Am tradus plângând

0
303
Irina Horea
Irina Horea

La ce te poți aștepta când începi să traduci un roman care poartă titlul Copilăria lui Isus?

Un copil de cinci ani, însoțit de un adult, sosește într-un oraș cu nume spaniol, Novilla, după ce a străbătut oceanul. Numele copilului este David, al adultului, Simón. Nu sunt rude. Simón și-a asumat sarcina să-l ocrotească pe David după ce l-a găsit rătăcind de unul singur pe puntea vaporului, aparent pierdut de mama lui. Cel puțin așa ar indica o scrisoare pusă într-un săculeț pe care David îl purta la gât. Scrisoarea însă s-a pierdut și ea, astfel că identitatea mamei este greu, dacă nu imposibil de stabilit. Cu toate acestea, Simón e hotărât s-o găsească și să-l reunească pe băiat cu ea.

O țară nenumită, fără altă identitate decât aceea că toată lumea vorbește spaniola. În Novilla, oamenii muncesc pentru a-și câștiga un trai minimal, există o brumă de profesori care predau în școli sau în case de cultură. Gospodăriile asigură strictul necesar. Există un sistem de ajutor social pentru cei care sosesc de pe mare, centre de înregistrare și de învățare a limbii spaniole. Nu există memorie colectivă, nici memorie personală. Nimeni nu știe de unde a venit și ce a fost înainte de a ajunge pe acest țărm. Sau ce limbă a vorbit înainte. Acesta e universul nou, în care Simón și David încearcă să-și rostuiască viața și, la un moment dat, să pornească în căutarea mamei lui David.

Într-una din zile, apropiindu-se de o zonă aparent privilegiată, descoperă pe terenul de tenis o femeie tânără. Simón și David par amândoi să recunoască în ea posibila mamă pierdută. Nu e ușor s-o convingă pe Inés, așa o cheamă, să accepte rolul acesta, așa, din senin, și totuși ea acceptă, se lasă adoptată ca mamă și va intra în rol cu o forță și cu o convingere extraordinare.

Viața lui David se umple de evenimente, de personaje noi – pe lângă mamă, are acum și unchi, frații lui Inés, și un câine, un alsacian pe nume Bolívar. Devine băiatul mamei. Deși Simón cel prevăzător și grijuliu nu-l mai urmărește în fiecare ceas al zilei, continuă să iasă cu el la plimbări și să poarte discuții despre numere, despre crăpături în asfalt, de care se teme pentru că ar putea cădea în ele, despre Don Quichote, cartea pe care Simón a împrumutat-o de la bibliotecă și din care el învață să citească în spaniolă. La un moment dat, îi cântă lui Simón un cântec într-o limbă care nu e spaniola și despre care Simón spune că ar fi engleza. Nu e câtuși de puțin engleza, dar nici unul dintre ei n-are habar de unde i-au venit lui David așa, dintr-odată, aceste versuri în această limbă ciudată, necunoscută lor.

J.M.Coetzee – sursa: wikipedia.org

În noua lor existență complexă, reapare un personaj odios, Daga, pe care Simón și David l-au cunoscut pe vremea când Simón a muncit la docuri. Daga este o tentație aproape nestăvilită pentru copil – și nu numai pentru el –, care îi creează lui Simón îngrijorări noi și care pune la încercare capacitatea lui Inés de a-și ocroti odorul.

O altă încercare la care David e supus, și care îl scoate din cuibul cald al ocrotirii materne și grijii paterne, al jocului nesfârșit, este mersul la școală și descoperirea tainelor aritmeticii, scrierii și cititului. Se dovedește cea mai grea încercare pentru întreaga „familie“. Vor alege să fugă din Novilla, pentru ca fiul lor să nu fie trimis la o școală de corecție din pricina împotrivirii lui față de orice înregimentare în sistemul școlar.

Simón, Inés și David pleacă în mașina lui Inés spre o destinație necunoscută. Acum sunt ca țiganii nomazi, spune David încântat.

