Tomáš Míka – My Češi / Noi, cehii

0
86

Despre tentativele de a traduce stereotipuri naționale în poezie

De fapt, problema se poate pune în plan mai general, nu numai legat de stereotipuri naționale: cum transpunem într-o limbă-țintă expresii, cuvinte, aluzii sau referiri de orice fel pe care cititorii în limba-sursă le cunosc foarte bine, dar din viața de zi cu zi, cultura generală, experiența istorică, mentalul colectiv sau orice fel de alte surse legate de apartenența la o numită formă de inițiere / cunoaștere colectivă. Una dintre cele mai specifice este națiunea, cu variantele de rigoare pe care, în funcție de context, le putem defini sau înțelege ca popor, țară, stat, comunitate istorică, limbă, familie de limbi, câmp de activități, domeniu de studii etc. Este de la sine înțeles că persoanele care au în comun un atare background vor beneficia și de un fond de experiențe și cunoștințe a căror înțelegere le va fi facilitată tocmai de cunoașterea lor într-o măsură apreciabilă, dar, în primul rând, colectivă.

Mircea Dan Duță © foto Peter Sragher
Prezentare, traducere și note Mircea Dan Duță © foto Peter Sragher

Reversul medaliei îl va reprezenta, în mod evident, dificultatea înțelegerii de către neinițiați a unei referiri legate de un atare context. Iar neinițiații pot fi, la rândul lor, de mai multe feluri: locuitori ai unei alte regiuni, persoane care au studiat într-un alt domeniu, vorbitori ai altei limbi etc. Din punctul nostru de vedere, aceștia din urmă sunt cei mai interesanți. Și aceasta în primul rând pentru că, în contextul de față, nu putem face prea multe pentru ei. Dicționarele nu ne ajută prea mult în explicarea specificităților istorice sau geografice. Și, în orice caz, explicația ar trebui, de fiecare dată, completată cu precizarea (de preferat, cât mai detaliată) a contextului. Pe care cititorul / cel ce receptează informația într-o limbă-țintă oarecare nu are cum să le cunoască. Cel puțin până la proba contrarie și / sau cu excepția unor coincidențe statistic improbabile. Pe scurt, avem ca primă variantă alienarea lingvistică și semantică, apropierea cititorului de contextul limbii-țintă prin adăugarea la traducerea propriu-zisă a unui șir de explicații suplimentare. Cu cât mai multe, cu atât mai bine. Oare? Pentru precizarea și fixarea cunoștintelor, da. Pentru concentrarea informației și fluiditatea respectivului text în limba-țintă, mai puțin, întrucât, dacă numărul referirilor (și, implicit, al referințelor) este mare, enunțul inițial riscă să se transforme într-un șir de explicații comparabil cu propria sa lungime. Este, trebuie s-o recunoaștem, problema principală de care ne-am lovit în tălmăcirea unui text – altfel demn de toată atenția – al poetului ceh Tomáš Míka, Noi, cehii, adevărată șarjă agresivă, necruțătoare și, orice s-ar spune, în bună măsură obiectivă la adresa propriului său popor. Dar, în primul rând, un text despre cehi scris pentru cehi. Pentru explicitarea sa în limba română, am fost nevoiți să apelăm la un număr imens de note de subsol care, ne este clar, impietează serios asupra cursivității și continuității poemului. Altfel însă, nu am fi reușit să îl lămurim pe cititorul român cine sunt Karel IV, Borovský, Macha, Palach și o mulțime de alte personalității ale culturii sau istoriei cehe, prea puțin cunoscute în afară. Bătaie de cap ne-au dat, așa cum era de așteptat, și referirile la evenimente fără menționarea expresă a unor personlități (v. Defenestrarea) sau jocurile de cuvinte bazate pe realități și tradiții specific cehe: interesant ni se pare, în acest caz, versul „Češi tančí Polku”, unde am fost nevoiți să facem față de la bun început unui număr de trei referiri specifice:

  • substantivul Polka, scris cu P majuscul, înseamnă „poloneză”, în sensul de locuitoare a Poloniei, iar scris cu p minuscul este dansul „polka”;
  • propoziția din cuprinsul versului poate fi înțeleasă deopotrivă: „cehii dansează polca” și „cehii dansează cu o poloneză”;
  • frumusețea femeilor poloneze este vestită în Cehia, mulți bărbați cehi având tendința de a-și căuta – și a-și găsi – iubite / prietene / soții în țara vecină.

