Facebook Soundcloud Youtube
Acasă Blog

Georgia Karvunaki, Traducătorii sunt cei mai buni cititori

De
Georgia Karvunaki
-
0
Karvunaki, Traduttrice, Promotrice – Intermediatrice culturale, fotografie de Nikos Mourkogiannis
Karvunaki, Traduttrice, Promotrice – Intermediatrice culturale, fotografie de Nikos Mourkogiannis

Am primit de curând un e-mail surprinzător, în care tânărul italienist George Doru Ivan ne propunea, cu o deosebită modestie, să ne vină în ajutor. Nu-l cunoșteam, dar el citise articolul traducătoarei de pe tărâmurile Eladei,Georgia Karvunaki, în limba italiană (vezi https://www.fitralit.ro/30-09-2018-i-traduttori-sono-i-migliori-lettori/) și ne făcea propunerea de a-l traduce în limba română. Am acceptat și iată cum sună în românește. Mulțumim, George Doru Ivan! (Fitralit)

Traducere de George Doru Ivan
Traducere de George Doru Ivan

                                              *

Rolul traducătorului a fost dintotdeauna decisiv pentru globalizarea culturii. Toți știm că traducătorul, în calitate de mediator, este răspunzător pentru trecerea mesajuluidin limba-sursă către limba țintă.

Traducătorul e supusul a doi stăpâni. Așa cum susține Paul Ricoeur în cartea sa De l’interprétation: essai sur Sigmund Freud (Éditions du Seuil, Paris, 1965), sarcina traducătorului poate fi comparată cu conceptul de „travaliu”, cu dubla importanță pe care i-o atribuie Freud când se referă la „travaliul memoriei” și la „travaliul doliului”. Traducătorul reușește să salveze anumite lucruri, pe altele însă știe că nu va reuși. Această problematică s-a fixat în conștiința noastră în două feluri: prin promisiunea de fidelitate și ca suspiciune de trădare. Traducătorul îl conduce, pe de o parte, pe cititor către poet și scriitor, iar, pe de altă parte, pe poet și scriitor către cititor. În acest proces încrucișat își găsește echivalența procesul de traducere, ce poate să fie comparat cu travaliul memoriei.

Travaliul doliului își găsește echivalența în traductologie, care, într-un mod nu plăcut, dar cu siguranță valoros, contribuie „corectiv”, făcându-ne să renunțăm la traducerea perfectă. Această renunțare devine și mai mare când e vorba de traducerea poeziei, din cauza conexiunii foarte strânse dintre semnificat și sonoritatea cuvintelor, dintre semnificat și semnificant. Conotațiile semantice implicite din limba-sursă rătăcesc, într-un anume fel, între semnele lingvistice, frazele simple sau complexe ale secvențelor textuale și cu greu își găsesc echivalentul în limba-țintă. Traducătorul „debarcă pe plajele” ospitalității lingvistice în limba de destinație.

„Materialitatea semnelor” definește esența poeziei. Orice schimbare a materialității – orice încercare de traducere a semnelor – comportă o modificare a statutului lor, în special modificarea încărcăturii lor afective, și, prin urmare, duce la modificarea întregului statut al poeziei. În traducerea poeziei, ceea ce numim transfer este un proces ce nu poate să se constituie într-o restructurare. Restructurarea este reconstruirea unei forme – cu aceleași materiale. În traducerea poeziei, materialele sunt diferite, limba-sursă e distinctă de limba-țintă. Traducerea poeziei este deci re-creare; mai exact, crearea unei noi poezii, cu materialele limbii traducătorului: un text echivalent, „izobar”, cu tonalități asemănătoare textului original (Nasos Vagenas, Poesia e traduzione, ed. Stigmi, 1989).

Din acest motiv, traducerea este considerată cea mai atentă lectură cu putință. Traducătorii sunt cei mai buni cititori.

Vorbind despre traducere, Octavio Paz afirmă: ,,Iubirea este indispensabilă. Trebuie să iubești textul pe care-l vei traduce. Trebuie să-ți cunoști bine limba maternă și trebuie să cunoști bine textul pe care o să-l traduci. Trebuie să lucrezi din greu, să ai dicționare foarte bune, o tehnică bună și, bineînțeles, inspirație. Inspirația nu e ceva ce vine din cer, ci dinăuntrul nostru, din muncă.”

