O istorie a traducerilor în România?

5
769

Scrisoare deschisă

Stimate domnule prof. univ. Liviu Franga,
Decan al Facultății de Limbi și Literaturi Străine al Universității (FLLS-UB) din București

Am participat sâmbătă, 12 ianuarie 2019, la întâlnirea cu doamna prof. univ. emerit Muguraș Constantinescu de la Universitatea „Ștefan cel Mareˮ din Suceava. Au fost prezenți și prof. univ. Ioana Costa, prof. univ. emerit Coman Lupu, prof. univ. Mianda Cioba, prof. univ. Oana Sălișteanu, conf. univ. Tudor Dinu, precum și alte cadre universitare de la FLLS-UB în care ni s-a prezentat proiectul, început de ceva vreme privitor la o Istorie a traducerilor din România.

Pentru mine – să spun dintru început –, întâlnirea a fost o dezamăgire. Nu am putut rămâne la întâlnire decât o oră, din cauza unor obligații ce-mi incumbă.

Peter Sragher © foto Adorian Târlă
Peter Sragher © foto Adorian Târlă

1. Doamna profesoară din Suceava s-a inspirat, ca structură, dintr-o Istorie a traducerilor, apărută cu o vreme în urmă în Franța. A venit cu volumul francez plin de note-autocolante colorate lipite la partea superioară a paginilor. Aceasta a constituit baza propunerii ei – structura viitoarei lucrări preconizate: O istorie a traducerii în limba română. La structura inițială, au fost adăugate o serie de sugestii apărute pe parcurs de la alți profesori universitari și/sau traducători de literatură din țară.

2. Inițiatoarea proiectului vede o istorie a traducerilor în limba română care să includă terminologie științifică (?) și impactul terminologiei domeniilor științifice asupra limbii române. Aici, această întreprindere s-ar apropia de lucrările pur lingvistice, care amintesc de un dicționar explicativ al limbii române cu diferite semnificații ale cuvântului-titlu pe domenii. Domnia Sa ar dori ca această istorie să cuprindă și lucrări traduse din majoritatea științelor umaniste (?). Această lărgire semnificativă a ariei de cercetare ar fi necesitat aproape dublarea numărului de colaboratori, care și acum este foarte mare și greu de gestionat, ridicându-se la circa o sută de persoane.

O astfel de „istorie a traducerilor” ar fi posibilă doar ca un gigantic efort, ceea ce mi se pare cu totul nerealist, și foarte greu de realizat.

3. Inițiatoarea proiectului nu are o concepție proprie asupra a ceea ce ar trebui să fie istoria propusă spre elaborare – cu toate că este coordonator, împreună cu o colegă a Domniei Sale de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, care n-a scos un cuvânt, cel puțin cât am fost prezent, timp de o oră, când s-a discutat despre unele chestiuni de principiu privind organizarea materialului. „Biblia” viitoarei istorii propuse spre elaborare ar fi Istoria de-acum publicată în Franța și care începe prin a se ocupa de traducerile din secolul XIX.

Cum vine cineva cu o idee pentru acest proiect, Domnia Sa o integrează în sumar. De aceea sunt o sută de colaboratori and counting. De pildă, cineva voia să facă un capitol separat dedicat folclorului, deziderat care a fost imediat trecut în cuprins. Numai că folclorul este oricum o parte constitutivă a literaturii, ce-i drept cea populară.

4. Nu există absolut niciun fel de finanțare pentru proiectul care ar trebui să înceapă în acest an, 2019, și să se termine în 2027 (singurele finanțări obținute de la Universitatea „Ștefan cel Mareˮ din Suceava sunt pentru workshopurile organizate de inițiatori la Universitățile din Cluj-Napoca și Timișoara, acum la Universitatea din București).

Nu există nicio idee și nicio viziune asupra finanțării unui proiect-mamut de această natură. Se prevede – cu finanțare din partea universităților care vor deveni partenere, motiv pentru care doamna coordonator a și venit în mod special la București – organizarea unor workshopuri, unde se vor întâlni coordonatorii de capitole cu echipe din diferite orașe. Și cine plătește munca de ani de zile a celor care elaborează diferitele capitole și subcapitole?

Fără o componentă financiară prin care se asigură finanțarea acestui proiect, el este incomplet dintru început, mai ales în contextul în care s-ar putea obține finanțări de la Ministerul Culturii, dar și de la instituții europene.

