Așa cum am promis în numărul aniversar, 24, al Revistei de traduceri literare, continuăm publicarea unor fragmente din piesa renascentistă engleză Sir Thomas More, care ni s-a transmis în manuscris, cu scrisul de mână al unui grup de cinci dramaturgi (Munday, Chettle, Dekker, Heywood și Shakespeare), al unui copist anonim și al cenzorului oficial al teatrelor, maestrul de ceremonii al Curții, Sir Edmund Tilney, care, în cele din urmă, a și interzis jucarea și publicarea acestui text ce putea fi lesne considerat subversiv, cu scenele ei vădit xenofobe și cu elogiul adus celui dintâi martir englez care a refuzat îmbrățișarea cultului protestant. Între timp, piesa a văzut lumina tiparului în luna noiembrie 2017 la editura Tracus Arte: Shakespeare, tomul X|I. După scenele a căror traducere a fost semnată de Lucia Verona și George Volceanov, vă prezentăm alte două scene, tălmăcite de Alexandru M. Călin (Scena 3), respectiv Anca Tomuș (Scena 4). (George Volceanov)
SCENA 3
Intră conții de Shrewsbury[1] și Surrey[2], Sir Thomas Palmer[3] și Sir Roger Cholmley[4].
SHREWSBURY: My lord de Surrey și Sir Thomas Palmer,
Se poate, oare, să vă cer un sfat?
Cinstit vă spun că-n vremuri așa tulburi
Nu-mi place cum se-ncruntă chipul gloatei.
Nicicând n-am mai văzut cu ochii mei
Un val de furie mai spumegător
Cum am văzut acum
În Londra, printre oamenii de rând.[5]
SURREY: Ciudat că mila Maiestății Sale,[6]
Atât de-ndurătoare și de bună
Cu cei străini pe-acest pământ bogat,
Îi face să se umfle-n pene, țanțoși,
Pe cei care trăiesc prin mila sa,
Se-ngrașă din avutul țării noastre,
Dar se zborșesc la cetățenii ei.
PALMER: Ambasadorul s-a cerut la Rege
Cu scopul de-a-l împiedica pe Sherwin
Să-l cheme-n judecată pe de Barde;
De Barde, întâi și-ntâi, i-a luat nevasta,
Și lire de argint, vreo patru sute,
Și-acum le râde-n nas atâtor oameni
Care-au mai înghițit jigniri din astea,
Căci l-a pârât pe Sherwin, iar acesta
A fost și arestat, că-i datorează
Banii cu care i-a ținut soția!
SURREY: Nemernicul! A profitat de ea
Dar tot el vrea profit – fiindcă-a distrat-o!
Nu-mi place asta, dragă Shrewsbury.
E rău când împrumuți un cal de soi
Cuiva care nu-i poate da ovăz.
CHOLMLEY: My lord de Surrey are chef de glumă.
PALMER: Atunci când m-ați trimis domniile voastre
Să sting revolta-aprinsă de-acest caz,
I-am spus cu vorba bună câte-abuzuri
Și rele-ndură Londra mâniată.
El s-a jurat că însăși pe soția
Primarului ar ține-o, de-ar avea-o,
Ca să le facă-n ciudă la englezi.
SURREY: Ce bine e, Sir Thomas, de noi doi:
Nevastă-ta s-a dus, iar io-s burlac.
De nu putem fi singuri la neveste,
Mai bună e soția când nu este.
CHOLMLEY: Eu, dacă-mi iau nevastă, ’i dau și-ovăz!
SURREY: Și bine-ai face, zău, Sir Roger Cholmley:
Franțujii pofticioși vor să se-nfrupte?
Să facă bine-atunci să și plătească!
Vor să le dăm să guste nevestică
Și s-achităm și nota? Cum adică?
SHREWSBURY: Nici ofițerii cu-aprovizionarea
Nu se mai duc la piață, fiindcă vine
Lombardul și le ia ce-au târguit.
Deunăzi am aflat că un tâmplar
Își cumpărase-n Cheap[7] niște mănuși –
Dar un lombard i le-a umflat pe loc!
Ba l-a mai și bătut când s-a opus.
Iar când s-a dus să facă plângere,
Încă-a mai fost și aspru pedepsit.
