Nicolae Comănescu – „I can see No Revolution“…

0
107

…No Revolution, No Comănescu!*

„Ordeful, mezanplasul și harneala”, expoziție curatoriată de Ioana Marinescu, este titlul sub care Nicolae Comănescu închide un concept explorat în ultimii trei ani. Începutul e un studiu neexpus, intitulat „Mediteranean Travel Agency” care va genera tema ◘I can see No Revolution”. Acest titlu apare mai întâi pe intervenția în sit, un portret al lui Adrian Năstase, Mönchengladbach, Germania, 2012, ca apoi să devină titlul general al expoziției din Düsseldorf, la galeria Petra Nostheide-Eÿcke, din 2014. Varianta sub care această a treia etapă e expusă la H’art/Appendix e o adaptare bercenistă a ceea ce ar s-ar putea traduce într-o formă brută „nu văd nicio revoluție” printre „aperitive, mușamale și palme” locale.

Față de primele două expuneri, suntem puși în fața unui discurs care depășește limita atât a șasiului, cât și a spațiului de expunere. Lucrările pictate pe fețe de masă au fost la propriu fețe de masă în locații ca Bar A1, Bar Harley, Bodega „La Mahala”, J’ai Bistro, Manasia Bar, Niște domni și fiii, Ota, The Embassy – Hanul cu Tei și Restaurant Zeitlos din Mönchengladbach. Oamenii „liberi” au mâncat, au scrumat, au desenat și și-au pus coatele pe o artă mușamalizată, ca apoi să fie expusă pe peretele galeriei. Inclusiv în seara vernisajului fețele de masă de sub aperitive și pahare făceau parte din expoziție.

Pentru breaslă, Comănescu e o figură complicată și guralivă. Nu se supune, nu ascultă, nu urmează pe nimeni. Această încăpățânare – taumaturgică pentru anii ’89-2000 – a produs un cheag cu nume de iarbă, poate cel mai consistent din acei ani care, în timp, a fost șters și dat uitării. Așa cum mai toate cheagurile de după ’90, nu doar din artele vizuale, au fost șterse și date uitării, intenționat sau nu. Aceeași încăpățânare, în prezent, produce disconfort sensibilității noilor corporatiști și „oameni frumoși” auto-inventați de după 2010.

Pentru mulți dintre acești tineri noi (descendenți ai vechiului Om Nou) aliniați la noile principii sociale și politice mondiale via google, Revoluția e un concept care și-a pierdut și strălucirea, și realismul. Pentru aceștia, lumea de dinainte de ’89 a fost tradusă și mascată prin nostalgii amorțite reactivând unele mărci și concepte comuniste după 2000, ca Pegas, Eugenia, Dacia și altele. Așa că, pentru o patologie bine instalată, nostalgia caldă și tulbure e o opțiune confortabilă față de luciditatea și frământarea căutării unui adevăr. Dar aici e și punctul în care intervine conceptul și criticismul lui Comănescu… care Adevăr?, care Revoluție?, care Grup? și am putea continua în același spirit… care Comănescu?

Această prezentare necesită JavaScript.

Figurile au fost ascunse de non-figuri, așa cum memoria acelui timp a fost ascunsă cu aspirațiile unui viitor liber și bogat. Luptele de stradă au devenit lupte între stropi și drippinguri, așa cum Revoluția, Piața Universității și Mineriadele au fost mascate cu talk-show-uri, reclame și emisiuni de divertisment. Soldații, jandarmii sau milițienii se confundă cu revoluționarii, așa cum cei de dinainte s-au amestecat cu cei de după ’89 și au condus mai departe. Dar această traducere e o formă subiectivă și limitată de a vorbi despre imaginile din „Ordeful, mezanplasul și harneala”. Și probabil pornește de la o așteptare falsă pe care o avem cu toții în suflet, aceea că ar exista totuși un adevăr la capăt, că ar putea fi scos la lumină și că i-ar ajuta pe cei de atunci să înțeleagă ce li s-a întâmplat fără să știe, iar pe cei de după 2010, i-ar ajuta să înțeleagă mai bine cine NU sunt.

Cei care îl cunosc pe Comănescu îl compară cu cel din ‘90. Cei care îl descoperă astăzi, caută subiectul din titluri ori figurile din spatele non-figurației. Pe de o parte, Comănescu nu mai e cel din ‘90, din fericire pentru unii, pe de altă parte, discursul lui din ultimii trei ani nu e despre Revoluție, ci tocmai despre lipsa ei și ștergerea istoriei. Dar, în acest post-umanism cinic, ce poate fi mai potrivit decât un spirit fără istorie, fără memorie, fără identitate

Silviu Pădurariu                                                                                                                                      http://www.unrestbucharest.com/

  • *Nicolae Comănescu s-a născut la 14 noiembrie 1968, Pitești, trăiește și lucrează în București. A studiat la Academia de Arte din București între 1991 și 1998. Expoziții personale, începând cu anul 2000 la Galeria Atelier 35, GAD Photo Gallery/Fundația Artexpo, MNAC, Galeria Hag, Galeria 26, Galeria If, Galeria H’art, Galeria Zorzini – toate în București, Galeria KO.KE.M. – Miercurea Ciuc, iar în străinătate a avut expoziții la Siemens artLab, Viena, Trieste Contemporanea, Istituto Tommaseo, Trieste, Kulturamt, Düsseldorf, Galerie Petra Nostheide-Eÿcke, Düsseldorf, ITARICON-Art Gallery, Dresda. A făcut parte din grupul de artiști vizuali Rostopasca.
  • vezi și https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Comănescu și http://comanescu.blogspot.ro/

Lasă un răspuns