Cu gîndul la Mioara Caragea

|ianuarie 31, 2018|In Memoriam Mioara Caragea, Nr. 27, Revista de Traduceri Literare

Lisboa, manuelino, o eléctrico, Tejo, azulejo, fado, pastel de nata, Amália, Belém, Alcobaça sînt doar cîteva din sumedenia de referințe culturale, care mai de care mai speciale, ce îi deschideau în 1992 studentului din anul I de la portugheză B o lume de poveste, o Portugalie de vis despre care nu știa mai nimic. La începutul anilor ‘90, la Facultatea de Limbi Străine a Universității din București nu existau proiectoare sau computere și, evident, nici PPT-uri sau clipuri pe youtube — pe scurt, nimic din tehnologia ce animă orele de astăzi.

Ioana Luca

Ioana Luca

Și totuși, la cursul de civilizație portugheză al Mioarei Caragea totul prindea viață: entuziasmul profesoarei, pasiunea și dragostea ei nesfîrșită pentru Portugalia și cultura acesteia se revărsau asupra noastră și făceau din micuța sală de portugheză de la etajul 3 al clădirii din Edgar Quinet un tărîm de basm. Săptămînă de săptămînă, doamna Caragea căra de acasă enciclopedii, compendii, cărți de călătorii, casete audio și cîte altele pentru a ne învăța despre istoria și cultura portugheză — sau mai degrabă pentru a ne contamina și pe noi iremediabil cu iubirea ei uriașă pentru lumea lusitană. Regiunile istorice, stilurile arhitecturale, marii pictori, muzeele, regii si reginele, epoca marilor cuceriri, mîncărurile tradiționale, nu există ceva reprezentativ pentru Portugalia despre care să nu ne fi povestit sau pe care să nu ni-l fi făcut apropiat prin imagine sau cîntec. Indiferent de tipul cursului pe care îl preda – de la aparent simplul „curs practic” (gramatică, lexic, traducere și retroversiune) pînă la teorie literară, literatură medievală, literatură modernă sau literaturi de limbă portugheză (braziliană și literaturi africane, un opțional în anul IV) –, doamna Caragea era o enciclopedie ambulantă, iar conexiunile literare, lingvistice și culturale pe care le făcea de fiecare dată se înfăptuiau cu o repeziciune uimitoare sub ochii noștri. După-amiezele tîrzii de iarnă, în care cursurile se întindeau pînă cînd bezna învăluia aproape complet clădirea Universității, erau, mereu și mereu, pline de istorii minunate.

De-a lungul anilor, am văzut la Mioara o lăcomie a cunoașterii, care părea fără margini. Ceva îi atrăgea atenția, începea să exploreze, se înflăcăra și apoi împărtășea cu bucurie și uriașă încîntare tot ce aflase despre cutare filozof sau autor contemporan, despre teatru, film și politică, despre antropologie și istorie, despre evoluția universului și despre cîte și mai cîte, precum și despre noile cursuri pe care ar fi vrut să le țină pornind de aici. Puține erau zonele intelectuale care să nu-i stîrnească curiozitatea și dorința de a dialoga și a afla mai mult. Punea mereu întrebări și nu o făcea prin simplă convenție socială — te întreb și eu doar pentru că m-ai întrebat și tu (ca apoi, eventual, să continui să perorez despre domeniul cu care sînt familiar): voia, pur și simplu, să știe mai mult. Era mai tînără, mai plină de viață și mai animată de energie intelectuală decît mulți dintre noi, cei din jurul ei. O tinerețe în spirit, o sete intelectuală și un optimism visător au caracterizat-o pe Mioara pînă în ultima clipă.