În aceste condiții, nu ne-a rămas, în absența unui termen românesc care să denumească ambele noțiuni, decât să facem referire în traducere atât la poloneză ca locuitoare a Poloniei, cât și la dansul polca: Cehii dansează polca cu polonezele. Și să adăugăm desigur, (încă) o referință (notă de subsol) care să descrie situația. Iar exemplele ar putea continua, dar riscând de a face această scurtă prezentare încă și mai greoaie decât șirul de explicații prin care ne-am străduit să-i facem poemul mai accesibil – sau măcar mai inteligibil – cititorului român.

Iar dacă suntem întru totul de acord cu potențialii noștri critici, în apărarea noastră nu ne rămâne de invocat decât realitatea că nu prea am avut de ales: alternativa la alienare este așa-numita „neaoșizare”, așadar tendința opusă, aceea de a aduce textul către zonele familiare în materie de cunoștințe, limbă, cultură și mentalitate ale cititorului. Un student intrepid mi-a propus, în acest sens, să traduc „Češi tančí Polku”prin „Românii joacă sârba.Nu voi comenta, respect gusturile și preferințele tuturor cititorilor sau analiștilor (inclusiv de ocazie), însă acest gen de neaoșizare riscă să ne facă să uităm de unde am pornit. Trebuie să ne menținem, totuși, într-un context care să aibă ceva în comun cu Cehia. Altfel, riscăm să repetăm experiența unui confrate sârb, care s-a străduit să traducă același poem în limba sa maternă, aplicând tehnica neaoșizării. Rezultatul final – care, în mod evident, a trebuit aruncat la gunoi – se numea Noi, sârbii…

My ČešiNoi, cehii
Pravda vítězí!
Protože my Češi jsme koumáci
Protože my Češi jsme srabi
Protože my Češi jsme hrdinové bez bázně a hany
Protože my Češi jsme osudem stíháni
Nás Čecháčky nic nezaskočí
Ukradnem si nos mezi ušima
a ještě z toho máme srandu
My Češi se bojíme odporovat autoritám
My Češi jsme dali světu robota, kontaktní čočky,
Jana Ámose, šikovné škodovky, znojemské okurky, Milana Kunderu a mnoho dalších vynálezů, bez kterých by svět létal dodnes nespatřen v neviditelných stíhačkách rozbíjených Semtexem

Jsme národ Masaryků
Jsme národ Mistra Jana
Jsme národ schovaný v pivních sklepích města Tábor s růžencem okolo zápěstí
My Češi nejsme cikáni, Poláci, Židi
My Češi jsme Rakušáci mluvící česky
Na ulicích hlavního města máme k dostání ruské bábušky
Máme nejkrásnější jazyk na světě, protože jako jediní umíme říkat „ř“
Pijeme nejvíc piva a vyhnali jsme s pomocí Spojenců, kteří nás předtím zradili, nejvíc Němců ze Sudet.
Mnohé z nich jsme právem znásilnili, postříleli a hodili do Labe.
Hr na ně!
Jsme národ Palachů.
Máme holubičí povahu.
Stavíme mohyly, jsme hrdí a koluje v nás keltská krev.
Každá naše revoluce je sametová.
Každou defenestraci přežijeme na hnoji.
Co Čech to muzikant.
Co Čech to kosmonaut, komunista, fotbalista a hokejista.
Polovina z nás jsou dokonce tenisté.
Lidovou moudrost Čechů jen tak něčí lidová moudrost nepředčí.
Umíme se vylhat z bombardování svých měst.
Šedá zóna nebyla přece tak špatná.
Jsme kulturní národ a nemáme euro.
Užíváme blahodárných účinků, jež skýtá žen-šen i šen-gen.
Jsme malí, ale jak lvové bijem o mříže.
Máme Prahu a v ní nejlepší zoo na světě.
Pivo z Plzně je nejlepší pivo vyráběné v Polsku.
Jsme demokraté každým coulem.
Náš humor je černý.
Sebeironie pověstná.
Rádi kálíme do vlastního hnízda
běda však, když tam kálí někdo jiný:
vezmeme palcát a ožerem se v hospodě do němoty
Jsme smějící se bestie.
Pravda vítězí.
Umíme trpět, hajlovat, podepisovat petice i antipetice, jsme anální horolezci, víme, kdy co a jak a mluvíme všemi jazyky babylónské věže.
Všechny hollywoodské bijáky shlédneme vždy v českém znění.
Bez překladů bychom si dodnes četli vlastní Babičku a její knedlíkový jídelní lístek.
Na Zlatou kapličku nám vysypal ze svého c.k. prasátka nejvíce Starej Procházka.
V domě, kde se narodil náš jediný laureát Nobelovy ceny za literaturu
je bar Boulder v síti s horolezeckou stěnou.