Proiectul este incomplet din punctul meu de vedere și din perspectiva faptului că, presupunând un volum mare de lucru, nu are prevăzută cu claritate modalitatea de lucru.

Nu mai suntem în perioada anilor ’80 ai secolului trecut, când profesorii își făceau munca lor pentru dicționare cu studenți neretribuiți, ci recompensați cu practică. (Am făcut și eu fișe timp de o lună sau două prin 1980 sau 1981, student fiind, pentru ediția a II-a a marelui Dicționar german–român, apărut la Editura Academiei Române în 1989, printre coordonatori fiind și prof. univ. dr. Mihai Isbășescu; generațiile de studenți germaniști au muncit la dicționar și nici măcar n-au fost menționați la apariția acestuia, pe pagina 2, nici cu numele, nici ca grup. Practica n-a fost creativă, dar volumul de muncă a fost mare, pentru că am făcut sute și sute de fișe – de fapt, am copiat din alte dicționare explicative germane diferite semnificații. Fișele noastre au fost folosite apoi de cei care au elaborat efectiv dicționarul. Singurul beneficiu al nostru a fost că am aflat mai multe semnificații ale unui cuvânt-titlu pe care nu-l cunoșteam.)

Sunt anumite cadre universitare care urmăresc obținerea unor grade, abilitări, sau să-și îmbogățească activitate științifică etc. – și vor deveni parteneri în multe proiecte, numai activitate să fie și să se adauge la curriculum vitae.

Există și o perversiune – o spun pe șleau – a cv-urilor universitare, unde nu se face cu adevărat o reală evaluare a proiectelor care au fost duse la bun sfârșit – au meritat oare efortul? –, ci se preferă o enumerare cât mai bogată a acestora, pentru că „dă bine” și „se cere”. Nici nu se cuantifică efectul acestor proiecte asupra muncii celor care le-au realizat, nici a obiectivelor care au fost atinse în lucrul cu studenții.

În opinia noastră, nu aceasta este adevărata menire a profesoratului.

5. Nu există încă o viziune clară a inițiatoarei și coordonatoarei proiectului privind modul de abordare a traducerilor literare (pe țări, pe genuri? etc.). Au fost exprimate opinii diferite în cadrul discuțiilor. Nu știu dacă s-a ajuns la un acord. (S-a afirmat că influența unor literaturi precum cea franceză ar justifica pe deplin să se acorde o importanță aparte traducerilor din limba franceză, același lucru fiind valabil și pentru traducerile din limbile latină și greacă veche etc.)

6. Coordonatoarea vrea să înceapă cu un volum dedicat traducerilor din secolul al XX-lea (?) (Istoria apărută în Franța a început cu secolul al XIX-lea).

Mi se pare o abordare nefericită. Ce fel de istorie este aceea care începe cu sfârșitul? Există oare o concepție metodologică întemeiată, care să justifice un astfel de salt cronologic?

Este, mai degrabă, cum ar spune englezul, convenient, pentru că majoritatea celor prezenți ar fi putut deveni colaboratori (de la cei o sută în sus). Menționez aici că au fost formulate opinii diferite de abordare a proiectului, considerându-se că abia din secolul al XIX-lea a început să se configureze ceea ce denumim noi ”traducerea” sau „traducerea literară”, așa că Istoria ar fi menită să facă vorbire despre mai multe tipuri de traducere. Și musai să înceapă în secolul XIX.

O istorie – indiferent în ce domeniu – trebuie să înceapă cu începuturile.

Faptul că limba literară și genurile s-au format în anumite țări, precum România, mai târziu (în țări ca Anglia, Italia, Franța au existat opere literare chiar din Evul Mediu) nu este relevant pentru o istorie a traducerilor literare în țara noastră, pentru că nu discutăm despre evoluția literaturii în România, ci despre receptarea – prin traduceri, câte erau ele în epoca respectivă, de începuturi – a operelor literare din alte limbi în limba română. Traducerile înseși au urmat o linie ascendentă, laolaltă cu cizelarea artistică – sub influența fastă a limbilor și literaturilor străine – a limbii și literaturii române și cu specializarea meseriei de traducător literar.

George Călinescu și-a început oare Istoria literaturii române odată cu Eminescu și Creangă?!? Sau a început mai înainte? Dorim să punem carul înaintea boilor.

