Lansarea romanului Vanessa și sora ei de Priya Parmar

0
103

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă sâmbătă, 24 iunie, ora 17.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Vanessa și sora ei de Priya Parmar, bestseller al editurii la Bookfest 2017.

Spectaculos şi plin de detalii ce reuşesc să reînvie un interval-cheie din istoria literaturii secolului XX, romanul Vanessa şi sora ei spune povestea relaţiei tumultuoase a pictoriţei Vanessa Bell cu sora sa, faimoasa scriitoare Virginia Woolf. Sub forma unor consemnări din jurnalul său intim, în care îşi notează inclusiv observaţii legate de propria pictură, de lecturi şi discuţii intelectuale, dar şi de experienţa maternităţii, cartea impune o serie de portrete ale membrilor Grupului Bloomsbury, bine documentate şi extrem de vii.

Alături de Vanessa Priya Parmar, care va participa prin Skype la eveniment, la eveniment vor vorbi prof.dr. Mihaela Anghelescu Irimia, director de studii al Centrului de Studii Culturale Britanice patronat de Universitatea din Bucureşti şi Consiliul Britanic din Romania, Irina Horea, una din cele două traducătoare ale romanului și Sandra Ecobescu, președinte Fundația Calea Victoriei. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

Romanul Vanessa şi sora ei a intrat imediat după publicare în topurile de vânzări americane şi a fost inclus pe listele celor mai bune titluri ale anului 2015. Ediția în limba română a apărut în colecția „Raftul Denisei“, traducerea fiind semnată de Irina Horea și Antoaneta Ralian.

Londra, 1905. După moartea părinţilor, surorile Stephen,Vanessa şi Virginia, împreună cu fraţii mai tineri, Thoby şi Adrian, se mută într-o casă din avangardistul cartier Bloomsbury. În jurul lor se va forma un cerc de artişti şi scriitori remarcabili, tineri boemi, non-conformişti, care vor intra în legendă drept Grupul Bloomsbury. Dar totul se schimbă când Vanessa se îndrăgosteşte pe neaşteptate şi sora ei se simte abandonată. Posesivă până la obsesie, charismatică şi manipulatoare, de o inteligenţa excepţională, Virginia a trăit mereu înconjurată de atenţia şi afecţiunea surorii sale; fără acestea, poate oricând să cadă pradă tendinţelor autodistructive. În vreme ce tragedia şi trădarea ameninţa să le destrame familia, Vanessa trebuie să ia o decizie prin care să-şi protejeze propria fericire.

„Romanul Vanessa şi sora ei e scris într-un ritm năvalnic, cu mult farmec şi vivacitate. Cartea ne invită sa ne familiarizăm cu acel moment al istoriei când minţi strălucite s-au ciocnit şi din coliziunea aceasta au luat naştere forme noi în lumea artelor şi a literelor. Dar ceea ce vrăjeşte cititorul cu adevărat e relaţia dintre cele două surori, mereu într-un echilibru precar, provocând schimbări profunde, ireversibile, în sufletele lor. Pregătiţi-vă sa fiţi copleşiţi de acest roman. “  Paula McLain, autoarea bestsellerului „Soția din Paris“

Priya Parmar s-a născut în 1974, tatăl său fiind indian, iar mama americancă din California. A absolvit Mount Holyoke College, în Massachusetts, unde a studiat cu poetul Iosif Brodski. A mers pentru un an la Oxford University, pentru a se înscrie în cele din urmă la University of Edinburgh, unde a obţinut un masterat şi ulterior un doctorat în literatură engleza şi teatru. A fost editor freelancer şi a debutat în 2011 cu romanul Exit the Actress, despre Nell Gwyn, actriţa din perioada Restauraţiei şi amanta regelui Carol al II-lea al Angliei. A doua ei carte, Vanessa şi sora ei (Vanessa and Her Sister, 2014; Humanitas Fiction, 2017), care creionează magistral începuturile Grupului Bloomsbury şi relaţia dintre Virginia Woolf şi sora ei, Vanessa Bell, a devenit imediat bestseller. Priya Parmar trăieşte în Hawaii şi la Londra.

Eveniment desfășurat în parteneriat cu Fundatia Calea Victoriei. O carte recomandată de Blogul unei cititoare de cursă lungă și Radio Gold FM Romania.

Acessul la eveniment este gratuit în baza unei rezervări prealabile prin eventbook.

Lasă un răspuns