Afinitățile elective cu munca poetului, a scriitorului pe care urmează să-l traducem, alături de puțină inspirație, sunt elementele indispensabile pentru o traducere bună.

I traduttori sono i migliori lettori

De
Georgia Karvunaki
-
0

Il ruolo del traduttore è sempre stato decisivo per la globalizzazione della cultura scritta. Tutti sappiamo che, come mediatore, è responsabile del passaggio del messaggio dalla lingua di origine, alla lingua di destinazione.

Karvunaki, Traduttrice, Promotrice – Intermediatrice culturale, fotografie de Nikos Mourkogiannis
Karvunaki, Traduttrice, Promotrice – Intermediatrice culturale, fotografie de Nikos Mourkogiannis

E’ sottomesso a due padroni. Come Paul Ricoeur sostiene nel suo libro De l’interpretation: essai sur Sigmund Freud (aux Editions du Seuil, Paris, 1965), il compito del traduttore può essere paragonato al concetto di ‘elaborazione’, con la duplice importanza che Freud gli dà, quando si riferisce alla ‘elaborazione della memoria’ e alla ‘elaborazione del lutto’. Il traduttore riesce a salvaguardare alcune cose, per altre, invece, sa che non ci riuscirà. Questa problematica è stata convalidata nella nostra coscienza in un duplice modo: con una promessa di fedeltà e un sospetto di tradimento. Il traduttore conduce da un lato il lettore verso il poeta e lo scrittore e dall’altro il poeta e lo scrittore verso il lettore. In questo processo incrociato trova il suo equivalente la procedura della traduzione, che può essere confrontata con l’elaborazione della memoria. L’elaborazione del lutto trova il suo equivalente nella traduttologia, la quale in modo non piacevole, ma certamente prezioso, contribuisce in modo ‘correttivo’, portandoci alla rinuncia della perfetta traduzione. Questa rinuncia è ancora maggiore quando si parla della traduzione della poesia, a causa della connessione indissolubile del significato con il suono delle parole, del significato con il significante. Le connotazioni semanticamente implicite della lingua di origine, in qualche modo vagano tra i segni linguistici, le frasi brevi o estese delle sequenze testuali, e difficilmente trovano un equivalente nella lingua di destinazione. Il traduttore ‘approda nei lidi’ dell’ospitalità linguistica nella lingua di destinazione.

La ‘materialità dei segni’ definisce l’essenza della poesia. Qualsiasi cambiamento della materialità – qualsiasi tentativo di traduzione dei segni – comporta l’alterazione del loro status, in particolar modo comporta l’alterazione della loro carica emotiva, e, di conseguenza, comporta l’alterazione dello status complessivo della poesia. Nella traduzione della poesia ciò che chiamiamo trasferimento, è un processo che non può essere una ristrutturazione. La ristrutturazione è la ricostruzione di una forma con gli stessi materiali. Nella traduzione della poesia i materiali sono diversi, la lingua di origine è diversa dalla lingua di destinazione. La traduzione della poesia è quindi una ri-creazione. Più in particolare la creazione di una nuova poesia, con i materiali della lingua del traduttore: un testo corrispettivo, ‘isobaro’, con simili tonalità al testo originale (Nasos Vagenas, Poesia e traduzione, ed. Stigmi, 1989).

Per questo motivo, la traduzione è considerata la lettura più attenta che si possa fare. I traduttori sono i migliori lettori.

Octavio Paz, parlando della traduzione, sostiene: ‘E’ indispensabile l’amore. Devi amare il testo che stai per tradurre. Devi conoscere bene la tua madre lingua e devi avere una buona conoscenza del testo che stai per tradurre. Devi lavorare sodo, avere ottimi dizionari, buona tecnica e ovviamente ispirazione. L’ispirazione non è qualcosa che viene dal cielo, ma da dentro di noi, dal lavoro.

Le affinità elettive con il lavoro del poeta, dello scrittore che stiamo per tradurre, insieme ad un po’ ‘di ispirazione, sono le componenti indispensabili per la buona traduziοne.

© FITRALIT