Ricardo Reis a fost unul dintre pseudonimele pe care și le-a luat Fernando Pessoa, căruia i-a plăcut o viață întreagă să se joace la un novel superior, intelectual, ascunzându-se îndărătul unor nume care nu erau ale lui. Și atât de bine o făcea, încât majoritatea oamenilor de litere nu bănuiau că este vorba despre el, poetul, deoarece încerca – și reușea – să creeze într-o manieră distinctă de poemele scrise și senate cu numele său adevărat. Nu numai că el crea într-un still diferit, dar realiza pentru aliasurile sale și o biografie diferită, Ricardo Reis fiind născut cu un an înainte de Fernando Pessoa, pe 19 septembrie 1887 la Porto. Din punct de vedere fizic, Reis era un pic mai mic și mai puternic, dar cu un trup subțire și cu o piele maronie mată. Reis a fost educat la un internet iezuit, devenind doctor în litere, latinist și semi-elenist, el scriind mai bine decât Pessoa, dând însă dovadă de un purism considerat de Pessoa drept exagerat. A conceput ode neopăgâne, epicureice și stoice într-un stil neoclasic. Din perspectivă politică, Ricardo Reis era monarhist, fiind nevoit să se exileze în Brazilia după înfrângerea rebeliunii monarhiste din Porto împotriva Republicii Portugheze care a avut loc în anul 1919. Așa își construia, cu migală, amănunțit, dar și cu o imaginație debordantă Fernando Pessoa o altă identitate socială și literară, pe deasupra și un stil care să nu fie detectat de contemporanii săi, poate doar prietenii foarte apropiați reușeau să dezlege misterul pe care Pessoa îl adduce în peisajul literar portughez de acum mai bine de o un secol. Dan Caragea, un traducător de excepție din portugheză, vi-l prezintă în următoarele rânduri. (Fitralit)
traduceri de Dan Caragea
[Segue o teu destino]
Segue o teu destino,
Rega as tuas plantas,
Ama as tuas rosas.
O resto é a sombra
De árvores alheias.
A realidade
Sempre é mais ou menos
Do que nós queremos.
Só nós somos sempre
Iguais a nós próprios.
Suave é viver só.
Grande e nobre é sempre
Viver simplesmente.
Deixa a dor nas aras
Como ex‑voto aos deuses.
Vê de longe a vida.
Nunca a interrogues.
Ela nada pode
Dizer‑te. A resposta
Está além dos Deuses.
Mas serenamente
Imita o Olimpo
No teu coração.
Os deuses são deuses
Porque não se pensam.
1.7.1916
[Urmează al tău destin]
Urmează al tău destin,
Tu plantele să-ți uzi
Și roze să iubești,
Căci restul este umbra
Unor copaci străini.
Realitatea e
Mai mult sau mai puțin
Față de cât dorim.
Doar noi putem să fim
Egali mereu cu noi.
Suav e traiul singur.
Măreț și nobil este
Doar să trăiești și-atât.
Să-ți lași chinu-n altar,
Ofrandă pentru zei.
Viața s-o vezi departe.
Să nu o chestionezi.
Căci ea nu-ți poate da
Răspuns. E mai presus
De-a zeilor putere.
Iar tu, netulburat,
Tu să imiți Olimpul
Și-n inimă să-l porți.
Zeii vor fi doar zei
Căci ei nu se gândesc.
1.7.1916
[O sol que canto acabará em noite]
O sol que canto acabará em noite.
Não ignoro o que esqueço.
Canto por esquecê‑lo.
Pudesse eu suspender, inda que em sonho,
O apolíneo curso, e conhecer‑me,
Inda que louco, gémeo
De uma hora imperecível!
2.9.1923
[Eu nu cânt noaptea, căci în al meu cânt]
Eu nu cânt noaptea, căci în al meu cânt
Cântatul soare va sfârși în noapte
Și nu ignor că uit,
Îl cânt ca să îl uit.
Dacă aș suspenda, măcar în somn,
Cel apolinic curs, de m-aș cunoaște,
Chiar și nebun ori geamăn
Cu ceasul ce nu piere!
2.9.1923
[Vivem em nós inúmeros]
Vivem em nós inúmeros;
Se penso ou sinto, ignoro
Quem é que pensa ou sente.
Sou somente o lugar
Onde se sente ou pensa.
Tenho mais almas que uma.
Há mais eus do que eu mesmo.
Existo todavia
Indiferente a todos.
Faço‑os calar: eu falo.
Os impulsos cruzados
Do que sinto ou não sinto
Disputam em quem sou.
Ignoro‑os. Nada ditam
A quem me sei: eu escrevo.
13.11.1935
[Trăiesc în noi nenumărați]
Trăiesc în noi nenumărați
Dacă gândesc ori simt ‒ ignor
Pe cel ce simte ori gândește.
Eu sunt doar locul unde
Se mai gândește ori se simte.
Am multe suflete, nu unul.
Mai multe euri sunt în mine.
Și, totuși, eu exist așa
Indiferent față de toți.
Să tacă-i fac: vorbesc.
Impulsurile-ncrucișate
A tot ce simt ori ce nu simt
Se ceartă în acel ce sunt.
Eu le ignor. Și nu-i dictează
Acelui ce mă știu: eu scriu.
13.11.1935