7. Ce m-a surprins este că nu s-au discutat dintru început chestiuni de principiu, ci – direct – cum să se continue un proiect de care unii auzeau prima oară, care să fie coordonatorii și cine se mai înscrie să conceapă un capitol sau altul. Am deschis însă discuția de principiu, pentru a putea vedea dacă FITRALIT se poate angaja la un astfel de proiect sau nu.

Nicolae Comănescu, Non Stop Painting
Nicolae Comănescu, Non Stop Painting © foto Alexandru Paul, proprietatea MARe/Muzeul de Artă Recentă

Faptul că n-a existat un acord asupra principiului de lucru, de stabilire a modului de organizare a conținutului și a temelor majore atestă că obiectul întâlnirii încă nu se copsese pe deplin. (Sau, poate, întâlnirea avea doar scopul de a anunța existența acestui proiect, și nu de a discuta din punct de vedere critic această întreprindere culturală de către cei prezenți, invitați la întâlnire.)

Un studiu introductiv al unui coordonator cu capacitate de sinteză și cu o viziune de ansamblu asupra proiectului – după ce întreprinderea va fi fost agreată în toate detaliile – ni s-ar părea absolut necesar, pentru a se constitui, pe de o parte, în justificarea întreprinderii, iar, pe de altă parte, în anunțarea etapelor, a amplorii și dezvoltării proiectului în timp. Nu există momentan o astfel de persoană cu anvergura necesară în acest proiect.

Abia după ce se obține un acord al coordonatorilor de proiect asupra structurii, cronologiei și etapelor, s-ar putea trece la treaba efectivă.

Repet, normală și logică este abordarea cronologică.

8. Un alt capitol important: Influența traducerilor de valoare asupra creației scriitorilor români.

Pentru a da doar câteva exemple: influența unui Tolstoi, Dostoievski, Cehov a unui Balzac sau Proust, de pildă, influența mișcărilor literare (angry young men, beat generation, le nouveau roman, în secolul trecut, bunăoară) asupra multor prozatori români, inclusiv Constantin Stan, Mircea Nedelciu, Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei, Nicolae Iliescu etc. este importantă.

Traducătorii de literatură de valoare au îmbogățit limba română într-un grad cu totul special. (În România, se publică peste 60% dintre cărți din literatura universală, deci peste jumătate din producția de carte ce apare an de an.)

Trebuie analizată influența traducerii Iliadei de Homer (în hexametru original) de către George Murnu (în anul 1912) asupra scriitorilor români și a iubitorilor de literatură de la noi din țară și a aceluiași mare profesor și traducător al Odiseei (în endecasilabi iambici, în 1924). Să ne gândim la impactul unei traduceri ca aceea a lui Romulus Vulpescu (1958 – acum șaizeci de ani) din François Villon și impactul ei asupra poeților români.

Concluzie

Consider că este vorba de un proiect care pare inițial interesant, dar este insuficient elaborat și are tendința de a porni cu stângul.

În opinia noastră, benefică și interesantă, dar și în spiritul profesorilor care se ocupă de literatură, al profesorilor-traducători de literatură ar fi ceea ce a propus conf. univ. Paul Cernat în urmă cu mai bine de doi ani, într-un Colocviu de traduceri literare organizat de FITRALIT și dedicat lui Jeni Acterian, și anume „O istorie a traducerilor literare în România” . Într-un articol special, publicat aproape acum trei ani în ”Revista de traduceri literare ”O istorie a literaturii române prin traduceri” ( vezi: https://www.fitralit.ro/23-03-2016-traducerile-fac-o-literatura-pentru-o-istorie-literaturii-romane-prin-traduceri/), care să completeze diferitele istorii ale literaturii române apărute până acum.

Desigur, în trecut, o serie de lucrări filosofice – din cultura arabă, dar și din cea europeană medievală în limba latină – conțineau puternice elemente literar-artistice de inspirație biblică de o rară poezie (Cântarea cântărilor, Psalmii regelui David, Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Pavel). Biblioa de la București – 1688, tradusă din greacă veche de către Radu Greceanu și Șerban Greceanu (conform Acad. Constantin C. Giurescu) cu sprijinul stolnicului Constantin Cantacuzino. Biblia în prima traducerea în limba română care conține fragmentele sus-amintite de către noi, nu merită a fi analizată din perspectiva unei Istorii a traducerii literare în limba română? Cu atât mai mult cu cât George Călinescu o consideră că: „Biblia românească (1688) reprezintă pentru poporul român ceea ce a reprezentat Biblia lui Luther pentru germani”. Și acestea ar trebui luate în considerare într-o istorie cum o vedem noi. La fel cum se poate discuta influența filosofiei moderne asupra literaturii, vezi nihilismul unui Jean Paul-Sartre, a eseisticii filosofice a unui Albert Camus (Mitul lui Sisif).

