Traducerea unei opere literare presupune întotdeauna mai mult decât transferul fidel al sensurilor dintr-o limbă în alta. Traducătorul este chemat să păstreze ritmul, emoția, specificul cultural și expresivitatea textului original, asumându-și, nu de puține ori, decizii dificile. În procesul traducerii volumului Mecanisme de apărare. 12 scriitori ucraineni în război, au existat câteva pasaje asupra cărora am reflectat îndelung înainte de a ajunge la forma finală.
Un prim moment de ezitare a fost redarea strigătului localnicilor care, pe timpul nopții, îi trezeau pe refugiații aflați în coloanele interminabile de mașini spre granița cu Polonia: „Doooaamnăăă! Înaintaaareee!“. În limba ucraineană, această replică are o sonoritate aparte și transmite, în același timp, grijă, oboseală și speranță. O traducere prea literală ar fi diminuat naturalețea dialogului, iar una prea liberă ar fi alterat autenticitatea scenei. Soluția adoptată urmărește să păstreze oralitatea și intensitatea emoțională a momentului.
O altă provocare a reprezentat-o metafora centrală din eseul Katerynei Babkina, exprimată încă din titlul Tot mai departe de țărmul cunoscut. Imaginea bărcii care se desprinde de mal nu este doar descriptivă, ci exprimă ruptura existențială produsă de război și intrarea într-o lume complet necunoscută. Alegerea formulării românești a presupus găsirea echilibrului între fidelitatea semantică și forța poetică a imaginii.
Un caz aparte l-a constituit termenul regional jmuryky, întâlnit în povestirea lui Roman Budanov. Cuvântul îi desemnează, în limbaj popular, pe muzicanții care cântă la înmormântări și este profund legat de cultura locală din Donbas. Neexistând un echivalent românesc capabil să redea întreaga încărcătură culturală, am optat pentru păstrarea termenului în transliterare și explicarea lui într-o notă de subsol. Această soluție conservă culoarea locală și autenticitatea textului.
Poate cea mai delicată alegere a fost chiar traducerea titlului Extazul câinesc. Expresia desemnează un joc periculos practicat de copii, însă, tradusă literal, produce în limba română o anumită surpriză, și chiar un sentiment de stranietate. Am avut în vedere și variante mai explicative, însă acestea ar fi diminuat impactul artistic și caracterul misterios al povestirii. În cele din urmă, am preferat păstrarea expresiei apropiate de original, considerând că tocmai această opțiune neobișnuintă contribuie la atmosfera textului.
Exemplele de mai sus demonstrează că traducerea literară este un act de creație și de responsabilitate culturală. Traducătorul nu reproduce mecanic cuvintele autorului, ci reconstruiește universul artistic într-o altă limbă, încercând să păstreze aceeași emoție, aceeași tensiune și aceeași forță expresivă. În cazul literaturii despre război, această răspundere devine cu atât mai mare, deoarece fiecare nuanță lexicală poate purta în sine experiențe de viață, traumă și memorie colectivă. Tocmai de aceea, fiecare ezitare și fiecare alegere au reprezentat pași necesari în încercarea de a oferi cititorului român un text cât mai apropiat de spiritul originalului.
Experiența acumulată în traducerea volumului Mecanisme de apărare. 12 scriitori ucraineni în război se înscrie într-un parcurs mai amplu, dedicat promovării literaturii ucrainene în spațiul cultural românesc. De-a lungul anilor, preocuparea mea s-a îndreptat atât spre valorificarea patrimoniului literar clasic, cât și spre traducerea celor mai reprezentative voci ale literaturii ucrainene contemporane.
Din literatura clasică ucraineană am tradus opere fundamentale, precum Pețitul la Honcearivka de Hryhorii Kvitka-Osnovianenko, Cântecul pădurii de Lesia Ukrainka, Duminică dimineață ea a cules ierburi de Olha Kobyleanska și Vinul de trandafiri de Vasyl Symonenko. Aceste traduceri nu au urmărit doar fidelitatea față de original, ci și redarea frumuseții limbajului și a specificului cultural care definesc literatura ucraineană.
În același timp, am acordat o atenție deosebită autorilor contemporani, ale căror opere surprind transformările dramatice prin care trece Ucraina în contextul agresiunii militare a Federației Ruse. Între traducerile realizate se numără romanele și volumele semnate de Halyna Tarasiuk (Dama ultimului cavaler), Volodymyr Danylenko (Colivie pentru o pasăre măiastră), Ihor Hurhula (Sângele ferigii), Mykola Homyci (Dresorul de timp și trilogia Planul divin), Oleksandr Havroș (Kneazul Koryatovîci – legenda din Carpați), Iurii Andruhovyci (Radio Noapte) și Sofia Andruhovyci (Amadoka). Fiecare dintre aceste volume oferă o perspectivă distinctă asupra societății ucrainene, asupra memoriei, identității și rezistenței în fața războiului, demonstrând vitalitatea unei literaturi care continuă să creeze chiar și în cele mai dificile împrejurări.
Activitatea mea de traducător s-a desfășurat și în sens invers, din limba română în limba ucraineană, contribuind astfel la promovarea literaturii române în spațiul cultural ucrainean. În acest context, am tradus volumul de versuri Și eu sunt Ucraina de Radmila Popovici și Psaltirea în versuri de Teodor Corbul, două cărți care, prin sensibilitatea și profunzimea lor, facilitează dialogul dintre cele două culturi.
Preocuparea pentru literatura ucraineană contemporană continuă și în prezent. Pe masa mea de lucru se află romanul Văd că vă interesează întunericul de Illarion Pavliuk, volumul de nuvele al lui Andrii Liubka, pregătit pentru prezentare în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), jurnalul lui Volodîmîr Vakulenko, unul dintre simbolurile culturale ale Ucrainei martirizate, precum și antologia Poezii de pe front, reunind creații poetice născute în mijlocul experienței războiului. Privind retrospectiv, fiecare traducere a reprezentat o nouă provocare și, în același timp, o responsabilitate. Traducătorul devine un mediator între limbi, culturi și sensibilități diferite, iar în cazul literaturii ucrainene contemporane această misiune capătă și o dimensiune morală. În fața unei istorii care se scrie adesea cu prețul suferinței umane, traducerea înseamnă mai mult decât transmiterea unui text: înseamnă păstrarea memoriei, apropierea dintre oameni și oferirea unei voci celor care continuă să creadă în puterea literaturii de a învinge uitarea.