Diana Cârligeanu aka K. V. Twain, Considerații asupra traducerii în engleză a lui Mihai Eminescu & șase poezii traduse în engleză

5
1744

Motivaţia traducerilor

Consider că aduc îmbunătăţiri, în raport cu versiunile existente, la nivel de naturaleţe şi stilizare a limbajului, precizie şi muzicalitate. Doresc totodată să traduc integrala poetică în limba engleză, proiect niciodată realizat până acum. Eminescu merită să fie mai bine cunoscut şi apreciat pe plan internaţional.

Pe baza verificărilor mele, cele trei sonete propuse aici şi E împărţită omenirea… fac parte din clasa poemelor netraduse până acum în engleză. În cazul celorlalte două, principalele variante de discutat – în scopul comparaţiilor – sunt Popescu şi Leviţchi.

Diana Cârligeanu aka K.V. Twain

Comentarii generale

Aş remarca faptul că majoritatea traducătorilor de până acum nu au fost scriitori şi doar Cuclin a fost – printre multe altele – poet. M-am întrebat uneori dacă ariditatea pe care o detectez la distinşi anglişti precum Leviţchi şi Bantaş are a face cu absenţa aspectului creator din profilul acelor traducători. Versiunile lui Petre Grimm îmi plac ca tonalitate generală, dar conţin prea multe arhaisme împovărătoare; totodată, Grimm are o selecţie relativ redusă, de sub treizeci de poeme, pe baza căreia să fie evaluat. Corneliu M. Popescu, un adolescent etern, care rămâne un caz literar interesant, nu poate fi vreun fel de etalon, întrucât traducerile lui au prea multe vicii – inclusiv strofe omise. Dimitrie Cuclin a aparţinut mai mult domeniului muzical decât celui literar; traducerile lui conţin şi alegeri potrivite, dar sunt de un arhaism excesiv şi pe total nu-mi par satisfăcătoare. Roy MacGregor-Hastie şi Brenda Walker nu merită puşi în discuţie: sunt traditori de grad înalt, la care nu se află nimic din spiritul şi măiestria lui Eminescu.

Titlul care îmi pare ideal pentru Luceafărul, ‘Hyperion’, a fost dat – considerând strict românii – doar de Leon Leviţchi.

Titlul ideal al Glossei, ‘Glosa’ în engleză (denumind un tip de poem), nu a fost folosit până acum.

Corecte mai sunt ‘glose’ şi ‘gloss’, dar cea din urmă poate trimite cu gândul la ideea de glosare, neaplicabilă aici, sau la lip gloss – absurd în acest caz. Opţiunea lui Bantaş, ‘The Gloss’, îmi pare cea mai neinspirată dintre cele existente. Ideea de ademenire, de îmbiere („de te-ndeamnă, de te cheamă“) – care, în opinia mea, cere neapărat un verb precum ‘goad’ sau ‘coax’ – nu a fost redată de nimeni în engleză.

Popescu: Should they praise or should they jeer

Bantaş: Should they urge or should they call

Săhlean: If they urge or if they cheer

K. V. Twain: Should they goad and call you near

Începutul ce-mi pare ideal, sau poate singurul valabil, pentru Odă (în metru antic), ‘Never did I think…’, nu a fost, nici el, folosit până acum.

Popescu: I little thought that I would learn to die

Bantaş: Hardly had I thought I should learn to perish

Andone & Brackob: I never believed I’d ever learn to die

K. V. Twain: Never did I think I should ever learn to die

Eminescu este un romantic întârziat, înaintând spre secolul al XX-lea (pe care l-ar fi atins dacă ar fi trăit chiar şi numai cincizeci de ani) şi consider că limbajul utilizat în traduceri trebuie să reflecte această plasare în timp mai degrabă decât să-l apropie de romanticii timpurii – prezent, îmi pare, la mulţi dintre traducătorii premergători. Dintre poeţii semnificativi care au scris în engleză în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se pot vedea britanicii Lord Alfred Tennyson şi Robert Browning, irlandezul William Butler Yeats sau americanii Emily Dickinson şi Henry Wadsworth Longfellow. Toţi aceşti scriitori au avut un registru mai modern decât i-au acordat mulţi traducători lui Eminescu, aducând – în opinia mea – un prejudiciu operei sale. Limbajul întrebuinţat de mine îl fixează mai bine pe Eminescu în contextul internaţional în care a trăit, într-o orientare romantico-modernistă.

Lord Alfred Tennyson folosea ‘you’ în poemul Flower in the Crannied Wall (1863).

Robert Browning folosea ‘you’ şi ‘your’ în volumul Dramatis Personæ (1864).

Longfellow utiliza ‘you’, ‘your’ în poemul Children din 1858; formele se regăsesc şi în volumul Ultima Thule din 1880. Găsim la el, în 1858, şi prepoziţia ‘over’ (mai degrabă decât ‘o’er’), în poemul My Lost Youth.

Dickinson folosea ‘you’ în jurul anului 1861, în celebra observaţie-interogaţie “I’m Nobody! Who are you?”

Formele you, your – pe care le folosesc exclusiv faţă de thee, thou, thy, thine – apar deja în traduceri de Corneliu Popescu, Leon Leviţchi, Andrei Bantaş, Irina Andone & A.K. Brackob. Din păcate, Andone s-a stins din viaţă prematur, reușind să traducă doar o mică selecţie din poemele eminesciene.

Dintre formele şi formulele trecute pe care nu le întrebuinţez:

  • Eliziunile de tipul o’er, may’st, o’erspread, o’erwoven, e’en, could’st, know’st, o’erbrimming, ne’er (Pankhurst); o’er, e’en, whate’er (Bantaș); go’st, e’en, o’er (Grimm); e’er, o’er, liv’dst, lov’st, ev’ry (Cuclin); o’er (Popescu)
  • Verbele terminate în -th sau -eth, în loc de -s: e. g. ariseth, reareth, ascendeth, rendeth, falleth, gazeth, returneth, closeth, goeth (Pankhurst)
  • Construcţii nenaturale, precum torn insunder (Pankhurst) sau frazări torturante, precum “that though thou shedd’st a million tears” (Grimm, What is Love?); “thou wouldst have lived” (Grimm, Where Poplars Solitary Grow…)
  • Inversiuni subiect–predicat care îmi par nepotrivite, e. g. “startled, darts he toward the portal” (Pankhurst, Călin)
  • Următoarele forme arhaice folosite de mulţi traducători înainte de Săhlean, o parte fiind folosite chiar şi de Leviţchi şi Bantaş: hath, hast, doth, dost, thy, thyself, thou, thee, thine, wert, wast, wouldst, shouldst, wilt, shalt, art (pentru are), comest, camest, canst.

Comentarii la sonete

Nenorocit noroc de-a fi iubit este un sonet imperfect în plan prosodic – numit „nedesăvârşit“ de Petru Creţia – dar poate dintre cele mai interesante prin ideea exprimată: o iubire împărtăşită, dar aflată sub pecetea tăcerii. Ingambamentul din strofa a doua îmi aparţine. Am păstrat schema de rimă, dar am deviat de la numărul de silabe (o alternanţă de 10–11), pentru a menţine sensul şi spiritul eminescian. Pierderea acestora din urmă poate duce la ridicol şi la lezarea genialităţii autorului. Exemplu: În transpunerea sonetului Când însuşi glasul realizată de Andrei Bantaş, „Atunci te chem: chemarea-mi asculta-vei?“ devine “I call you then; will you suit my address?” Tot la Bantaş, din a doua strofă a sonetului Sunt ani la mijloc:

O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,

Privirea ta asupra mea se plece

“Oh, come again! Distil new rhymes, my pet!

Shine forth on me, without an hour-glass”

Uşoare sunt vieţile multora este un sonet cu schemă abba baab cdc dcd. Toate versurile, cu excepţia primului, sunt endecasilabice la Eminescu. Este vorba aici de întâlnirea iubirii (prilej nu de fericire, ci de a cunoaşte „amarul omenirii“), dar şi de raporturile pe care le au poetul şi iubita cu lumea înconjurătoare, cu acei mulţi care au o mai mare vocaţie a plăcerii.

Vorbeşte-ncet este un sonet cu schemă abba baab cdc dcd. Două versuri se abat la Eminescu de la regula endecasilabilor. Şi acest poem se încadrează în lirica iubirii, fiinţa iubită fiind aici înger–idol–lumină în faţa căreia se închină sufletul poetului. Se remarcă aici dorinţa de a aboli lumea exterioară, gândul la un univers intim şi mângâietor în care există doar prezenţa iubitei.

Comparaţii

Away from You (Leon Leviţchi)

Away from you and lonely, I sit before the fire

To judge my life, most luckless when I did most aspire.

It seems to me that tarrying too long, up to fourscore,

I am as old as winter, that you are nevermore.

And oh! those recollections fall on my soul like dew,

Awakening past trifles, so old now, then so new.

The wind, with its sharp fingers, assails the window-pane,

The yarn of soulful stories unravels in my brain.

You pass by as if floating through mist-clouds—I behold

Your eyes, so black, so tearful, your hands so thin and cold;

I feel how you are clasping my neck with both your arms,

You want to tell me something… then sigh, seized with alarms…

I hold so dear the treasure of love, of beauties, blisses;

Our wretched lives are fastened by never-ending kisses.

The voices of remembrance—may they be ever dumb,

The love forgot to which I could for an hour succumb,

For ever lost the moment when my embrace you fled!

I shall be old and lonesome, you will have long been dead.

Now Far I Am From You (Corneliu M. Popescu)

Now far I am from you, before my fire alone,
And read again the hours that so silently have gone,
And it seems that eighty years beneath my feet did glide,
That I am old as winter, that maybe you have died.
The shadows of the past swift stream across life’s floor
The tale of all times, nothings that now exist no more;
While the wind with clumsy fingers softly fumbles at the blind
And sadly spins the fibre of the story in my mind…
I see you stand before me in a mist that does enfold,
Your eyes are full of tears and your fingers long and cold;
About my neck caressing your arms you gently ply
And it seems you want to speak to me, yet only sigh.
And thus I clasp entranced my all, my world of grace,
And both our lives are joined in that supreme embrace.
Oh, let the voice of memory remain for ever dumb,
Forget the joy that was, but that nevermore will come,
Forget how after an instant you thrust my arms aside,
For now I’m old and lonely, and maybe you have died.

Your Days Increase with Each Tomorrow… (Leon Leviţchi)

Ingo Glass – Septenarius – Promenada Galați – foto Peter Sragher

Your days increase with each tomorrow,

With yesterday your life grows less,

In front of you there lies, however,

The present day with its distress.

Whenever one man falls, another

Comes up, continuing the race

Just as the sun goes down, yet only

To rise above some other place.

It merely seems that other wavelets

Flow down the stream by the same bed,

It seems it is another autumn,

Although the selfsame leaves fall dead.

The empress of the gorgeous morning

Walks steadily before our night;

And Death himself is an illusion,

A treasurer of life and light.

For every transitory moment

This truth I learn and will rehearse:

One moment props up eternal being

And rolls the mighty universe.

Let, then, the present year vanish,

Let it be buried in the past;

For even now you own the treasure

Which in your soul you held so fast.

Your days increase with each tomorrow,

With yesterday your life grows less,

In front of you there lies, however,

The present day with its distress.

The splendid sights, the charming landscapes

In quick succession fly away,

Yet ever they repose unchanging

Under the thought’s eternal ray.

With Life’s Tomorrow Time You Grasp… (Corneliu M. Popescu)

With life’s tomorrow time you grasp,
Its yesterdays you fling away,
And still, in spite of all remains
Its long eternity, today.

When one thing goes, another comes
In this wide world by heaven borne;
And when the sun is setting here
’Tis somewhere else just breaking dawn.

It seems somehow that other waves
Are rolling down the same old stream,
And somehow, though the autumns change,
’Tis but the same leaves fall it seem.

Before our night does ever ride
The queen of mornings rosy skies;
While even death is but a guess,
Of life a notion, a surmise.

Of every moment that goes by
One fact each mortal creature knows;
The universe is poised in time
And whirling round for ever goes.

Still, though this year will fly away
And soon but to the bygone add,
Within your soul you ever hold
Each thing of worth you ever had.

With life’s tomorrow time you grasp,
Its yesterdays you fling away,
And still, in spite of all remains
Its long eternity, today.

A radiant and brilliant view,
In many rapid glimpses caught,
Of infinite, unending calm,
Bathed in the rays of timeless thought.

Alte comparaţii (fragmente)

Ode (in ancient meter) (K.V. Twain)

Never did I think I should ever learn to die;

Ever young, enwrapped in my greatcoat,

I raised my dreamy eyes to the star

Of solitude.

…………………………………………………………….

Mihai Eminescu – Manuscris Glossă – Biblioteca Academiei Române

May troubling eyes all vanish from my path,

Dwell in my breast again, sad impassivity;

So that I may peacefully die, restore me

To my being!

Ode (in antique metre) (Corneliu Popescu)

I little thought that I would learn to die;
Forever young, enveloped in my cloak,
My dreaming eyes I lifted to the star
Of solitude.

…………………………………………………………….

Tormenting eyes but vanish from my way,
Come to my breast again sad unconcern;
That I may die in peace at last, myself
Give back to me.

Ode (in ancient meter) (Andrei Bantaş)

Hardly had I thought I should learn to perish;

Ever young, enwrapped in my robe I wandered,

Raising dreamy eyes to the star styled often

Solitude’s symbol.

…………………………………………………………….

May all tempting eyes vanish from my pathway!

Come back to my breast, you indifferent sorrow!

So that I may quietly die, restore me

To my own being!

Ode (In Ancient Meter) (Irina Andone şi A. K. Brackob)

I never believed I’d ever learn to die,

Forever young, wrapped in my gown,

My dreamy eyes I’ve often lifted to the star

Of solitude.

…………………………………………………………….

May the tempting eyes vanish from the way,

Come back to my heart sorrowful indifference,

That I can die peacefully, to me

Restore myself!

…………………………………………………………….

Glosa (K.V. Twain)

Times go past and times come still,

All is old and all is new;

What is fine and what is ill

You should ponder and construe;

Do not hope and do not fear,

What is wave like wave goes on;

Should they goad and call you near,

Cold impassiveness but don.

………………………………………………

Gloss (Corneliu Popescu)

Days go past, and days come still,
All is old and all is new,
What is well and what is ill,
You imagine and construe
Do not hope and do not fear,
Waves that leap like waves must fall;
Should they praise or should they jeer,
Look but coldly on it all.

…………………………………………………………….

The Gloss (Andrei Bantaş)

Time will come and time will fly,

All is old, but new in kind;

What is right and what is wry

You should ponder in your mind;

Don’t be Hope’s or Terror’s thrall;

Wave-like things like waves shall pass;

Should they urge or should they call,

Keep as cool as ice or glass.

…………………………………………………………….

Glossa (Adrian Săhlean)

Time goes by, time comes along,
All is old and all is new;
What is right and what is wrong,
You must think and ask of you;
Have no hope and have no fear,
Waves that rise can never hold;
If they urge or if they cheer,
You remain aloof and cold.

***

În afară de aceste considerații asupra traducerii în limba engleză a unor poezii de Mihai Eminescu, autoarea a dat spre publicare Revistei de traduceri literare un număr de șase poezii traduse în imba engleză din creația lui Mihai Eminescu, care nu au mai fost publicate până acum. În buna tradiție a revistei noastre, le vom reda în formulă bilingvă – română și engleză. (Fitralit)

***

Nenorocit noroc de-a fi iubit

Nenorocit noroc de-a fi iubit,
Iubind în veci să nu i-o poţi tu spune,
Singur să-ntinzi tu braţele nebune,
Să le-ncleştezi pe pieptul ostenit.

Totuşi în ochii-i dulci să vezi minune,
Să vezi cît ai putea fi fericit
Dacă-un moment pe ea ai fi găsit
Cu tot ce are-n suflet ea a-ţi spune

Nenorocit: iubind să fii iubit
Şi totuşi numai strîngerea de mînă
Să-ţi spună <da> la cîte ai dorit,

Pe cînd, cu faţa rece, ochii reci,
Ascunde tot ce-n sînul ei păstrează,
Tăcerea impunîndu-ţi chiar pe veci.

Accursèd Luck This Being Loved

Accursèd luck this being loved,
Loving abidingly never to speak,
Alone with maddened arms to seek,
And lay them on a chest fatigued.

Yet in her eyes a wondrous streak
To glimpse, to see an I that’s cherished,
If only she, the one who’s favored,
Had but an instant found her all to speak.

Accursèd: loving to be loved
And yet only a holding of the hand
To speak of what is yearned,

While she, with ice-like face and eyes,
Conceals what in her chest is hidden,
And lets you eternal silence to surmise.

Uşoare sunt vieţile multora

Ușoare sunt viețile multora
Ei prind din zbor plăcerea trecătoare
În orice timp au clipa lor cu soare
Și-n orice zi le-apare aurora…

Dar spune, tu, copilă visătoare,
De-am fost și eu din rîndul acelora
De-mi ești și mie ce le ești altora?
De nu mi-ai fost o stea nemuritoare?

Trăiam pierdut în umbra amorțirii
Deșarta-mi viață semăna cu spuma
Și orb eram la farmecele firii…

Deodată te văzui… o clipă numa
Simții adânc amarul omenirii…
Și iată că-l cunosc întreg acuma.

How Easy the Lives of the Many

How easy the lives of the many,
They catch all fleeting pleasures as they pass,
In every age they own a sun-filled breath
And every day is auroras aplenty…

But tell me, dreamy lass,
Whether I was among the many?
Whether you’re to me what you are to plenty,
Were you not, to me, a star deathless?

I was but lost in murky benumbed wait,
My worthless life was but akin to spume
And blind I was to nature’s wondrous state…

Suddenly I glimpsed you… in a moment’s gloom
I deeply felt the bitterness of fate…
And look, I now have fullness of the doom.

Vorbeşte-ncet

Vorbeşte-ncet, urmează înainte
Cu glasul tău, izvor de mângâiere,
Căci vorba ta-i ca lamura de miere
Şi înţelesul ei e prea cuminte.

Să pot să te privesc încet – n-aş cere
Nimica alta, scumpe înger sfinte,
Când ochii tăi îmi spun fără cuvinte
Ş-arată milă, dragoste, durere.

Tu, idol scump şi dulcea mea lumină,
Rămâi în braţul meu întotdeauna
Căci numai ţie al meu suflet se închină.

Vorbeşte-ncet, priveşte-mă într-una…
De chipul tău viaţa mea e plină:
Pot fi minuni, ca tine nu-i niciuna.

Speak Softly

Speak softly, follow me closely
With your voice, sweet solace,
For your word is to me honeyed promise,
Its import something holy.

That I may watch you softly—this
Only I desire, belovèd angel holy,
When wordless eyes speak wholly
Of sorrow, fondness, mercies.

You, saintly idol and my light-compeer,
Remain forever resting in my arm,
For it is only you my soul revered.

Speak softly, bestow on me your charm…
With your face my life can full appear:
There may be marvels; like you none.

Ingo Glass – Septenarius – Promenada Galați – foto Peter Sragher

Departe sunt de tine…

Departe sunt de tine şi singur lângă foc,
Petrec în minte viaţa-mi lipsită de noroc.
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,
Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
Redeşteptând în faţă-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vântul loveşte în fereşti,
Se toarce-n gându-mi firul duioaselor poveşti,
Ş-atuncea dinainte-mi prin ceaţă parcă treci,
Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subţiri şi reci;
Cu braţele-amândouă de gâtul meu te-anini
Şi parc-ai vrea a-mi spune ceva… apoi suspini…
Eu strâng la piept averea-mi de-amor şi frumuseţi,
În sarutări unim noi sărmanele vieţi…
O! glasul amintirii rămâie pururi mut,
Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,
Să uit cum dup-o clipă din braţele-mi te-ai smult…
Voi fi bătrân şi singur, vei fi murit de mult!

Now I Am Far From You…

Now I am far from you, and sitting by the fire,
Reliving with the mind my life that’s been but dire,
It seems that I am one by eighty years tried,
That I am old as winter, and maybe you have died.
Rememberings fall on my soul in trickles,
Marshaling before me past bagatelles, in ripples;
The wind a-fingeredly beats upon panes,
My mind weaves the thread of delicate tales,
And then you pass before me, enswathed in fog,
With your large eyes a-teary, with your hands slim and cold;
With both arms you seek a clasp on my neck,
And try to tell me something… then sighing you beck…
I clutch to my breast my riches of love and beatitudes,
And we join, by our embraces, our sad biographies…
O! may the voice of memory remain everlastingly mute,
For me to unlearn my luck that’s nearly moot,
Forget how after an instant you pushed me aside…
I’ll be alone and senescent, long you’ll have died!

Cu mîne zilele-ţi adaogi…

Cu mîne zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă
De-a pururi ziua cea de azi.

Când unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum când soarele apune
El şi răsare undeva.

Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-acelaşi vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleaşi frunze cad.

Naintea nopţii noastre umblă
Crăiasa dulcii dimineţi;
Chiar moartea însăşi e-o părere
Şi un vistiernic de vieţi.

Din orice clipă trecătoare
Ăst adevăr îl înţeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Şi-nvârte universu-ntreg.

De-aceea zboare anu-acesta
Şi se cufunde în trecut,
Tu ai ş-acum comoara-ntreagă
Ce-n suflet pururi ai avut.

Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi,
Având cu toate astea-n faţă
De-a purure ziua de azi.

Priveliştile sclipitoare,
Ce-n repezi şiruri se diştern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gândului etern.

With Morrow You Add To The Days…

With morrow you add to the days,
From life yesterday you subtract,
And in spite of all this
Before you lies today’s endless tract.

When one thing goes, another comes
To follow on its worldly trail,
Just as the sun, in leaving us,
Arises in some other vale.

It seems somehow that other waves
Roll down the same old ford,
It seems another autumn’s come
With leaves the same old horde.

Before our night there rides
The queen of all sweet morns;
Death itself is only surmise
And repository of life’s borns.

Of every instant transient
This truth I understand,
That it props up eternity whole
And whirls the universe’s band.

And so let fly this year
And sink deep into past,
You’re still possessed of all the wealth
That into your soul was cast.

With morrow you add to the days,
From life yesterday you subtract,
Facing always, in spite of all this,
Today’s endless tract.

The scintillant views
In quick unfurling caught
Are but immovable repose
Beneath the ray of timeless thought.

