- Cum ați ajuns să traduceți? Traduceți dintr-o singură limbă sau mai multe?
Am formație de profesor de limbi străine și un doctorat în literatură comparată. Am început să traduc din… frustrare. Când m-am stabilit în Franța (în urmă cu câteva decenii), pe rafturile bibliotecilor se găseau prea puțini autori români (iar în librării și mai puțini, și doar la sectiunea „limbi slave”!) Mi s-a părut normal să încerc (la nivelul meu) să introduc în circuitul culturii europene – prin intermediul traducerilor în franceză – valorile culturii românești. Traduc din limba română în limba franceză, dar traduc și invers, din franceză în română.
- Pentru dumneavoastră traducerea este un hobby sau o profesie? Se poate trăi numai din traduceri?
Nu mi-aș permite să folosesc cuvântul „hobby”. Pentru că traduc… profesional (dar nesilită de nimeni!) Traduc din pasiune și încerc s-o fac cât mai bine cu putință. Dar nu o fac ca pe o profesie, în sensul în care nu trăiesc din traduceri; ar fi destul de greu în cazul despre care discutăm, al traducerii din literatura română (scrisă într-o limbă rară și… rar publicată în spațiul francofon). Singură traducerea din engleză poate reprezenta siguranța și confortul unei adevărate meserii. Mai ales dacă traducătorul are și o anume celebritate și este căutat de editori. Ideal este să ai o altă sursă de existență alături !
- Cîte cărți/ pagini traduceți pe an?
Ah ! Câte reușesc să plasez la editorii interesați de texte românești ! Mai serios: răspunsul este modulabil, timpul în care realizezi o traducere depinde de dificultatea textului de tradus: cu cât este mai complex, cu atât cere mai multă atenție și mai mult timp, este o observație aproape banală. Dacă textul este deosebit de poetic, dacă mustește de subînțelesuri, dacă prezintă multe jocuri de cuvinte, aluzii, ori nivele de limbă speciale etc. va pune mai multe probleme și va cere poate mai multă reflecție. O simplă expresie surprinzătoare dintr-un text clasic precum „regla din os de balenă” din celebrul roman Madame Bovary al lui Gustave Flaubert te trimite la ceva căutare prin dicționarele istorice ale limbii franceze, la glosare sau cărți de specialitate. La acest roman am lucrat doi ani! Pe când traducerea Mierii semnate de Slobodan Despot (Editura Tracus Arte) mi-a luat numai câteva luni. În medie, traduc șapte-opt pagini pe zi (dacă stau numai de tradus), poate și zece.
- Puteți să ne spuneți, în cîteva cuvinte, care este statutul traducătorului în țara dumneavoastră?
În ultimii ani s-au creat mastere de traducere, există institute (puține, dar suficiente) specializate în formarea traducătorilor (în sens larg, nu doar a traducătorilor literari), așadar traducătorul începe să aibă un statut bine consolidat. În Franța există și o asociație care apără drepturile traducătorilor și îi susține juridic dacă au probleme cu editorii sau cu alte instanțe. Iar lucrul cel mai frumos pe care l-a obținut această asociație, după ani de zile, este obligația editorilor de a publica numele traducătorului unei cărti fie pe prima copertă. fie pe spatele cărtii, ceea ce nu se întâmplă în România și nici prin Italia, de exemplu. Îmi amintesc că voiam să știu cine a tradus Madame Bovary în italiană – limbă în care există vreo optsprezece versiuni ! – și mi-a fost imposibil să aflu în vreo librărie din Roma, pentru că respectivele cărti erau sub celofan… și ar fi trebuit rupt!
- Ce probleme pune, pentru traducător, limba-sursă? Intră în contradicție cu limba maternă?
Problemele transpunerii din limba-sursă în limba-țintă sunt reale și ele sunt specifice fiecărei perechi de limbi. Nu aceleași dificultăți le întâlnește un român când traduce în rusă, franceză ori engleză. Sa ne gândim doar la aspectul pronumelui la persoana a 2-a: tu, dumneata, dumneavoastră! În franceză vom avea doar echivalentul lui „tu” și al lui „Dv. ”, dar nu și intermediarul „d-ta”, iar în engleză, după cum se știe, doar o singură formă pentru toate situațiile. Dar nu știu dacă putem vorbi de o contradicție. Există o dificultate și, odată rezolvată, la prima ei ocurență, ea intră în grila de rezolvare pe care o avem fiecare în cap.
- Puteți să ne dați o traducere care v-a marcat în mod deosebit?
În afară de Madame Bovary, care era traducerea normală (din limba franceză în românà, la Editura Art, deci, din limba mea de adoptie în cea maternă), traducerile cele mai „provocatoare”, cum se spune în românește, au fost Notre maison, dans la plaine de l’Armageddon, adică romanul plin de poezie și regionalisme al Martei Petreu, Acasă, pe câmpia Amaghedonului, apărut în franceză în 2014, și Le siège de Vienne, text deosebit de bine scris, cu un stil aluziv și uneori apodictic al lui Horia Ursu, dar și traducerea pe care tocmai am terminat-o, Aproape a șaptea parte din lume, de Cătălin Pavel, o narațiune ce este plasată în lumea deșerturilor africane și a trenurilor europene, cu termeni specifici arheologiei și medicinei deopotrivă.
- Există traduceri pe care nu le-ați iubit, pe care nu ați dorit să le faceți? Sînt traduceri pe care le-ați refuzat?
Mi-a plăcut tot ce am tradus, pentru că, în general (cu o singură excepție), toate traducerile sunt propuneri ce pornesc de la mine către editori. Dacă am refuzat ceva până acum a fost pentru că nu aveam timpul necesar s-o fac. Căci, pe lângă plăcuta „misiune” de traducere, am mai și predat la Universitate și la Ecole Normale Supérieure de Lyon.
- La ce lucrați acum?
În acest moment lucrez la romanul FEM al Magdei Cârneci și încerc să traduc și o antologie de poezie și una de nuvele. Și mai fac „dosare” de prezentări către editori, care îmi iau timp și energie, dar nu trebuie să mă plâng, pentru că nu mă obligă nimeni, decât entuziasmul meu fără margini și dorința de a face cunoscuți autori români de calitate!
- Ce a însemnat pentru dumneavoastră vizita la Iași, la Filit?
O confirmare a faptului că Iașul este un oraș al culturii, așa cum mi l-am imaginat încă din anii mei de liceu (craiovean) și ai Facultății de Litere (bucureștene); și că Festivalul permite întâlnirea cu oameni și texte spre care poate nu m-aș fi îndreptat a priori, în condiții de reală și aleasă comuniune spirituală.
