Am cunoscut-o pe Doamna profesor Sanda Oprescu acum treizeci și cinci de ani, luând lecții de franceză în cea mai cruntă epocă a ceaușismului – 1983–1989.
Imediat, datorită generozității intelectuale a Domniei Sale, am legat și o prietenie spirituală care s-a născut din iubirea amândurora pentru o carte: Maestrul și Margareta a lui Mihail Bulgakov. O carte care spunea enorm despre comunism, despre dictatură, despre demonia istoriei, despre statutul intelectualului în istorie. De aici, o serie întreagă de dialoguri, de comentarii, de confesiuni despre istoria trăită în comunism și despre cea trăită înainte de comunism, în perioada interbelică, perioadă care mă fascina deja, ca licean și mai apoi ca student.
Cuvintele leagă lumile intelectuale și lumile interioare, descoperă pasiuni și valori trăite, anulează diferențele de vârstă și aduc cu ele prietenia intelectuală și apropierea sufletească.
Cuvintele ne veghează viețile. Și prieteniile noastre adânci și de durată. Vidul în care ne mișcăm astăzi se răspândește și din cauza degradării teribile a cuvintelor, a receptivității noastre la ele, la sens, la logosul pe care îl poartă.
Îi datorez doamnei profesor Sanda Oprescu o minunată prietenie intelectuală dincolo de vârstă, dincolo de epoci și tranziții, dincolo de zgomotul și uzura timpului agonic.
A mai fost apoi o recunoaștere importantă, cea pe care și-a pus amprenta duhul Bisericii: recunoașterea Adevărului și a Cuvântului care S-a făcut trup.
Doamna profesor Sanda Oprescu a fost dăruită cu Frumusețe și Tărie ce rezistă timpului ce macină totul: har, bucurie și liniște. O viață ce rezistă, prin rugăciune și demnitate, teribilei ordalii a istoriei este o viață împlinită, o viață salvată.
Nu-i voi mai putea da telefon și nu-i voi mai vedea aievea chipul. Va rămâne însă amintirea netopită a cuvintelor, a privirii, a eleganței și nobleței doamnei profesor Sanda Oprescu.
Dumnezeu s-o odihnească în pace!
