Eine Ausstellung im Salon Praterstrasse, Wien 2 (SALON no. 284) zusammen mit István S. Gyalai (Oradea, Rumänien/Wien). 3. April 2025 // Dauer: 4.-16. April 2025.

Bernhard Widder 11 Fotografien (20/30 cm), Rumänien, 1995/2003.

Im Juni 1995 reisten der Dichter Christian Loidl und ich mit dem Dacia-Express nach Bukarest, um im Verlauf einer Woche die zweisprachige Anthologie Şapte poeţi Austrieci / 7 österreichische Dichter, die Peter Sragher nach zwei längeren Aufenthalten in Österreich zusammengestellt, übersetzt und im Verlag Kriterion publiziert hatte , an verschiedenen Orten in Bukarest vorzustellen. Diese Lesungen fanden im deutschen Gymnasium, im Rahmen einer internationalen Buchausstellung sowie im „Club Litere“ der Universität im Zentrums Bukarest statt.

Damals wohnten wir am Boulevard Aviatorilor, die Verbindung zum großräumigen Park Herăstrău ist kurz. Dort besuchten Christian Loidl und ich im Verlauf eines halben Tags das großräumige Dorfmuseum (Muzeul satului) an der Westseite des Sees, das ich von meinem ersten Aufenthalt in Bukarest im Juni 1992 bereits gut kannte. Um diese Jahreszeit im Frühling ist das Klima in Bukarest bereits frühsommerlich heiß, vor allem ab Mittag herrschten fast täglich 30 °, die am späteren Nachmittag häufig von heftigen Gewittern wieder gemildert wurden. Ich betone hier diese Wetter-Situation, weil sie auch meine damals entstandenen Farb-Photographien und einige Gedichte ‚imprägniert‘ hat („Annäherung an Herăstrău / Apropiere de Herăstrău“).

Zehn Jahre später arbeitete ich an einer Auswahl aus meinen damals vorhandenen Farbdiapositive meiner mehrfachen Aufenthalte in verschiedenen Regionen Rumäniens (Siebenbürgen, Walachei mit Bukarest, Moldau und die nördlichen Waldkarpaten in Maramureş), die für eine Ausstellung gedacht war. Aus der geplanten Ausstellung wurde nichts, aber die Farbbilder waren ja vorhanden. Von dem bestimmten Besuch im Dorfmuseum im Herăstrău-Park hatte ich mehrere Detail-Ansichten ausgewählt, da die auffallende Lichtsituation um die Mittagszeit wie senkrecht einfallend wirkt, wodurch die Fassaden unter den ausladenden Dächern aus Lärchenschindeln im Schatten verschwinden. Auch war die Luft dort sehr klar, eine fast sichtbare Folge der täglich erscheinenden Gewitter.

Zwei weitere Aufnahmen entstanden während der Rückfahrt mit dem Dacia-Express am Bahnsteig von Braşov, als der Zug dort einen kurzen Aufenthalt hatte.

Meine vierte Reise nach Rumänien fand zu Herbstbeginn des Jahrs 2003 statt, diesmal mit meinem Auto, da Peter Sragher und ich geplant hatten, nach einer gemeinsamen Lesung in Iaşi einige Klosteranlagen im Raum Suceava – Piatra Neamţ zu besuchen.

Von dort aus gelangten wir nach langer Fahrt durch die nördlichen Karpaten nach Maramureş, besuchten für eine Übernachtung den großen Ort Ieud. Die beiden letzten Bilder stammen aus Ieud: sie zeigen unsere Pensions-Wirtin und einige Männer aus Ieud, eine etwas diesige Lichtstimmung zu Anfang Oktober und einige Aspekte der traditionellen Holz-Bauweisen, die in dieser entlegenen Region südlich der Grenze zur Ukraine am Fluss Theiß herausragend ist.

EineO expoziție în Salon, Strada Prater, Viena, District 2 (SALON no. 284 împreună cu István S. Gyalai (Oradea, România/Viena). 3 aprilie 2025 // durată: 4 până pe 16 aprilie 2025

Bernhard Widder – 11 fotografii (20/30 cm), România, 1995/2003.