E împărțită omenirea

E împărțită omenirea
În cei ce vor și cei ce știu.
În cei dentâi trăiește firea,
Ceilalți o cumpănesc ș-o scriu.
Când unii țese haina vremei,
Ceilalți a vremii coji adun:
Viață unii dau problemei,
Ceilalți gândirei o supun.

Dar pace este între dânșii:
Ce unii fac iau alți-aminte.
Căci până azi domnește-ntr-înșii
A cărții tale graiuri sfinte.
N-a intrat viermele-ndoielii,
Copil e ochiul lor când vede,
Căința văd urmând greșelii,
Căci omul tot în tine crede.

Al răului geniu arate-mi
Un om din viță pământească,
Ce-ar fi-ncercat ale lui patemi
Naintea ta să-ndreptățească;
Căci buni și răi trăiesc în tine,
Cuvântul tău e calea lor
De-a lor abateri li-i rușine,
Căci tu ești ținta tuturor.

Virtutea nu mai e un merit,
Căci merit nu-i când nu e luptă.
Asupra ta ei nu se-ntărât
Cu viața-n joc, cu mintea ruptă;
Mânând cu anii colbul școlii,
Ei cred făr-a fi înțeles,
Din cărți străvechi roase de molii
Își împlu mintea cu eres.

Ei nu pătrund a ta mărire
Minune-i pentru dânșii tot.
Necercetând nimic în fire,
Nimic nu știu, nimic nu pot;
Căci nu-i supusă lămuririi
Gândirea-n capul înțelept
La toate farmecele firii
Se bat cu mânile pe piept.

It Is But Split, The Human Race…

It is but split, the human race,
In those who want and those who know.
The former live as nature’s place,
The latter think and write its flow.
When some embroider era’s vest
The others pick the era’s skins:
Some live to give life to unrest,
The others to control its skeins.

Yet there is peace betwixt the two:
What some effect the others heed.
For even now their souls hew to
Your book’s tongues’ holy creed.
The worm of doubt is not yet there,
A child is their eye in seeing,
Contrition follows every error,
For in man you are still decreeing.

Genie of evil, do please show me
A man born on the earthly sphere
Who has but sought his dreaded woes
Before you to make clear.
For the good and the evil alike live in you,
And your word is their way—
Their straying they rue,
For you are ultimate say.

Now virtue can no more be greatness,
For greatness dies in battle’s absence.
On you they do not swoop all shameless,
With life at stake, with mind in balance;
Driving away the dust of schools
They trust not having understood,
And use moth-eaten books as tools
To fill their minds with much falsehood.

They do not grasp your magnitude—
A miracle is all they view.
Not having anything subdued,
Naught do they know and naught they do;
For it is not elucidated
The thought that spins in sage’s mind—
All marvels that have been created
Cause them to beat their chests all blind.


* K. V. Twain (*1981) was born in Galaţi, Romania. She spent thirteen years abroad, receiving her higher education in the US (Williams College, Harvard University), the UK, and Japan. She is bilingual, but writes mostly in English. She has published the novella My Life with Salvador Dalí, by Babou the Ocelot (2015) and two poetry volumes: Not Playing God (2016) and Sub Rosa: poems of love and distance (2021). Her poetry has appeared in magazines from the US, the UK, Romania, Germany, and Japan. She has translated two volumes of poetry by Eugen D. Popin and selections from Wallace Stevens and E. E. Cummings. Ten of her Eminescu renditions have appeared in magazines from the US and Germany. The first novel is in work.

K. V. Twain (*1981) s-a născut în Galaţi, România. A trăit treisprezece ani în străinătate, studiind în SUA (Williams College, Harvard University), Anglia şi Japonia. Este bilingvă, dar scrie, mai ales, în limba engleză. A publicat nuvela  My Life with Salvador Dalí, by Babou the Ocelot (2015) şi volumele de poezie Not Playing God (2016) şi Sub Rosa: poems of love and distance (2021). Poezia ei a apărut în reviste literare din SUA, Regatul Unit, România, Germania şi Japonia. A tradus două volume de poezii ale lui Eugen D. Popin şi selecţii din Wallace Stevens şi E. E. Cummings. Zece poeme eminesciene, în traducerea ei, au apărut în reviste din SUA şi Germania. Primul ei roman este în lucru.

Articolul precedentCei patru = cei șapte
Articolul următorTomáš Zmeškal, Socrate la Ecuator

5 COMENTARII

  1. Cu multă bucurie am citit ca o tânără care a studiat ani buni în SUA Diana Cârligeanu, s’ar fi aplecat asupra retroversiunilor din M. Eminescu. Mărturisesc ca i’am citi mai întâi biografia şi apoi interviul. Citind declaraţiile dumisale, destul de belicoase, m’am grăbit să ii citesc şi retroversiunile.

    Le’am citit cu lupa. Cu miroscopul De ce? Le’am citit cu speranţa că s’ar fi născut un nou astru retroversionist care să îl aducă pe Eminesc ţărilor vorbitoare de limbă engleză – că mare nevoie avem de aşa ceva. Să fi apărut o tânără a cărui “interpretare” sa o fi depăşit’o pe a lui A Săhlean?

    Am citit şi am rămas dezamăgit. Iată de ce: Dacă există o calitate a lui Eminescu care îl ridică deaspura unui Byron sau unui Shelley, este aceea a cursivităţii, a clarităţii, a purităţii limbii. Poezia lui Eminescu nu are nevoie de prescurtările/prelungirile găsite atât de des in poezia romantică engleză.

    Poezia lui Eminescu este cristal pur. Dacă nu reuşeşti să găseşti echivalentul englez, ai face mai bine dacă ai lăsa retroversiunile în sertar. Cine ştie, poate mai la bătrâneţe vei ieşi din hăţişul zilei de azi, şi vei găsi soluţii mai bune.

    Retroversiunile dnei (dşoarei?) Cârligeanu sunt “muncite”, “chinuite”, “răsucite”, nu aduc nici pe departe a… Eminescu… Nici un vorbitor de lb engleză nu le poate aprecia.

    Prin presenta nu aş vrea să se înţeleagă cum că aş “nesocoti’o” pe retroversionistă, doar ca aş sfătui’o întâi de toate să se dea jos din corcoduş, să arate un pic de respect pt munca altora, si apoi, să o ia din nou, de la capăt migăloasa, dificila trudă a traducerii lui Eminescu în limba ebgleză.

    Pana una alta, tot la Adrian Săhlean trebuie să ne ducem , dacă vrem sa ne bucură de Eminescu în limba engleză.

  2. Postez comentariile ce urmează fără o intenție polemică ci doar una, eventual, constructivă considerând efortul nobil, declarat din start de a-l face pe Eminescu “să fie mai bine cunoscut şi apreciat pe plan internaţional.” Îmi permit să le fac în virtutea celor peste trei decenii de viață în America și ca vorbitor de limbă engleză, cu o bună înțelegere a nuanțelor si capcanelor limbii vorbite, cizelate în plus de peste două decenii ca traducător pasionat din română în engleză și invers din diversi poeți și, mai ales, Eminescu.

    Traducerea prozodică este piatra de încercare pentru orice traducător de poezie, obligat să redea cât mai fidel mesajul poetic, să nu devină un traditore, dar încorsetat de ritm și rimă. Aplicată la Eminescu, obligația e și mai covârșitoare considerând importanța poetului în limba, literatura și cultura românească, mai ales când motivația efortului e să aducă “îmbunătăţiri, în raport cu versiunile existente, la nivel de naturaleţe şi stilizare a limbajului, precizie şi muzicalitate.” O responsabilitate copleșitor de înaltă care obligă la un rezultat comparabil cu originalul, ca nivel de realizare poetică. Și totuși…

    Mă voi rezuma doar la analiza traducerii poeziei “Cu mâne zilele-ţi adaogi…” și voi încerca să fiu cât se poate de concis, la obiect și, sper, edificator.

    O caracteristică fundamentală a versului eminescian e cantabilitatea, muzicalitatea lui, fluiditatea cu care curge și care face poezia lui Eminescu atât de recunoscută și îndragită de românii de pretutindeni. Rezumandu-mă în sensul ăsta doar la partea de tehnică, la structura poeziei, ritmul și rima sunt cele care dau muzicalitatea, care generează ‘unda’ versului, acea cadență pe care o astepți atunci când citești poezia, mai ales cu voce tare și recomandat când vine vorba de Eminescu.

    “Cu mâne zilele-ţi adaogi…” are un tetrametru iambic și structura silabica e [9/8/9/8] constantă de-a lungul poeziei în ciuda imperfecțiunilor cum e viață/vieți (speculez ca arhaic trisilabic, în vremea lui Eminescu) care dau muzicalitatea poeziei, versul lui ‘cântă’. Traducerea e complet inconsecventă in această privință, strofele având structura silabica de [8/8/6/9], [8/8/8/8], [8/6/8/6], [6/6/8/9], [8/6/9/8], [6/6/8/6], [8/8/9/5] si [5/6/8/8] iar metrul iambic e aleatoriu, ceea ce nu ii dă ritm, cadență; poezia nu are muzicalitatea originalului și, în lectură, limba se poticnește.

    Referitor la echivalențele poetice, alegerile nu sunt tocmai inspirate sau chiar corecte ligvistic si imagistica suferă, traducerea nu are aceeasi vibrație, nu generează aceleași corespondențe ca originalul. Am să mă rezum la trei exemple.
    1. Versul “Şi un vistiernic de vieţi.” e tradus ca “And repository of life’s borns.”, ceea ce în retroversiunea necesară se înțelege ca “Şi un depositar/arhivar (sau mai rău, depozit/arhivă) de “născuţi ai vieții.”, care scade din conotația de valoros/prețios a ‘vistiernicului’. Asta acordând lui “borns” ca fiind corect lingvistic pentru substantivul “născuţi”, ceea ce ar fi o propunere inovatoare pentru dicționarul englez, dacă înțeleg bine intenția traducerii.
    2. “Şi-nvârte universu-ntreg.” e tradus ca “And whirls the universe’s band.”, ceea ce în retroversiune s-ar înțelege ca “Și rotește/învârte ceata/grupul universului.”, dacă ar fi să găsesc un sens adecvat pentru “band”. Din nou, conotațiile scad din valoarea echivalenței propuse de traducere.
    3. “Tu ai ş-acum comoara-ntreagă / Ce-n suflet pururi ai avut.” e tradus ca “You’re still possessed of all the wealth /That into your soul was cast.”, ceea ce în retroversiune s-ar înțelege ca “Tu ești încă posedată/obsedată/bântuită de toată bogăția / Care a fost turnată în sufletul tău.”, ceea ce e evident o deviere de sens. Sensul de ‘aruncat’, ca în ‘zarurile au fost aruncate’ echivalentă expresiei ‘the die is cast’, e desigur nepotrivit.

    Mărturisind că am încercat și eu tălmacirea lui “Cu mâne zilele-ţi adaogi…”, doar comparativ și fără alte pretenții, ofer varianta mea la ultima strofă, ca exemplu de o soluție mai apropiată de sensul versului și care păstrează metrica și muzicalitatea originalului.
    ‘And all those images that glitter
    And quickly pass, row after row,
    Immutable are then reposing
    Beneath the thought’s eternal glow.’

