O lumină aparte

0
45

Cititorii mei se vor mira, poate, de tonul acestei recenzii, nu sobru și cumpănit, ca de obicei, ci oarecum exaltat. Îi asigur că am deplină acoperire pentru el și îi rog să-mi urmărească justificările.

Această Carte a V-a din Antologia Palatină – pe care Petru Creția o numea Cununa Palatină și o predase mulți ani, cu bine cunoscuta lui pricepere și empatie, studenților de la Secția de Limbi Clasice a Facultății de Filologie a Universității bucureștene – poartă subtitlul Poemele iubirii. Este deci, într-un fel, cea mai tangibilă și mai fermecătoare dintre componentele Antologiei.

După părerea mea, avem în față o apariție de o valoare unică în cultura noastră, perfect aliniată la cele mai solide lucrări din culturile reputate ale lumii, menită să dăinuie îndelung, ca model științific și izvor de delectare, și meritând cu prisosință nu premiul întâi, ci premiul de excelență al oricărei instituții acreditate să evalueze inventivitatea intelectuală și materializările ei. Aflu că, de curând, Observator cultural i-a acordat Premiul special cum laude și sper că acesta constituie doar începutul listei.

Iată argumentele mele. Este vorba de prima ediție critică românească a Antologiei (asemenea instrumente sunt destul de rare la noi) și este lucrată cu o tehnică filologică impecabilă, care răspunde tuturor provocărilor.

Critica de text rezultă din compararea a patru manuscrise și a peste douăzeci de ediții, făcută cu rară competență și cu stăruință angelică.

Notele de subsol, foarte bogate și erudite, sunt indispensabile înțelegerii acestor poezii, adesea aluzive, care exploatează penumbra ca procedeu poetic și, în plus, conțin date din viața cotidiană a vremii, mai greu tangibile cititorului modern. Adnotările semnalează și recurența unor teme, a unor termeni, reminiscențe sau reluări literare ulterioare, deci laitmotive, până și versuri incorecte metric!

Prozodic, este un miracol. După știința mea, este singura traducere într-o limbă modernă făcută în metrul originalului. Cum bine știu oamenii de carte, hexametrul s-a împământenit la noi și sună firesc, grație unor traducători cu har, precum Coșbuc, Murnu, Murărașu, Naum, Slușanschi. Dar pentametrul, cu care el alternează aici, este, pentru cei ce îndrăznesc să-l abordeze, un coșmar, un trandafir cu țepi otrăviți: având, obligatoriu, cezură mediană și șase accente cu loc fix, el riscă să sune artificial și să contorsioneze prozodia limbii-țintă. Ei bine, tălmacii acestui volum au dovedit un meșteșug excepțional, izbutind să dea și pentametrului o linie melodică firească.

De exemplu:

Eu o Naiadă-am aflat, // brațele ei m-au primit (107);
Toate apoi i-au urmat // harului său neîntrecut (108);
Dragul meu Ze͜us, în zadar // taur ales-ai să fii (109);
Ce-i mai firesc de atât? // Inima-mi arde cumplit! (260).

Lexical-stilistic nu poți să nu te lași cucerit: limba traducerii este de o frumusețe, o puritate, o expresivitate rarisime, rod vădit al unor bogate lecturi ale traducătorilor și al unei îndelungi și atente selectări.

197. Μελέαγρος ὁ Γαδαρεύς
εἰς Τιμὼ καὶ Δημὼ <καὶ ᾿Ιλιάδα> τὰς ἑταίρας
Ναὶ μὰ τὸν εὐπλόκαμον Τιμοῦς φιλέρωτα κίκιννον,
ναὶ μυρόπνουν Δημοῦς χρῶτα τὸν ὑπναπάτην,
ναὶ πάλιν Ἰλιάδος φίλα παίγνια, ναὶ φιλάγρυπνον
λύχνον ἐμῶν κώμων πόλλ᾽ ἐπιδόντα τέλη,
βαιὸν ἔχω τό γε λειφθέν, Ἔρως, ἐπὶ χείλεσι πνεῦμα·
εἰ δ᾽ ἐθέλεις καὶ τοῦτ᾽, εἰπέ, καὶ ἐκπτύσομαι.

Meléagros din Gádara
Hetairelor Timó, Demó <și Iliás>
Jur, pe Timó, pe zulufii ei creți ce tânjesc să iubească,
jur, pe Demó, pe-al ei trup ‒ miru-i mă ține deștept ‒,
pe Iliás, pe amoru-i șăgalnic mă jur și pe lampa
care-a privit până-n zori sfintele mele orgii.
Jur, Eros, tu mi-ai tăiat răsuflarea! Pierit-a pe buze!
Suflul din urmă îl vrei? Spune! Îndată mi-l dau.

147. Μελέαγρος ὁ Γαδαρεύς
εἰς στέφανον ἐκ ῥόδων δοθέντα Ἡλιοδώρᾳ
Πλέξω λευκόΐον, πλέξω δ᾽ ἁπαλὴν ἅμα μύρτοις
νάρκισσον, πλέξω καὶ τὰ γελῶντα κρίνα,
πλέξω καὶ κρόκον ἡδὺν, ἐπιπλέξω δ᾽ ὑάκινθον
πορφυρέην, πλέξω καὶ φιλέραστα ῥόδα,
ὡς ἂν ἐπὶ κροτάφοις μυροβοστρύχου Ἡλιοδώρας
εὐπλόκαμον χαίτην ἀνθοβολῇ στέφανος.

Meléagros din Gádara
Despre cununa de trandafiri dăruită Heliodorei
Dalbă violă-mpleti-voi cu mirt și-o narcisă gingașă
voi împleti, chiar și crini veseli eu voi împleti.
Voi împleti și șofranul suav și iacint de porfiră,
voi împleti mai apoi și-mbietori trandafiri.
Astfel pe tâmplele Heliodórei, cu mir în cosițe,
stema îi va înflori părul ei lung, inelat.

Desigur, o piatră de încercare au constituit-o cuvintele crude din original, justificate acolo prin tradiția lor precreștină, care le conferea naturalețe; altul le-ar fi fost însă ecoul în românește, unde coloritul lor perceput ca obscen le-ar fi distrus aura poetică:

55. Διοσκορίδης
εἰς Δωρίδα τὴν πόρνην· πορνικώτατον
Δωρίδα τὴν ῥοδόπυγον ὑπὲρ λεχέων διατείνας
ἅψεσιν ἐν χλοερoῖς ἀθάνατος γέγονα.
ἡ γὰρ ὑπερφυέεσσι μέσον διαβᾶσά με ποσσίν,
ἤνυσεν ἀκλινέως τὸν Κύπριδος δόλιχον.
ὄμμασι νωθρὰ βλέπουσα, τὰ δ᾽ ἠύτε πνεύματι φύλλα
ἀμφισαλευομένης, ἔτρεμε πορφύρεα,
μέχρις ἀπεσπείσθη λευκὸν μένος ἀμφοτέροισιν,
καὶ Δωρὶς παρέτοις ἐξεχύθη μέλεσι.

Dioscorídes
Doridei, ο femeie ușoară; epigramă foarte indecentă
Zeu m-am simțit în alcov cu Dorís ce-avea crupa de roză:
stam între coapsele ei de tinerețe mustind,
când, desfăcându-și piciorul, frumos fără seamăn pe lume,
neabătut am pornit într-al Cyprídei concurs.
Ea mă privea cu ochi leneși, ca frunzele-n vânt clătinate
se legăna tremurând, toată era doar un foc,
până când sevele albe-au purces dinlăuntru să curgă,
iară Dorís și-a lăsat trupul cuprins de huzur.

