Iată că ceea ce se numește atitudinea civică, produs al societății civile responsabile, a repurtat o nouă victorie, o victorie muncită zile întregi de către oameni cinstiți și cu caracter prin articole, luări de poziții, proteste. A fost dovada că oamenii nu și-au pierdut verticalitatea, că spiritul etic există, că este viu un cod moral.
A fost și o victorie a acelei părți a comunității facebook, care nu tolerează ipocrizia, memoria scurtissimă și impostura, lipsa de principii, nici a oamenilor politici trecători, nici a „alesului” lor pentru politica locală a Bucureștiului, o alegere nefastă, făcută pe picior.
Decizia de retragere a lui Marian Munteanu din cursa pentru Primăria Generală i-a fost impusă în discuții ferite de ochii opiniei publice, pentru a nu se deteriora și mai mult imaginea PNL. Această hotărâre a prins contur, dar nu a putut să devină realitate decât atunci când (la apeluri chiar din interiorul PNL) s-a conștientizat faptul că o icoană a istoriei liberale, un politician de forță, dar, totodată, și un martir al liberalilor – I.G. Duca – fusese catalogat drept „asasin” (culmea, el, cel asasinat mișelește de către legionari! în 1933) cu ani în urmă chiar de către candidatul PNL la Primăria Capitalei, Marian Munteanu. Acesta, proaspăt îmbrăcat în haine liberale, a renunțat cu greu (în opinia mea doar de formă și scrâșnind din dinți) la sumanul idolului său, Corneliu Zelea Codreanu. Ca să se spele și orice altă urmă de legături interesate în fața alegătorilor, catindatul s-a eliberat cât ai zice pește și de participațiile la firmele particulare, dar și de apartenența la unele organizații (știm noi dacă se poate atât de iute, mai ales că sunt proceduri, inclusiv juridice, complicate, dar asta ni s-a servit). Curat, ca să șteargă ceva din păcatele tinereții, ni se înfățișa un Marian Munteanu la costum à la Teodor Atanasiu. Singurul lucru care a eșuat a fost schimbarea la față a catindatului : a rămas cu acea privire sumbră, abisală, de rău augur.
Nu contase chiar atât de mult nici faptul că era un susținător fervent al mișcării legionare, nici că era misogin, nici că era antisemit, nici că la un interviu îndepărtase din fața aparatului de fotografiat, cu ani în urmă, fotografia unui rege al României, nici faptul că într-o organizație non-guvernamentală pleda pentru naționalizare, nici că avea în plan, odată devenit Primar general al Capitalei, să dubleze Consiliul General printr-un fel de consilii civice, nu.
Mircea Ionescu Quintus, chemat la vreme de restriște, la aproape 100 de ani, de niște lideri incapabili să gestioneze treburile de partid.
Mi-a lăsat un gust amar PNL-ul. Lipsa de direcție. Lipsa de strategie. Lipsa de caracter. Deriva în care se găsește.
Mi-a lăsat un gust amar și modul în care PNL-ul s-a compromis grav în fața majorității membrilor de partid, a multor susținători și simpatizanți, dar și a unei părți a electoratului.
Și apoi, Mircea Ionescu Quintus care a salvat ceva din imaginea partidului a clacat la sfârșit. A pus cireașa pe tort, declarând că-l consideră „boier” pe cel care s-ar fi retras din proprie inițiativă, și anume Marian Munteanu, același „boier” care l-a făcut „asasin” pe mentorul său iubit.
Halal.