Cred, totodată, că implicarea unui intelectual precum Paul Cernat – care nu se ocupă în mod direct de traducerea literară, vine, într-un anumit sens „din afara” practicii și teoriei traducerii literare, dar are o viziune asupra a ceea ce este traducerea literară – este, de asemenea, benefică pentru proiectul în care noi credem cu tărie, și care se intitulează „O istorie a traducerilor literare în România”.

Este de o imensă importanță să analizăm într-o astfel de lucrare, dedicată exclusiv traducerii literare, importanța și contribuția marilor traducători de literatură de la noi din țară la dezvoltarea limbii române în general, dar și a limbii literare române, în particular.

Cu deosebită prețuire,

Peter Sragher
Președintele FITRALIT

5 COMENTARII

  1. Domnule Președinte FITRALIT,

    Am primit, în calitate de abonat, ultimul număr al Revistei de Traduceri Literare (RTL) pe care o conduceți și pe care o găsesc deosebit de interesantă. Am remarcat, desigur, articolul dumneavoastră „O istorie a traducerilor în România?”, care face referire la proiectul pe care l-am inițiat împreună cu dna prof. univ. Rodica Nagy și la întâlnirea de la Universitatea București pe această temă.
    Fiindcă în textul dumneavoastră s-au strecurat unele inadvertențe, vă rog să-mi acordați dreptul de a le corecta. Proiectul pe care l-am inițiat se intitulează O istorie a traducerilor în limba română – secolele XVI-XX (ITLR) și nu o Istorie a traducerilor din România și nici O istorie a traducerii în limba română, cum apare în textul dumneavoastră. Prin alegerea titlului am vrut să arătăm că nu vizăm exhaustivitate (o istorie și nu istoria) și că nu ne limităm la România, ci încercăm să cuprindem și alte spații românofone. Pluralul „traduceri” atrage atenția asupra traducerilor concrete, elaborate de anumiți traducători, în anumite contexte, în funcție de canonul traductiv al fiecărei epoci, și nu de o traducere în general.
    Faptul că nu vorbim prin titlu despre traduceri literare se explică prin aceea că vizăm și studiul traducerilor neliterare, obiectivul ITLR fiind de a recunoaște și restitui traducerilor locul pe care îl merită în patrimoniul literar, cultural și intelectual, la construirea cărora au contribuit constant.
    După cum am discutat cu colegii din Cluj, Timișoara, Suceava, București sau Iași, Histoire des traductions en langue francaise, din echipa căreia am făcut parte doar pentru volumul pentru secolul XX (care nu fost încă publicat), poate fi considerat un model și nu ne propunem o imitație a acestei istorii. Am adus exemplarul meu și nu cel de la Biblioteca USV, care fiind unic, nu se scoate din Sala de lectură. Autocolantele erau semnele mele de lectură la cele 1300 de pagini, volum pentru care am făcut la vremea apariției lui o cronică. Am adus volumul cu mine la cererea colegilor.
    Prin documentele expediate colegilor pe care i-am invitat să participe la această cercetare și pe care le-ați primit și dumneavoastră, am încercat sinteza principiilor care stau la baza acestei istorii concepute pe domenii și nu pe limbi-culturi. Îmi permit să reproduc câteva paragrafe care arată o viziune deja conturată despre ITLR, dar și deschidere la idei neprevăzute inițial:
    „Obiectiv – studierea traducerii ca parte integrantă a patrimoniului limbii și culturii române și recunoașterea dimensiunii sale dialogice interculturale.
    Cercetarea vizează traducerile în limba română elaborate și publicate în toate provinciile istorice românești (Moldova, Muntenia, Transilvania, Basarabia, Bucovina) sau în alte spații culturale românofone.
    O cercetare deosebit de complexă (9-10 ani), de mare amploare (5 volume), care antrenează numeroși cercetători (aproximativ 100) din mai multe universități.
    ITLR își propune să arate că literatura și cultura română au avut de multă vreme și, în condiții uneori dificile, deschidere către Celălalt, dorința de dialog și de schimburi pe planul limbii, literaturii și al științelor prin intermediul traducerii.