Dincolo de profesorul atît de dedicat meseriei (după cum stă mărturie și suma de manuale și de antologii literare pe care le-a alcătuit), de traducătorul cu totul special care a adus cititorului român proza lui José Saramago (și multe alte texte de scriitori precum Eça de Queirós, Baltasar Lopes, Agustina Bessa-Luís și Mia Couto), de publicistul enciclopedic (numeroase rubrici și articole în Litere, arte & idei, suplimentul cultural al ziarului Cotidianul, în Secolul XX, precum și în alte reviste literare ) și de mintea atît de vie și de pasionată pe care rîndurile de mai sus de-abia dacă reușesc s-o surprindă în infinita ei nuanță și bogăție, Mioara Caragea a fost și un om de o căldură, generozitate și delicatețe fără seamăn. Era, aș spune, solară.

Emana căldură și înțelegere în egală măsură față de student, de fostul student, de cercul de prieteni sau de cel ce se întîmpla să-i fie în preajmă. Ajutorul și călăuzirea ei veneau întotdeauna, nici nu trebuie s-o spun, complet dezinteresat. Cînd, imediat după terminarea facultății, am predat la portugheză în sistemul „plata cu ora”, m-a ajutat constant cu materiale, sfaturi și sugestii, deși oricum „cursurile” mele se bazau, în mare măsură, pe ce învățasem de la ea. În 1993, cînd am plecat ca bursier la Lisabona, mi-a dat scrisori care să-mi deschidă uși și să-mi ușureze adaptarea și existența de zi cu zi departe de casă. Mai mult: retrospectiv, foarte de important a fost că, știind că iubesc portugheza și că vreau – în primul rînd, datorită ei – să continui în această direcție, m-a sfătuit totuși să urmez drumul care i se părea că oferă perspective mai bune și mai multe deschideri.

Încă ceva: Mioara se bucura de bucuria altora.

Indiferent de greutățile ei personale – și a trecut prin nenumărate –, se bucura profund și adevărat pentru celălalt, dorindu-i sincer o viață împlinită și mai ușoară. Era și o luptătoare, care n-a cedat niciun moment și și-a înfruntat diagnosticul necruțător și pronosticurile medicale sumbre cu un optimism aproape molipsitor. Pînă în ultima clipă, gîndul i-a rămas la Portugalia – era, într-un fel, spațiul ei interior, locul unde și-ar fi dorit să mai ajungă o dată, măcar și numai ca să se stingă acolo. N-a fost să fie.

A trecut un an de cînd Mioara nu mai e printre noi.

Pentru cei care au avut bucuria să-i fi fost studenți sau prieteni, rămîne mai cu seamă omul extraordinar pe care cele cîteva vorbe pe care le scriu aici de-abia dacă izbutesc să-l invoce; în plus, pentru noi toți dăinuiește Portugalia și lumea lusofonă pe care ne-a dăruit-o, prin traduceri, studii, articole sau prelegeri.

Să prețuim cum se cuvine acest dar — prin el, putem fi mai bogați lăuntric, mai știutori, mai înțelepți. Și, fără îndoială, mai aproape de un om minunat, pe care l-am pierdut mult, mult prea devreme.

Share this Post:

7 Comments

  1. I-ați adus un foarte frumos și binemeritat omagiu doamnei Caragea. Am cunoscut-o personal doar în ultimele luni de viața, când m-a impresionat tocmai curajul cu care își înfrunta boala teribilă. A fost un intelectual de valoare și un om foarte încercat. Dumnezeu s-o odihnească în pace!

  2. Mulțumim,Ioana Luca. Superb. O onoare ca i-am fost studentă.

  3. Iti multumesc pentru cuvintele alese; multumesc ca ai adus un omagiu unui om de o calitate rara, un om care se bucura de succesul celuilalt. Mioara Caragea, un om minunat!

    1. ioana luca este o persoană deosebită. se vede că entuziasmul i-a fost transmis de către profesoara ei. și n-a putut-o uita vreodată. un om care i-a marcat existența.

  4. Foarte frumos scris, emoționant.

    1. o intelectuală fină, ioana luca, pe măsura profesoarei ei.

Lasă un răspuns