.

George Volceanov
George Volceanov

Paradoxal, deși Ungaria și România sunt țări vecine, România era singura țară europeană (cu excepția Portugaliei) care nu organizase un asemenea seminar. Mă aflam în acel an pentru a cincea oară la Balatonfüred – acolo s-au născut o parte dintre traducerile mele din maghiară publicate după anul 2000 (…niște acuarele, poeme de Zálan Tibor, 11 poeți – Antologie de poezie maghiară contemporană, Poezii alese de Kassák Lajos, Dicționarul de argou maghiar-român și Blazonul cu două lebede de Bogdán Laszló). Începând cu toamna anului 2012, am renunțat la statutul de bursier individual și mi-am asumat rolul de formator, lucrând cu tineri traducători.

Au urmat nu unul, ci patru seminarii de traduceri în limba română (septembrie 2012, septembrie 2104, aprilie 2015 și, cel mai recent, mai-iunie 2017). Inițiativa inițial privată a început să se bucure, în timp, de sprijin instituțional: Institutul Balassi din București a organizat un concurs pentru identificarea unor participanți merituoși la al doilea seminar. Am avut plăcuta surpriză de a descoperi suficiente talente nu doar pentru un seminar, ci pentru două. Institutul Cultural Român a susținut financiar costurile deplasării la cel de-al doilea seminar, din 2015, și la cel de-al patrulea, din acest an. Acțiunea Institutului Balassi a avut ca pandant identificarea câtorva talentați traducători din română în maghiară, care au urmat un stagiu de pregătire la Mogoșoaia, sub îndrumarea poetului, prozatorului, eseistului și traducătorului Demény Péter.

Seminarul românesc de la Balatonfüred a crescut de la o ediție la alta. Ștacheta a fost înălțată de fiecare dată. S-a lucrat aplicat, pe texte poetice, dramatice și de proză. Și, foarte important, nu s-a tăiat frunză la câini. Rezultatele au fost palpabile de la bun început. Inițial, s-au publicat scurte grupaje de poezii traduse de seminariști în revista Familia de la Oradea. O parte dintre ei au revenit, între timp, pe cont propriu, ca bursieri. Gabriela Constantin, Andrei Dosa, Ingrid Tomonicska, Alexandru Călin, Mihók Tamás, Bara Hajnal, Nagy Eszter, Fülöp Zsigmond au publicat volume semnate în calitate de traducători sau co-traducători, din autori precum Kosztolányi Dezső, Krusovszky Dénes, Szabó Magda, Angyal Gyula, din nou Zálan Tibor, apoi Kiss Csaba și mulți-mulți alți poeți și prozatori contemporani.

Traducând și pe vasul cu zbaturi de pe lacul Balaton © foto Peter Sragher
Traducând și pe vasul cu zbaturi de pe lacul Balaton © foto Peter Sragher

Nu-mi propun aici o ierarhizare a tinerilor traducători și nici n-am de gând să emit judecăți de valoare – în acest moment mai importantă este constatarea că a apărut o generație nouă, compactă, de traducători din maghiară, o generație talentată și motivată; că în cadrul acestui nucleu s-au înfiripat multe prietenii – pe de o parte, datorită stagiilor de pregătire comună, pe de altă parte, și datorită proiectelor comune de traduceri, care au fost finalizate până în prezent la Editura Tracus Arte; că, în prezent, există sprijin instituțional și Institutul Cultural Român susține inițiativa creșterii unor generații noi de traducători literari.

Îmi propun ca în anii ce vor veni să sistez seminariile de la Balaton în favoarea atelierelor de traduceri desfășurate în România, în județele cu autori de limbă maghiară. Îmbrățișez, astfel, ideea lui Peter Sragher de a realiza antologii bilingve cu autori ardeleni, după modelul volumului care va apărea în curând la Editura Várad din Oradea, cu cinci poeți orădeni maghiari tălmăciți de cinci traducători. Cred că dacă, în următorii ani, experimentul de la Oradea va fi repetat în mai multe județe, vom putea obține, în sfârșit acea sincronizare a literaturilor de expresie maghiară și română din România pentru care a militat odinioară, ca director al Editurii Kriterion, regretatul Domokos Géza. Și, în sfârșit, există mai mult decât o mână de oameni talentați care pot participa la reușita acestui proiect – într-un fel inițiat chiar de Editura Institutului Cultural Român, odată cu publicarea, în noiembrie 2016, a antologiei de proză scurtă maghiară ardelenească Singurătate gonflabilă.

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns