Cum poate oare o picătură de metal să fie vie și, chiar încremenită în cădere, să fie atât de expresivă, încât să-ți dea senzația că tot mai curge, incandescentă, având totodată noblețea luciului, care-ți intră în suflet ca și cum ar fi o parte din el? La toate acestea ne răspunde, prin arta sa, sculptorul în metal Bogdan Nueleanu* cu creații precum ”Compoziție încinsă” sau ”Metallic Fluid”, pe care le puteți vedea în slide-show-ul de la sfârșitul articolului.
Astfel de opere cu adevărat plastice, îmbogățesc vizualul, dar, dincolo de ochi vede sufletul. Nu în van în mentalul colectiv a rămas acest adevăr exprimat în cuvintele: ”ochii sunt fereastra sufletului”. Acei ochi care îngăduie să pătrundă în om atâtea imagini, dintre care cele mai multe se pierd, pentru că – în ciuda faptului că ele conțin forme, culori – nu înseamnă mai nimic pentru ființa umană. Ele trec pe lângă noi, ca și cum n-ar fi existat niciodată. Căci omul nu vede realitatea ca întreg – nici n-ar putea cuprinde întregul cu limitările sale și imperfecțiunea sa – , ci vede abia părți, fragmente din realitate și rămâne cu, păstrează doar acele imagini, acele obiecte, acei oameni care sunt, pentru el, frumoase / frumoși. La fel cum pentru mine ”Compoziție încinsă” și ”Metallic Fluid” mi-au rămas de-acum în suflet. Se prea poate să-mi fi trezit de asemenea amintiri vechi de zeci de ani, pe când vedeam la Combinatul Siderurgic Călărași – unde lucram ca traducător de texte tehnice înainte de 1989, mai precis la oțelăria electrică – acele ”bărbi” care atârnau pe marginile imensului cuptor electric, după ce oțelul brut era coborât în acesta și se topea bine înfierbântat. Atunci când masa lichidă era transferată în alt utilaj, rămâneau urme, denumite cu plasticitat de către inginerii metalurgi ”bărbi” din oțel pe marginile cuptorului, care se solidificau și era nevoie să fie îndepărtate de către muncitori, pentru as se putea relua procesul de producție. Aceste vechi amintiri îmi sunt aduse în memorie de scupturile timișoreanului Bogdan Nueleanu. Desigur că aceste ”bărbi” nimeni nu le gândea, nu le premedita. Ele apăreau fără nicio intervenție umană asupra materialului care se deforma și transforma datorită căldurii. ”Bărbile” erau ”pierderi” acceptate de oțelari în procesul de producție. Mie, însă, mi-au rămas în memorie. Cu atât mai mult cu cât port barbă. Și pe atunci purtam barbă, într-o epocă, cea comunistă, în care barba era îngăduită numai preoților.
Ceea ce face însă sculptorul Bogdan Nueleanu este cu totul altceva. El dă viață metalului dur, lucitor, cu nuanțe coloritice aproape ireale, impresionant până la emoție, având un talent rar: el face să dispară distincția între lichid și fluid. Nu e ușor lucru să creezi această senzație. La metal este mai greu în comparație cu ceea ce putem numi scuptura tradițională în piatră; ca și la artiștii care lucrează sticla transformând materialul fluid în adevărate opere de artă, aici nu mai este vorba despre o bucată de material solid – care rămâne permanent în această stare, și-n care vezi inima creației tale, cu dalta și ciocanul, ca și cu alte unelte, îndepărtezi ceea ce natura a pus mult prea mult, în exces, absolut inutil cu sute de milioane de ani în urmă.
Când este vorba să gândești metalul, să trăiești metalul, un moment de neatenție este de ajuns și creația ta se poate opri dincolo de ceea ce mintea și sufletul tău a intuit că este frumosul. Și sculptura se ratează.
Nu de multă vreme, dar cu mult talent, cu multă expresivitate, artistul timișorean folosește bronzul, inoxul și alama pentru creațiile sale. Spune artistul despre operele sale într-un interviu acordat poetului și criticului vizual Robert Șerban: “Figurativul este, bineînțeles, o latură importantă a creației (sau, mai bine spus, a căii care duce la creație), dar nu aș putea spune că îl prefer în detrimentul abstractului. Îmi place să le combin, să valorific elementele cu adevărat importante, încercând un figurativ abstract sau, și mai exact, un abstract cu elemente figurative.”
Nu numai oprirea aparentă a fluidului în solid este o măsură a expresivității pe care poate s-o aibă metalul în scuptură. Mâna, în creația denumită ”Pisti” – pe care v-o prezentăm în deschiderea acestui articol – care se întinde ca o imprecație sau ca o invitație la a fi bun, generos, o mână întinsă ca un îndemn perpetuu la prietenie mi-a trezit un sentiment de frumos, de nobil. Multe mâini au fost întinse spre a fi prinse în strânsoarea prieteniei sau a iubirii, această mână însă aparent singuratică este atât de caldă, atât de primitoare, atât de sinceră, atât de iubitoare, încât n-ai cum să n-o primești în inima ta. Chiar dacă este străpunsă de suferință, ruptă de curgerea nemiloasă a metalului chiar prin mijlocul ei, este atât de vie, atât de iertătoare încât, stând în fața sculpturii, ai impresia că în orice clipă se va îndrepta către tine, timidă, dar plină de dragoste, și-ți va prinde ușor mâna. Asta spun eu că este artă. Artă adevărată.
–––––
*Sculptorul timișorean a obținut mai mult premii, dintre care ar fi de amintit Premiul special Juventus, acordat de Fundația Interart Triade, Premiul pentru tineret al Uniunii Artiștilor din România, Filiala Timișoara, la Salonul anual al artelor vizuale din 2012, Premiul Pro Cultura Timisiensis, acordat de Consiliul Județean Timiș.Este unul dintre tinerii artiști vizuali bănățeni cu o identitate bine conturată. Licențiat în pictură, în 2010, la Facultatea de Arte și Design din Timișoara, Bogdan Nueleanu a făcut un masterat în sculptură, în 2015, la aceeași facultate.