Adecvarea traducerii la textul grecesc este atent și competent urmărită, tălmăcitorii ferindu-se permanent de trista celebră trădare. Iată, luate la întâmplare, și neordonate în vreun fel, câteva vocabule care au căpătat greutate și relief poetic, printr-o mai rară folosire obștească: animat, molcom, iatac, furiș, a întărâta, încleștare, dezmierdare, a se înfiora, zăbavă, creștet, a osândi, întreit, zuluf, mir, șăgalnic, galeș, a musti, molatic, alcov, temerar, tălăzuit, pirpiriu, guraliv, a astruca.

Iar epigramele însele sunt, cele mai multe, adevărate bijuterii de vibrație erotică, pătrunse de „fluxul vital al iubirii“ ‒ după expresia lui Liviu Franga ‒, și propun scene de gen de o grație desăvârșită, în care tronează seducția, adorația, exaltarea, dorul, refuzul, suferința, întrupate în personaje uluitor de vii în rolurile lor de îndrăgostiți, pendulând între sublim și carnal.

66. Ῥουφῖνος
εἰς Προδίκην ἐρωμένην
Εὐκαίρως μονάσασαν ἰδὼν Προδίκην ἱκέτευον,
καὶ τῶν ἀμβροσίων ἁψάμενος γονάτων,
„σῶσον ‒ ἔφην ‒ ἄνθρωπον ἀπολλύμενον παρὰ μικρόν
καὶ φεῦγον ζωῆς πνεῦμα σύ μοι χάρισαι“.
ταῦτα λέγοντος ἔκλαυσεν ἀποψήσασα δὲ δάκρυ,
ταῖς τρυφεραῖς ἡμᾶς χερσὶν ὑπεξέβαλεν.

Rufinus
Iubitei Prodíce
Singură-o văd și-ndrăznesc bucuros să o rog pe Prodíce,
luându-i genunchii în mâini, cei de ambrozie plini:
„Scapă-l, îi zic, pe acel’ care-i gata să piară! Fii bună,
mântuie sufletul meu, căci e de vlagă sleit“.
Astfel spunându-i, ei lacrimi îi curg, dar pe dată le șterge.
Mâinile-i calde și mici iute mă-ndeamnă să plec.

99. Ἀδέσποτον
εἰς γυναῖκα ὀρχ<ηστρίδα?>
Ἤθελον, ὦ κιθαρῳδέ, παραστάς, ὡς κιθαρίζεις,
τὴν ὑπάτην κροῦσαι, τήν τε μέσην χαλάσαι.
Anonim
Unei citharede (?)
Vreau, citharedo, venind lângă tine, să-nstrun și eu coarda
cum o faci tu: sus o bați, iar, la mijlóc, o răsfeți.

107. Φιλόδημος ὁ Γαδαρεύς
εἰς ἑταίφαν ὑπερήφανον
„Γινώσκω, χαρίεσσα, φιλεῖν πάνυ τὸν φιλέοντα,
καὶ πάλι γινώσκω τόν με δακόντα δακεῖν.
μὴ λύπει με λίην στέργοντά σε, μηδ᾽ ἐρεθίζειν
τὰς βαρυοργήτους σοι θέλε Πιερίδας.“
τοῦτ᾽ ἐβόων αἰεὶ καὶ προὔλεγον ἀλλ᾽ ἴσα πόντῳ
Ἰονίῳ μύθων ἔκλυες ἡμετέρων.
τοιγὰρ νῦν σὺ μὲν ὧδε μέγα κλαίουσα βαΰζεις·
ἡμεῖς δ᾽ ἐν κόλποις ἥμεθα Ναϊάδος.

Philόdemos din Gádara
Unei hetaire prea mândre
„Știu s-o iubesc pe cea iubitoare, domniță gingașă,
știu deopotrivă să mușc, când cineva m-a mușcat.
Nu fi mâhnită pe mine, căci mult te-ndrăgesc, și asupră-ți
Muzele nu le stârni ‒ pline-s acum de năduf.“
Astfel strigam și întruna-ți spuneam, dar întocmai ca Marea
Ïoniană erai: vorbele nu mi-ascultai.
Însă acum, când bocești și suspini, iată, fără-ncetare,
eu o Naiadă-am aflat, brațele ei m-au primit.