Devadesát devět celých tři procenta Čechů jsou básníci.
Z nich devadesát devět celých osm lyrických.
Lyžujeme jako jeden muž a jako jedna žena umíme zeměpis.
Víme, kde je Ulánbátar.
Mnoho Čechů jsou rybáři.
Rybníkářská tradice v Čechách je dlouhá a pozoruhodná.
Dárky nám naděluje Ježíšek a umíme vyrobit kapří suši.
Co svedou jiní, svede Čech lépe.
Všude jsme byli, všechno umíme, narodili jsme se v kině a zvládáme práci všeho druhu, nosíme puntíčkovaného motýlka.
To chce klid a na Bělehrad!
Máme hřbitov Slavín.
Jsme národem Karla IV., Havlíčka, Čapka, Gotta a Kryla.
Několik našich poustevníků svou učeností zahanbilo poustevníky z jiných zemí. Několik našich filozofů bylo prezidenty a několik našich filozofů jsme umučili – v tom se podobáme antickým Řekům.
Uměli jsme se vždy vzepřít svým utlačovatelům.
Pravda vítězí!
Jsme Češi! Nikdy se nevzdáme!
Souložíme víc a lépe než jiné národy.
I naši faráři to umějí nejlíp
povědět lidem.
Opravdoví hrdinové české země se skrývají v málo sledovaných kanálech.
Na brixenských sjezdovkách recitujeme Tyrolské elegie.

Náš kraj byť rozlohou malý skýtá až na moře vzorky krajin celého světa kromě africké savany.
Máme nejkrásnější ženy.
Mnoho Čechů pod Čechy krutě trpělo.
Mnoho jiných Čechů si mezitím u táboráku opékalo buřty a poslouchalo rádio.
Nejlepšími Čechy byli Freud, Mahler, Rilke, Kafka, Jean Marais a Krteček.
V písni Yellowsubmarine se říká česky „Prosíme nedýchat“
Zdravíme se ahoj jako angličtí námořníci a čau, jako římští otroci ze Slovinska.
Češi tančí Polku.
Protože my Češi jsme die Simulantenbande.
Všichni známe Mou vlast a přitom kňouráme:
„Kde domov můj?“
Olizujeme smetanu z Dvořáka
Je až neuvěřitelné, jak velký je malý český člověk.
Adevărul învinge![1]
Fiindcă noi, cehii, suntem plini de idei
Fiindcă noi, cehii, suntem niște căcăcioși
Fiindcă noi, cehii, suntem eroi fără frică și fără pată.
Fiindcă pe noi, cehii, ne persecută destinul
Pe noi, cehoii, nu ne surprinde și nu ne tulbură nimic
Ne furăm căciula
și mai și facem bășcălie pe chestia asta
Noi, cehii, ne temem să înfruntăm autoritatea
Noi, cehii, am dat lumii robotul[2], lentilele de contact,
pe Jan Amos[3], Skodițele[4] alea meseriașe, castraveții
de Znojmo[5], pe Milan Kundera și multe alte invenții fără de care lumea ar zbura și-n ziua de azi
neobservată în avioane de luptă invizibile
pe care Semtexul[6] le-a făcut bucăți

