Tudora Șandru Mehedinți: „Julio Cortázar m-a îndrumat personal spre traducerea literară”

0
439
  1. Când și cum vi s-a ivit interesul pentru traducerea literară?
  2. Care sunt criteriile estetice după care vă selectați traducerile?
  3. Care dintre autorii traduși v-au pus mai multe probleme și care vi s-au părut mai puțin dificili?
  4. Ce opere fundamentale din literatura română ați recomanda spre traducere în spaniolă?
  5. Ce scriitori spanioli și hispanoamericani considerați că nu ar trebui să lipsească din lecturile unui cititor român cultivat?
  6. Ce i-ați recomanda, în principal, unui traducător debutant?
  1. Dacă interesul, dragostea pentru literatură, le-am simțit de foarte timpuriu – căci părintele meu, profesorul D. Șandru, filolog, dialectolog și folclorist, discipol al lui Ov. Densusianu, avea o bibliotecă remarcabilă și mi-a insuflat dragostea de carte –, interesul meu pentru traducerea literară s-a ivit mai târziu, după ce în liceu și facultate am citit cu nesaț literatură română și străină. Hotărâtor în acest sens a fost un eveniment major al vieții mele, întâlnirea cu marele scriitor argentinian Julio Cortázar, pe care am avut neasemuita bucurie și privilegiul unic de a-l cunoaște la un congres cultural de la Havana, în 1968 (ca tânără cercetătoare, mă aflam la un stagiu de studii la Academia cubaneză, și am fost inclusă ca interpretă în delegația română). Cortázar a avut extrema generozitate să-mi arate bunăvoință (desigur, datorită faptului că veneam dintr-o țară puțin cunoscută pe atunci în America Latină, dar și impresionat de faptul că vorbeam fluent spaniola și aveam cunoștințe temeinice de literatură). Bunătatea lui față de toți, fericit exprimată mai târziu de García Márquez în textul pe care i-l dedică, intitulat „Argentinianul care s-a făcut îndrăgit de toată lumea”, l-a făcut să-mi acorde atenție, vorbindu-mi de traducerea literară, să mă încurajeze să merg pe acest drum pasionant, spunându-mi că este încredințat că am talent și că voi ajunge, poate, odată, să-i traduc în română celebrul roman Rayuela. De bună seamă, am socotit că este un vis cu desăvârșire imposibil pentru mine, și că îndemnul lui a pornit din mărinimia care îl caracteriza.
    Totuși, cuvintele marelui scriitor mi-au rămas întipărite în minte și, la puțină vreme, tatăl meu m-a determinat să încerc să alcătuiesc o antologie de basme și povestiri hispanice (nu de povești pentru copii, ci de autentice creații folclorice) din Peninsula Iberică. Am lucrat cu pasiune la acest prim volum, Paloma Blanca. Basme și povestiri hispanice, scriind și un studiu introductiv consistent (apărut la Editura Minerva, în 1975). Aprecierile, de neprețuit pentru mine, care s-au publicat despre traducerea mea (de către literați de marcă, precum Dan Grigorescu, Mihai Cantuniari) mi-au dat aripi și, încetul cu încetul, m-am dedicat cu tot mai multă râvnă, cu sporit entuziasm, traducerii din literaturile de expresie spaniolă.
  2. Îmi selectez traducerile după un singur criteriu, acela al valorii. Mă informez citind mult, și operele care mă conving, ca realizare artistică, dar și în privința conținutului, îmi devin apropiate și mi le însușesc, „trăindu-le” și traducându-le.
  3. Cele mai dificile probleme mi le-a pus, neîndoios, celebrul roman Rayuela/Șotron, pe care, în mod miraculos, am ajuns să-l traduc după treizeci de ani de la prodigioasa întâlnire cu autorul (din păcate, Cortázar murise, dar i-am pus pe mormântul din cimitirul Montparnasse de la Paris un exemplar, în semn de gratitudine pentru rolul hotărâtor pe care l-a avut în viața mea). Este cunoscut că în această capodoperă autorul dezbate cu originalitate problema scriiturii și creează cuvinte, expresii inexistente în spaniolă, dar respecând structura gramaticală a limbii. Mi-a fost foarte greu să le transpun, creând, la rândul meu, cuvinte în același spirit în limba mea maternă.
Eraclida Vreme Xenia, Proiectul prinde viață, 1961, woodcut, 34x48,5 cm, courtesy Năsui Collection
Eraclida Vreme Xenia, Proiectul prinde viață, 1961, woodcut, 34×48,5 cm, courtesy Năsui Collection
  1. În ordinea dificultății, urmează traducerea romanului lui Gabriel García Márquez Toamna patriarhului, cu particularitatea sa sintactică aproape de nebiruit, întrucât de la început până la sfârșit narațiunea curge fără semne de punctuație, intervenind pe parcurs diferiții protagoniști, fiecare cu cuvintele, gândurile și sentimentele sale.
    Mari probleme, a căror rezolvare uneori m-a exasperat și istovit, mi-a ridicat și romanul Abaddon exterminatorul al lui Ernesto Sábato, din pricina densității textului, generat de o viziune pesimistă copleșitoare, izvorând din elemente de un realism crud, neîndurător.
    În sfârșit, dificultăți de alt gen mi s-au ivit în traducerea romanului Banchetul al academicianului spaniol Alonso Zamora Vicente, scris într-un limbaj colocvial, în care precumpănesc cuvintele și expresiile cu conotații obscene (care însă în spaniola actuală și-au atenuat sau pierdut sensul inițial, devenind, unele, simple exclamații). Dacă astăzi în literatura română este tot mai puternică tendința de a folosi acest gen de cuvinte șocante, pe vremea când am tradus cartea (1986 ) era cu neputință să se publice un astfel de text.
    Mi s-au părut mult mai puțin dificile operele unor scriitori spanioli actuali – Javier Marías, A. Pérez Reverte, Francisco Miralles etc. – sau hispanoamericani: argentinienii Pablo de Santis, Tomas Eloy Martínez, mexicanii Sergio Galindo, Ángeles Mastretta, peruanul Alonso Cueto și alții.
  2. Unele romane ale lui Marin Preda și Augustin Buzura.
  3. Răspunsul este foarte vast, dat fiind că literaturile de expresie spaniolă au creat nenumărate capodopere. Mă mărginesc deci la scriitori contemporani, precizând că din lecturile publicului român cultivat n-ar trebui să lipsească hispanoamericanii Jorge Luis Borges, Julio Cortázar, Adolfo Bioy Casares, Ernesto Sábato, Gabriel García Márquez, Carlos Fuentes, Mario Vargas Llosa, Alejo Carpentier și spaniolii Javier Marías, Miguel Delibes, Antonio Múñoz Molina etc.
  4. Să citească mult, să se informeze plenar, să încerce să cunoască scriitorul tradus, să călătorească în țara acestuia, să nu facă niciodată rabat de la calitatea operei literare, să se străduiască din răsputeri să transpună în română spiritul în care a fost scrisă.

Lasă un răspuns