În iunie 1995, poetul Christian Loidl și cu mine am călătorit la București cu Dacia Express pentru a prezenta, pe parcursul unei săptămâni, în diferite locuri din București antologia bilingvă Șapte poeți austrieci / 7 österreichische Dichter, pe care Peter Sragher o compilase, tradusese și publicase la editura Kriterion după două șederi mai lungi în Austria. Aceste lecturi publice au avut loc la Liceul German, în cadrul unei expoziții internaționale de carte și în „Club L/Litere” al Universității din București.

Pe atunci, locuiam pe bulevardul Aviatorilor, care se afla la o distanță scurtă de marele parc Herăstrău. Pe parcursul unei jumătăți de zi, Christian Loidl și cu mine am vizitat Muzeul Satului de pe latura de vest a lacului, pe care îl cunoșteam deja bine de la prima mea vizitǎ la București în iunie 1992. În această perioadă a anului, primăvara, la București predomină deja o căldură de vară, cu temperaturi de 30° C aproape în fiecare zi în jurul prânzului, care erau adesea temperate de furtuni puternice în cursul după-amiezii. Subliniez aici această situație meteorologică pentru că ea a „impregnat” și fotografiile color și câteva poeme pe care le-am realizat la acea vreme („Approaching Herăstrău / Apropiere de Herăstrău”).

Zece ani mai târziu lucram la o selecție a diapozitivelor mele color din multiplele mele vizite în diferite regiuni ale României (Transilvania, Muntenia cu București, Moldova și nordul Carpaților în Maramureș), care era destinată unei expoziții. Expoziția planificată n-a mai avut loc, dar fotografiile color erau disponibile. Selectasem mai multe vederi detaliate din vizita particulară de la Muzeul Satului din Parcul Herăstrău, deoarece în jurul amiezii lumina pare să cadă vertical, determinând fațadele să dispară în umbră, sub acoperișurile pe care atârnă șindrila de larice. De asemenea, aerul de acolo era foarte curat, o consecință aproape previzibilă datorată furtunilor zilnice.

Alte două fotografii au fost realizate pe drumul de întoarcere cu Dacia Express, pe peronul din Brașov, când trenul a avut o scurtă oprire acolo.

A patra mea călătorie în România a avut loc la începutul toamnei din 2003, de data aceasta cu mașina mea, deoarece Peter Sragher și cu mine planificasem să vizităm câteva mănăstiri din zona Suceava – Piatra Neamț după o lectură comună la Iași.

De acolo, după un drum lung prin Carpații de nord, am ajuns în Maramureș și ne-am oprit pentru o noapte în marele oraș Ieud. Ultimele două fotografii sunt făcute la Ieud: în ele apare patroana de la pensiunea la care ne-am cazat și câțiva bărbați din Ieud, o atmosferă de lumină oarecum încețoșată la începutul lunii octombrie și câteva caracteristici ale metodelor tradiționale de construcție din lemn care sunt remarcabile în această regiune îndepărtată la sud de granița cu Ucraina, pe râul Tisa.

© 2025, B. Widder

Übersetzung der Gedicht und Einführung / Traducerea poeziilor și introducere de Peter Sragher

Interesul pentru România al austriacului Bernhard Widder, poet, fotograf, arhitect și istoric al arhitecturii, a început foarte devreme, când părinții noștri s-au întâlnit pentru prima dată la București în anii 1970. Dr. Erich Widder și soția sa au călătorit de mai multe ori în România și au ajuns să o cunoască pe mătușa mea, Elena Andrei, care a fost ghid turistic în anii 1960. Ea îi numea „pionieri” pe toți turiștii din Vestul Europei care vizitau pe atunci România, pentru că aveau curajul să se aventureze dincolo de Cortina de Fier, în statele comuniste din acea epocă. Iar bucuria de a fotografia și a călători a fost moștenită de Bernhard de la tatăl Erich.

