Aphrodita, Cypris, Paphie, Cythereia: theonimele Iubirii.

0
47
Margareta Sfirschi-Lăudat

În culisele versiunii românești a Antologiei Palatine

Una dintre nenumăratele provocări ale tălmăcirii epigramelor palatine în metrul original, într-o ediție doctă, care să surprindă cât mai mult din erudiția și rafinamentul artistic al poeților antici și bizantini, a fost abundența numelor proprii grecești ‒ antroponime, theonime, etnonime, toponime și mythonime ‒, ilustrată, de altminteri, și în „Indicii“ de la sfârșitul cărții (pp. 329–335). Acest aspect tehnic specific traducerilor din limba greacă, fie veche, fie nouă, și anume modalitatea transpunerii numelor proprii, îi pune mereu la grea încercare pe filologi. În ultima vreme, mai ales, se vădește o schimbare a atitudinii eleniștilor față de textul-sursă printr-o mai mare specializare a actului de traducere. Dacă, în trecut, paradigma folosită îndeobște de traducători a urmărit integrarea onomasticii grecești în sistemul fonetic, morfologic și ortografic al limbii noastre, prin naturalizarea și românizarea numelor proprii, fără a se putea însă prescrie norme coerente și precise, mai nou pare a precumpăni în rândul specialiștilor practica transliterării fidele a antroponimelor și a toponimelor elene, dar și acest demers întâmpină numeroase neajunsuri, dată fiind particularitatea unui cod lingvistic atât de diferit.

În privința onomasticii și a toponimiei, versiunea românească integrală a poemelor de dragoste cuprinse în Cartea a V-a a Antologiei Palatine a ales calea de mijloc, între echivalările tradiționale, multe latinizante, și stricta transcriere, strategie care s-a configurat pe măsură ce se iveau alte și alte abateri dictate de poezia însăși, de versificație și de strădania traducătorilor, adesea peste puteri, de a păstra accentul și forma antică. Metoda adoptată este lămurită, în principiu, în „Nota asupra ediției“, din care spicuim câteva opțiuni de traducere (p. 45): „Am propus, ca echivalent al numelor grecești, forme românizate al căror fonetism și a căror grafie sunt, pe cât e cu putință, apropiate de original. […] Am păstrat, în cadența metrică a versurilor, accentuarea originară a numelor proprii, indicând cu accent (´) silaba tonică (doar în textul traducerilor poetice). […] Am păstrat, din dorința de a conserva, pe cât e cu putință, trăsăturile dialectale variate care se regăsesc în cuprinsul Antologiei, formele ionice în η (e), acolo unde ele sunt prezente în manuscris, cu excepția celor acomodate în limba română, a căror vocalizare diferită ar fi fost nefirească. […] Am acceptat totuși formele românizate, atunci când ele sunt deja cunoscute și încetățenite la noi ca atare, în cazuri precum: Eschil (și nu Aischylos), Achile (și nu Achilleus).“

Anumite licențe și artificii pe care tălmăcitorii s-au văzut nevoiți să și le îngăduie nu se pot însă descifra decât prin confruntarea îndeaproape cu originalul. Iar variile denumiri grecești ale divinităților iubirii, însumând cele mai dese ocurențe, au fost, firește, nespus de capricioase și foarte greu de strunit în frâiele distihului elegiac „pre limba dulce strămoșească“. Ne vom opri aici doar asupra Aphroditei, ea fiind, de bună seamă, cea mai cântată în poemele palatine, alături de Eros și alaiul lor, din care fac parte și alte zeități, îndeobște personificări, dar nu numai: Himeros, Pothos, Peitho, Charites, Muzele și Horele.

