Victor Ivanovici, Despre feluritele moduri de a citi traductologia lui Schleiermacher – fragment

0
128

Vă oferim o parte din studiul introductiv al lui Victor Ivanovici la volumul apărut în ediție bilingvă: Friedrich Daniel Ernst Schleiermacher Über die verschiedenen Methoden des Übersetzens / Despre feluritele metode de traducere, traducere de Viorica Nișcov, Editura Brumar, Timișoara, 2019, Colecția – Scrieri despre Teoria Traducerii, Coordonatori – Prof.Dr.Emerit Radu Toma, Prof.Dr.Emerit Victor Ivanovici. Cartea a apărut sub egida Filialei București – Traduceri Literare a Uniunii Scriitorilor din România (Fitralit). În articolul anterior, un scurt fragment din lucrarea lui Schleiermacher (vezi: https://www.fitralit.ro/29-02-2020-friedrich-daniel-ernst-schleiermacher-despre-feluritele-metode-de-traducere-fragment/) (Fitralit)

Undeva, către sfârșitul Sentimentului tragic al vieții al lui Unamuno, citim următoarea alegație, pe un ton asertiv: „O limbă este de fapt o filosofie potențială”. În continuare, autorul o specifică și plusează: „Platonismul e limba greacă ce îl străbate pe Platon, desfășurându-și metaforele seculare”; pentru a conchide provocator, la capătul aceluiași paragraf: „Orice filosofie e deci filologie” (Unamuno 1965: 471–472). Tipică mostră de arguție unamuniană, sentința cu pricina (pe care don Miguel, mare maestru al paradoxelor, o face să-și muște propria-i coadă) ai zice că a fost formulată cu adresă precisă la Friedrich Daniel Ernst Schleiermacher (1768–1834).

Victor Ivanovici
Victor Ivanovici

Figură de vază a Romantismului german, cel în cauză a întârziat totuși să-și ocupe locul cuvenit în galeria marilor gânditori romantici, numele fiindu-i oarecum umbrit de ale altora, care treceau, în epocă, drept filosofi cu „patentă”.[1] Cel puțin, așa ne apare la prima vedere. La a doua, astăzi, suntem în măsură să ne dăm seama că profilul silezianului (se născuse la Breslau) e mai complet și mai complex decât al acelora, el abordând cu egală competență teologia și metafizica, etica și teoria cunoașterii, estetica și studiile clasice etc. etc. Pe de altă parte însă, pe cât de diverse îi sunt preocupările, pe atât de vizibil e și efortul lui de a le așeza într-o perspectivă unitară (deși nu dogmatic unică).

Există, într-adevăr, un fir roșu care parcurge întreaga gândire a lui Schleiermacher. Justificând trimiterea la Unamuno, acest fir nu e altul decât limbajul, văzut fie ca Limbă (Sprache), fie ca discurs (Rede). În teologie, de exemplu, el s-a aplecat îndelung asupra raportului dintre Evanghelia după Ioan și evangheliile sinoptice (Marcu, Matei și Luca), stabilind prioritatea celei dintâi față de celelalte pe baza criticii textuale și a surselor: o problemă, așadar, istorico-filologică, soluționată prin metode par excellence filologice. În filosofie, iarăși, este reputat drept părinte al hermeneuticii moderne, pe care o concepea, în primul rând, drept arta interpretării textelor și a înțelegerii lor „întru limba și persoana vorbitoare”. Inutil să multiplicăm exemplele, căci ele ne conduc spre aceeași concluzie: în toate și înainte de toate, Schleiermacher a fost filolog – în chiar sensul „tehnic” alcuvântului –, iar filologii l-au recunoscut de la bun început drept unul dintre ai lor.[2]

Între sarcinile și prerogativele „breslei”, un loc de frunteîl ocupă traducerea, iar pentru Schleiermacher ea constituie chiar corolarul filologiei. Dovadă faptul că, la numai 21 de ani (1789), el și-a început cariera transpunând în germană două capitole din Etica Nicomachică a lui Aristotel și și-a încununat-o cu monumentala versiune din Platon, căreia îi dedicase un sfert de veac (1804–1828) și pe care, la un secol distanță, Ortega y Gasset o considera unică și exemplară pentru modul în care modernii trebuie să abordeze scrierile Antichității clasice (cf. Ortega y Gasset 2000: 62).

Mai mult, nelimitându-se „doar” la condiția de practician – fie și eminent –, Schleiermacher a ținut să-și „traducă” și teoretic îndeletnicirea – și vocația – de traducător. Eseul său Über die verschiedenen Methoden des Übersetzens / Despre feluritele metode de traducere[3] – prezentat sub formă de prelegere la Academia Regală de Științe din Berlin – a devenit actul de naștere al traductologiei moderne.