128. Μάρκος Ἀργεντάριος
εἰς ἑταίραν Ἀντιγόνην
Στέρνα περὶ στέρνοις, μαστῷ δ᾽ ἔπι μαστὸν ἐρείσας,
χείλεά τε γλυκεροῖς χείλεσι συμπιέσας
Ἀντιγόνης, καὶ χρῶτα λαβὼν πρὸς χρῶτα, τὰ λοιπὰ
σιγῶ, μάρτυς ἐφ᾽ οἷς λύχνος ἐπεγράφετο.

Marcus Argentarius
Hetairei Antigóne
Pieptul ei pieptu-mi atinge și sânu-i pe sân mi se-așază,
mierea din buzele ei buzele mele-o culeg,
pielea mea-i mângâie pielea când o cuprind pe-Antigóne,
restul… îl scriu în alcov umbrele lămpii. Eu tac…

158. Ἀσκληπιάδης ὁ Σάμιος
εἰς ῾Ερμιόνην ἑταίραν
Ἑρμιόνῃ πιθανῇ ποτ᾽ ἐγὼ συνέπαιζον, ἐχούσῃ
ζωνίον ἐξ ἀνθέων ποικίλον, ὦ Παφίη,
χρύσεα γράμματ᾽ ἔχον „διόλου δ᾽ ἐγέγραπτο, φίλει με,
καὶ μὴ λυπηθῇς, ἤν τις ἔχῃ μ᾽ ἕτερος“.

Asclepiádes din Samos
Hetairei Hermióne
De Hermióne vrăjit, mă prinsesem în jocul iubirii…
Brâu înflorat ea purta ‒ bună Paphíe! ‒ și-având
slove de aur ce astfel ziceau: „Cu nesaț mă sărută!
Dar nu fi trist când mă vezi de-altul ținută la piept“.

Altele sunt de un înduioșător rafinament:

163. Μελέαγρος ὁ Γαδαρεύς
εἰς Ἡλιοδώραν
Ἀνθοδίαιτε μέλισσα, τί μοι χροὸς Ἡλιοδώρας
ψαύεις, ἐκπρολιποῦσ᾽ εἰαρινὰς κάλυκας;
ἦ σύ γε μηνύεις ὅτι καὶ γλυκὺ καὶ δυσύποιστον,
πικρὸν ἀεὶ κραδίᾳ, κέντρον Ἔρωτος ἔχει;
ναὶ δοκέω, τοῦτ᾽ εἶπας. ἰώ, φιλέραστε, παλίμπους
στεῖχε· πάλαι τὴν σὴν οἴδαμεν ἀγγελίην.

Meléagros din Gádara
Ηeliodórei
Florile casă îți sunt, albinuțo, pe Heliodóra
oare de ce-ai poposit, cupele crude lăsând?
Vrei să ne-arăți că iubirea un ghimpe adânc își înfige,
rana-i în suflet fiind dulce și greu de-ndurat?
Pare-mi că asta ne spui. Acum, haide, întoarce-te-acasă!
Vestea ce-aduci e demult bine știută de noi.

Unul dintre farmecele delicatelor poeme miniaturale este adesea și umorul lor rafinat:

294. Ἀγαθίας Σχολαστικός
ἀφηγηματικόν
Ἡ γραῦς ἡ φθονερὴ παρεκέκλιτο γείτονι κούρῃ,
δόχμιον ἐν λέκτρῳ νῶτον ἐρεισαμένη
προβλὴς ὥς τις ἔπαλξις ἀνέμβατος· οἷα δὲ πύργος
ἔσκεπε τὴν κούρην ἁπλοῒς ἐκταδίη. …

