Biserica lui Ingo Glass de pe malul Dunării

1
542
Peter Sragher © foto Adorian Tarla
Peter Sragher © foto Adorian Tarla

Stau să mă gândesc cum poți construi o biserică pe malul unui fluviu, chiar pe buza apei. Pentru că, în anii ploioși, Dunărea poate să se umfle și să ia lucrarea întru Domnul la ea – dar nu așa, întreagă și frumoasă, ca o rugăciune îndreptată spre cer, ci făcută bucăți –, dintr-un loc în care ție, care ai încălzit-o cu mintea și cu sufletul, apoi ai pus-o pe hârtie și ai văzut cum prinde contur, ai construit-o, nici măcar nu-ți trece prin cap că ar putea cădea pradă vreunei catastrofe. Și, așa, ruptă în bucăți, sfărâmată, distrusă, nici nu s-ar mai ști dacă este lucrarea Domnului cea edificată de mintea, inima și mâinile tale sau e vorba de aluviuni fără nicio valoare, care încarcă dintotdeauna Dunărea.

Cum se face ca acest gând periculos să-ți treacă prin minte într-o perioadă în care ateismul era politică de stat în România pe atunci comunistă, căci vorbim de anul 1976. Ingo Glass* s-a încumetat la o astfel de întreprindere îndrăzneață. Era vorba despre Tabăra naţională de sculptură în metal **. Se cerea sculptorilor să creeze o operă, pentru a fi amplasată pe Faleza Dunării***. Desigur, titlul pe care l-a dat lucrării sale confecționate din oțelul Combinatului Siderurgic Galați a fost unul meșteșugit ales, și anume Septenarius. Gândul că ar fi vorba despre o șopârlă sau o specie de pește nu este deloc convingător (cu toate că există în taxonomia animală specii care conțin acest termen). Să fie oare trimitere la antica prozodie latină (la versul septenarius, alcătuit din șapte picioare și jumătate)? Da, pe aici trebuie căutată dezlegarea dilemei noastre: artistul a avut în vedere cifra șapte, tot atâtea fiind picioarele pe care se sprijină opera sa monumentală.

Într-o convorbire cu bunul său prieten, tot șvab bănățean, scriitorul și jurnalistul Horst Samson, Ingo Glass a recunoscut că a reușit să păcălească autoritățile, fiind, de fapt, vorba de structura foarte modernă a unei biserici. Cum formele propuse sunt deosebit de abstracte, cu spațiu amplu între cele șapte picioare, ideea că ar fi o biserică era, în acea perioadă, foarte departe de ochiul unui privitor care să fi putut bănui că artistul ar fi introdus o „șopârlă“, cum se spunea pe atunci, deci o semnificație care nu era „pe linie“, adică pe linia Partidului Comunist Român. Adică, cum vine asta? Noi, autoritățile de partid și de stat, vă invităm pe voi, artiștii vizuali, să creați opere, vă dăm încuviințare să lucrați în voie creații abstracte, iar voi ne „trădați“?!?

Ingo Glass la o întâlnire cu șvabii bănățeni

„Trădarea“ lui Ingo Glass a pornit, de fapt, din credința lui că se poate, ocolind toate cutumele vremii, să construiești o biserică, finanțat chiar de partidul și statul român din acea perioadă. Această „glumă“ a sa nu are nicio conotație ironică, ci a constituit, pentru el, un act de credință.

Și ne mai gândim și cum a fost realizată această operă de artă de către niște oțelari de-acum aproape cincizeci de ani, obișnuiți să producă bare, țevi și alte repere pentru construcții, hale industriale, după stasuri de la care nu se admitea nicio abatere… Ei au pus în operă, într-un mod exemplar, ideea estetică a unui artist care le-a dat niște schițe cu dimensiuni și forme neașteptate. Așa că oțelarii gălățeni au fost nevoiți să ia totul de la zero, ca și când atunci ar fi pregătit prima lor comandă de oțel. Așa a început provocarea. Numai că provocare a fost și la montarea lucrării de mari dimensiuni, căci a fost nevoie să se toarne o placă de beton suficient de solidă, care să stabilizeze terenul, pentru a suporta greutatea întregii lucrări – care cântărește, fără exagerare, câteva tone.

