Cum se mai „pune presiune” pe om…

0
389

Cel mai adesea, întâlnim – sau ne lovim literalmente, cuprinzându-ne enervarea când o auzim, dar, în spiritul filosofiei stoice, nu arătăm în exterior o astfel de tulburare sufletească – această exprimare nefericită, dar totodată dăunătoare pentru limba română, o auzim, cum spuneam, utilizată în primul rând  în sfera comentariilor sportive, cu precădere cele de fotbal și tenis; se folosesște expresia din titlul articolului, atunci când vizionăm situații-limită în care se găsește un jucător/o jucătoare.

Peter Sragher © foto Adorian Tarla
Peter Sragher © foto Adorian Tarla

Avem dovada vie însă că nu numai comentatorii sportivi – atleți nesiguri ai limbii române, cu toate că mulți au și studii superioare – fac această greșeală, ci chiar și o publicație serioasă precum Ora de Sibiu, care titra cu litere de-o șchioapă prin lunia octombrie: Președintele Klaus Iohannis pune presiune pe UE (vezi: https://www.oradesibiu.ro/2021/10/22/klaus-iohannis-pune-presiune-pe-ue-romania-a-actionat-10-ani-ca-un-membru-vrem-sa-intram-in-schengen/). În exemplul de mai sus, prin acest barbarism („pune presiune“) i se atribuie o acțiune politică chiar (fostului) profesor de fizică, ajuns președinte al țării. Este o iluzie că președintele nostru ar ști cu siguranță cel mai bine care este cel mai potrivit verb cerut de substantivul „presiune“, deoarece de curând și pe el uzitând de această expresie care dă dovadă de un barbarism care, vrem sau nu, intră în vocabularul de zi cu zi. Și trebuie spus că am auzit-o – doar nu suntem oare țări-surori?!? – și pe președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, folosind aceeași expresie. Din păcate.

Să vedem însă cum este tratat și explicat cuvântul „presiune“ în Dicționarul explicativ al limbii române, București, 2009 de către lingviști și filologi ai Institutului de Lingvistică Iorgu Iordan-Al. Rosetti, care aparține de  Academia Române, forul cel mai în măsură să stabilească norme de folosire a cuvintelor și expresiilor în limba română:

„Presiúne, presiuni, s. f. 1. Forță care apasă (uniform și perpendicular) pe unitatea de suprafață a unui corp; mărime fizică egală cu raportul dintre valoarea acestei forțe și aria suprafeței corpului respectiv; apăsare. Presiune atmosferică = presiune pe care o exercită (subl. noastră, Peter Sragher) atmosfera asupra suprafeței Pământului și a corpurilor situate pe ea. […] 4. Fig. Constrângere (morală, economică, politică, socială) exercitată asupra cuiva. (subl. noastră Peter Sragher)“

După cum se vede, conceptul de presiune, care derivă din fizică, are o valență concretă doar dacă aceasta „se pune“ asupra unui corp la modul concret. Chiar și în această accepție concretă, „a pune presiune“ nu dă seamă de acțiunea presiunii asupra unui corp, căci „a pune“ nu exprimă cu adevărat apăsarea fizică prin care se exercită presiunea asupra unui corp.

Majoritatea semnificațiilor ne demonstrează fără putință de tăgadă faptul că termenul „presiune“ se folosește mai ales în sens abstract. În conjuncție cu el, nu se poate folosi un verb care exprimă o acțiune concretă, cum este „a pune“. Unitatea frazeologică despre care discutăm (barbarism ce pare să provină din traducerea „după ureche“ a expresiei to put pressure, care în limba engleză este corectă) a intrat din nefericire ca atare în limba română și este folosită de anumite categorii sociale, cum am amintit mai sus și, mai grav, fiind uzitată necritic și de anumite publicații.

Poți doar „să presezi o rană“ („să apeși pe o rană“ – această din urmă formulă fiind, se pare, mai la îndemână), pentru a opri sângerarea. Totuși, nici în acest caz, al unei acțiuni concrete – folosirea presiunii –, n-am fi tentați să spunem „pun presiune pe degetul, brațul, piciorul etc. tău, ca să nu mai sângerezi“.

Sensul figurat al termenului „presiune“ impune o construcție semantică ce nu face cu putință derogări de la cerința corectitudinii gramaticale. Căci, cu siguranță, nu poți lua presiunea în mâini și apoi s-o plasezi pe ceva, pe cineva ca și cum ar fi ceva concret, obiectual. Dacă ai fi în stare să prefaci ca prin minune abstractul în concret, ai putea deveni – mai știi? – demn de Premiul Nobel pentru fizică, sau te-ar aplauda o lume întreagă ca magician.

Acțiunea cuiva, a unui grup de persoane etc. poate însă crea presiune asupra altuia / altora, poate exercita presiune asupra cuiva, a unui grup de persoane etc. Și atunci e salvată și corectitudinea în limba română.

Adeseori însă, se constată că, în limbajul de toate zilele, limba română este victima multor forțări lexical-semantice, a multor barbarisme. Școala – și chiar și Academia Română – tratează superficial fenomenul și nu-și îndeplinesc, se pare, cu grija cuvenită misiunea de reglementare mai limpede și mai eficientă a utilizării corecte a limbii române.

Trebuie să recunosc că, părăsind calmul suveran care mă caracterizează în tot ce fac și sunt, atunci când aud în direct „cutare pune presiune pe cutare“ mă apucă o furie demnă de o cauză mai nobilă. Abia gândul la stoicismul unui Epictat sau a Împăratului Aurelian mă face să-mi înlătur presiunea exercitată asuăra nervilor mei și, poate, teama de a nu pierde excesiv atât de necesarii neuroni. Și mă gândesc, complet calm și senin precum cerul dintr-o zi de primăvară: ”Ce poate oare fi mai nobil decât cultivarea limbii române în toată frumusețea ei!”


P.S. Pe când decantam fără vin roșu vechi aceste gânduri care mă bântuie de-o vreme încoace fără să-mi dea pace (așa ajungem și la rimă involuntară), când aud un alt clasic în viață al comentariilor fotbalistice, care tocmai are o revelație văzând cu ochii lui și simțindu-se nevoit să-și externalizeze gândirea-i adâncă: ”și mingea iar îi țopăie lui Octavian Popescu din cauza terenului”. Nu vreau să mă avânt iarăși și să analizez acest barbarism după mintea și asemănarea eminentului intelectual Emil Grădinescu, pentru care mingea este vie, o făptură care se mișcă de la sine, fără a fi atinsă de vreun jucător de fotbal, devenind independentă, iar fotbalistul, inutil. Sfârșitul acestui sport atât de popular este, ne spune indirect Emil Grădinescu, este aproape. Curat murdar, vorba lui Nenea Iancu.

Articolul precedentBiserica lui Ingo Glass de pe malul Dunării
Articolul următorArta ca traducere. Saloanele literare Familia #29 – iunie 2022

Lasă un răspuns