O mărturie

0
82

Luni 19 octombrie 2020 s-a stins din viață după o îndelungă și grea suferință, îndurată cu răbdare, speranță și stoicism, colega și prietena noastră Adela Motoc.

Deși ne cunoașteam din tinerețe (am frecventat în aceeași perioada Facultatea de literatură și limbă germană de la Universitatea din București), ne-am împrietenit târziu, cam prin 2000, ulterior în bună măsură și datorită întrunirilor organizate de Peter Sragher la Filiala București – Traduceri Literare (Fitralit) a USR. Dar a fost o legătură intensă care ne-a prilejuit interminabile colocvii pe cele mai diferite teme (personale, culturale, politice) în care interlocutoarea mea se dovedea un spirit avizat și fin, ale cărei criterii de evaluare se înscriau cu precădere într-o scară fermă de valori morale. Era în același timp de o mare modestie, discreție și delicatețe sufletească mergând până a-și nesocoti propriile interese în raport de cei din jur, mai apropiați sau mai îndepărtați. De aici, între multe altele, și excesiva înțelegere și răbdare cu editurile rău platnice. Datorită modului ei de a fi cu deosebire empatic își făcuse numeroși prieteni, mai ales în cercurile colegilor din editurile în care lucrase. Aceeași deschidere generoasă față de cei din jur a determinat-o să participe la tot felul de acțiuni caritabile, inclusiv la a da meditații gratuite unor copiii nevoiași.

Adela Motoc fost un foarte bun traducător din germană și engleză, care nu s-a dat înapoi nici în fața unor texte cu deosebire dificile din sfera literaturii științifice riguroase (psihologie jungiană, psihoterapie, cinegetică). Un exemplu grăitor este participarea ei la monumentala integrală C.G. Jung apărută la Editura Trei. Un altul, abordarea curajoasă a unor texte complexe ce amalgamează cu suplețe elemente poetice cu altele de natura unor discipline exacte, precum publicațiile lui August von Spiess (directorul de vânătoare al Casei Regale a României în timpul Regelui Ferdinand), printre care Vânători de odinioară, carte în care vocabularul cinegetic arid este compensat de splendoarea descrierilor peisagistice și de alternanța ritmurilor narative, ocupă un loc eminent.

Cum modestia Adelei o împiedeca să vorbească despre cărțile la care lucra și cum știam forte puțin ce anume tradusese, am încercat, la câteva zile după dispariția ei, să caut informații suplimentare pe internet. Întâmplarea stranie și emoționantă a făcut să găsesc tocmai în ziua înmormântării video-ul de la lansarea foarte reușită a Vânătorilor de odinoară în cadrul Colocviilor de traduceri literare organizate de Fitralit, prilej cu care Adela a vorbit îndelung și consistent. Reascultarea tulburătoare a acelei emisiuni, tocmai în ziua plecarii sale definitive, a fost ca un semn al prezenței ei într-o absență de fapt relativă.

Spirit fin și cultivat, cu darul de a-i înțelege și ajuta neconcesiv pe cei din jur, Adela a avut o existență apăsată de numeroase vicisitudini legate de cei apropiați sau mai depărtați, încheiate cu suferința de pe urmă, cărora le-a făcut față cu discreția ei obișnuită și cu o mare putere de rezistență la rău.

Prin plecarea ei am pierdut un caracter frumos, un exemplu de generozitate și eleganță aristocratică, un excelent traducător și o prietenă desăvârșită. Domnul s-o odihnească în pace și lumină!

Lasă un răspuns