Un traducător eminent, un om minunat

0
449

Înainte ca uitarea să înghită pentru totdeauna reperele unui răstimp – cu adevărat minunat – trăit de mine ca editor/redactor a două dintre numeroasele traduceri literare realizate de Doamna Micaela Ghițescu, mă simt dator – acum, la Plecarea ei pe celălalt Mal al Lucrurilor – să-l pot face cunoscut distinșilor cititori ai revistei Fitralit.

Il faut espérer dans linespéré.

Alexandru Skultéty
Alexandru Skultéty

Am primit, în 2010, spre redactare traducerea semnată de Micaela Ghițescu a unui roman – A Espera  / Așteptarea – al scriitorului portughez Rui Zink (autor despre care o importantă revistă literară portugheză afirmase că, „Dacă mai mulți dintre scriitori ar scrie ca el, numărul cititorilor ar crește pe măsură“). Am parcurs manuscrisul (electronic), mi-am făcut însemnările specifice și am așteptat întâlnirea cu Doamna Ghițescu, pentru perfectarea editării traducerii. A sosit – cu emoții – și ziua așteptată. Întâlnirea a avut loc în biroul în care lucram la Editura Humanitas.

A fost una dintre cele mai plăcute și mai rodnice dialoguri pe care le-am avut de-a lungul anilor cu un traducător, o mare-doamnă, despre care – de ce nu – poți gândi că, într-o altă viață, ar fi putut fi, să zicem, prin discreția prezenței sale, o călugăriță benedictină: munca intelectuală și erudiția – latentă, nicicând afișată – ale Domniei Sale mă îndreptățesc să „visătoresc“ în jurul acestei idei.

Notațiile mele pe marginea textului traducerii au fost văzute, analizate riguros, cu multă grijă, prin prisma rafinatei exigențe a traducătoarei, primind, în mare măsură, „undă verde“, în vederea stabilirii formei finale, bune pentru tipar, a traducerii.

Mi se oferise, în acea împrejurare, fericitul prilej de a fi descoperit, în traducătorul eminent, de înaltă ținută filologică, un om minunat, cu care se putea dialoga firesc, de la care se puteau afla o mulțime de informații, dintre cele mai prețioase, despre universul lusitan. Și nu numai.

A urmat, în anul 2011, colaborarea de natură editorială, de același nivel intelectual, cu Micaela Ghițescu la editarea traducerii romanului Destinația turistică a aceluiași autor portughez. De data aceasta, emoției de la începuturile colaborării noastre îi luase locul încrederea calmă în siguranța drumului pe care-l aveam de parcurs, din nou, împreună. Cu aceleași rezultate remarcabile.

Motto:
„Opusul iubirii nu e ura, opusul memoriei
nu e uitarea,  opusul sănătății mintale nu e demența,
– opusul tuturor acestora este indiferența.“

„Profesionistă a supraviețuirii“ – caracterizare rostită în emisiunea Profesioniștii de Eugenia Vodă –,  distinsa Micaela Ghițescu, arestată la 24 octombrie 1952 și întemnițată vreme de trei ani pentru „crima“ de a fi frecventat Liceul și Institutul Francez din București, a fost redactorul-șef al revistei Memoria a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România.

Micaela Ghițescu a tradus numeroase cărți din literaturile portugheză (Fernando Pessõa, António Lobo Antunes, Camilo Castelo Branco, Fernăo Mendes Pinto, Alexandre Herculano, Joăo Baptista de Almeida Garrett, Urbano Tavares Rodrigues, José Augusto Seabra, Rui Zink etc.), braziliană (Erico Verissimo, Paulo Coelho, Luciano Maia etc.), franceză (Albert Camus, Julien Gracq), engleză, canadiană, guatemaleză.

Lasă un răspuns