Liu Zhenyun, Un scriitor nu trebuie să negocieze simţul dreptăţii

0
76

Liu Zhenyun, născut în anul 1958, în judeţul Yanjin, Provincia Henan, este unul dintre cei mai apreciaţi romancieri şi scenarişti contemporani din China. În prezent, este profesor la Facultatea de Studii Literare, din cadrul Universităţii Renmin din China.

Luminița Bălan
interviu de Luminița Bălan

La vârsta de 14 ani a părăsit meleagurile natale şi s-a înrolat în armată, unde a rămas vreme de câţiva ani, asemenea multor tineri care socoteau că numai astfel puteau să se rupă de lumea rurală și să se emancipeze. După încheierea Revoluţiei Culturale, pe când avea 20 de ani, a fost admis la prestigioasa Universitate Pekin în urma unui examen riguros, ceea ce i-a schimbat cursul vieţii. Odată cu absolvirea facultăţii, a început să lucreze ca reporter, dar pentru puţin timp, întrucât la mijlocul anilor ’80 s-a lansat în sfera creaţiei literare. A debutat cu proză scurtă în revista „Literatura Poporului”, în anul 1989 publicând primul volum de nuvele, intitulat „Tapu” (Oraşul Tapu), care s-a bucurat de mult succes.  Au urmat 13 romane, printre care se numără „Satul natal şi lumea largă” (Guxiang tianxi huanghua, 1991), „Pene de găină peste tot, pe pământ” (Yi di jimao, 1992), „Telefonul mobil” (Shouji, 2003), „Înapoi în anul 1942” (Wengu yi jiu si er), „O vorbă cât o mie de vorbe” (Yi ju ding yi wan ju, 2009), „Nu mi-am omorât bărbatul” (Wo bu shi Pan Jinlian, 2013), precum şi  6 volume de nuvele. Cel mai recent roman – „Epoca copiilor mâncători de pepeni” (Chi gua shidai de er nü men) – a fost publicat în anul 2017. Numeroase opere ale sale au fost transpuse în filme pentru televiziune sau au fost adaptate pentru cinematograf, în regia celebrului regizor Feng Xiaogan, o serie dintre aceste filme fiind câștigătoare ale unor importante premii la festivaluri internaționale de film. Romanele lui Liu Zhenyun, publicate în tiraje care însumează peste 15 milioane de exemplare, au fost traduse în 29 de limbi străine în întreaga lume. Scriitorul a fost răsplătit în anul 2011 cu Premiul Mao Dun, cel mai prestigios premiu literar din China, pentru romanul „O vorbă cât zece mii de vorbe” , iar în anul 2018 a primit distincţia Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres.

Romanul „Nu mi-am omorât bărbatul” (Wo bu shi Pan Jinlian), publicat în anul 2013, este o satiră la adresa societăţii chineze contemporane, în care omul de rând se vede adeseori prins în hăţişul unui sistem corupt şi absurd, nevoit fiind să-şi demonstreze nevinovăţia şi să îşi caute dreptatea până la sfârşitul vieţii, uneori fără sorți de izbândă. Protagonista romanului este Li Xuelian, o femeie simplă, dar extrem de inteligentă şi tenace, care se străduieşte din răsputeri să dovedească tuturor cum a fost înşelată de soţul ei, de care divorţase în mod fictiv, pentru a putea avea cel de-al doilea copil. Întreg demersul său de răzbunare declanşează o serie de întâmplări neaşteptate, uluitoare, tratate de către autor cu mult umor. Ironia şi accentele critice la adresa sistemului judiciar, a politicienilor corupţi, devin cu atât mai puternice cu cât Li Xuelian se încăpăţânează să îndrepte lucrurile într-o lume ce pare ieşită din matcă. (un scurt fragment al romanului sus-amintit, publicat în traducerea Luminiței Bălan la Editura Humanitas Fiction, Raftul Denisei, 2019 vezi la: https://www.fitralit.ro/29-02-2020-liu-zhenyun-nu-mi-am-omorat-barbatul/).

Interviu realizat de Luminița Bălan în exclusivitate pentru Fitralit.