Începând din 1992, Bernhard a călătorit de mai multe ori în România – de fiecare dată invitat în calitate de poet –, unde s-a bucurat de peisajele frumoase, întâlnind scriitori și alți oameni de cultură. A notat impresii în jurnalul său, a făcut multe fotografii și a scris texte lirice, de exemplu poezii de mai jos, publicate în 1995 în volumul său bilingv Sprache aus Entfernung / Vorbire de la distanță (traducere, note și prefață de Peter Sragher, Editura Du Style, București). Dar lucrurile nu s-au oprit aici, pentru că Bernhard a început să învețe limba română în anii 1990, le-a arătat prietenilor săi din Viena numeroasele diapozitive color realizate în România, ba chiar a publicat un reportaj despre țara noastră în suplimentul cultural al cotidianului vienez „Die Presse”. În timpul unei festival desfășurat în Delta Dunării, a scris mai multe haiku-uri. Una dintre poeziile sale din culegerea de poezii menționată mai devreme a fost scrisă înainte de călătoria sa în orașul Târgu Jiu și are ca subiect ansamblul sculptural Constantin Brâncuși, care poate fi admirat în parcul orașului. Căci Widder este un călător care descoperă mereu genius loci într-un loc necunoscut lui. Și după ce se bucură în liniște de descoperirea făcută, surprinde atmosfera cu o fotografie, apoi notează mereu câteva cuvinte în jurnalul său și, mai târziu, când găsește din nou cuvintele potrivite, scrie o poezie despre aceasta. Mai jos sunt redate două poezii care vorbesc despre fotografiile sale realizate în 1995. (Peter Sragher)

–

Das Interesse des österreichischen Dichters, Fotografen, Architekten und Architekturhistorikers Bernhard Widder für Rumänien begann sehr früh, als sich unsere Eltern in den 70er Jahren des 20. Jahrhunderts in Bukarest zum ersten Mal trafen. Dr. Erich Widder und seine Frau waren mehrmals nach Rumänien gereist und lernten zu Beginn meine Tante kennen, Elena Andrei, die in den 1960er Jahren Reiseleiterin war. Alle Touristen aus den westlichen Staaten, die damals Rumänien besuchten, nannte sie „Pioniere“, weil sie Mut hatten, sich hinter den Eisernen Vorhang in die damaligen kommunistischen Staaten zu wagen. Und die Freude an der Fotografie und am Reisen wurde vom Vater Erich an seinen Sohn Bernhard vererbt. Denn ab 1992 unternahm Bernhard mehrere Reisen nach Rumänien — jedes Mal als Dichter eingeladen —, genoss hier die schönen Landschaften und lernte Schriftsteller und andere Intellektuelle kennen. Darüber machte er Anmerkungen in seinem Tagebuch, fotografierte viel und schrieb dazu lyrische Texte, wie z. B. die beiden hier angeführten Gedichte, die 1995 in seinem zweisprachigen Band Sprache aus Entfernung / Vorbire de la distanță (Übersetzung, Anmerkungen und Vorwort von Peter Sragher, Du Style Verlag, Bukarest) erschienen sind. Es blieb aber nicht dabei, denn Bernhard begann in den 1990er Jahren mit dem Erlernen der rumänischen Sprache, zeigte seinen Freunden in Wien zahlreiche Farbdias aus Rumänien und erzählte über diese, veröffentlichte sogar eine Reportage über Rumänien in der Kulturbeilage der Wiener Tageszeitung „Die Presse“. Während eines Poesiefestival in der Donaudelta dichtete er mehrere Haikus. Eines seiner Gedichte aus dem bereits erwähnten Gedichtband schrieb er noch vor seiner Reise in die Stadt Târgu Jiu und handelt über das Skulpturenensemble des weltberühmten Bildhauers Constantin Brâncuși, das im Stadtpark bewundert werden kann. Denn Widder ist ein Reisender, der in einem ihm unbekannten Ort immer den genius loci entdeckt. Und nachdem er sich dessen still erfreut, macht er ein Foto, um die Eingebung zu erfassen, notiert sich anschließend immer ein paar Worte in sein Tagebuch und zu einem späteren Zeitpunkt, wenn er wieder die richtigen Worte dazu findet, schreibt er darüber ein Gedicht. Im Weiteren werden zwei Gedichte zu seinen Fotos von 1995 aufgeführt. (Peter Sragher)

Übertragung ins Deutsche – Radu Mihai Alexe

ANNÄHERUNG AN HERĂSTRĂU

für doris mühringer

I
krächzende stimmen aus lautsprechern
wie befehle in kehligem ton.
zugleitende türen der metro.
hier erwarte ich, daß die tage
lang zum durchgehen sind,
daß der nachmittag sich erst im
sturzregen öffnet.
denk ins unbehauste, da ich nie
verstehe, wo ich gerade bin.