Agathías Scholasticul
Poem narativ
Baba geloasă și rea adormise chiar lângă fecioară,
trupu-i zăcea curmeziș, fața, proptită în sus,
toată era o redută de nebiruit, iar, în spate-i,
pătura, turn vălurit, peste copilă creștea. …

132. Φιλόδημος ὁ Γαδαρεύς
εἰς τὴν αὐτὴν Ξανθίππην· μανίας μεστὸν καὶ θαυμαστικόν
Ὢ ποδός, ὢ κνήμης, ὢ τῶν ‒ ἀπόλωλα δικαίως ‒
μηρῶν, ὢ γλουτῶν, ὢ κτενός, ὢ λαγόνων,
ὢ ὤμοιν, ὢ μαστῶν, ὢ τοῦ ῥαδινοῖο τραχήλου,
ὢ χειρῶν, ὢ τῶν ‒ μαίνομαι ‒ ὀμματίων,
ὢ κατατεχνοτάτου κινήματος, ὢ περιάλλων
γλωττισμῶν, ὢ τῶν ‒ θῦέ με ‒ φωναρίων.
εἰ δ᾽ Ὀπικὴ καὶ Φλῶρα καὶ οὐκ ᾄδουσα τὰ Σαπφοῦς,
καὶ Περσεὺς Ἰνδῆς ἠράσατ᾽ Ἀνδρομέδης.

Philόdemos din Gádara
Aceleiași Xanthippe: un poem surprinzător și plin de patimă
Oh!, și piciorul, și glezna, și coapsele… Ah! După ele
mă prăpădesc! Și ce fund, smocul tăiat, ah! ce șold!
Umerii, oh! și-ai tăi sâni, și ce gât mlădios, și ce brațe!
Vai mie! mă-nnebunesc genele ochilor tăi!
Mult iscusitul tău pas, oh! Grozav sărutări știe-a face
limba ta! Ah!, mă sfârșesc dup-al tău geamăt ușor!
Dacă ești oscă și Flora ți-e numele, nu cânți vers sapphic,
dar și Perseus a-ndrăgit o Andromédă din Inzi.

Unele au gravitatea și tragismul unor epitafuri, iar altele conțin meditații filozofice, condensate în sentențe memorabile despre viață și moarte:

77. Ῥουφῖνος
εἰς τὰς τῶν γυναικῶν ὁμιλίας
Εἰ τοίην χάριν εἶχε γυνὴ μετὰ Κύπριδος εὐνήν,
οὐκ ἄν τοι κόρον ἔσχεν ἀνὴρ ἀλόχοισιν ὁμιλῶν.
πᾶσαι γὰρ μετὰ κύπριν ἀτερπέες εἰσὶ γυναῖκες.

Rufinus
Despre legăturile amoroase
După amor de-ar păstra neștirbit al ei farmec femeia,
orice bărbat ar tânji să se culce întruna cu soața-i.
Însă odată cu-amorul, femeile toate-și pierd vraja.

79. Πλάτων
εἰς ἑταίραν τινὰ δυσπιθῆ
Τῷ μήλῳ βάλλω σε˙ σὺ δ᾽ εἰ μὲν ἑκοῦσα φιλεῖς με,
δεξαμένη, τῆς σῆς παρθενίης μετάδος·
εἰ δ᾽ ἄρ᾽ ὃ μὴ γίγνοιτο νοεῖς, τοῦτ᾽ αὐτὸ λαβοῦσα
σκέψαι τὴν ὥρην ὡς ὀλιγοχρόνιος.

Platon
Unei hetaire care nu se lasă prea ușor
Prinde-acest măr, ți-l arunc, dacă vrei să-l primești, fecioria
rogu-te mie să-mi dai, de bunăvoie iubind.
Chiar de gândești tu altminteri, că nu-i cu putință, primește-l!
Vezi însă cât de fugar trece-al iubirii-anotimp!

