… nu la mare căutare, nu la mai mare, nici să te dai mare, nu că ești mare, dar gata, să terminăm cu tentațiile semantice ale limbii române, nu, doar la Marea Neagră, la sfârșit de sezon, când vremea îți aduce aminte că mai sunt doar câteva zile și începe toamna, răcoare, vânt fără har de vară, s-a sfârșit cu soarele nonstop, fierbinte, și ești gata să culegi frunze de-acum uscate de pe plaja din Neptun.
Sărea în ochii altora, ea, căci așa am văzut-o, înfruntând cu oarecare curaj valurile măricele, ca să folosim un eufemism, dovedind o oarecare delicatețe – din toate câte puțin. Că ce e mult strică. Avea părul strâns, numai o șuviță i se putea zări, așa, de pamplezir, și doar o pălărie maro închis cu boruri largi o apăra de valurile înspumate, nu cumva să-i atingă podoaba capilară, era musai să rămână uscată. Și brațele îi mai erau pavăză față de urgia mării. Și mă-ntrebam de ce se aventurează, când poartă o așa de mare grijă părului, pe o mare agitată nevoie mare, steagul ridicat de salvamari fiind roșu?!? Așa că putea oricând să fie scoasă din mare din prea mare grijă față de
oamenii care-și pun viața în pericol și pot, oricând, să fie trași spre larg.
Patima înotului, se pare că o chema fără putința de a-i rezista, cu grijă însă despica apa sărată doamna cu pălărie maro închis cu boruri largi, înotând un bras deranjat serios de valurile ce nu-i dădeau pace. Și ea, nu și nu, nici gând să se lase, să cedes avântului neostoit al mării, ea însăși fiind de neoprit, iar când oboseala era cât pe ce s-o cuprindă, se oprea, uitându-se într-o parte și în cealaltă, așa, la nord și la sud, să se asigure că e singura femeie care intră cu o pălărie de vară în apa neliniștită, ești number one, lady!!!, după care, oprindu-și privirea spre depărtare, începea, cu oarecare sârguință, să sară ușor în vârful picioarelor, așa cum fusese învățată că ar fi indicat să o facă nu pentru a-și menține sănătatea încheieturilor sau a pulpelor, ci pentru a se debars în mare măcar de o parte din caloriile care-i prisoseau. Așa că pălăria se mișca în ritmul săriturilor timide, borurile făceau volte ba într-o parte, ba în alta, evidente pentru un ochi încercat precum al nostru, și cu ochii minții vedeam cum se desprind calorii – știu eu, de la pâine, de la mititei, de la înghețată – de pe trupul ud al doamnei (mi se pare oare mie sau îmi aruncă o privire cum că își dă seams că o studies ?!?), da, așa se petrecea minunea. Și iarăși se oprea doamna cu pălăria maro închis cu boruri largi și-și rotea privirea, ca și cum ar fi fost un uliu în căutarea prăzii, de jur împrejur, căutătura ei cuprinzând într-o clipită plaja aproape goală, pregătindu-se de toamnă, plaja, nu doamna, și deodată ne băgăm de seamă: poartă și ochelari de soare – cu toate că este un soare slab, ascuns în norii lăptoși ai sfârșitului de vară, care nici ei par să nu mai aibă putere să tot plutească pe car – care se asortează de minune, tot maro închis, cu pălăria și, acum văd, cu costumul de baie, ghiciți culoarea, desigur că maro închis.
Nici nu putea să fie altfel. Așa, în culmea modei, doamna începe din nou să înoate bras, fără prea mare success, căci este lovită de valorise înspumate neîncetat, așa că se oprește apoi, borurile de deasupra sprâncenelor par să-i acopere privirea, numai că asta n-o descurajează deloc, acum ceea ce face este în virtutea inerției, și văd: saltă din nou cu delicatețe, cât poate să-i îngăduie trupul, făcând pași mici în apă, moartea caloriilor, după care rotește iarăși privirea dinspre valurile venind din larguil mării spre stabilopozii înalți ce mărginesc plaja prezidențială din Neptun, apoi degrabă ochii i se fixează pe promenadă, ca, în sfârșit să ajungă în siguranță la nenumăratele șezlonguri goale cu umbrele de pe plajă.
Pe buze îi apare un zâmbet ușor de mulțumire.
A reușit.