*

Luminița Bălan: Sunteţi pentru prima dată în România. Deşi în China şi, de altfel, în numeroase ţări ale lumii, sunteţi extrem de cunoscut, cititorii români au abia acum ocazia de a vă cunoaşte. V-aş ruga să faceţi o scurtă prezentare a traseului devenirii dumneavoastră ca scriitor.

Liu Zhenyun: Mai întâi aş spune că m-am născut în Provincia Henan, într-un sat obişnuit, foarte mic, de circa o sută de locuitori. Am crescut în preajma bunicii şi  mamei, care erau analfabete, dar acest lucru m-a motivat să învăț carte foarte bine. La paisprezece ani, am intrat în armată, ca să scap din acea lume măruntă, iar în 1978, după încheierea Revoluţiei Culturale, când s-au reluat examenele de bacalaureat, am participat şi eu şi am fost admis la Facultatea de Limba Chineză a Universităţii Pekin, cea mai prestigioasă universitate din China.

Când v-aţi descoperit vocaţia scrisului?

După absolvirea facultăţii, am lucrat o vreme ca reporter, până când am început să scriu literatură. Mai întâi am scris nuvele, fiindcă în  cazul acestui gen literar cerinţele nu sunt atât de mari, există mai multă libertate atât în ceea ce priveşte construcţia poveştii, dar şi a personajelor. Practic, cam toţi scriitorii contemporani chinezi pe care îi cunosc au început explorând posibilităţile de exprimare oferite de proza scurtă, pentru ca mai apoi să abordeze romanul. Au urmat apoi, de-a lungul anilor, 13 romane, 6 volume de nuvele, precum şi nenumărate scenarii de film, realizate pe baza romanelor mele.

Pentru mine fundamentală este filosofia dindărătul poveștii

Ce teme abordaţi în opera dumneavoastră, care se bucură de un succes uriaș în China, dar şi în străinătate? Ce vă deosebeşte de alţi scriitori chinezi contemporani?

Fiecare roman al meu are o poveste, căreia îi acord o mare importanţă, dar pentru mine fundamentală este filosofia dindărătul poveştii, firul ideatic, evoluţia neaşteptată, surprinzătoare, a evenimentelor pe care le urmăresc. Sunt şi romane în care mă interesează să evoc o anumită perioadă din istoria Chinei şi să explorez factorii care au contribuit la modelarea ei. Aşa s-a întâmplat cu romanul „Înapoi în anul 1942”, care vorbeşte despre una dintre cele mai tragice perioade ale secolului XX, respectiv marea foamete care a lovit Provincia Henan și care a făcut peste trei milioane de victime la vremea respectivă. Urmăresc în romanele mele absurdul lumii, comedia vieţii şi, mai ales, împletirea dintre tragic şi comic. Asistăm adeseori la transformarea unui lucru care la prima vedere pare amuzant într-o adevărată tragedie şi invers. De aceea, mă interesează să văd cum lucrurile se schimbă, evoluează, de cele mai multe ori într-o manieră pe care oamenii nu o pot anticipa. Aşa cum spuneam în romanul „Nu mi-am omorât soţul”, „Sămânţa de susan încolţeşte şi se transformă în pepene, iar furnica creşte mare şi devine elefant.” De multe ori asistăm la transformarea surprizătoare a lucrurilor, iar eu încerc să surprind aceste momente şi să le redau adeseori cu tuşe de umor negru pronunţat.

Aşadar, ce este absolut obligatoriu pentru un scriitor să includă în opera sa? Ce nu poate el să negocieze? La ce nu poate renunţa?