    O istorie a traducerilor în limba română înseamnă:

    o istorie a contextelor (social, geo-politic, istoric, cultural, diplomatic etc.) în care ele au fost elaborate;

    o istorie a traducătorilor și ideilor lor despre actul traductiv;

    o istorie a literaturii române și a genurilor și sub-genurilor prin care ea a evoluat de la o epocă la alta;

    o istorie a evoluției limbii literare, a limbii științelor, a culturii și civilizației de limbă română;

    o istorie a mentalităților în continuă evoluției, a circulației ideilor, a dezvoltării vieții intelectuale.

    Abordarea va fi diacronică, cu o periodizare specifică fiecărui secol, pe domenii (literar, științific, religios, filozofic, juridic, administrativ, tehnic, artistic etc.).
    In cadrul fiecărui domeniu se vor analiza genurile și sub-genurile semnificative pentru evoluția limbii și literaturii, în mod diacronic și în funcție de limbile și culturile din care s-a tradus mai mult, într-o epocă sau alta, fără a neglija limbile mai puțin cunoscute sau socotite rare.”

    Și câteva paragrafe din principiile de lucru:
    „Coordonatorii de proiect vor ține o strânsa legătură cu coordonatorii de volum și aceștia cu coordonatorii de capitole, într-un spirit de bună colegialitate, transparență și colaborare.
    Tabla de materii propusă pentru secolul XX, 1 și 2 are a valoare orientativă și colaboratorii de volum vor putea aduce modificări și completări, care să dea o cât mai bună coerența volumului. De asemenea, coordonatorii de capitole pot reformula sumarul de capitol, ținând cont de articularea acestuia în volum. Estimăm că un capitol va avea în jur de 100 de pagini, 7-10 subcapitole și 5-6 exempla de aproximativ 1500 semne. In fiecare capitol coordonatorul și contributorii vor putea propune un număr de texte încadrate, ca niște tablete sau exempla, în care vor prezenta succint un aspect mai interesant:

    • un portret de traducător, editor, redactor, coordonator de colecție etc;
    • traducere eveniment;
    • premieră (prima traducere din japoneză, din portugheza braziliană, din coreeana etc.);
    • un contract de traducător;
    • exemple de aclimatizare de antroponime, toponime etc.;
    • fluctuații în traducerea aceluiași termen de-a lungul secolului.”