Zeița frumuseții, mama crudului ștrengar dulce-amar, este invocată în șaptezeci și trei dintre cele trei sute zece epigrame de dragoste ale Cărții a V-a, sub felurite nume divine și rituale. Theonimul bine-cunoscut Ἀφροδίτη se întâlnește în doar șapte poeme (de 7x), pe când, în traducere, Aphrodita se regăsește de paisprezece ori. Deopotrivă, Macedonios Consulul o mai numește o dată cu epitetul genetic compus, de formă ionică, Ἀφρογενείη (V 240), tălmăcit drept „Născuta din val“ (MS), pe care Paulus Silentiarius îl întrebuințează metonimic, în locul iubitei, într-o altă epigramă (V 272, ἀφρογένεια), redat în română tot printr-o perifrază, „fecioara născută din spumă“ (SN), întrucât sintetismul elinei nu-și poate afla lesne egal între limbile analitice moderne. Ocurențele mai numeroase ale numelui propriu generic al zeiței în versiunea românească, datorate, în primul rând, unor rațiuni de traducere, sunt îndreptățite însă de strânsa corespondență împărtășită cu epiclezele toponimice ale Aphroditei, Cypris și Cythereia, substitute metrice și sinonime stilistice în toată literatura greacă încă de la Homer.

Totodată, începând din perioada clasică și postclasică, se mai adaugă triadei onomastice tradiționale un alt termen poetic, adjectivul Παφία (rom. Paphia, Paphiana), atestat mai întâi ca atribut toponimic juxtapus numelui zeiței, dar cunoscând apoi o deosebită amploare sub forma absolută, substantivizată, de obicei cu varianta sa ionică Παφίη, odată cu poeții elenistici și, mai ales, la autorii palatini. Poemele iubirii oglindesc foarte limpede acest joc subtil și nuanțat al celor patru theonime, figurând uneori la același epigramist sau chiar alternând în pereche în aceeași epigramă, bunăoară: Antipatros din Thessalonic V 31 (Κυθέρεια/rom. Cythéreia și Παφίη/rom. Paphíe), Rufinus V 73 (Κυθέρεια/rom. Cýpris și Κύπρις/rom. Aphrodita), Poseidippos sau Asclepiades din Samos V 209 (Παφίη Κυθέρεια/rom. Cytherée din Paphos), Poseidippos V 211 (Κύπριδος/rom. Cyprídei și Ἀφροδίτη/rom. Aphrodita), Irenaeus Referendarius V 249 (Παφίη/rom. „zâna din Paphos“), V 253 (Κύπρις/rom. Aphrodita și Παφίη, redat în română prin pronume personal), Paulus Silentiarius V 234 (Παφίης/rom. Paphienei, variantă morfologică pentru Paphie sau Paphia, și Κύπρις/rom. Cýpris), V 272 (ἀφρογένεια/rom. „fecioara născută din spumă” și Παφίη/rom. „zeea din Paphos”). Iată, așadar, cum jonglează cu aceste cuvinte poetul și, la rându-i, traducătorul (MS):

V 234 Παῦλος Σιλεντιάριοςπὶ τὸ ὀψὲ αὐτὸν ἡττηθέντα ὑπ᾽ ἔρωτος ἄρξασθαι ἐρᾶνὉ πρὶν ἀμαλθάκτοισιν ὑπὸ φρεσὶν ἡδὺν ἐν ἥβῃ οἰστροφόρου Παφίης θεσμὸν ἀπειπάμενος,γυιοβόροις βελέεσσιν ἀνέμβατος ὁ πρὶν Ἐρώτων,αὐχένα σοι κλίνω, Κύπρι, μεσαιπόλιος.δέξο με καγχαλόωσα, σοφὴν ὅτι Παλλάδα νικᾷς 5νῦν πλέον ἢ τὸ πάρος μήλῳ ἔφ᾽ Ἑσπερίδων.Paulus SilentiariusUnuia care a fost biruit de iubire și s-a îndrăgostit la bătrânețeOdinioară, cu dârzul meu cuget din tinerețe, legea-i preadulce-o huleam și-al Paphienei tăun. Eu, neatins până-acum de săgețile-amorului crunte,creștetul ție mi-l plec, Cýpris, aproape cărunt.Tu mă primește voioasă, o-nvingi pe Pallás cumpătata! 5Pierde mai mult ea acum, nu doar un măr hesperid.