O naștere, trebuie spus, defel spectaculoasă, pe potriva „modestului miracol” care e traducerea însăși (de la Borges citire). Textul numără circa cincizeci de pagini și a fost așternut pe hârtie în numai trei zile. Autorul n-a mai revenit vreodată asupra subiectului, cel puțin nu într-o lucrare independentă, și nici atunci, pare-se, nu-i acorda o importanță deosebită.

Și totuși…

În ciuda celor de mai sus, avem de a face cu o tipică operă de mezzo del camin. În anul evenimentului (1813), Schleiermacher împlinea 45 de ani și avea să mai trăiască încă 21 (deși cu o expectativă considerabil mai lungă, căci sfârșitul prematur l-a surpins în deplinătatea puterilor sale intelectuale). Avea la activ o sumă de contribuții în diverse domenii filosofice și teologice, toate abordate – să ne amintim – din perspectiva filologiei. Încât se poate spune că eseul despre traducere conține idei îndelung meditate și asimilate temeinic, până la a-i părea lui însuși banale.[4] Ceea ce explică redactarea textului au vol de la plume, dar într-o formulare, ai zice, definitivă în laconismul ei, făcând deci inutile remanieri ori adaosuri ulterioare. Pe de altă parte, precum știm, în aceeași perioadă el se afla în plin efort creator, angajat în a duce la bun sfârșit versiunea integrală a Operei platonice.

Cu toate acestea, Über die verschiedenen Methoden… nu este un pro domo sua, o justificare a titanicei sarcini asumate, nici doar codificarea empeiriei respective – fie ea una de excepție –, ci o traductologie în toată puterea cuvântului: o (să-i zicem tot pe nemțește) allgemeine Übersetzung Wissenschaft.

De aceea, discursul lui Schleiermacher despre „feluritele metode de a traduce” poate fi citit în felurite moduri, din el extrăgându-se felurite învățăminte.

1. Pentru început, îl putem privi ca pe un demers descriptiv, ce răspunde la întrebarea: Ce este traducerea?

Teolog de formație, Schleiermacher era desigur familiarizat cu așa-numita metodă „apofatică”, sau via negationis, singura cale pe care mintea omenească se apropie cât de cât de esența dumnezeirii. Poate de aceea, prin analogie – dar păstrând proporțiile –, tot negativ va defini el și traducerea. Singurul lucru, ne sugerează Schleiermacher, pe care îl putem afirma cu oarecare certitudine despre Übersetzung (< vb. übersetzen) e că, în tot cazul, ea nu este Dolmetschung (< vb. dolmetschen).[5] Nu, așadar, o „translație” utilitară, de regulă orală, ce își are locul „în domeniul afacerilor” [in dem Gebiete des Geschäftslebens]; „adevărata” traducere [orig. eigentliche = ‘propriu-zisă’] operează în scris, pe terenul „științei și artei” [in dem Gebiete der Wissenschaft und Kunst].


[1] Este, bunăoară, cazul prietenilor săi, frații Schlegel.
[2] Nu întâmplător, o somitate a studiilor filologice din secolul al XX-lea, precum Leo Spitzer (1887–1960), și-a construit propria-i metodă de interpretare lingvistică a textului literar plecând de la ideea „cercului înțelegerii” (Zirkel im Verstehen) din hermeneutica lui Schleiermacher (cf. Spitzer 1982: 33–34).
[3] Citez și comentez după ediția de față (Schleiermacher 2019). Am consultat-o însă și pe cea franceză (Schleiermacher 1999), beneficiind de luminoasa versiune a lui Antoine Berman și de posibilitatea accesului la originalul german (ediția fiind bilingvă). De mare ajutor mi-au fost, de asemenea, aparatul critic și paratextele auxiliare ale volumului, datorate lui Christian Berner.
[4] Relatându-i soției sale succesul repurtat cu lectura publică a conferinței, Schleiermacher adăuga: „La drept vorbind, sunt chestiuni destul de triviale [ziemlich triviales Zeug], dar poate tocmai de aceea lumea a găsit-o frumoasă și plină de spirit” (apud Berner 1999: 13).
[5] Cuvânt de proveniență turcă (intrat în germană prin maghiară), care a dat și în româna mai veche familia lexicală (a) tălmăci, -re / tălmaci / tălmăcitor etc., dar pe care autoarea versiunii de față preferă s-o redea prin (a) transla / translație / translator (cf. și opțiunile lui Berman în fr.: interpréter / interprétation / interprète, plus, pe alocuri, arabismul truchement).

Lasă un răspuns