168. Ἀδέσποτον
ἐπ᾿ ἔρωτι μαινομένῳ
Καὶ πυρὶ καὶ νιφετῷ με καί, εἰ βούλοιο, κεραυνῷ
βάλλε, καὶ εἰς κρημνοὺς ἕλκε καὶ εἰς πελάγη·
τὸν γὰρ ἀπαυδήσαντα πόθοις καὶ Ἔρωτι δαμέντα
οὐδὲ Διὸς τρύχει πῦρ ἐπιβαλλόμενον.

Anonim
Unuia nebun de iubire
Gheață și foc dacă vrei tu sloboade, lovește cu trăsnet,
du-mă pe-un vârf prăvălit, zvârle-mă-n val necuprins!
Cine-i de doruri sfârșit sau, mai rău, e răpus de Iubire
nici de-al lui Ze͜us pârjol nu poate fi mistuit.

12. Ῥουφῖνος
εἰς Προδίκην ἑταίραν
Λουσάμενοι, Προδίκη, πυκασώμεθα καὶ τὸν ἄκρατον
ἕλκωμεν κύλικας μείζονας αἰρόμενοι.
βαιὸς ὁ χαιρόντων ἐστὶν βίος· εἶτα τὰ λοιπὰ
γῆρας κωλύσει καὶ τὸ τέλος θάνατος.

Rufinus
Hetairei Prodíce
Să ne-mbăiem și cununi să ne punem pe creștet, Prodíce,
tare și pur să sorbim vinul, din cupe mai mari!
Iute va trece-a plăcerilor vârstă și-apoi bătrânețea
toate le va-ngreuia: moartea-i la capăt de drum.

În buna tradiție a edițiilor serioase, volumul cuprinde întregul arsenal filologic obligatoriu: listă de sigle și abrevieri, glosar de autori, glosar dialectal, catalog de personaje și de mituri, index de nume proprii latinești și grecești, facsimile de codex. E lesne de înțeles ce efort presupune alcătuirea acestor secțiuni.

O lumină aparte îi conferă cărții un minunat și profund studiu, intitulat, modest, Epilog, semnat de Liviu Franga, profesorul și scriitorul care își vădește încă o dată, dacă mai era nevoie, acuta percepție și vibrație poetică și invidiabila expresivitate a scrisului.

Redactor a fost, cu acribia lui bine-cunoscută, Alexandru Skultéty, neobositul și devotatul slujitor al literelor clasice și moderne.

O ultimă laudă, de data asta cu caracter etic. În contextul atâtor discordii, invidii și discreditări, felul în care au știut să lucreze împreună, cu pasiune comună, îngăduință mutuală, răbdare, implicare și talent cei patru autori este cu adevărat o mare bucurie! Coordonatoarea, Simona Nicolae, a dovedit intuiție și tact în alegerea echipei și a știut, pe acest lung parcurs, să mențină entuziasmul și coeziunea lucrului-împreună. Margareta Sfirschi-Lăudat și Sorana-Cristina Man, aflate și ele în plină maturitate creatoare, au îmbrățișat cu aceeași căldură miza ambițioasă a volumului. Iar toate trei, cu afecțiune și răbdare, l-au școlit pe alumnul cel tânăr, Cristian Șimon, descoperindu-i și punându-i în valoare talentul de traducător și competența filologică.

Nu pot sfârși fără a invoca spiritul tutelar, căruia volumul îi este închinat cu o laconică dar cu atât mai emoționantă dedicație: lui Petru Creția, cu dor. Ce dar frumos de neuitare îi fac autorii celui aflat dincolo de pragul veșniciei, strălucitului și iubitului lor dascăl, poetului și elenistului de înaltă clasă și venerată memorie! Și ce potrivit sună cuvintele lui de pe copertele interioare ale volumului, prin care pare a-l îmbrățișa și binecuvânta!

Articolul precedentAphrodita, Cypris, Paphie, Cythereia: theonimele Iubirii.
Articolul următorGâlceava filologului clasic cu traducătorul de poezie

Lasă un răspuns