Andrei Novac*, despre trădări, dragoste și iluzii / περί προδοσιών, ερώτων και ψευδαισθήσεωv

0
296

traducere și prezentare de Angela Bratsou

***

căutări

unde au plecat toți ceilalți oameni din mine,

care au murit,

au îmbătrânit,

lumea li s-a părut mai mică,

eu doar constat

și prin singurătatea mea

toată această țară poate să mai aibă o mască,

prin inima ei trecem cu toții

și tineri

și bătrâni

și copii

și oameni blânzi

și liberi

stăm rezemați pe fiecare perete din piatră,

nu știu unde au plecat toți

dar așteptarea care s-a lăsat

este din ce în ce mai clară.

***

αναζητήσεις

που πήγαν όλοι εκείνοι οι άλλοι άνθρωποι από μέσα μου,

που πέθαναν,

γέρασαν,

ο κόσμος τους φάνηκε πολύ μικρός,

εγώ απλώς διαπιστώνω

και μέσα από τη δική μου μοναξιά

όλη αυτή η χώρα μπορεί να έχει και άλλο προσωπείο, 

από την καρδιά της περνάμε όλοι 

και νεαροί

και ηλικιωμένοι

και παιδιά

και ευγενικοί άνθρωποι

και ελεύθεροι

στεκόμαστε ακουμπισμένοι σε κάθε πέτρινο τοίχο,

δεν ξέρω πού πήγαν όλοι τους

αλλά, η αναμονή που τώρα επιφέρεται,

γίνεται όσο πάει και πιο ξεκάθαρη.

***

limite

fără să înțeleg lumea încă de la început,

crucile pe care eu le duc mai departe

sunt altfel,

nu am dreptul să mă uit decât înainte,

drumul meu este mult mai lung

și chiar dacă nimeni nu înțelege nimic

mi-am câștigat dreptul să fiu liber,

fiecare respirație a mea

este ca un ordin răstit,

nu am voie să mă opresc,

totul este fără limite,

cu toate astea respir,

dau sens oamenilor din jurul meu.

***

όρια

χωρίς να καταλαβαίνω τον κόσμο ήδη από τις απαρχές του,

οι σταυροί που συνεχίζω εγώ να κουβαλάω πιο πέρα

είναι διαφορετικοί

δεν δικαιούμαι παρά να κοιτάζω μόνο μπροστά,

ο δρόμος μου είναι πολύ μακρύτερος

κι ας μην καταλαβαίνει κανείς τίποτα

εγώ έχω κερδίσει το δικαίωμα να είμαι ελεύθερος,

η κάθε μου αναπνοή

είναι σαν μια οργισμένη διαταγή,

δεν μου επιτρέπεται να σταματώ,

όλα είναι απεριόριστα,

εν τούτοις αναπνέω,

δίνω νόημα στους ανθρώπους που είναι γύρω μου.

Per William Petersen – Cold-engulfed reed.

despre trădări, dragoste și iluzii

niciodată nu au fost mulți,

uneori, numărul lor era mai mare,

ca o noapte de vară,

când libertatea se închină în fața unei cruci,

la sfârșit nu rămâne decât pământul

din toate fețele pe care le-am văzut

rătăcite prin mine

atâtea biserici părăsite, atâtea cimitire cu gardul rupt,

apoi orașe cuprinse de ploaie și oameni cu inimile

fixate la ceasurile care bat ritmul firesc al vieților noastre de la început.

***

περί προδοσιών, ερώτων και ψευδαισθήσεων

δεν υπήρξαν ποτέ πολλοί,

υπήρξαν φορές που ο αριθμός τους ήταν μεγαλύτερος,

σαν μια καλοκαιρινή νύχτα

όταν η ελευθερία υποκλινόταν μπροστά σ΄ ένα σταυρό

στο τέλος το μόνο που μου έχει απομείνει είναι το χώμα

απ’ όλα τα πρόσωπα που έχω δει

να περιφέρονται μέσα μου χαμένα

τόσες εγκαταλειμμένες εκκλησίες, τόσα νεκροταφεία με σπασμένους φράχτες,

έπειτα πόλεις κατακλυσμένες από βροχές και άνθρωποι με καρδιές  

προσηλωμένες πάνω στα ρολόγια που χτυπούν τον φυσικό ρυθμό της ζωής μας απ’ την αρχή.

***

despre serile cu lumină și cu Dumnezeu

eu am crezut întotdeauna și nu am cedat niciodată

și într-un final s-a făcut lumină

după nopți întregi și dimineți înghețate

eram ca un orb desculț prin iarba tăiată

mărunt a cimitirelor de țară,

cu mâinile mele atingeam umbrele icoanelor,

un pelerinaj printre morțile care au trecut

repede prin viața de azi,

eu nu am timp și nici răbdare

ca o ploaie care transformă tăcerea în zgomot,

în toate este vorba doar de Dumnezeu.

***

Περί δειλινών με φως και με τον Θεό

εγώ πάντα πίστευα και δεν υποχώρησα ποτέ 

ώσπου επί τέλους εγένετο φως 

μετά από ολόκληρες νύχτες και παγερά πρωινά

ήμουν σαν τυφλός ξυπόλητος στο ψιλο

κομμένο χορτάρι των επαρχιακών νεκροταφείων,

με τα χέρια μου άγγιζα τις σκιές των εικόνων,

ένα προσκύνημα μεταξύ των θανάτων που πέρασαν

βιαστικά μέσα από τη σημερινή ζωή, 

εγώ ούτε χρόνο έχω ούτε υπομονή

σαν μια βροχή που μεταμορφώνει τη σιωπή σε ήχο,

σ᾽ όλα τούτα περί Θεού και μόνο είναι ο λόγος.


*Născut la 1 iulie 1983 în Târgu-Jiu, cu studii de istorie și doctorat în filologie (Universitatea de Vest din Timișoara), Andrei este lector universitar. A fost directorul Centrului Național al Cărții din cadrul Institutului Cultural Român. Poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România, a publicat opt volume de poezie și monografia Valentin Tașcu, solitarul promoției ’70. Volumul Regula timidității a fost nominalizat, în 2018, la Premiul „Mihai Eminescu“, acordat de Academia Română. A fost nominalizat, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori 2019, la Premiul „Tânărul poet al anului 2018“ pentru volumul Prin închisori şi prin libertate, care este unul dintre cele mai bine vândute titluri de poezie de la Editura „Cartea Românească“ din 2018. A mai fost recompensat cu Premiul „Mircea Ciobanu“, acordat de Uniunea Scriitorilor din România; Premiul revistei Convorbiri literare (2019); Premiul special, acordat de Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România (2019) ș.a. În căutarea profunzimii, folosește metafore şi comparatii ce niciodată nu vor friza derizoriul sau patetismul. Îl caracterizează „un expresionism bine temperat, dar cu miză majoră“, după cum apreciază Felix Nicolau.

Articolul precedentIannis Doukas*, τοπίαπουσ’ αρέσουν / peisaje care îți plac
Articolul următorFață-n față doi poeți: românul Andrei Novac și grecul Iannis Doukas

Lasă un răspuns