Un ochi pentru care asemănarea este purtătoare de sensuri ar putea crede că imensul păianjen imaginat de Louise Bourgeois și instalat la parterul noului sediu al Modern Tate Gallery în anul 2000 la Londra – când muzeul și-a deschis porțile pentru publicul iubitor al artelor vizuale – ar fi un ecou inspirațional al operei de la Galați a lui Ingo Glass. De fapt, la o privire mai atentă, cei șapte piloni de oțel înfipți în fundația de beton sunt asemenea contraforților unei biserici, iar cele două vârfuri ascuțite ale sculpturii închipuie, cu siguranță, înseși turnurile edificiului divin.

Soarele pe care l-am surprins în fotografia făcută într-o zi de vară este precum lumina providenței pogorâte asupra acestei opere minunate, lumină menită parcă să spulbere ateismul vremii și să-l proiecteze acolo unde-i este locul: în neant.

Ingo Glass, Septenarius – Faleza Galați – foto: Peter Sragher

Și cât de bine proporționate sunt golurile dintre cei șapte piloni! Oricum, alegerea acestui număr nu este întâmplătoare. Căci șapte este numărul perfecțiunii divine, al desăvârșirii, al creației încheiate.

Sunt încredințat – cu toate că n-am reușit să iau legătura cu Ingo Glass, căci era grav bolnav – că această experiență aparte – mă refer la tabăra de creație din 1976 – a avut o influență specială asupra artistului. Să trăiești, să gândești și să creezi o vreme alături de curgerea marelui fluviu nu poate decât să te facă să meditezi mai adânc asupra Adevărului, asupra Creației, a lui Dumnezeu. Curgerea Dunării este purtătoare de dezlegări esențiale la dileme fără număr, la întrebări existențiale. E de-ajuns să asculți cu dragoste Dunărea, să-i simți veșnica trecere. La Galați, sculptura lui Ingo Glass și Dunărea s-au înveșnicit. Iar ceea ce a început în portul dunărean la mijlocul deceniului șapte al secolului trecut a continuat artistul în ceea ce avea să devină Donauprojekt**** (adică Proiectul dedicat Dunării).

Ingo Glass a rămas fidel acestui material, oțelul, care i s-a părut cel mai potrivit pentru a-l alătura curgerii Dunării. Și-a edificat sculpturile la o înălțime potrivit aleasă, pentru ca formele metalului să se topească în oglinda apei curgătoare, care să-i sporească perenitatea. Configurația avântată a creațiilor artistului a fuzionat – topită în incandescența unei cvasimistice Iubiri – cu tumultul Dunării. Așa a învățat oțelul – în  ipostaza sa artistică – să călătorească până în locul în care Dunărea este îmbrățișată definitiv de Marea cea Mare.


* Ingo Gerhardt Glass (9 aprilie 1941, Timișoara – 27 octombrie 2022, Budapesta), sculptor și scriitor șvab din Banat, care a studiat la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu“ (1961–1967) din Cluj. Este unul dintre „reprezentanții artei concrete și avangardist printre transavangardiști“. În 1979, ca urmare a unui interviu dat ziarului Financial Times în care îl critica deschis pe Nicolae Ceaușescu, Securitatea i-a pus în vedere să părăsească țara. S-a stabilit la München, în Germania, iar în ultima parte a vieții a locuit la Budapesta (mai multe informații despre activitatea sa artistică se găsesc, în limba română, în linkul https://ro.wikipedia.org/wiki/Ingo_Glass, precum și, în limba germană, în linkul  https://de.wikipedia.org/wiki/Ingo_Glass).