Suntem un popor de Masarici[7]
Suntem poporul maestrului Jan[8]
Suntem poporul care și-a conservat ființa în pivnițele cu bere[9] ale orașului
Tábor[10] cu rozariul înfășurat în jurul încheieturii mâinii[11]
Noi, cehii, nu suntem țigani, polonezi sau evrei
Noi, cehii, suntem austrieci care vorbesc cehește
Pe străzile capitalei noastre se vând babușki rusești[12]
Avem cea mai frumoasă limbă din lume, fiindcă suntem singurii în stare să-l pronunțe pe „ř“[13]
Suntem cei mai mari băutori de bere și, cu ajutorul Aliaților, care mai înainte ne trădaseră[14], am alungat cei mai mulți nemți din Țara Sudetă.
Pe mulți dintre ei, și pe bună dreptate, i-am violat, împușcat și aruncat în Elba.
Așa le trebuie, lua-i-ar dracu!
Suntem un popor de Palachi[15].
Avem fire de porumbițe.
Construim tumuli funerari, suntem mândri și prin vinele noastre curge sânge de celt.[16]
Toate revoluțiile noatre sunt de catifea[17].
Supraviețuim printre gunoaie tuturor defenestrărilor[18].
Toți cehii sunt muzicanți.
Toți cehii sunt cosmonauți, comuniști[19], fotbaliști și hocheiști[20].
O jumătate dintre noi suntem chiar și tenismeni.
Ar fi greu ca înțelepciunea populară a altora să o depășească pe a cehilor.
Știm să-i ducem de nas pe cei care vor să ne bombardeze orașele.[21]
În fond, zona gri nu a fost așa de rea.[22]
Suntem un popor cult și nu avem euro.
Profităm de efectele binefăcătoare ale jen-șen-ului și șen-ghen-ului.
Suntem mici, dar ne luptăm ca leii pentru gratiile noastre.
Avem Praga și în ea cea mai mare grădină zoologică din lume.
Berea din Pilsen este cea mai bună bere fabricată în Polonia.[23]
Suntem democrați până în măduva oaselor.
Avem umor negru.
Autoironia noastră este legendară.
Ne căcăm cu plăcere în propriul nostru cuib,
dar vai și-amar dacă ni-l cacă alții:
punem mâna pe ciomege, mergem la cârciumă și bem până nu mai știm cum ne cheamă.
Suntem bestii hlizite.[24]
Adevărul învinge.
Ne pricepem să suferim, să strigăm „heil”, să semnăm petiții și antipetiții[25], suntem alplimbiști anali, știm ce, cum și când și vorbim toate limbile Turnului Babel.
Vedem toate noutățile de succes de la Hollywood, dar numai dublate în cehă.[26]
Dacă nu ar exista traduceri, ne-am citi până în ziua de azi numai propria Bunică[27] și lista ei de bucate pe bază de găluști.
Pentru Bisericuța noastră de Aur[28], cel mai tare și-a scuturat chezăreasca-i și crăiasca-i pușculiță Moș Promenadă[29].

Nouăzeci și nouă virgulă trei la sută dintre cehi sunt poeți.
Dintre aceștia, nouăzeci și nouă virgulă opt la sută poeți lirici.
Schiem cu toții de parc-am fi un singur om[30] și cunoaștem geografia ca o singură femeie.
Știm unde este Ulan Batorul.
Mulți cehi sunt pescari.
În Cehia, tradiția iazurilor de pește este îndelungată și demnă de atenție.[31]
Cadourile de Crăciun ni le oferă Micul Isus[32] și știm să facem sushi de crap[33].
Cehul demonstrează și mai bine ce-au demonstrat alții înainte.
Am fost peste tot, știm totul, ne-am născut la cinema și ne pricepem la tot felul de treburi, purtăm papioane cu modele cu puncte.
Pentru asta e nevoie de calm și s-o pornim spre Belgrad![34]
Avem Cimitirul Slavei.[35]
Suntem poporul lui Carol al IV-lea[36], Havlíček[37], Čapek, Gott și Kryl[38]
Prin erudiția lor, câțiva dintre călugării noștri asceți i-au făcut de rușine pe asceții din alte țări. Câțiva dintre filozofii noștri au devenit președinți și pe alți câțiva i-am torturat – fiind, din acest punct de vedere, asemănători cu grecii antici.
Am știut întotdeauna să profităm de exploatatorii noștri.
Adevărul învinge!
Suntem cehi! Nu ne dăm bătuți niciodată!
Ne cordim mai mult și mai bine decât alte popoare
Iar la chestia asta se pricep cel mai bine popii noștri
cum s-o explice norodului.
Adevărații eroi pe care i-a dat țara cehească se ascund
în canalele cu cea mai mică audiență.
Pe pârtiile de schi din Brixen recităm
Elegiile Tiroleze.[39]