    Privind afirmația unei integrale poetice în engleză a operei eminesciene, nu neapărat remarcabilă în totalitatea ei pentru o audiență vorbitoare de engleză nativă, consider ca e un munte de necucerit, mai ales gândindu-mă la ‘Memento mori’ și, probabil, nu neapărat util.

    Închei afirmând convingerea că o traducere care nu se ridică ca performanță poetică, la un nivel comparabil cu originalul, face un deserviciu nu numai poeziei, poetului si traducătorului dar și diseminării literaturii și culturii române pe plan internațional.

    Cu bune intenții,
    Mircea Pella

  3. Postez comentariile ce urmează fără o intenție polemică ci doar una, eventual, constructivă considerând efortul nobil, declarat din start de a-l face pe Eminescu “să fie mai bine cunoscut și apreciat pe plan internațional.” Îmi permit să le fac în virtutea celor peste trei decenii de viață în America și ca vorbitor de limbă engleză, cu o bună înțelegere a nuanțelor si capcanelor limbii vorbite, cizelate în plus de peste două decenii ca traducător pasionat din română în engleză și invers din diverși poeți și, mai ales, Eminescu.

    Traducerea prozodică este piatra de încercare pentru orice traducător de poezie, obligat să redea cât mai fidel mesajul poetic, să nu devină un traditore, dar încorsetat de ritm și rimă. Aplicată la Eminescu, obligația e și mai covârșitoare considerând importanța poetului în limba, literatura și cultura românească, mai ales când motivația efortului e să aducă “îmbunătățiri, în raport cu versiunile existente, la nivel de naturalețe și stilizare a limbajului, precizie și muzicalitate.” O responsabilitate copleșitor de înaltă care obligă la un rezultat comparabil cu originalul, ca nivel de realizare poetică. Și totuși…

    Mă voi rezuma doar la analiza traducerii poeziei “Cu mâne zilele-ţi adaogi…” și voi încerca să fiu cât se poate de concis, la obiect și, sper, edificator.

    O caracteristică fundamentală a versului eminescian e cantabilitatea, muzicalitatea lui, fluiditatea cu care curge și care face poezia lui Eminescu atât de recunoscută și îndrăgită de românii de pretutindeni. Rezumandu-mă în sensul ăsta doar la partea de tehnică, la structura poeziei, ritmul și rima sunt cele care dau muzicalitatea, care generează ‘unda’ versului, acea cadență pe care o aștepți atunci când citești poezia, mai ales cu voce tare și recomandat când vine vorba de Eminescu.

    “Cu mâne zilele-ţi adaogi…” are un tetrametru iambic și structura silabica e [9/8/9/8] constantă de-a lungul poeziei în ciuda imperfecțiunilor cum e viață/vieți (speculez ca arhaic trisilabic, în vremea lui Eminescu) care dau muzicalitatea poeziei, versul lui ‘cântă’. Traducerea e complet inconsecventă in această privință, strofele având structura silabica de [8/8/6/9], [8/8/8/8], [8/6/8/6], [6/6/8/9], [8/6/9/8], [6/6/8/6], [8/8/9/5] si [5/6/8/8] iar metrul iambic e aleatoriu, ceea ce nu ii dă ritm, cadență; poezia nu are muzicalitatea originalului și, în lectură, limba se poticnește.

    Referitor la echivalențele poetice, alegerile nu sunt tocmai inspirate sau chiar corecte lingvistic si imagistica suferă, traducerea nu are aceeași vibrație, nu generează aceleași corespondențe ca originalul. Am să mă rezum la trei exemple.
    1. Versul “Și un vistiernic de vieți.” e tradus ca “And repository of life’s borns.”, ceea ce în retroversiunea necesară se înțelege ca “Și un depozitar/arhivar (sau mai rău, depozit/arhivă) de “născuți ai vieții.”, care scade din conotația de valoros/prețios a ‘vistiernicului’. Asta acordând lui “borns” ca fiind corect lingvistic pentru substantivul “născuți”, ceea ce ar fi o propunere inovatoare pentru dicționarul englez, dacă înțeleg bine intenția traducerii.
    2. “Şi-nvârte universu-ntreg.” e tradus ca “And whirls the universe’s band.”, ceea ce în retroversiune s-ar înțelege ca “Și rotește/învârte ceata/grupul universului.”, dacă ar fi să găsesc un sens adecvat pentru “band”. Din nou, conotațiile scad din valoarea echivalenței propuse de traducere.
    3. “Tu ai ş-acum comoara-ntreagă / Ce-n suflet pururi ai avut.” e tradus ca “You’re still possessed of all the wealth /That into your soul was cast.”, ceea ce în retroversiune s-ar înțelege ca “Tu ești încă posedată/obsedată/bântuită de toată bogăția / Care a fost turnată în sufletul tău.”, ceea ce e evident o deviere de sens. Sensul de ‘aruncat’, ca în ‘zarurile au fost aruncate’ echivalentă expresiei ‘the die is cast’, e desigur nepotrivit.

    Mărturisind că am încercat și eu tălmăcirea lui “Cu mâne zilele-ţi adaogi…”, doar comparativ și fără alte pretenții, ofer varianta mea la ultima strofă, ca exemplu de o soluție mai apropiată de sensul versului și care păstrează metrica și muzicalitatea originalului.
    ‘And all those images that glitter
    And quickly pass, row after row,
    Immutable are then reposing
    Beneath the thought’s eternal glow.’

    Privind afirmația unei integrale poetice în engleză a operei eminesciene, nu neapărat remarcabilă în totalitatea ei pentru o audiență vorbitoare de engleză nativă, consider ca e un munte de necucerit, mai ales gândindu-mă la ‘Memento mori’ și, probabil, nu neapărat util.