Un scriitor ar trebui să pună în opera sa tot ceea ce consideră el că este important, dar să nu renunţe la principiile sale. Un scriitor nu trebuie să negocieze simţul dreptăţii, ideile sale, principiile. Spuneaţi mai devreme că opera mea se bucură de un imens succes, lucru dovedit, de altfel, de tirajul foarte mare în care au apărut cărţile mele. Romanele au fost traduse în 29 de limbi străine, iar în ceea ce privește tirajul, vă pot da un singur exemplu, cred eu destul de relevant: romanul “Nu mi-am omorât bărbatul” a apărut în China în peste două milioane de exemplare. Poate că acest succes se datorează faptului că dincolo de poveştile care au un specific local pronunţat, există un etern uman, pe care eu încerc să îl redau cu fidelitate. Oamenii sunt la fel oriunde ar trăi pe globul pământesc – se nasc, se hrănesc cu trei mese pe zi, iubesc, mor… În pofida diferenţelor culturale, cititorii rezonează la aceste lucruri şi se regăsesc în gândurile, trăirile, frământările interioare ale personajelor mele, în încercările prin care ele trec. Umorul este pentru mine o componentă importantă a literaturii pe care o scriu, iar acest umor îşi are rădăcinile adânc împlântate în tradiţia literară chineză care dezvăluie felul de a fi al chinezilor. Mi s-a întâmplat odată, la Amsterdam, la lansarea unui roman care îmi fusese tradus în olandeză, ca o cititoare aflată în public să îmi mărturisească faptul că nu îşi imaginase niciodată, până să citească romanul meu, că chinezii au atâta umor. Imaginea pe care o avea ea era aceea în care chinezii au nişte chipuri imobile, impenetrabile, la fel de încremenite precum chipurile soldaţilor din Armata de teracotă. Citindu-mi cartea, a realizat pentru prima dată că oamenii din China de fapt preţuiesc foarte mult umorul.  

Care este, după părerea dumneavoastră, misiunea unui scriitor?

Misiunea scriitorului este să dea glas problemelor şi trăirilor semenilor săi prin intermediul personajelor, să facă aceste personaje să se audă, să-și rostească destul de limpede şi răspicat problemele și frământările. Li Xuelian, personajul feminin din „Nu mi-am omorât bărbatul”, trăieşte o adevărată dramă, încercând să scape de stigmatul pe care i-l pusese fostul soţ în mod nemeritat, spunându-i că este „o Pan Jinlian”, adică

Singura ființă care părea că o ascultă pe femeie era vaca

asemănând-o cu o femeie uşoară, cunoscută tuturor din literatura chineză clasică. Ea recurge la tot felul de proteste şi în final trebuie să admită că singura fiinţă care părea s-o asculte şi să rezoneze la necazul ei este vaca pe care o crescuse în bătătura casei. Şi mai este încă o fiinţă care ascultă acest personaj, şi anume eu, scriitorul. Acest personaj este o femeie obișnuită, care are curajul de a se lupta cu autoritățile, cu toți cei din jur, în încercarea de a dovedi faptul că a fost înșelată de soțul ei, dar mai ales de a-și recâștiga demnitatea pierdută. Lupta aceasta are prețul ei, căci Li Xuelian își irosește viața fără a reuși să-și ducă la bun sfârșit planul. Titlul acestui roman în limba chineză este „Eu nu sunt Pan Jinlian”, dar întrucât cititorii din străinătate nu sunt familiarizați cu personajul Pan Jinlian, din literatura chineză clasică, traducătorii străini au optat pentru alte echivalări. De pildă, traducerea titlului în suedeză a fost „Procesul”, în engleză – „I did not kill my husband”. Și traducerea în română, apărută la Editura Humanitas Fiction, a recurs la o echivalare care să îi atragă pe cititori, și anume „Nu mi-am omorât bărbatul”.

Vă aflaţi la Bucureşti pentru prima dată pentru a participa la o lansare de carte, la Târgul de Carte Gaudeamus. Ce ne puteţi spune despre evenimentele la care veți fi prezent?

Mă aflu în România la invitaţia Institutelor Confucius din cadrul Universităţii din Bucureşti şi Universităţii Transilvania din Braşov, unde voi ţine prelegeri şi voi participa la întâlniri cu studenţii secţiei de limba chineză. Totodată, voi participa la Târgul de Carte Gaudeamus la lansarea traducerii pe care tocmai am amintit-o, realizată de prof. dr. Luminiţa Bălan, reputat sinolog şi excelent traducător din literatura chineză. Nădăjduiesc că această apariției editorială se va bucura de succes și va fi urmată de alte traduceri din opera mea.

Lasă un răspuns