Motto: Cortés, comedido y oficioso; no soberbio, no arrogante,
no murmurador y, sobre todo, caritativo
„Îndatoritor, cuviincios, curtenitor, la locul lui şi săritor la nevoie;
nu înfumurat, nici trufaş, nici cârtitor şi, mai presus de toate, milostiv”
Cervantes
Miguel Delibes, un clasic al literaturii spaniole, afirma – simplu și concis – că un año es poco más que un suspiro „un an e mai scurt ca un oftat”. Nu întâmplător am ales acest citat din Delibes, el însuşi un pasionat de cuvinte, de lexicul spaniol.
O definiţie pe cât de simplă, pe atât de complexă şi de profundă. Acest suspiro la care Delibes face referire ne duce cu gândul la un oftat, un geamăt surd. Şi, da, la un an de la despărţirea de Alexandru Calciu, cu siguranţă unul dintre cei mai mari hispanişti, lingvişti şi lexicografi români, încă mai oftăm şi suspinăm după pierderea lui, iar durerea pricinuită de despărţirea de un om de valoarea sa cu totul aparte este greu de descris în cuvinte.
Dacă cei care l-au cunoscut pentru scurtă vreme şi totuşi atât de profund – cum este cazul meu – au fost așa de marcaţi, înţelegem intensitatea durerii celei care i-a fost nu doar alături o viaţă, Zaira Samharadze, ci cu care a împărtăşit aceeaşi nobilă pasiune pentru cuvânt, pentru precizie, însoțindu-l în aventura descoperirii celor mai fine şi mai ascunse nuanţe semantice.
Alexandru Calciu este, cu siguranţă, unul dintre cei mai mari hispanişti, dar nu cred că i-ar fi plăcut să-i alterăm inconfundabila personalitate prin rigiditatea unui clasament. Dimpotrivă, Alexandru Calciu, prin cuvânt şi știința folosirii lui ne-a arătat tuturor că a fost mereu un spirit liber, greu încadrabil. Marea pasiune a savantului Calciu a fost aceea de a-şi pune întreaga viaţă în slujba înaltei științe a lexicografiei și, ca semn al acestei pasiuni, ne-a lăsat două monumente de cultură, două impresionante opere: Dicţionarul spaniol–român şi Dicționarul român–spaniol, volume de importanță spirituală inestimabilă, dacă avem în vedere deopotrivă valoarea lor strict lingvistică şi, mutatis mutandis, însemnătatea fundamentală pe care o au în activitatea de transpunere în limba română a literaturilor hispanofone și, deopotrivă, a literaturii române în limba spaniolă. Oricine îşi doreşte să pătrundă în lumea literelor spaniole are deschisă, prin aceste dicționare, cea mai spectaculoasă poartă de intrare. Referirile constante la marii creatori de limbă şi literatură spaniolă sunt aici găzduite în fiecare pagină, la fiecare intrare lexicografică şi aşteaptă să fie descoperite sau redescoperite.
L-am cunoscut puţin pe cel care a reușit să transmită, prin glasu-i cald, vorba dulce, dragostea neţărmuită pentru oameni, pentru locuri, pentru munca sa. La un an de la despărţirea de această uriașă personalitate a lexicografiei, una dintre imaginile vii care-mi vin în minte este cea a omului calm, de la care am învăţat, înainte de toate, lecţia răbdării, pentru că numai aşa poţi pătrunde în lumea celor mai ascunse înţelesuri ale cuvintelor. Am mai învăţat ceva de la acest mare cercetător: simplitatea şi modestia – când era vorba de propria sa activitate. Calitate care-și are izvorul tocmai în faptul că lexicografia este una dintre cele mai migăloase munci, muncă de mare fineţe şi totdeauna perfectibilă, căci graiul omenesc este în continuă schimbare, iar un bun cunoscător al limbii trebuie să fie totdeauna cu un pas înaintea schimbărilor lingvistice.
Alexandru Calciu părea să întruchipeze tipul de cavaler – aşa cum îl găsim descris în capodopera marelui Cervantes –, de caballero în termeni de cortés, comedido y oficioso; no soberbio, no arrogante, no murmurador y, sobre todo, caritativo „îndatoritor, cuviincios, curtenitor, la locul lui şi săritor la nevoie; nu înfumurat, nici trufaş, nici cârtitor şi, mai presus de toate, milostiv”. Şi, cum spuneam, asemeni personajelor de poveste, ni-l reamintim pe Alexandru Calciu cu statura sa înaltă, cu părul cărunt, cu sprâncenele încă negre ca abanosul, cu ochii calzi şi privirea blândă, cu surâsul vesel, cu vocea suavă. Și cu braţele sale lungi – menite, parcă, metaforic să cuprindă o întreagă lume: lumea cuvintelor.
La fel de vie este în mine imaginea omului Alexandru Calciu care a crezut în ideea de dragoste profundă, o dragoste ce are puterea să dăinuie în timp, să învingă vremea şi vremurile. Dragoste, ca ruptă dintr-o poveste, nutrită pentru Zaira, cea care i-a stat alături, dar şi pentru toţi cei care-l înconjurau.
Delibes obişnuia să spună că fiecare dintre noi avem un nombre, un apodo y una manía „un nume, o poreclă şi o «manie»”. Astfel, am putea spune că Alexandru Calciu este un nume pentru hispanistica românească, un punct de referinţă; rămâne marele îndrăgostit de cuvintele limbii spaniole și de cele ale limbii române şi un căutător neobosit de sensuri şi nuanţe; destin care se confundă cu pasiunea căreia i-a închinat propria viaţă.
Alexandru Calciu a fost, este şi va rămâne un clasic al lexicografiei, un model prin felul de a fi, de a munci, de a trăi. Un pasionat pentru dicţionarul în sine, ca instrument de lucru pentru toţi cei care se apleacă asupra învăţării limbii spaniole. Totuşi, ca orice îndrăgostit de munca sa, a transmis şi ne transmite încă, prin opera sa, o puternică emoţie. O emoţie care va dăinui şi se va ridica din textul tipărit, pentru a se instala definitiv în sufletul oricărui cititor. Savantul Calciu va trăi atâta timp cât noi, cititorii şi căutătorii de sensuri, îi vom deschide, îi vom consulta dicţionarele – tipărite sau digitalizate, creații în care autor şi operă se confundă, devenind un tot. Iar prin calitatea autorului şi a operei, prin valoarea excepţională intrinsecă, cei doi au depăsit graniţele naţionale, pentru a deveni universali.