Deși micuț ca întindere, cuprinsul cehesc are în el câte ceva din toate ținuturile lumii, în afară de savana africană.
Avem cele mai frumoase femei.
Mulți cehi au suferit crunt sub stăpânirea cehească.
În același timp, mulți alți cehi prăjeau cârnați și ascultau radioul la ușa cortului.[40]
Cei mai tari cehi au fost Freud, Mahler, Rilke, Kafka, Jean Marais[41] și Cârtița[42] din serialul de animație cu același nume.
În piesa Yellowsubmarine se spune cehește „Prosíme nedýchat“ / „Vă rugăm, nu respirați.”
Ne salutăm cu Ahoi, ca marinarii englezi, și cu Ceau, ca sclavii romani din Slovenia.[43]
Cehii dansează polka numai cu polonezele.[44]
Pentru că noi, cehii, suntem die Simulantenbande.
Toți știm Patria mea[45] de Smetana, în schimb, când ne cântăm imnul, întrebăm, sclifosindu-ne, Unde mi-e căminul?
Lingem smetana de pe Dvořák[46].
E incredibil cât de măreț poate fi cehul cel mititel.

[1] Lozincă înscrisă din anul 1920 pe steagul președintelui cehoslovac (din 1993 ceh) în forma Adevărul va învinge, unul dintre principiile favorite ale politicii lui Havel: Adevărul și iubirea vor învinge minciuna și ura.
[2] Cuvântul robot a fost imaginat pentru prima dată, la fel ca și mașinăria de tip umanoid pe care o definește, de scriitorul ceh Karel Čapek.
[3] Jan Amos Komenský / Comenius (1592–1670), cărturar ceh, întemeietorul pedagogiei moderne.
[4] Uzinele Škoda sunt acum parte a concernului Volkswagen. O nouă șarjă a autorului la adresa „mândriei patriotice” cehești: „mașina națională”, Skodițele cele meseriașe, sunt, de fapt, mutații fabricate în Cehia ale diverselor tipuri de automobile Volkswagen.
[5] Oraș în Moravia de Sud, la granița cu Austria. Castravetele de Znojmo – delicatesă tradițională a bucătăriei cehe, având o vechime atestată documentar de peste patru secole, motiv din care au existat tendințe de a fi transformat într-un fel de „brand de țară”. O ironie acidă a autoeului la adresa acestui „naționalism de bucătărie”.
[6] Explozibil de mare putere inventat în Cehia.
[7] Tomáš Garrigue Masaryk (1850–1937) – primul președinte al Cehoslovaciei independente, nou-apărute după dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar în 1919, prototipul politicianului puternic, onest, patriot și apărător înfocat al intereselor naționale, transformat de generațiile de mai târziu într-un model ideal.
[8] Jan Hus (1369–1415), cărturar și cleric ceh, unul dintre întemeietorii primelor forme de protestantism din Europa.
[9] Un alt pretext al ironiei auctoriale: jocul de cuvinte sklep (în cehă, „pivniță”) – pivnice (în slovacă, „pivniță”, în cehă „berărie / depozit de bere”, aluzie la reputația cehilor de cei mai mari consumatori de bere din lume.
[10] Oraș în Boemia de Sud, în care urmașii întru credință ai lui Hus, conduși de liderul militar Jan Žižka (1360–1424), au organizat o eficientă, dar vremelnică rezistență armată împotriva clasei politice dominante a vremii, nobilimea germană catolică, ceea ce a transfomat acest conflict militar îndelungat și sângeros, cunoscut în istorie sub numele de Războaiele Husite, într-un simbol al luptei cehilor pentru independență nu numai religioasă, ci și națională.
[11] Aluzie la vulgarizarea și banalizarea sentimentului religios de către cehi, astăzi poporul cu cel mai mare procentaj de atei din Europa.
[12] Aluzie sarcastică la numeroasele magazine rusești din centrul istoric al Pragăi și la păpușile de tip „babușka”, suveniruri turistice „pragheze” care se vând practic la fiecare colț de stradă. Un alt aspect al falsității „patriotismului” ceh în viziunea autorului.
[13] Consoană specific cehească, inexistentă în alte limbi, care se pronunță ca o combinație de „r” și „j”, subiect a numeroase bancuri „naționale” / „naționaliste” care sugerează că, în afara acestui sunet, cehii nu au nimic „al lor”, „împrumutând” / „furând” totul de la popoarele și culturile din jur. În același context, afirmația obsesiv repetată a naționaliștilor cehi că au „cea mai frumoasă limbă din lume” este pusă de autor în antiteză ironică cu „ř“, ca așa-zis „unic element de originalitate al culturii cehe”.
