Sculptorul român avea o dorinţă arzătoare să-și exprime viziunea lui, poetico-filosofică asupra lumii și artei nu numai în piatră nobilă şi lemn, în metal, ci s-o toarne și în cuvinte. Cel mai adesea, aidoma cioplirii pietrei, la fel fasona cuvintele, rărindu-le şi scoţând din ele esenţa, mesajul lui către oameni devenind de natură sapiențială, uneori redus la câteva cuvinte de duh. Aşa că Gheorghe Iliescu-Călineşti era pătruns, aşa, de o dorință puternică: să-și cuprindă arta și în viu grai. O pondere mare a meditațiilor sale sunt dedicate imposibilei definiri a timpului. Considerăm că este absolut necesar, în completarea operei sale, să aducem în fața dumneavoastră, să redăm câteva din meditațiile sale:
Sărbătoarea mea e călcâiul sfințeniei
Am căzut în urletul vieții mele, c-atuncea mi-am făcut ecuatorul mâinilor, și-am văzut că mâinile sunt răsturnate în ecuatorul meu și-atunci am spus: cine ești Siberie și cine New-York? (15 august 1996)
Roua nu se evaporă; ea țâșnește din timp.
M-am părăsit. Stau la jumătatea vieții mele. Alunec (patriarhul), canona, o diagonală albastră. Adânc într-o adâncime. Mă ocup de tine, dealul meu sfânt; Mărioara Anicăi din odaie. E un curcubeu al vieții mele, timpul. Acuma îngulerez timpul vieții mele într-o potecă a anilor câștigați de mine, ai vieții mele cu o singură diagonală propusă în virgulații , de-a face evantai al vieții mele prin abecedar. (Expoziția Bancorex, 1997)
Pasul are dimensiune și n-are timp.
Pui în pământ nu sămânța, ci gândul seminței / mișcarea în timp, pentru că se întâmplă o mare mișcare între zenituri / acolo e curcubeul / acolo e poaia / acolo e adâncimea razei de soare. Asta e materia în timp și mișcare; de fapt e căldura între cer și pământ. Căldura e purtată (în desagă); raza nici nu știe cine e timpul. / Toate păsările călătoresc în fața unor posibilități de duceri; ele nu sunt transparente, căci ele sunt … duceri. (20 ian. 1997)
Se numesc timp cei care nu sunt niciodată în materie.
Ceea ce îi conferă lui Brâncuși și mai tuturor operelor sale binecuvântata aură este inversarea piramidei, în sensul scrierii compoziționale. Câtă deosebire între a te situa în limitele terestrului și a te deschide spre infinit! Ce poate fi mai elocvent în privința limbajului său plastic novator decât faptul că înseși formele piramidale (ca univers microcosmic și respectiv, macrocosmic). Din structura autoportretului său spiritual, relativement tel que moi, sunt concepute cu vârful în jos ? (1996)
De fapt, zborul nu e decât o muchie.
vezi și detalii biografice: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Iliescu-Călinești
interpretare critică a operei artistului vizual:
