traducere din portugheză de Dan Caragea
Pe Fernando l-am întâlnit – ca și pe alți poeți pe care îi publicăm în acest număr al revistei noastre – la a V-a ediție a Festivalului internațional de poezie din Larnaca (23–26 aprilie 2026) și l-am urmărit cum, cu discreție, apărea la lecturile poetice, mereu alături de o poetă din Argentina cu care vorbea mereu în spaniolă. Momentul în care mi s-a revelat mie o altă latură a creativității sale a fost când, la cina din sătucul cipriot Kalavasos, a cerut microfonul solistului formației care ne (în)cânta și a început să interpreze el însuși o melodie, care aducea aminte de fado, atât de drag portughezilor. Oare aceasta e slăbiciunea locuitorilor Portugaliei, să aibă reverii de fado, oriunde s-ar găsi în lumea asta largă? În acea seară am înțeles cât de mult rezonează și se identifică Fernando cu muzica. (Peter Sragher)
1.
Foram tantas as vezes que invejei o sol que uma laranja tem
e suspenso na claridade de um gomo
imaginei guardar para sempre uma daquelas flores,
que nos ramos das laranjeiras se arrepia,
quando na luz da sua solidão a gota de orvalho
sobre elas desliza e sorri.
Foram tantas as vezes que entre muros densos e sombrios
implorei a incauta borboleta
deslumbrada pela essência da flor
me trouxesse no fluir da alma
o sol que uma laranja tem.
1.
De atâtea ori am invidiat soarele dintr-o portocală
și, suspendat în lumina unei felii,
mi-am închipuit că voi păstra pentru totdeauna una dintre acele flori
care, pe ramurile portocalilor, se înfioară
când, în lumina singurătății sale, picătura de rouă
se prelinge peste ea și zâmbește.
De atâtea ori, între ziduri dense și întunecate,
am implorat fluturele neștiutor,
înminunat de esența florii,
să-mi aducă, în curgerea sufletului,
soarele dintr-o portocală.
2.
Nunca foste onde estiveste
levavas contigo a certeza
do que não era.
Julgando poder separar o limo,
o nardo, a cicuta, a primavera
juntaste a tua à voz das palavras
que fazem sorrir o vento
e subiste a montanha de espuma
ignorando o poder da chuva.
Folha suspensa na ausência
do que julgaste tudo,
chegas exangue e sem luz
à outra margem do rio.
2.
Niciodată n-ai fost acolo unde te aflai;
purtai cu tine certitudinea
a ceea ce nu era.
Crezând că poți despărți mâlul,
nardul, cucuta — și primăvara,
ți-ai alăturat glasul cuvintelor
care fac vântul să zâmbească
și ai înfruntat muntele de spumă,
ignorând puterea ploii.
Frunză suspendată în golul
a ceea ce credeai că e totul,
ajungi fără vlagă și fără lumină
pe celălalt mal al râului.
3.
Às vezes, na lama de um fiozinho de água
que a chuva sulcou
nasce e contempla a nuvem uma flor,
pode não ter a cor, o brilho
que os olhos esperam,
pode, para desassossego da mente,
a sílaba estar pendente,
a cesura incerta
mas na sua imperfeita perfeição
o nada que tem ao efémero oferece.
3.
Uneori, în noroiul unui firicel de apă
pe care ploaia l-a brăzdat,
se naște și contemplă norul o floare;
poate să nu aibă culoarea, strălucirea
pe care ochii le așteaptă,
poate, spre neliniștea minții,
silaba să rămână în suspensie,
cezura nesigură,
dar în desăvârșita ei imperfecțiune
dă efemerului nimicul pe care îl poartă.
4.
Escrevo no mar o som da minha voz
dóricas colunas surgem em meu sonho iónico
oculta-me o destino a nau que me há de levar
em meu rosto chovem lágrimas de madrugada
e procuro no vento o fogo sagrado da minha espada
ergo-me e
atento permaneço.
Das entranhas do meu mar sustento de tantas ilhas
vem uma luz obscura e me reduz ao silêncio
rasgo, contudo, a venda de quem me quis cegar
suporto o peso de pesadas ruínas e
evitando sombras e mitos que os deuses me dão
sereno ergo-me e
encaro em desafio a esfinge.
Atento permaneço e
com a “luz do gládio em minha face calma”
mostro ao mundo quem sou.
4.
Scriu pe mare sunetul vocii mele;
coloane dorice se ridică în visul meu ionic
soarta îmi ascunde corabia ce mă va purta,
iar pe chipul meu cad lacrimi de zori,
caut în vânt flacăra sacră a sabiei mele,
mă ridic
și rămân atent.
Din adâncul mării mele, hrana atâtor insule
vine o lumină întunecată și mă reduce la tăcere
și totuși, sfâșii eșarfa pusă de cel care voia să mă orbească,
duc greutatea ruinelor apăsătoare și,
ocolind umbrele și miturile pe care mi le dau zeii,
mă ridic senin și înfrunt sfinxul.
Rămân atent și,
cu lumina gladiumului „ridicat pe chipu-mi liniștit“
arăt lumii cine sunt.
5.
Quando mesquinho e sombrio o dia
ferir as asas da tua imaginação
segue o suspiro do vento.
Quando o caminho é traçado
por mão que não a tua
em cada nuvem rasga um poema.
Quando a sílaba se cansa de ser palavra
nimba-te de silêncio e cheio de luz
no rio que sempre foste
acolhe o deus sereno que por ti espera.