[14] În 1938, aliații tradiționali ai Cehoslovaciei, Anglia și Franța, au acceptat, prin Dictatul de la München, pretențiile teritoriale ale lui Hitler la adresa acestei țări, teritorii cunoscute drept Țara Sudeților și locuite de o masivă și vocală minoritate germană, care a reprezentat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial un sprijin puternic pentru Germania Nazistă. După război, drept represalii față de simpatiile lor pronaziste și atitudinea lor agresiv anticehoslovacă, germanii sudeți (în mare parte femei, bătrâni și copii, văduvele și orfanii militarilor germani sudeți morți în război) au fost expulzați din Cehoslovacia reapărută pe harta Europei cu concursul decisiv al Aliaților.
[15] Jan Palach (1948–1969) – student ceh care și-a dat foc în semn de protest față de invadarea Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varșovia în 1968.
[16] Un alt loc comun de mare succes în folclorul pseudoștiințific cehesc, mai ales în anii ’90 ai secolului trecut: „keltomania”, obsesia originii celte, teorie convenabilă pentru amorul propriu al cehilor care se rușinau de originea lor slavă.
[17] Aluzie la denumirea sub care este cunoscută îndeobște celebra revoltă anticomunistă din noiembrie 1989, care s-a desfășurat, în ansamblu, în mod pașnic și a avut un număr redus de victime.
[18] Prima defenestrare de la Praga a dus la uciderea a șapte membri ai consiliului orășenesc de către o mulțime de husiți radicali cehi. Incidentul a avut loc pe 30 iulie 1419. Jan Želivský, preot husit de la Biserica Fecioarei Maria a Zăpezilor, și-a condus congregația într-o procesiune pe străzile Pragăi spre Primăria orașului. Consilierii orășenești au refuzat să-i elibereze pe prizonierii husiți, iar un consilier antihusit a aruncat cu o piatră spre protestatari. Mulțimea înfuriată a luat cu asalt primăria și i-a aruncat pe membrii consiliului orășenesc pe ferestre, aceștia prăbușind-se pe sulițele mulțimii înarmate aflate în stradă. A doua defenestrare de la Praga a fost un eveniment care a avut loc în 1618, la începutul Războiului de Treizeci de Ani.
[19] Aluzie la faptul că, dintre țările Europei Centrale și de Est ocupate de armata sovietică, Cehoslovacia a fost singura în care, după cel de-al Doilea Război Mondial, Partidul Comunist a câștigat în mod real alegeri cu adevărat democratice, fiind votat de peste 40 la sută din populație.
[20] Hocheiul are aproape statut de sport național în Cehia.
[21] Aluzie la bombardarea Iugoslaviei de către trupele NATO în anul 1999 și la atitudinea rebelă și lipsită de compromis a Serbiei în cauza Kosovo.
[22] Unul dintre reproșurile cehilor la adresa propriei lor istorii, mai ales în timpul comunismului, și totodată unul dintre complexele lor constă în obiceiul de a adopta în permanență linia minimei rezistențe, de a prefera umilința, dar și confortul „zonei gri”.
[23] Una dintre cele mai importante linii de producție ale „berii naționale”, Pilsner Urquell, un alt „brand de țară” și pretext de „mândrie patriotică” cehească, se află în Polonia.
[24] Celebră replică din filmul Trenuri strict supravegheate, realizat în anul 1968 de Jiří Menzel și recompensat, în același an, cu Oscarul pentru cel mai bun film străin: „Știți ce sunt cehii? Bestii hlizite.”
[25] Aluzie la Charta 77, energic protest antidictatorial semnat de numeroși intelectuali cehi ostili regimului comunist (printre ei, și Václav Havel) și la Antichartă, document artificial, prin care puterea politică a momentului a încercat să îl contracareze și să îl combată pe primul.
[26] Prin tradiție, în cinematografele și la televiziunile cehești, toate filmele, indiferent de limba în care sunt vorbite în original, se transmmit dublate în cehă.