SURREY: Mă tem că inima engleză fierbe,
Iar dacă sângele va da în clocot,
Până-și va răcori englezul splina,
Mulți venetici își vor plăti mândria
Și încă scump, oriunde s-ar aprinde.
Când valul furiei va culca pereți
Mă tem că o să-nece multe vieți.[8]
CHOLMLEY: Milorzi, iertați-mă, dar dumneavoastră
Sunteți de vină – având și rang, și funcții –
Că Maiestatea Sa nu-i înștiințată
De-abuzurile josnice pe care
Supușii săi le rabdă zi de zi.
De-ar ști, cu marea sa înțelepciune
Le-ar pune capăt.
(Intră un mesager.)
SHREWSBURY: Ce vești ai, domnule?
CHOLMLEY: Nu cred că-s bune.
MESAGERUL: Rele, my lord; și-am să aduc mai rele
De nu se iau măsuri ne-ntârziat.
Orașul se răscoală, iar Primarul
Ar fi-n pericol de-ar ieși din casă.
Sunt mulți meșteșugari săraci, împinși
De ură să-i omoare pe străini.[9]
CHOLMLEY: La ce să te aștepți, când domnul Beal
A trâmbițat pomelnicul de-abuzuri
În predica din Săptămâna Mare.
SHREWSBURY: Poa’ să-și blesteme gura domnul Beal,
Căci zău că nu a fost deloc abil.
PALMER: Să mergem la Primar, să strângem forțe
Și să înăbușim urgent revolta.
SURREY: Eu m-aș gândi la Master More; e unul
Dintre șerifi, om înțelept și cult,
Și are mare trecere la gloată.
Dă-i câțiva oameni, buni și serioși,
Și poate va răzbi prin vorbă bună,
Mai clar decât am face-o noi prin forță.
SHREWSBURY: Că bine zici domnia ta. Așa e!
Să ne grăbim; de nu, mă sperie gândul
Că pe-unii îi așteaptă de-azi mormântul.
(Ies.)
[1] George Talbot, al patrulea conte de Shrewsbury (1468–1538), a fost un susținător loial al lui Henric VIII.
[2] Pe parcursul piesei, se fac numeroase referiri la Henry Howard, conte de Surrey (1516–1547), unul dintre întemeietorii sonetului englez, ale cărui poezii au apărut în unsprezece ediții în epoca elisabetană. Cum la data evenimentelor din piesă poetul ar fi avut vârsta de cel mult unsprezece ani, este clar că la acestea a participat, în realitate, tatăl lui Henry, Thomas Howard (1473–1554), cel avansat ulterior la rangul de duce de Norfolk.
[3] Militar de carieră și prieten al regelui Henric VIII, Sir Thomas Palmer (1496–1553) a sfârșit decapitat în Turnul Londrei din ordinul reginei Maria Tudor, fiica mai mare a lui Henric VIII.
[4] În cronica lui Raphael Holinshed, Roger Cholmley (1485–1565) este identificat drept locotenentul Turnului, dar în piesă el apare ca membru al Consiliului Regal, ceea ce este o invenție.
[5] Cenzorul Edmund Tilney a cerut suprimarea acestei replici, considerată subversivă.
[6] Atât Munday, cât și colaboratorii care au revizuit textul și au contribuit cu adăugiri evită în mod consecvent, pe tot parcursul piesei, folosirea numelui suveranului, al lui Henric VIII, referindu-se la el în mod oblic, indirect.
[7] Talcioc.
[8] Această replică și replica imediat următoare, a lui Cholmley, au fost suprimate de cenzor.
[9] Și replica mesagerului a fost suprimată de cenzorul Tilney.
SCENA 4[10]
Intră Lincoln, frații Betts (George și Țărănoiul),Williamson, Sherwin și alții, înarmați;
Doll poartă cămașă de zale, coif, sabie și scut; sunt urmați de gloată.
ȚĂRĂNOIUL BETTS: Haideți, să mergem, să le scărmănăm spinările, să le burdușim burdihanele! La noi în țară să aibă străinii pâinea și cuțitul? Da, dar s-o tăiem noi! Haideți, haideți, să-i luăm cu-asalt!
GEORGE BETTS: Frate, lasă-l pe John Lincoln să vorbească și-ascultă!
