Despre feluritele moduri de a citi traductologia lui Schleiermacher

0
52
Victor Ivanovici
Victor Ivanovici

Studiu introductiv (fragment)1

Între sarcinile și prerogativele „breslei”, un loc de frunte îl ocupă traducerea, iar pentru Schleiermacher ea constituie chiar corolarul filologiei. Dovadă faptul că, la numai douăzeci și unu de ani (1789), el și-a început cariera transpunând în germană două capitole din Etica Nicomahică a lui Aristotel și și-a încununat-o cu monumentala versiune din Platon, căreia îi dedicase un sfert de veac (1804–1828) și pe care, la un secol distanță, Ortega y Gasset o considera unică și exemplară pentru modul în care modernii trebuie să abordeze scrierile Antichității clasice (cf. Ortega y Gasset 2000: 62). Mai mult, nelimitându-se „doar” la condiția de practician – fie și eminent –, Schleiermacher a ținut să-și „traducă” și teoretic îndeletnicirea – și vocația – de traducător.

Eseul său Über die verschiedenen Methoden des Übersetzens / Despre feluritele metode de traducere2 – prezentat sub formă de prelegere la Academia Regală de Științe din Berlin – a devenit actul de naștere al traductologiei moderne.

O naștere, trebuie spus, defel spectaculoasă, pe potriva „modestului miracol” care e  traducerea însăși (de la Borges citire). Textul numără circa cincizeci de pagini și a fost așternut pe hârtie în numai trei zile. Autorul n-a mai revenit vreodată asupra subiectului, cel puțin nu într-o lucrare independentă, și nici atunci, pare-se, nu-i acorda o importanță deosebită.

Și totuși…

În ciuda celor de mai sus, avem de a face cu o tipică operă de mezzo del camin. În anul evenimentului (1813), Schleiermacher împlinea patruzeci și cinci de ani și avea să mai trăiască încă douăzeci și unu (deși cu o expectativă considerabil mai lungă, căci sfârșitul prematur l-a surprins în deplinătatea puterilor sale intelectuale). Avea la activ o sumă de contribuții în diverse domenii filosofice și teologice, toate abordate – să ne amintim – din perspectiva filologiei. Încât se poate spune că eseul despre traducere conține idei îndelung meditate și asimilate temeinic, până la a-i părea lui însuși banale3.

Ceea ce explică redactarea textului au vol de la plume, dar într-o formulare, ai zice, definitivă în laconismul ei, făcând deci inutile remanieri ori adaosuri ulterioare. Pe de altă parte, precum știm, în aceeași perioadă el se afla în plin efort creator, angajat în a duce la bun sfârșit versiunea integrală a Operei platonice.

Cu toate acestea, Über die verschiedenen Methoden… nu este un pro domo sua, o justificare a titanicei sarcini asumate, nici doar codificarea empeiriei respective – fie ea una de excepție –, ci o traductologie în toată puterea cuvântului: o (să-i zicem tot pe nemțește) allgemeine Übersetzung Wissenschaft.

De aceea, discursul lui Schleiermacher despre „feluritele metode de a traduce” poate fi citit în felurite moduri, din el extrăgându-se felurite învățăminte.

Pentru început, îl putem privi ca pe un demers  d e s c r i p t i v,  ce răspunde la întrebarea: Ce este traducerea? Teolog de formație, Schleiermacher era desigur familiarizat cu așa-numita metodă „apofatică”, sau via negationis, singura cale pe care mintea omenească se apropie cât  de cât de esența dumnezeirii. Poate de aceea, prin analogie – dar păstrând proporțiile –, tot negativ va defini el și traducerea. Singurul lucru, ne sugerează Schleiermacher, pe care îl putem afirma cu oarecare certitudine despre Übersetzung (< vb. übersetzen) e că, în tot cazul, ea  n u  este Dolmetschung (< vb. dolmetschen)4. Nu, așadar, o „translație” utilitară, de regulă orală, ce își are locul „în domeniul afacerilor” [in dem Gebiete des Geschäftslebens]; „adevărata” traducere [orig. eigentliche = ‘propriu-zisă’] operează în scris, pe terenul „științei și artei” [in dem Gebiete der Wissenschaft und Kunst].

De-ar fi să „traducem” cele de mai sus în jargonul filologiei moderne (ceea ce ar fi probabil pe placul filologului Schleiermacher), am zice că distincția activităților cu pricina e de ordin „diafazic”, adică de registru expresiv, fiind bazată pe opoziția fundamentală dintre limbajul scris și cel oral.

În subsidiar, se face apel și la un criteriu „diastratic” (socio-profesional și socio-cultural)5: traducerile se înscriu în sfera „științelor spiritului” (Geisteswissenschaften) – cum le va numi ceva mai târziu Dilthey –, translația funcționează în slujba activităților economice și administrative6.