[27] Joc de cuvinte: Bunica, celebru roman al scriitoarei cehe Božena Němcová din anul 1855, una dintre operele de bază ale literaturii cehe moderne. Se studiază în detaliu încă din primii ani de școală și reprezintă, în aceeași măsură ca și numeroase alte elemente supuse tirului ironiei auctoriale în acest poem, un motiv de „mândrie patriotică” și un „brand național”.
[28] Denumire sub care mai este cunoscut Teatrul Național din Praga, construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea prin subscripție publică.
[29] Așa era poreclit Franz Joseph I de către cehi (în cehă, Starej Procházka).
[30] În original: jako jeden muž („ca un singur bărbat”), de unde jocul de cuvinte bărbat/femeie.
[31] Aluzie la inundarea a numeroase pășuni și terenuri arabile și la transformarea lor în întinse iazuri de pește după înfrângerea cehilor în Războaiele Husite, întrucât scăderea accentuată a populației în urma dramaticelor evenimente istorice menționate a făcut ca agricultura să devină nerentabilă pentru latifundiarii germani din cauza lipsei mâinii de lucru, în timp ce creșterea puietului de pește în iazuri necesita un efort mult mai redus.
[32] În tradiția cehă, nu există Moș Crăciun, iar cadourile le oferă Copilul Isus.
[33] Friptura de crap la cuptor este una dintre specialitățile tradiționale de Crăciun în Cehia.
[34] Parafrază a unei celebre replici atribuite (eronat, se pare) soldatului Švejk: Pentru asta, e nevoie de calm și s-o pornim spre Belgrad. Prin tradiție, în timp ce rostea această replică, eroul stătea așezat în scaunul cu rotile și își agita cârja prin aer în semn de salut.
[35] Criptă de mari dimensiuni în cadrul cimitirului praghez Vyšehrad, veritabil pantheon al marilor personalități din toate domeniile pe care le-a dat lumii Cehia.
[36] Rege al Boemiei și împărat al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană sub domnia căruia Boemia și-a atins apogeul puterii politice, militare, economice și culturale în cadrul Imperiului.
[37] Karel Havlíček Borovský (1821–1856), poet, jurnalist și politician ceh, întemeietorul jurnalisticii cehe.
[38] Karel Kryl (1944–1994), cântăreț folk și poet ceh, reprezentant de seamă al protestsong-ului cehoslovac din anii 60 ai secolului trecut.
[39] Luptător neobosit pentru drepturile cehilor în Monarhia Habsburgică și critic acerb al guvernului absolutist al lui Franz Joseph I, mai sus menționatul Karel Havlíček Borovský a fost deportat în anul 1851 în localitatea Brixen din Tirolul de Sud (astăzi, în Italia), unde a scris, printre altele, Elegiile tiroleze, una dintre cele mai apreciate opere satirice ale vremii.
[40] Aluzie la disidenții curajoși care au avut de suferit după invazia rusească din 1968, în timpul așa-zisei „normalizări”, și la numeroșii concetățeni care au acceptat fără prea mari probleme starea de fapt, lăsându-se „cumpărați”.
[41] Aluzie la „adoptarea” de către cehi a unor personalități ale culturii universale și definirea lor drept ”cehi de-ai noștri” fără nici un fel de argumente științifice sau doar pe baza unor simple legende.
[42] Aluzie la celebritatea simpaticului personaj din serialele cehești de animație.
[43] În cehă, ahoj, respectiv čau. Din nou aluzie la preluarea automată, lipsită de creativitate a unor teme, motive, cuvinte și obiceiuri internaționale, „străine” de către cehi.
[44] Aluzie la faptul că singurul dans tradițional atestat ca fiind de origine cehă („dans popular ceh”) este polka (ceea ce în cehă înseamnă „femeie poloneză”) și la faptul că bărbaților cehi le plac mai mult femeile de alt neam decât cehoaicele, în special slovacele și polonezele.
[45] Una dintre capodoperele celebrului compozitor ceh Bedřich Smetana, pusă în antiteză ironică cu primul vers al imnului național ceh, Unde mi-e căminul / patria?
[46] Joc de cuvinte utilizând numele celor mai cunoscuți compozitori cehi, înțelesul numelor lui Smetana („smântână”) și Dvořák („curtean”) și expresia cehă a linge smântâna de pe cineva = a linguși pe cineva.

Lasă un răspuns