ȚĂRĂNOIUL BETTS: Cu Lincoln la cârmă,
Cu Doll pe-a lui urmă,
Și restul din turmă,
Venim ram-ta-ta-tam.
Ei n-or să poată neam
Să ne învingă? – Nu!
Să ne supună? – Nu!
Noi liberi trăim
Și disprețuim
Ce fac ei acu’.
DOLL: Să-l ascultăm pe Lincoln! Liniște!
Tăceți, să auzim ce vrea să spună!
ȚĂRĂNOIUL BETTS (către Lincoln): Atunci, spune-ne tot! Zi-i, frate, iar ăl de-o îndrăzni să te-ntrerupă când vorbești, să ia de-aci.[11]
LINCOLN: Atunci, viteji flăcăi, ce-n cuget liberi
Nu mai răbdați străina asuprire,
Mânia vrerii voastre scut să-i fie!
Dați foc la case ăstor venetici!
Aicea-i Sfântul Martin și colea
Stă unul Meautis[12], picardin bogat,
La Green Gate[13];
De Barde, Pieter van Hollak, Adrian Martin,
Și-alți venetici fugari de teapa lor.
Să aibă ei aici, la noi în țară,
Mai multe privilegii decât noi?
Atunci, de ce să nu fim sclavii lor?
Iar cum justiția lor le ține parte,
Ne-om face noi singuri dreptate.
ȚĂRĂNOIUL BETTS: Aruncă arma
Și lasă larma,
Dați foc la case,
Brav Căpitan Curaj,[14]
Dă-le foc la case.
DOLL: Bine zici, că focuri se fac și de Armindeni și de Sânziene. Vom schimba ziua din calendar și-o vom însemna cu litere roșii ca focul.
SHERWIN: Nu, stați! Am pune-așa-n pericol tot orașul!
Și nu i-aș face rău cu niciun chip.
DOLL: Nu, nici eu: astfel, și casa mea ar putea arde odată cu celelalte. Vă spun eu cum să facem: îi târâm pe venetici în Moorfields,[15] iar acolo îi bumbăcim până fac pe ei.
ȚĂRĂNOIUL BETTS: Asta nu-i greu deloc, că deja s-au scăpat pe ei de frică, nu simțiți cum pute?
GEORGE BETTS: Câțiva din noi să le intrăm în case
Și-apoi, de i-om găsi, aici i-aducem.
DOLL: Păi, nici să nu vă prind că-i aduceți înainte să-i găsiți.
ȚĂRĂNOIUL BETTS: Zeu Marte, -n cinstea ta,
Olandeză sau franțușcă,
De-i femeiușcă
Mă sui pe ea.
(Ies Sherwin, Țărănoiul Betts și alții.)
LINCOLN: Cum facem, deci, flăcăi, să ne păzim?
Am vești cum că Primaru-adună oaste
Și-acum un ceas șeriful More primit-a
Câțiva sfetnici regali sosiți la Ludgate[16].
Prin forță-nvingem, altfel vom fi rași.
Curând vor ști că noi am fost făptași.
DOLL: Și ce-i cu asta? Dacă ți-e frică, du-te-acas’, bărbate, și te-ascunde, că eu, pe toți sfinții, vreau să mă distrez un pic, dacă tot am venit.
GEORGE BETTS: S-avem în mână sabia și, de vin,
Ca pe dușmani îi vom întâmpina.
(Reintră Sherwin, Țărănoiul Betts și ceilalți.)
ȚĂRĂNOIUL BETTS: Captură, captură! Am găsit, am găsit –
DOLL: Ce?
ȚĂRĂNOIUL BETTS: O laie! Nici picior de flamand francez, nici de francez flamand[17] nu-i de găsit; au șters-o cu toții, englezește!
LINCOLN (către Sherwin): Cum vine asta? N-ai găsit niciunul?
SHERWIN: Nici țipenie, au fugit cu toții.
LINCOLN: Atunci, dați foc la case, și-om scăpa
Dacă Primarul merge să le stingă.
Să le-ardem cuștile și să fugim,
Ca nu cumva apoi să ne căim.
(Ies. Rămâne Țărănoiul.)
ȚĂRĂNOIUL BETTS: Să le dăm foc! Iar primul eu voi fi.
Mai rău de-un ștreang, zău, n-avem ce păți.
(Iese.)
