Bucuria de a sărbători

0
11

Să nu credeți că filiala noastră va continua tot anul așa cum l-a sfârșit, în spiritul Crăciunului și al Anului Nou, sărbători anticipate de modesta noastră bacanală, în care am cinstit vinul: vinul din Cuvinte, vinul din Spirit, vinul din Frumos. Sărbătorile – apropo, se vorbește de pe acum de Paște, cu toate că mai sunt peste două luni până la acel eveniment creștin major; în Austria, am văzut zilele trecute, deci de pe acum, chiar ouă vopsite în multe culori – pot fi / sunt (și) o bucurie, bucuria de a exista, în primul rând. Dincolo de această înnăscută bucurie de a fi, este și aceea, mai subtilă, de a te bucura de alții, de meritele lor incontestabile; iar desfătările pe care le aduc / le-au adus aceștia în casa atâtor și atâtor oameni – în condițiile în care, cu siguranță, în mare parte, nici nu erau cunoscuți, poate nu li se cunoștea nici chipul – sunt rodul plinătății sufletului lor.

Peter Sragher, Președinte Filiala București – Traduceri literare a USR
Peter Sragher, Președinte Filiala București – Traduceri literare a USR

Sufletul lor – în traducerile de literatură pe care le-au făcut.

Și nu este puțin lucru să ai pe cineva în casă, fără trup, dar care să te farmece, să te inspire, să-ți dea aripi mai abitir decât Red Bull, să te facă să visezi, chiar să zbori, uneori să te întristezi – totul artistic, prin magia artei. A artei traducătorului literar, care face, dintr-o meserie, profesiune de credință.

Așa că, în acest număr, avem două sărbătoriri: una cu veselie, de bun augur – a unei profesoare de vis, Florentina Vișan, care a împlinit o vârstă pe care n-o arată. Și care s-a îndrăgostit de tânără de literatura și cultura chineză, dragoste pe care n-a păstrat-o însă doar pentru sine, ci a împărtășit-o tuturor. Cei care i-au citit traducerile din lirica chineză, o mare pasiune a Domniei Sale, o pot confirma. S-a pensionat, dar continuă să predea, să inspire o nouă generație de sinologi, pe care nu-i pregătește doar pentru ca ei să cunoască mai bine marea literatură a Chinei, ci îi formează și pentru viață, ceea ce este mai rar în cazul profesorului obișnuit, care, de multe ori, se duce la serviciu ca să bifeze o obligație, fără să aibă o legătură mai profundă cu studentul său. Profesoara Florentina Vișan n-a fost, așadar, doar un dascăl, ci a devenit un mentor (ceea ce numesc englezii role model), cum puteți citi în mărturiile foștilor ei studenți Luminița Bălan, Tatiana Segal, Dinu Luca, care acum îi sunt prieteni, chiar dacă unii se găsesc peste mări și țări. Căci prietenia nu are fruntarii.

Și este atât de frumos să fii inspirație pentru oameni!

Și ce sărbătoare să citești în traducerea Florentinei Vișan poezie clasică shi, o poezie de acum două mii de ani, care-ți umple sufletul. O poezie care e muzică, o poezie care e pictură ce se exprimă, paradoxal, prin cuvinte. Ut pictura poesis.

Acest număr sărbătorește însă – in Absentia – pe încă cineva. Ne bucurăm că a existat, că a făcut lucruri cu adevărat minunate pentru studenții ei, îndrăgostită, încă de tânără, de literatura și cultura portugheză: Mioara Caragea. S-a stins prea repede, acum un an de zile. Pasionată până în adâncul sufletului de Portugalia, de istoria ei, de frumusețea locurilor, interesată de tot ce definește această civilizație – de la aspectele sociale, până la arta culinară –, spiritul Mioarei Caragea stă însă, în primul rând, sub semnul iubirii pentru literatura portugheză și, mai ales, pentru José Saramago.

Cum reușești oare să transmiți altor oameni Frumusețea? Cum reușești să-i entuziasmezi în așa fel, încât să le schimbi soarta? Cum poți fi atât de darnic, încât să-ți sacrifici timpul liber pentru oameni – într-o mult mai mare măsură decât ar fi socialmente necesar, mult mai mult decât îți cere orice searbădă curriculă universitară? De ce faci asta până la sacrificiu – și dincolo de sacrificiu? Cum poți oare? Tot atâtea întrebări la care numai Mioara Caragea ar fi putut să ne răspundă. Dar n-a mai fost să fie. O omagiază: Micaela Ghițescu, Ioana Luca, dar și, în câteva cuvinte, și fostul ei profesor, o inspirație la rândul Domniei Sale pentru ea, Mihai Zamfir.

Sărbătorim personalitățile lumii noastre, a traducătorilor de literatură, dar și pe acei oameni aparte, minunați, care înseamnă ceva nu doar pentru ei înșiși și familiile lor, ci și pentru un număr aproape nesfârșit de oameni.

Ce nobil sentiment de încântare trebuie să resimtă cineva după ce a citit cartea Orașul și muntele de Eça de Queiroz! Ce mare bucurie! Bucurie la care l-a făcut părtaș și Mioara Caragea.

Lasă un răspuns