5.
Când ziua, meschină și întunecată,
va răni aripile imaginației tale
urmează oftatul vântului.
Când drumul este trasat
de o mână ce nu este a ta,
sfâșie în fiecare nor o poezie.
Când silaba obosește să mai fie cuvânt
te învăluie în tăcere și în lumină
în râul care ai fost mereu,
primește liniștit zeul care te-așteaptă.
6.
Da cidade onde nasci a humidade das paredes, a irreprimível vontade de respirar, romper o sufoco da rua, o degredo do bairro. Saciar a sede de além que não cabe em nenhuma existência. Saber como o mundo é grande e tão pequenos os sonhos que sabemos poder realizar.
Da escola, entre nomes e datas esquecidos, a espada de papel com que julguei, cavaleiro sem armadura, enfrentar o mundo, ignorando o poder da chuva.
Do trabalho, emprego de sobrevivência que se torna forma de estar e ser, a consciência do mergulho na dócil quotidiana mediocridade, quando não mesquinhez, sobreposta à inteligente e generosa sinceridade de alguns.
Do amor, o que recordo não sei se o sonhei.
Dos livros o refúgio, o desejo de ser uma daquelas personagens com destinos que não cabem nas palavras por mais precisas que sejam aos ouvidos de quem as lê e diz. Foram tantas as vidas e os nomes que invitei sem me achar em parte alguma que só nelas me encontrei. Por elas senti que valia a pena ser rio e tentar agarrar a cor do vento.
6.
Din orașul în care m-am născut umezeala zidurilor, neostoita dorință de a respira, de a sparge sufocarea străzii, exilul cartierului. Să potolești setea de dincolo, care nu încape în nicio existență. Să știi cât de mare este lumea și cât de mici sunt visurile pe care știm că le putem împlini.
Din școală, dintre nume și date uitate, sabia de hârtie cu care am crezut, cavaler fără armură, că pot înfrunta lumea, ignorând puterea ploii.
De la muncă, această ocupație a supraviețuirii, care devine mod de a fi și de a trăi, conștiința coborârii în blânda mediocritate cotidiană, când nu e chiar meschinărie, suprapusă peste sinceritatea inteligentă și generoasă a câțiva.
Din iubire, ceea ce-mi amintesc nu știu dacă am visat.
Din cărți, refugiul; dorința de a fi unul dintre acele personaje cu destine care nu încap în cuvinte, oricât de precise ar fi ele pentru urechile celui care le citește și le rostește. Au fost atâtea vieți și atâtea nume pe care le-am chemat alături fără să mă regăsesc nicăieri, încât doar în ele am ajuns să mă găsesc. Prin ele am simțit că merită să fii râu și să încerci să prinzi culoarea vântului.
* Doutor em letras pela Universidade de Paris IV – Sorbonne. Universidade onde lecionou cultura e literaturas de expressão portuguesa, assim como na Universidade de Versailles–Saint Quentin.
Em Portugal lecionou na Universidade do Algarve e no Instituto Politécnico da Guarda, onde é professor titular. Realiza com frequência cursos e palestras em universidades europeias e sul americanas sobre a poesia de Fernando Pessoa e “Como ensinar poesia a quem não gosta de ler”. Membro da revista Pessoa Plural (Brown University, USA) publicou vários artigos sobre a poesia de Fernando Pessoa e traduziu e editou o estudo inédito de Pierre Hourcade sobre a poesia de Fernando Pessoa: A Mais Incerta das Certezas, Itinerário Poético de Fernando Pessoa (Coleção “Ensaios” sobre Fernando Pessoa, Tinta-da-china, Lisboa, 2016). Como ficcionista publicou: Sobre outra coisa ainda (13 short stories), Coleção LPF 20, X11, Edições esgotadas, Porto 2018; Neste sonho que sou de mim, Coleção LPF 20, X1, Edições esgotadas, Porto 2020. Como se de outro ela fosse, Edições esgotadas, Porto 2023.
Desde 2022 publica assiduamente em português e espanhol microrelatos em prosa poética na revista online AtrilPrees.
* * *
Doctor în litere al Universității Paris IV – Sorbona, unde a predat cultura și literaturile de expresie portugheză, precum și la Universitatea Versailles–Saint Quentin.
În Portugalia a predat la Universitatea din Algarve și la Institutul Politehnic din Guarda, unde este profesor titular. Susține frecvent cursuri și conferințe în universități europene și sud-americane despre poezia lui Fernando Pessoa și despre „Cum să predai poezia celor cărora nu le place să citească“. Membru al revistei Pessoa Plural (Brown University, SUA), a publicat numeroase articole despre poezia lui Fernando Pessoa și a tradus și editat studiul inedit al lui Pierre Hourcade despre această poezie: A Mais Incerta das Certezas, Itinerário Poético de Fernando Pessoa (Colecția „Ensaios“ despre Fernando Pessoa, Tinta-da-china, Lisabona, 2016). Ca prozator, a publicat: Sobre outra coisa ainda (treisprezece povestiri scurte), Colecția LPF 20, X11, Edições esgotadas, Porto, 2018; Neste sonho que sou de mim, Colecția LPF 20, X1, Edições esgotadas, Porto, 2020; Como se de outro ela fosse, Edições esgotadas, Porto, 2023.
Din 2022 publică constant, în portugheză și spaniolă, microrelatări în proză poetică în revista online AtrilPrees.