În fine – sau, mai bine zis, de la bun început –, autorul ne atrage atenția că domeniile celor două categorii taxonomice nu sunt ”suficient de distincte” decât la ”extreme”. Atât traducerea, cât și translația pot fi văzute ca specii ale căror gen proxim Schleiermacher îl numește übertragen [lit. ‘transport’]: o activitate cu care ne confruntăm nu numai ieșind din domeniul limbii proprii, ci și înăuntrul ei, între diversele dialecte ale acesteia, ba chiar între modurile de a se exprima ale diverșilor indivizi. Într-o viziune din nou actualizantă, fenomenul „transportului” lingvistic poate fi apropriat de transferul din așa-numita „teorie a polisistemelor”: un proces care, după studiosul israelian Itamar Even-Zohar (1981: 2) are loc atât „între două sisteme”, cât și „în limitele aceluiași  sistem”. Pe de altă parte, dublul sens al procesului respectiv – în interiorul limbii și din/spre exteriorul ei – stă și la baza distincției tipologice a lui Roman Jakobson, între traducerea  „intralinguală” și cea „interlinguală” (cf. Jakobson 2000: 114 sq.)7 – din care Schleiermacher o reține pe a doua.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

Berner, Christian (1999): « Le penchant à traduire », prefață la Fr. Schleiermacher: Des différentes méthodes du traduire… (11–26).

Coseriu, Eugenio (2001): Lecciones de lingüística general, Gredos / Biblioteca Románica Hispánica, Madrid.

Even-Zohar, Itamar (1981): ”Translation Theory Today. A Call for Transfer Theory”, în Poetics Today, num. 2.4 (Summer–Autumn), Tel Aviv (1–7).

Jakobson, Roman (2000 [1959]): ”On Linguistic Aspects of Translation”, în Lawrence Venuti (ed.): The Translation Studies Reader, Advisory editor Mona Baker, Routledge·Taylor & Francis Group, London and New York (113–118).Ortega y Gasset, José (2000 [1937]): “The Misery and the Splendor of Translation” (trad. engl.), în Lawrence Venuti (ed.): The Translation Studies Reader, Advisory editor Mona Baker, Routledge·Taylor & Francis Group, London and New York (39–63). În spaniolă, J. Ortega y Gasset (1947): Obras completas, tomo V (1933–1941), Revista de Occidente, Madrid (427–448).


  1. Friedrich Daniel Ernst Schleiermacher, Über die verschiedenen Methoden des Übersetzens / Despre feluritele metode de traducere, traducere și note de Viorica Nișcov, studiu introductiv de Victor Ivanovici, ediție bilingvă, lucrare apărută sub egida Fitralit, Editura Brumar, 2019.
  2. Citez și comentez după ediția de față (Schleiermacher 2019). Am consultat-o însă și pe cea franceză (Schleiermacher 1999), beneficiind de luminoasa versiune a lui Antoine Berman și de posibilitatea accesului la originalul german (ediția fiind bilingvă). De mare ajutor mi-au fost, de asemenea, aparatul critic și paratextele auxiliare ale volumului, datorate lui Christian Berner.
  3. Relatându-i soției sale succesul repurtat cu lectura publică a conferinței, Schleiermacher adăuga: „La drept vorbind, sunt chestiuni destul de triviale [ziemlich triviales Zeug], dar poate tocmai de aceea lumea a găsit-o frumoasă și plină de spirit” (apud Berner 1999: 13).
  4.  Cuvânt de proveniență turcă (intrat în germană prin maghiară), care a dat și în româna mai veche familia lexicală (a) tălmăci, -re / tălmaci / tălmăcitor etc., dar pe care autoarea versiunii de față preferă s-o redea prin (a) transla / translație / translator (cf. și opțiunile lui Berman în fr.: interpréter / interprétation / interprète, plus, pe alocuri, arabismul truchement). 
  5.  Terminologia îi aparține lui Eugen Coșeriu (2001: cap. xi). 
  6.  Autorul introduce aici și o discretă nuanță axiologică, căci, vor zice unii, în epitetul eigentliche (= ‘adevărat’, ‘autentic’, ‘genuin’) se poate bănui o părtinire „elitistă” în favoarea traducătorului (Übersetzer) față de simplul „tălmaci” (Dolmetscher). Desigur, este vorba de o overinterpretation a maniacilor postmodernei „corectitudini politice”, care nu e decât un pseudonim al populismului resentimentar.
  7.  Doar că, așa cum se poate vedea, lingvistul rus segregă ceea ce unifică Schleiermacher și Even-Zohar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here