** Este vorba de o tabără de creație la care au participat mulți sculptori din țară într-o perioadă mai liberală, care au realizat numai opere abstracte, ce nu aveau nimic a face cu realismul socialist, impus deseori multor creatori din domeniul artelor vizuale. Să nu uităm că, în aceeași perioadă, exista Tabăra de creație de la Măgura (județul Buzău), organizată de-a lungul a nu mai puțin de șaisprezece veri și care a spiritualizat Muntele Măgura, devenind unul dintre cele mai frumoase muzee de artă vizuală în aer liber din întreaga lume.

*** Dintr-un articol ale cotidianului Viața Liberă din anul 2012 (https://www.viata-libera.ro/vlg-cultura/37166-galati-viata-libera-sculptorul-ingo-glass-negru-de-suparare-%E2%80%9Csunt-socat-in-ce-hal-a-fost-vopsita-lucrarea-mea%E2%80%9D) aflăm că atunci sculptura de care facem vorbire este în proprietatea Direcției de Cultură și Patrimoniu Național al Primăriei Galați sau a Muzeului de Artă Vizuală Galați. În materialul sus-amintit,  Ingo Glass își exprima ”șocul” că lucrarea sa a fost revopsită greșit, fără a lua în considerare modul în care a dorit artistul să fie vopsită, parte integrantă a concepției sale, și anume cu roșu RAL 3000, iar la bază, cu negru.

**** Început în 1976 la Galați, a reușit să amplaseze sculpturi de oțel de până la 13 metri înălțime de-a lungul Dunării de la Dunaújváros (Ungaria – 1987), Regensburg și Ingolstadt până la Gundelfingen (1984) și  Neu-Ulm (1998 – toate cele patru localități, în Germania), ca semn al legăturii dintre popoarele pe teritoriul cărora trece Dunărea (https://de.wikipedia.org/wiki/Ingo_Glass).

Articolul precedentMă situez de partea acelora care cred că fidelitatea poate fi doar aproximată
Articolul următorCum se mai „pune presiune” pe om…

1 COMENTARIU

  1. Lieber Peter,

    Schade, dass ich deine aufhellende Betrachtung zu Ingos Donaukirche/Septenarius in Galati nicht mehr zeigen kann, er hätte sich riesig gefreut, denn es ist ein herrliches Kunstwerk, majestätisch und gottesfürchtig, ästhetisch außergewöhnlich als Konstruktion und geradezu genial im Entwurf, dass mein Freund Ingo Glass dort für Kunstfreunde der Welt hinterlassen hat.
    Nach der endlosen Säule von Brancusi in Tirhu Jiu habe ich in Rumänien in dieser Dimension ein beeindruckenderes Kunstwerk nicht gesehen. Es ist ein erhebendes Meisterstück von göttlichem Format, das seinesgleichen sucht, und ich sehe darin ein Memento glorie am Fluß des Lebens, ein magistrales Glaubensbekenntnis des Künstlers Ingo Glass über das menschliche Suchen des existentiell Unbehausten nach zugleich tiefgründiger als auch himmelwärts sich richtenden spirituellen Beheimatung.

    Es ist großartig, dass du darüber geschrieben hast, woran man merkt, dass es dir genau wie mir erging, hat man diese Skulptur einmal mit beiden Augen gesehen, geht sie einem nicht mehr aus dem Kopf! Du siehst sie und nimmst sie einfach mit dir, für immer.

    Dass du mich namentlich in deine Betrachtung mit eingeschlossen hast, hat mich natürlich heftig gefreut. Jammerschade, dass wir das Ingo nicht mehr zeigen können, aber vielleicht sitzt er ja da oben in seinem Rollstihl verschmitzt grinsend und liest unsere E-Mail-Korrespondenz mit!

    Herzlichst, Dein
    Horst Samson,
    Neuberg/Deutschland

Lasă un răspuns