Casa Traducătorilor de la Balatonfüred – spațiu de inspirație personală și profesională

0
265

Am avut norocul repetat de a lucra în Casa Traducătorilor de la Balatonfüred, o instituție pe care o consider necesară și benefică în munca unui traducător din mai multe motive. Este un loc care degajă liniște și pace, care inspiră și stabilește legături trainice.

Ingrid Tomonicska
Ingrid Tomonicska

În anul 2014, am aflat că Institutul Balassi din București, în colaborare cu ICR și Casa Traducătorilor, a lansat un concurs pentru traducători din maghiară în română. Elementul surpriză: te puteai înscrie la concurs fără să fi publicat anterior. Enunțul câștigător suna astfel: „Nu este necesară o listă de scrieri publicate sau dovada absolvirii unor specializări în domeniu”. Lucru rar azi, referințele primând cam în orice domeniu. Exaltată de posibilitate, am stat o noapte întreagă să traduc textul „obligatoriu” (un fragment din Karinthy Frigyes) și – surpriză! – am uitat să îl salvez. M-au ajuns din urmă terorile universului tehnologizat. Ruptă de oboseală, furioasă pe mine însemi, am luat-o de la capăt. Bineînțeles, nu am fost la fel de mulțumită de noua traducere. Mă consola gândul că textul liber ales  îl consideram a fi „bine tradus” (alesesem câteva poeme în proză ale unui poet ciucan, Borsodi L. László). Am trimis, deci, textele pe adresa domnului George Volceanov, de la care am aflat încă de timpuriu că nu crede în teorii ale traducerii, traducătorul are sau nu are har. Astfel, am așteptat oarecum neliniștită rezultatul concursului. Prin august am aflat că am fost acceptată la seminar, alături de Bara Hajnal, Maria Gabriela Constantin, Andrei Dósa, Iulia Grigore și Nagy Eszter. Seminarul a însemnat enorm pentru mine, casa fiind un spațiu inspirațional în care cuvintele curg parcă de la sine. Am învățat enorm în ale traducerii de la profesorul George Volceanov, care ne asculta zilnic și care ne-a  îndreptat spre rezultatul final: volumul de teatru Soldații al lui Zalán Tibor, apărut la Tracus Arte în 2016. Totuși, cred că rodul acestui seminar a fost mult mai complex, căci, alături de partea practică a seminarului, s-au legat prietenii care se mențin și în ziua de azi.

Am revenit în același an, în luna noiembrie, cu o bursă individuală, fericită, dar cu o anume presiune, de data aceasta neavând parte de un second opinion. Apăsarea resimițită de situația în care trebuia să decid singură s-a dizolvat rapid datorită caldei primiri a celor trei traducători prezenți în casă: Adriana Petkova Papadopulosz (care traduce din bulgară), Zemin Yu (chineză) și Jože Hradil (slovenă). Aceștia m-au făcut să mă simt acasă, timpul liber petrecându-ni-l împreună în bucătărie sau pe străduțele cochete ale orășelului, la manifestările literare organizate în localitate.

Echipa de la Balatonfüred pe picior de plecare © foto Peter Sragher
Echipa de la Balatonfüred pe picior de plecare © foto Peter Sragher

Chiar dacă unul dintre ei nu mai este printre noi (scriitorul și traducătorul Jože Hradil), casa îi păstrează amintirea, nu numai prin operele traduse aflate la biblioteca din mansardă, ci și prin (re)memorarea prezenței și activității lui. Mă gândesc cu drag la cântecele rusești pe care le învățase în anii de școală – un alt punct comun cu traducătoarea de limbă bulgară – și pe care, împreună cu Adriana, ni le cântau seara la un pahar de vin, rememorându-și anii tinereții, petrecuți în sistemul totalitarist, la discuțiile aprinse despre preferințele literare sau despre problemele legate de publicarea traducerilor, dar și la vizita lui Jože din 2015 în România, care a acceptat să ne onoreze cu prezența lui la Miercurea-Ciuc și la Sfântu Gheorghe, unde i s-a organizat câte o prezentare de carte, romanul lui fiind tradus din slovenă în limba maghiară.

Cea de-a treia ocazie de a lucra în atmosfera propice a casei traducătorilor s-a ivit în acest an, în luna iunie, când, alături de Maria Gabriela Constantin, Alexandru Călin și Fülöp Zsigmond, sub coordonarea lui George Volceanov, am participat la un alt seminar, în cadrul căruia s-au revizuit și tradus textele unei antologii, Cealaltă revoluție – cincizeci și șase alternativ, respectiv teatru de Kiss Csaba. Variație pe aceeași temă, acest seminar, la fel ca primul, a avut multe de oferit, deoarece, chiar dacă nu mai sunt considerată „novice”, am avut și voi avea multe de învățat, nu numai de la coordonatorul nostru – care ne-a împărtășit galanton secretele meseriei – sau de la invitații speciali, ci și de la colegii pe care am avut onoarea să-i (re)întâlnesc și care mi-au arătat frumusețea lucrului în echipă.

Traducătorii, oamenii, fac parte organică din această casă. Aceștia, chiar de diferite nații fiind, își găsesc, în afara limbii maghiare, și alte puncte comune – elemente de istorie, universală sau personală, culturală, lingvistică etc. În fine, ce înseamnă pentru mine Casa Traducătorilor? Este locul ideal pentru ceea ce a fost menită să fie: un spațiu de inspirație personală și profesională.

Lasă un răspuns