    Vreau să amintesc faptul că momentul decisiv pentru elaborarea, printr-o cercetare colaborativă, a ITLR a fost Masa rotundă care a încheiat colocviul „O sută de ani de traduceri în limba română -1918-2018” din 11-12 oct. de la USV. Au fost prezenți atunci colegi din UBB Cluj, ULB Sibiu, UAIC Iași, UB București, UC Craiova, UDJ Galați, din USM Chișinău și UYF Cernăuți și, bineînțeles, de la USV, universitatea gazdă (Precizez că îmi desfășor activitatea didactică și de cercetare în USV, ca profesor titular și nu ca profesor emerit). Participanții la acest colocviu, care au crezut că merită să încercăm să elaborăm ITLR, au difuzat ideea și invitația de participare printre colegii lor. Răspunzând la entuziasmul lor și la dorința de a discuta despre proiect, am făcut câteva deplasări la universități din țară. Am corespondat cu ei și prin email sau am discutat la telefon. Dna prof. Nagy, specialistă, între altele, în istoria limbii române literare, ni s-a alăturat mai târziu și a acceptat să împărțim misiunea de coordonare a ITLR.
    Deși nu este deosebit de relevant, nu am primit finanțare de la USV pentru deplasări și nu am fost în alte universități pentru a colecta bani pentru ITLR. Am venit la UBB Cluj pentru a participa la colocviul de traductologie organizat de DLMA și a fost o oportunitate să întâlnesc și colegii interesați de ITLR; deplasarea la UV Timișoara a fost legată tot de un colocviu chiar pe tema istoriei traducerii și istoriografiei etc.
    E adevărat că finanțarea nu este ușor de obținut, dar am elaborat deja un proiect în acest sens și căutăm și alte soluții pentru anii următori. Contăm, în primul rând, pe interesul colegilor pentru această cercetare și pe convingerea tuturor celor care au propus contribuții că o astfel de istorie este necesară în orice cultură și merită efortul uriaș pe care îl presupune.
    Este dreptul dumneavoastră să estimați că nu există, în proiectul ITLR, persoane cu anvergura necesară proiectului. Când am trimis colegilor primele texte referitoare la ITLR, le-am trimis și CV-ul meu și cred că l-au găsit convingător. La rândul meu, mă simt foarte onorată de disponibilitatea lor pentru această cercetare, deosebit de complexă. Avem în echipa ITLR cercetători consacrați, dar și colegi mai tineri, ceea ce permite un stimulant dialog între generații. Sunt conștientă că ne așteaptă o muncă grea, dar socotesc că dificultatea poate fi și o provocare. Poate nu ar fi de neglijat faptul că unii dintre colegii, care au răspuns cu mult entuziasm la invitația de a participa la ITLR și care nu au condiționat participarea lor de finanțare, au publicat articole în RTL sau au beneficiat de cronici și interviuri în revista pe care o conduceți.
    O precizare importantă: am multă considerația față de Paul Cernat și față de cercetarea pe care o întreprinde, ne-am întâlnit de câteva ori la colocviile ALGCR (Asociația de Literatură Generală și Comparată, condusă pe profesorul Mircea Martin). Dacă proiectul despre care domnul Cernat a vorbit la colocviile FITRALIT, O istorie a literaturii române prin traduceri, se va concretiza va fi un lucru bun și deosebit de util pentru explorarea relației dintre literatură și traducere. Îmi permit să apreciez că ITLR nu se suprapune cu acest proiect, nu îl concurează și, sub unele aspecte, este chiar complementar cu acesta.
    Am toată stima și considerația față de tot ce faceți ca președinte al FITRALIT și ca redactor șef al revistei RTL și socotesc că aveți anvergura necesară să continuați în același sens.
    Cu cele mai bune urări,
    Muguraș Constantinescu

  2. Dragă Dle Peter,
    Vă cer iertare pentru o inexactitate și rog să fiu iertat de toată lumea.
    Iată cartea:
    Profesorul universitar Ding Chao, „O istorie a relatiilor literare chino-romane”,„ Zhong Luo Wenxue Guanxi Shitan”. Editura Literatura Poporului din Beijing, China, 2006.
    Anul apariției este 2006, nu 2012, cum am scris eu inițial.
    Este un tratat de 290 de pagini, format mare, academic.

  3. Bună ziua. Subscriu, Dragă Peter!
    O abordare serioasă, o analiză pătrunzătoare, convingătoare.
    De ce să nu să se facă această lucrare pe felii, pe limbi?
    Câte culturi, câte limbi, atâtea cărți!
    Prof univ Ding Chao a publicat în anul 2012 în China o Istorie a traducerilor literare din China în România și invers. Am scris imediat, favorabil, despre acest adevărat tratat în Revista Ramuri. Propun să fie tradusă această carte sau cel puțin jumătatea referitoar la traducerile în limba română. Cine se angajează? Eu pun umărul la obținerea subvenției.
    Mulțumesc!

    • Stimate domnule Constantin Lupeanu, în primul rând am vrea să facem o recenzie a acestei cărți admirabile ale dlui Ding Chao, care, chiar dacă a fost publicată în anul 2012, nu este niciodată prea târziu să fie discutată la noi, în revistă. O idee excelentă, traducerea acestei cărți. Vom iniția o serie de lucrări despre traducerea literară chiar în acest an – vom începe cu o lucrare fundamentală a lui Friedrich Schleiermacher din anul 1813, de acum tradusă de către doamna Viorica Nișcov, cu o prefață a dlui Victor Ivanovici și cred că acest volum se înscrie între cele care pot fi publicate în anii ce vin.
      Am dori, totuși, când vom discuta despre publicare, să mai adauge dl Ding Chao,la lucrarea Domniei Sale, ca să fim mai la zi, să zicem, traducerile apărut în ambele țări până în anul 2018, inclusiv. Ar reflecta și munca asiduă pe care o duceți la ICR Beijing din anul 2013 pentru traducerea cât mai multor autori valoroși în China.

Lasă un răspuns