Rodian Drăgoi – Almost October

0
632

The Romanian poet Rodian Drăgoi doesn’t play with words. The poet doesn’t create a play upon words. He cherishes them as his fingers that write his soul on the paper, as his eyes that see always beyond the landscape. So that words are living to the utmost in his poems.

The words – until the end of their meaning, if there exists an end at all. His poetical aura is lit by sadness. There are poems where each word is carrying the excruciating burden of existence at a rare pace. Words falling into place, a place of severe meditation, a place where everything is at stake all the time. The drama of existance awaits you at every corner. With no smile. With hope lost. But enthralling.

The translation of the poems into English was possible due to a project with four students at the Master Lecture in Translation of the Contemporary Literary Text held  by Professor Lidia Vianu at the „Bucharest University” in the year 2008.

 

Viața mea ca o cățea credincioasă

„Oprește-te”
mi se strigă în toate limbile pământului
dar eu nu mă opresc nici o clipă

am acasă un poem care plânge
și mă așteaptă

„dar tu nu mai ai casă
dar tu nimic nu mai ai
numai numele ți-a mai rămas”

îmi ascund numele
sub cămașa mea zdrențuită
și alerg mai departe

și după mine
viața mea ca o cățea credincioasă
My life like a faithful bitch

“Stop”
they shout at me in all the languages of the earth
but i never stop for a moment

i have got at home a poem crying
and expecting me

“but you haven’t a home anymore
but nothing do you have any longer
your have but your name”

i’m hiding my name
under my tattered shirt
and i keep on running

and after me
my life like a faithful bitch
Rază de soare pe care nimeni nu o poate clinti

Pe această hârtie
aș fi putut să aștern un poem

dacă nu s-ar fi așezat
această rază de soare

pe care știu că nimeni
nu o poate clinti

prietenul meu din copilărie
a trecut ieri pe la mine

el are și acum tot
13 ani

eu clatin întunericul
cu barba mea albă
A sunray that no one can budge

On this paper
i might have put a poem

had this sunray
not lie down

that i know nobody
can budge

my childhood friend
came by yesterday

he’s still
13

i shake the darkness
with my white beard
Tata, Minodora și trandafirul

Când era foarte supărat
tata cobora în pivniță
se așeza lângă butoiul cu vin
și se certa cu întunericul de acolo
până se răcorea

când am cunoscut-o
Minodora era încă vie
și târâia după ea
legat cu o sforicică
un bloc de patru etaje

când voi muri
vă voi lăsa
acest trandafir
care vă va povesti
viața mea
niciodată înmiresmată
Father, Minodora and the rose

When he was very angry
father would go into the cellar
sit by the wine barrel
and quarrel with the darkness in there
until he cooled down

when i met her
Minodora was still alive
and was dragging along
a four-storied block of flats
tied with a tiny string

when i die
i shall bequeath you
this rose
that will tell you
my never
fragrant life
Aproape octombrie

Cobor din troleibuzul 76,
e aproape octombrie

iubita mea de la 16 ani
e acum bunicuță

colega de bancă din clasa a treia
cu care înălțam zmeie până la cer
a murit de curând

dar ea nu știe că a murit
în fiecare dimineață o văd
plutind pe deasupra orașului
Almost october

I get off the bus 76,
it’s almost october

my love at 16
is now a granny

my form mate in the third grade
with whom i flew kites up to the sky
has recently died

but she doesn’t know she’s dead
each morning i see her
floating over the city
Seară ploioasă de toamnă

Întuneric pe străzi
întuneric în case

doar în gura poetului
este lumină

în această seară
ploioasă de toamnă

singurătatea mă roade
ca un bocanc de soldat

și nici nu mai știu
ce gust are pâinea
mâncată împreună cu tine
Rainy autumn evening

Darkness in the streets
darkness in the houses

only in the poet’s mouth
there is light

this rainy
autumn evening

loneliness eats me
like a soldier’s boot

and i don’t know any longer
what bread tastes
shared with you
Duminică în Berceni

Aici la mine în cartierul Berceni
e duminică

plouă și sunt singur precum un pantof
abandonat în mocirlă

vecinul meu de la etajul opt
e tot singur

până acum s-a spânzurat
de trei ori dar nu a murit
nici o dată
Sunday in Berceni

Here in my district Berceni
it’s Sunday

it’s raining and i’m as lonely as a shoe
abandoned in the mud

my neighbour on the eighth floor
is lonely too

so far, he has hanged himself
three times but hasn’t died
once
Ninge stau în ninsoare

Ninge stau în ninsoare
și îți vorbesc de primăverile
pe care le-am inventat special pentru tine

zăpada mi-a ajuns până la genunchi
și tu continui să râzi
ninge stau în ninsoare
și îți vorbesc de ultima noastră vară
petrecută împreună

zăpada mi-a ajuns până la piept
și tu continui să râzi
ninge stau în ninsoare
și îți vorbesc despre dragostea mea
care poate aprinde zăpezile

zăpada mi-a ajuns până la gură
și nu vreau să îți vorbesc cu zăpadă
în locul cuvintelor

iată zăpada definitiv mă acoperă
și tu continui să râzi
și râsul tău viscolește zăpezile
It’s snowing i’m standing in the snow

It’s snowing i’m standing in the snow
and i’m talking with you about the springs
we’ve invented especially for you

the snow has reached my knees
and you keep on laughing
it’s snowing i’m standing in the snow
and i’m talking with you about our last summer

the snow has reached my chest
and you keep on laughing
it’s snowing i’m standing in the snow
and i’m talking with you about my love
which can light up the all the snow

the snow has reached my mouth
and i don’t want to talk with you through snow
instead of words

look the snow is burying me for good and all
and you keep on laughing
and your laughter is raging through the snow

translation – Ana Fârnoagă, Alexandra Tomșa, Hilda Vekony & Alin Miron

Lasă un răspuns