    Închei afirmând convingerea că o traducere care nu se ridică ca performanță poetică, la un nivel comparabil cu originalul, face un deserviciu nu numai poeziei, poetului si traducătorului dar și diseminării literaturii și culturii române pe plan internațional.

    Cu bune intenții,
    Mircea Pella

  4. Postez comentariile ce urmează fără o intenție polemică ci doar una, eventual, constructivă considerând efortul nobil, declarat din start de a-l face pe Eminescu “să fie mai bine cunoscut și apreciat pe plan internațional.” Îmi permit să le fac în virtutea celor peste trei decenii de viață în America și ca vorbitor de limbă engleză, cu o bună înțelegere a nuanțelor si capcanelor limbii vorbite, cizelate în plus de peste două decenii ca traducător pasionat din română în engleză și invers din diverși poeți și, mai ales, Eminescu.

    Traducerea prozodică este piatra de încercare pentru orice traducător de poezie, obligat să redea cât mai fidel mesajul poetic, să nu devină un traditore, dar încorsetat de ritm și rimă. Aplicată la Eminescu, obligația e și mai covârșitoare considerând importanța poetului în limba, literatura și cultura românească, mai ales când motivația efortului e să aducă “îmbunătățiri, în raport cu versiunile existente, la nivel de naturalețe și stilizare a limbajului, precizie și muzicalitate.” O responsabilitate copleșitor de înaltă care obligă la un rezultat comparabil cu originalul, ca nivel de realizare poetică. Și totuși…

    Mă voi rezuma doar la analiza traducerii poeziei “Cu mâne zilele-ţi adaogi…” și voi încerca să fiu cât se poate de concis, la obiect și, sper, edificator.

    O caracteristică fundamentală a versului eminescian e cantabilitatea, muzicalitatea lui, fluiditatea cu care curge și care face poezia lui Eminescu atât de recunoscută și îndrăgită de românii de pretutindeni. Rezumandu-mă în sensul ăsta doar la partea de tehnică, la structura poeziei, ritmul și rima sunt cele care dau muzicalitatea, care generează ‘unda’ versului, acea cadență pe care o aștepți atunci când citești poezia, mai ales cu voce tare și recomandat când vine vorba de Eminescu.

    “Cu mâne zilele-ţi adaogi…” are un tetrametru iambic și structura silabica e [9/8/9/8] constantă de-a lungul poeziei în ciuda imperfecțiunilor cum e viață/vieți (speculez ca arhaic trisilabic, în vremea lui Eminescu) care dau muzicalitatea poeziei, versul lui ‘cântă’. Traducerea e complet inconsecventă in această privință, strofele având structura silabica de [8/8/6/9], [8/8/8/8], [8/6/8/6], [6/6/8/9], [8/6/9/8], [6/6/8/6], [8/8/9/5] si [5/6/8/8] iar metrul iambic e aleatoriu, ceea ce nu ii dă ritm, cadență; poezia nu are muzicalitatea originalului și, în lectură, limba se poticnește.

    Referitor la echivalențele poetice, alegerile nu sunt tocmai inspirate sau chiar corecte lingvistic si imagistica suferă, traducerea nu are aceeași vibrație, nu generează aceleași corespondențe ca originalul. Am să mă rezum la trei exemple.
    1. Versul “Și un vistiernic de vieți.” e tradus ca “And repository of life’s borns.”, ceea ce în retroversiunea necesară se înțelege ca “Și un depozitar/arhivar (sau mai rău, depozit/arhivă) de născuți ai vieții.”, care scade din conotația de valoros/prețios a ‘vistiernicului’. Asta acordând lui “borns” ca fiind corect lingvistic pentru substantivul “născuți”, ceea ce ar fi o propunere inovatoare pentru dicționarul englez, dacă înțeleg bine intenția traducerii.
    2. “Şi-nvârte universu-ntreg.” e tradus ca “And whirls the universe’s band.”, ceea ce în retroversiune s-ar înțelege ca “Și rotește/învârte ceata/grupul universului.”, dacă ar fi să găsesc un sens adecvat pentru “band”. Din nou, conotațiile scad din valoarea echivalenței propuse de traducere.
    3. “Tu ai ş-acum comoara-ntreagă / Ce-n suflet pururi ai avut.” e tradus ca “You’re still possessed of all the wealth /That into your soul was cast.”, ceea ce în retroversiune s-ar înțelege ca “Tu ești încă posedată/obsedată/bântuită de toată bogăția / Care a fost turnată în sufletul tău.”, ceea ce e evident o deviere de sens. Sensul de ‘aruncat’, ca în ‘zarurile au fost aruncate’ echivalentă expresiei ‘the die is cast’, e desigur nepotrivit.

    Mărturisind că am încercat și eu tălmăcirea lui “Cu mâne zilele-ţi adaogi…”, și doar comparativ și fără alte pretenții, ofer varianta mea la ultima strofă, ca exemplu de o soluție mai apropiată de sensul versului și care păstrează metrica și muzicalitatea originalului.
    ‘And all those images that glitter
    And quickly pass, row after row,
    Immutable are then reposing
    Beneath the thought’s eternal glow.’

    Privind afirmația unei integrale poetice în engleză a operei eminesciene, nu neapărat remarcabilă în totalitatea ei pentru o audiență vorbitoare de engleză nativă, consider ca e un munte de necucerit, mai ales gândindu-mă la ‘Memento mori’, și, probabil, nu neapărat util.

    Închei afirmând convingerea că o traducere care nu se ridică ca performanță poetică, la un nivel comparabil cu originalul, face un deserviciu nu numai poeziei, poetului si traducătorului dar și diseminării literaturii și culturii române pe plan internațional.

    Cu bune intenții,
    Mircea Pella

Lasă un răspuns