II
die götter im herǎstrǎu-park
bilde ich mir ein, deutlich zu sehen
über den flachen seespiegel
gegen das jenseitige ufer, wo
ein boot näherzieht.

III
eine ist eine steinskulptur einer frau
inmitten eines blumenbeets,
mit flecken roter sprayfarbe links
am hintern, und davor
sind andere:

IV
die köpfe von vier herren, die
nebeneinander sitzen und gemeinsam
die heckenwand betrachten. sie
sehen mehr als ich in ihrer reglosigkeit,
wie ich mich von hinten nähere
(um der gottheit auf die spur zu kommen)
selten war ich so nah,

V
außer im tosenden regen, der noch aus
der trauerweide aus unsichtbaren löchern schoss.
eine hand fährt übers eis auf dem grasstück,
ein offenes tor, das nur vom wasser versperrt ist,
die unbekannten wörter, die sich mit einem schlag
erschlossen haben.

VI
ich suche nach der richtigen anrede für die
dame mit der roten zeichnung links
am hintern.

herǎstrǎu-park, bukarest, juni 1995

APROPIERE DE HERĂSTRĂU

I
voci scârțâind în difuzoare
precum comenzi cu sunet gutural.
alunecare de uși ale metroului.
aici aștept ca zilele
să fie lungi de străbătut,
ca după-amiaza să se deschidă
abia în aversa de ploaie.
gândesc în spaiul nelocuit, căci nu-nțeleg
niciodată exact unde mă aflu.

II
zeii din parcul herăstrău
îmi închipui că-I văd limpede
deasupra luciului întins de ape
spre malul de dincolo, de care
se-apropie o barcă.

III
Una e o sculptură în piatră a unei femei
În mijlocul unui strat de flori,
cu pete roșii de culoare  a unui spray la stânga
pe fund, și în față
sunt altele

IV
capetele a cinci domni, care
șed alături și contemplă
împreună gardul viu. ei văd,
mai mult decât mine în nemișcarea lor,
cum mă apropiu din spate
(pentru a da de urma zeității)
Rareori am fost așa de-aproape.

V
doar pe o ploaie torențială, care se mai
revărsa din salcia plângătoare din găuri invizibile.
o mână trece peste gheață până la locul cu iarbă,
o poartă deschisă, care-I închisă numai de apă,
cuvintele necunoscute, care dintr-o data
s-au deslușit.

VI
îmi caut cuvintele potrivite pentru
doamna cu desenul roșu la stânga
pe fund.

parcul herăstrău, bucureşti, iunie 1995

PASSAGE

für christian loidl

gesang einer frau: stimme dringt durch die
passage der metro. durchdringender gesang
in fremder tonart voll traurigkeit.

die frau sitzt am boden mit dem rücken
zur wand. braune hand schließt
ein kopftuch, verhüllt das gesicht (im dunkeln).

später die schlanke gestalt, die die passage
verläßt. aus dem tuch die braune hand streckt,
einige wörter murmelnd (verhülltes indisches gesicht).

metro-station piaţa unirii, bukarest, juni 1995

PASAJ

pentru christian loidl

cântec al unei femei: voce pătrunde prin
pasajul metroului. cântec păstrunzător
într-o tonalitate străină plină de tristețe.

femeia șade lapământ cu spatele
la zid. mâna brună își strange
basmaua, ascunde chipul (în întuneric).

mai târziu silueta zveltă, care părăsește
pasajul. din basma se-ntinde mâna brună,
murmurând câteva cuvinte (chip indian acoperit).

stația metroului de la piața unirii, iunie 1995