Mihaela Bacali scoate de sub praful uitării o jurnalistă și scriitoare – pe Mărgărita Miller-Verghy –, cu calități excepționale, de o generozitate cu totul specială (s-a ocupat în război de răniți), de educația copilot, ceerând ca ea să fie obligatorie într-o perioadă când erau mai multe pensioane și școli particular decât cele de stat, ea promovând de asemenea femei de valoare în jurul ei. Meritul doamnei Mihaela Bacali este acela de a fi căutat, de a fi găsit, de fapt de a fi scos la lumină activitatea acestei femei uitate – ca multe altele, de altfel, din acea epocă, dar și de mai târziu – și a fi publicat scrierile ei. O femeie deosebit de inteligentă, câte femei își mai dădeau doctoratul la sfârșitul secolului XIX?, când erau supuse umilinței, cum că n-ar fi în stare de performanțe intelectuale, ci doar să facă o droaie de copii și să se coupe de creșterea lor, pe lângă treburile gospodărești de zi cu zi. În articolul următor al revistei noastre, veți descoperi talentul de scriitoare al Mărgăritei Miller-Verghy. Ea scria în limba franceză cam în aceeași perioadă în care Jeni Acterian își începea memorabilul ei jurnal, redactat, în mare parte, tot în limba franceză. Era încă epoca în care franceza era nu numai limba de salon al românilor cultivați, ci și lingua franca la noi – fenomen mai intens odată cu venirea la cârma țării a primului nostru rege, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, care a pus drept condiție tinerilor dornici de o carieră în politică mare că trebuie să absolve Sorbona. Să nu uităm nici de o altă scriitoare de limba franceză, Martha Bibescu, apoi marii noștri intelectuali Emil Cioran și Eugen Ionescu care s-au consacrat, ce-i drept în Franța, ca gânditori și scriitori de marcă de limbă franceză. (Fitralit)
Mărgărita Miller-Verghy (1865–1953) este un nume aproape necunoscut în literatura și în cultura română. Cu roate acestea, meritele sale pe plan literar, și nu numai, nu sunt de ignorat: a fost scriitoare, traducătoare, animatoare de proiecte culturale, jurnalistă, etnograf, directoare de școală și de spital de război. A fost printre primele femei care au studiat în străinătate, printre primele scriitoare române de limbă franceză. Tot ea a realizat prima traducere a lui Eminescu în franceză. Ca autoare de cărți cu conținut didactic, a conceput un manual pentru studiul limbii franceze și a scris cărți de literatură pentru copii. În colaborare cu Ecaterina Săndulescu, a publicat o antologie de literatură feminină, singulară în peisajul literar românesc: Evoluţia scrisului feminin în România (Editura Bucovina, Bucureşti, 1935). A deținut funcția de vicepreședintă, alături de Aida Vrioni, în comitetul director al Revistei scriitoarei, devenită, din 1929, Revista scriitoarelor și scriitorilor români, unde a militat pentru cauza femeii-scriitor. A realizat un album cu motive ornamentale româneşti: Izvoade strămoşeşti culese de Mărgărita Miller-Verghy, cu o versiune în franceză intitulată Motifs anciens de décoration roumaine (Institutul de Arte Grafice Carol Göbl & I. St. Rasidescu, București, 1911) (ediția a doua, Editura Librăriei SOCEC & Cie S.A., București, 1927), album premiat de Academia Română. Acesta a fost unul dintre cele patru premii primite de-a lungul vieții din partea Academiei. Ca traducătoare, a tălmăcit din engleză piese de Shakespeare, Robert Browning, Elizabeth Barrett Browning, Rabindranath Tagore. În această calitate a cunoscut-o pe Regina Maria, căreia i-a tradus multe dintre romane și de care s-a legat printr-o prietenie bazată pe multiple afinități. Ca prozatoare, s-a afirmat printr-un volum de nuvele (Umbre pe ecran (Editura Bucovina, Bucureşti, 1935), trei romane autobiografice: Theano / Théano (Editura Alcalay & Co., Bucureşti, 1919 și Bernard Grasset, Paris, 1921), Cealaltă lumină. (Editura O. Bianchi, Bucureşti, 1944), Blandina (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980) și un roman polițist, Prinţesa în crinolină (Editura Pro Pace, Bucureşti, 1946). Între 1935 și 1936, a publicat, în ziarul de limbă franceză Le Moment, o serie de articole (Lettres à Marinette), ce fac obiectul acestei ediții.
Mărgărita Miller-Verghy (1865–1953) est un nom presque inconnu dans la littérature et la culture roumaines. Cependant, ses mérites littéraires, et non seulement littéraires, ne sont pas à ignorer : elle a été femme-écrivain, traductrice, animatrice de projets culturels, journaliste, ethnographe, directrice d’école et d’hôpital de guerre. Elle a été parmi les premières femmes roumaines qui ont étudié à l’étranger, parmi les premières femme-écrivains de langue française de Roumanie. Elle a également réalisé la première traduction d’Eminescu en français. En collaboration avec Ecaterina Săndulescu, elle a conçu, en tant que femme auteur, des livres à but didactique, un manuel pour l’étude du français et a écrit des livres de littérature pour enfants. Mărgărita Miller-Verghy a publié une anthologie de littérature féminine, singulière dans le paysage littéraire roumain : Evoluţia scrisului feminin în România / L’Évolution de l’écriture féminine en Roumanie (Éditions Bucovina, Bucarest, 1935). Elle a occupé le poste de vice-président, auprès d’Aida Vrioni, dans le comité de rédaction de la Revue de la femme écrivain (Revista scriitoarei), laquelle deviendra, en 1929, Revue des femmes écrivains et des écrivains roumains (Revista scriitoarelor și scriitorilor români), où elle a milité pour la cause de la femme écrivain. En 1911, elle a réalisé un album à contenu ethnographique : Izvoade strămoşeşti culese de Margarita Miller-Verghy, avec une version en français intitulée Motifs anciens de décoration roumaine (Institutul de Arte Grafice Carol Göbl & I. St. Rasidescu, Bucarest, 1911) (deuxième édition, Editura Librăriei SOCEC & Cie S.A., Bucarest, 1927). Cet album a reçu le prix de l’Académie roumaine, et ce fut l’un des quatre prix reçus par Miller-Verghy de la part de cette institution. En tant que traductrice, elle a transposé de l’anglais des œuvres de Shakespeare, Robert Browning, Elizabeth Barrett Browning, Rabindranath Tagore. C’est à ce titre qu’elle rencontre la reine Marie, pour laquelle elle a traduit plusieurs de ses romans et avec laquelle se lie d’amitié grâce à de multiples affinités. En tant que femme écrivain en prose, elle s’est affirmée par un volume de nouvelles (Ombres sur l’écran (Éditions Bucovina, Bucarest, 1935), trois romans autobiographiques: Theano / Théano (Alcalay & Co, Bucarest, 1919 et Bernard Grasset, Paris, 1921), Cealaltă lumină / L’autre lumière (Éditions O. Bianchi, Bucarest, 1944), Blandina (Dacia, Cluj-Napoca, 1980) et un roman policier Prințesa în crinolină / La princesse en crinoline (Pro Pace, Bucarest, 1946). Entre 1935 et 1936, Mărgărita Miller-Verghy a publié, dans le journal de langue française Le Moment, une série d’articles (Lettres à Marinette), qui font l’objet de cette édition.