Între acești patru termeni, supranumele epic toponimic Κύπρις se dovedește a fi cel mai îndrăgit în poezia de dragoste a cununii palatine (38x în Cartea a V-a), fiind totodată înzestrat cu conotații metaforice și preschimbat în substantiv comun în trei epigrame: Rufinus V 77 (rom. „amor“), Macedonios din Thessalonic V 243 (κύπριδι παντοί „cu dezmierdări fel de fel“), Agathias Scholasticul V 302 (rom. „desfătarea“). Ca nume propriu, este transpus îndeobște în română prin Cýpris (34x), cu varianta morfologică și accentuală Cyprída, ori înlocuit cu Aphrodita (4x). O dată însă traducerea (SN) a recurs la metonimie, datorită sensului figurat și procedeului stilistic polyptoton din original (Rufinus V 77, μετὰ Κύπριδος εὐνήν „după amor“):

V 77 Ῥουφῖνοςεἰς τὰς τῶν γυναικῶν ὁμιλίαςΕἰ τοίην χάριν εἶχε γυνὴ μετὰ Κύπριδος εὐνήν, οὐκ ἄν τοι κόρον ἔσχεν ἀνὴρ ἀλόχοισιν ὁμιλῶν.πᾶσαι γὰρ μετὰ κύπριν ἀτερπέες εἰσὶ γυναῖκες.RufinusDespre legăturile amoroaseDupă amor de-ar păstra neștirbit al ei farmec femeia orice bărbat ar tânji să se culce întruna cu soața-i.Însă odată cu-amorul, femeile toate-și pierd vraja.

Epitetul toponimic Κυθέρεια (7x) ca nume propriu de sine stătător, cu accentuarea sa proparoxitonă, se supune mai anevoie stihuirii românești. De altminteri, deși este o epicleză de origine epico-lirică, nici poeții palatini nu par a-l prefera cu deosebire celorlalte theonime ale Aphroditei, fiind, într-adevăr, mai rar și, poate, mult prea erudit. Din aceste pricini, pesemne, echivalentul transliterat Cythéreia este ales de unul dintre traducători (SN) doar în două poeme (Antipatros din Thessalonic V 31, Paulus Silentiarius V 279), pe când în epigrama V 209 un alt traducător (CȘ) creează o variațiune sonoră a acestuia, Cytherée. Primul traducător amintit mai sus (SN), care a înclinat spre transcrierea exactă în poemele respective, optează însă pentru o perifrază stilistică explicativă în V 278 („zeea din Cýthera”), iar în alte două exemple oscilează între denumirile mai răspândite ale zeiței (Rufinus V 73 Κυθέρεια/rom. Cýpris, Maecius V 133 Κυθέρεια/rom. Aphrodita). Tot astfel, formei ionice paroxitone Κυθερείη, numărând doar două ocurențe în Cartea a V-a, i se substituie în traducere (SN) sinonimele Cýpris (Rufinus V 87) și Aphrodita (Anonim V 135), iar în prologul poemelor erotice, semnat probabil de eruditul bizantin Constantinos Cephalas (veacul al X-lea), varianta dialectală ionică Κυθήρη, mai scurtă și tot paroxitonă, cu o singură apariție, este transferată ca atare în română, Cythére. Redarea metonimică a aceleiași epicleze Κυθέρεια prin „iubire“ propune tălmăcitorul epigramei V 232 (CȘ), potrivit sensului figurat din original, sporindu-i intensitatea cu un joc etimologic absent în greacă, dar care compensează plasticitatea limbii-sursă:

Antologia Palatină. Cinci volume din versiunea van Bosch și van Lennep a Antologiei grecești (în cinci vol., începută de Bosch în 1795 și terminată și publicată de Lennep in 1822). Fotografiată la The British Museum, Londra. Conține versiune în metru latin a Planuedean (Planudes) a Antologiei. Bogat ilustrată. Reproduce și textul în greacă cu multe eroriIt a ediției Wechel (1600) a Antologiei.
V 232 Παῦλος Σιλεντιάριοςεἴς τινα γυναῖκα πολλοὺς ἐραστὰς ἔχουσαν· ππομένην, Λέανδρον, ΞάνθονἹππομένην φιλέουσα, νόον προσέρεισα Λεάνδρῳ·ἐν δὲ Λεανδρείοις χείλεσι πηγνυμένη,εἰκόνα τὴν Ξάνθοιο φέρω φρεσί· πλεξαμένη δὲΞάνθον, ἐς Ἱππομένην νόστιμον ἦτορ ἄγω.πάντα τὸν ἐν παλάμῃσιν ἀναίνομαι· ἄλλοτε δ᾽ ἄλλον 5αἰὲν ἀμοιβαίοις πήχεσι δεχνυμένηἀφνειὴν Κυθέρειαν ὑπέρχομαι. εἰ δέ τις ἡμῖνμέμφεται, ἐν πενίῃ μιμνέτω οἰογάμῳ.Paulus SilentiariusUnei hetaire cu mai mulți iubiți: Hippomenes, Leandros, XanthosCând Hippoménes cu drag mă sărută, la Léandros cuget;când mă apropii de el, buzele lui să-i sărut,chipul lui Xánthos îmi vine în minte, iar dacă pe dânsuldulce-l cuprind, mă întorc la Hippoménes în gând.Pururi pe-acela din brațe-l alung, iar apoi, pe un altul 5mâinile mele primind, caut să aflu mereumare belșug de iubire și, dacă vreunul ne ceartă,lasă-l, rămână sărac, doar o făptură iubind.

După cum s-a mai spus, alături de moștenirea numelor străvechi ale mitologiei tradiționale, autorii Antologiei Palatine cultivă deopotrivă creațiile lexicale mai recente, făurari ei înșiși de cuvinte expresive insolite și de hapax legomena. Adoptând astfel și atributul ritualic Παφία din zestrea literară clasică și alexandrină, sub forma dialectală Παφίη mai ales (în transcriere românească Paphie), ei își închină distihurile zeiței născute în Cipru și venerate în templul din Paphos, ocrotitoarea poemelor lor erotice și a amorurilor lor. Inovatori, epigramiștii palatini – precum Poseidippos, Asclepiades din Samos, Philodemos din Gadara, Antipatros din Thessalonic, Rufinus, Irenaeus Referendarius, Macedonios din Thessalonic, Agathias Scholasticul și, cu precădere, Paulus Silentiarius – își îmbogățesc repertoriul divin cu un nou sinonim stilistic, care ocupă rangul al doilea în ordinea frecvenței (18x Παφίη + 1x Παφία), după homericul Cypris (38x) și înaintea epiclezei Cythereia (10x în total, cu cele două variante), precum și a numelui propriu obișnuit Aphrodita (7x). Fără îndoială, raritatea acestui nou atribut toponimic al zeiței iubirii în terminologia românească a mitologiei greco-latine, dar și sonoritatea lui ionică inedită, laolaltă cu opreliștile metrice și gramaticale comune, au îngrădit libertatea preluării lui ca atare prin transliterare, impunând mai degrabă sacrificarea fidelității traducerii spre câștigul armoniei poetice. Tălmăcitorii s-au străduit totuși să-l integreze în vers, păstrându-l câteodată (6x) sub forma Paphíe, Paphiana, Paphía și însoțindu-l de note lămuritoare. Alteori însă (5x), consunând toți patru, au tâlcuit printr-o perifrază toponimică formele cazuale oblice din original: Poseidippos sau Asclepiades din Samos V 209 „Cytherée din Paphos“ (CȘ), Paulus Silentiarius V 239 Παφίῃ/„zânei din Paphos“ (MS) și Irenaeus Referendarius V 249 Παφίης/„zânei din Paphos“ (CȘ), Paulus Silentiarius V 272 Παφίῃ/„zeea din Paphos“ (SN) și V 301 „Zeea din Paphos“ (SM). În restul ocurențelor (7x), au alternat theonimele sinonimice deja statornicite ale vocabularului mitologic românesc, mai ales la genitiv și dativ: Rufinus V 94 Παφίης/Cyprídei (SN), Paulus Silentiarius V 270 Παφίης/Cyprídei (SN), Anonim V 303, la vocativ, Παφίη/Aphrodită (SN). Deopotrivă, în epigrama V 95, condensată într-un singur distih, Rufinus sau un poet anonim amplifică hiperbolic numărul divinităților feminine din alaiul Aphroditei Παφίη cu care își asemuie iubita. Pentru unitatea jocului de cuvinte, traducătoarea (SN) echivalează pluralul Παφίαι prin Cypríde, continuând cu același sinonim și la singular, Παφίη/Cýpris:

V 95 ἈδέσποτονὡραῖονΤέσσαρες αἱ Χάριτες, Παφίαι δύο καὶ δέκα Μοῦσαι·Δερκυλὶς ἐν πάσαις· Μοῦσα, Χάρις, Παφίη.AnonimUn poem frumosMuze sunt zece, iar Grații sunt patru și-s două Cypríde:Grație, Muză, ba chiar Cýpris e-a mea Dercylís.

De asemenea, în două exemple de repetiție sinonimică și polyptoton, epicleza zeiței din Paphos a fost omisă și înlocuită cu pronumele personal, atenuându-se redundanța originală: Irenaeus Referendarius V 253, Paulus Silentiarius V 293 (SN). O ultimă folosire, ca substantiv comun, de către Macedonios din Thessalonic, V 231, prilejuiește, și în cazul acestui theonim, traducerea metonimică prin „dor“ (CȘ):

V 231 Μακηδόνιος Ὕπατος Θεσσαλονικεύςπὶ γυναικὶ κιθαρῳδῷΤὸ στόμα ταῖς χαρίτεσσι, προσώπατα δ᾽ ἄνθεσι θάλλει,ὄμματα τῇ παφίῃ, τὼ χέρε τῇ κιθάρῃ.συλεύεις βλεφάρων φάος ὄμμασιν, οὖας ἀοιδῇ·πάντοθεν ἀγρεύεις τλήμονας ἠιθέους.Macedonios din Thessalonic (Consulul)Unei citharede Haruri pe buze, bujori pe-al tău chip înfloresc precum muguri,ochii tăi dor izvorăsc, mâinile-ți lira dezmierd.Cu o privire răpești și lumina din ochi, iar auzul,numai cu-un cântec și-astfél bieții flăcăi îi vânezi.

Deloc surprinzător așadar ca, în genere, poezia să fructifice feluritele denumiri mitice ale zeităților, preferând ca nume proprii epitetele toponimice, dimpreună cu toată expresivitatea lor epico-lirică, în locul simplelor theonime comune. Desigur că mai ales pentru stihurile limbii-țintă au contat, totodată, și componența fonetică a cuvintelor, ritmul lor, numărul mai mare sau mai mic de silabe. După modelul antic, alternanța și mânuirea acestor termeni onomastici metonimici în versiunea românească a cununii palatine nu trădează nicidecum sensul, ci doar restrâng întrucâtva, de dragul metrului, declarația poetică, uneori convențională sau chiar ironică, de aderare la filonul tradițional, homeric și liric, ori ecourile mitico-literare și simbolurile religioase încifrate. Un studiu traductologic privitor la echivalarea numelui nărăvașului Eros și a metaforelor lui palatine în distih elegiac românesc (Eros, Amor, Eroși, Cupidoni, amorași, amoruri) ar putea pune în lumină noi stratageme lexicale și stilistice, atât personale, cât și colective, ale echipei noastre de tălmăcitori.


Bibliografie orientativă
CALAME, Claude, L’Éros dans la Grèce antique, Éditions Belin, Paris, 1996
PIRENNE-DELFORGE, Vinciane, L’Aphrodite grecque, Presses Universitaires de Liège, Liège, 1994
PIRONTI, Gabriella, Entre ciel et guerreFigures d’Aphrodite en Grèce ancienne, Presses Universitaires de Liège, Liège, 2007.

Articolul precedentMetafore marinărești în poemele erotice ale Antologiei Palatine
Articolul următorO lumină aparte

Lasă un răspuns