„Copilăria lui Isus“ – este David o posibilă întruchipare literară a copilului Isus despre care se știu prea puține lucruri? Simón îl evocă oare pe cel care l-a recunoscut pe copilul Isus, iar Inés o întruchipează pe mama „fecioară“ din povestea biblică? Daga, ispita, pe cine reprezintă? Autorul ne lasă să ghicim, să bâjbâim după înțelesuri multiple și mesaje ascunse. Dar acestea, ca și alte teme de reflexie (banalitatea socială, violența, lipsa istoriei, relațiile dintre generații, problema „recunoașterii“) sunt ale gândului, nu au reprezentat probleme de traducere. Aici, doar stilul sec, auster, chiar minimalist al lui Coetzee m-a pus, din nou, la încercare. N-a fost prima oară că m-am luptat cu el. În romanele lui, frazele, imaginile, comentariile au finețea tăieturii de bisturiu, nimic nu le diluează. Nu poți „dansa“ pe măsurile pe care ți le strecoară în gând. Nu poți agăța clapa alăturată, sperând că numai urechea ta a prins greșeala. Poate unica gură de oxigen a fost prezentul poveștii. Fără complicațiile timpului verbal trecut, care, trebuie să recunoaștem, îl pune uneori în dificultate pe traducător (perfectul compus? Ori perfectul simplu? Desigur, întotdeauna se va găsi câte cineva care te va întreba de ce nu l-ai ales pe unul, și nu pe celălalt).

Titlul și finalul deschis promit o continuare, mi-am spus când am încheiat traducerea. O poveste tulburătoare, despre o copilărie fragedă, descoperirea lumii și responsabilitatea – uriașa responsabilitate – părintească.

Tensiunea incipientă în primul volum a plutit pe un val de acalmie în prima jumătate a celui de-al doilea – Zilele de școală ale lui Isus. Ajunși în orașul Estrella, cei trei vor urma sfatul unui autostopist – Juan – pe care l-au luat la bordul mașinii în fuga lor. Se adăpostesc la o fermă deținută de trei surori – să fie cei trei magi? – care-l iau pe David sub aripa lor ocrotitoare, finanțându-i, la un moment dat, cursurile la o academie de dans și muzică, unde el alege să se ducă. Exclusă este orice instituționalizare educațională, de teamă ca David să nu aibă iar de-a face cu profesori și sisteme care presupun înregimentarea ori chiar internarea. David o întâlnește pe Ana Magdalena Arroyo, cea care va deveni multadorata lui profesoară de dans. Familia se așază în oraș, Inés găsește de lucru, la fel și Simón, viața pare să intre pe un făgaș de creștere, maturizare, împlinire…

Problemele de învățare nu încetează. David fie nu vrea, fie nu poate să înțeleagă numerele abstracte. Ba, mai mult, filozofia Academiei este că numerele sunt asemenea stelelor din înalt, iar dacă vrei să le înțelegi, trebuie să le invoci prin dans, prin urmare se dansează numărul Doi, numărul Trei și așa mai departe. Nici cu cititul nu merge mai departe. Don Quichote e biblia lui, cartea de căpătâi, ghidul suprem în ceea ce e adevărat!

De-ar fi doar aceste probleme copilărești!

Dar ispita se ivește din nou – David dorește să se mute la internatul Academiei, să-și părăsească părinții… care nu sunt părinții lui, cum spune el răzvrătit, îndârjit, nu, ei nu pot să decidă asupra vieții lui, nu-l pot înțelege, nu-l pot recunoaște! Ispita apare și sub forma lui Dmitri,  om de serviciu la Academie, curator la muzeul local. Un individ dubios din prima clipă, alunecos, parșiv.  Îi atrage pe copii cu bomboane, îl atrage pe David cu o putere de seducție inexplicabilă. Până când o ucide pe Ana Magdalena, amanta lui, de altfel, soția directorului Academiei, Juan Arroyo. Monstruoasa crimă a lui Dmitri dă peste cap viețile tuturor celor implicați în activitatea Academiei. David este nevoit să se întoarcă acasă.

Nici acesta nu putea să fie finalul. Stilul, același, nu pune probleme mai multe decât la precedentul roman din serie. Dar iată că apar niște personaje care-mi pun probleme. Dmitri și Alyosha (tânărul pedagog de la Academie). Pe Ana Magdalena am plasat-o în același dicționar al posibilelor întruchipări biblice – [nu] este Maria Magdalena. Dar pe Juan, Dmitri, Alyosha, unde să-i așez? Sunt – sau nu – întruchipări ale fraților Karamazov (Ivan, Dimitri, Aleksei, [Alioșa])? Temperamental, da. Însă cum ar suna să „traduc“ Juan cu Ivan, și Dmitri cu Dimitri, iar Alyosha cu Alioșa? Dacă n-am tradus versurile liedului din primul roman (Copilăria lui Isus) și nu am spus de unde și de cine sunt, dacă accept numele Simón și Inés cu accent, aproape întreaga onomastică în spaniolă, cu două excepții englezești [ca grafie] – Dmitri și Alyosha –, de ce să accept că sunt chiar numele fraților Karamazov și să le românizez? La urma urmei, Rocinante este Rocinante, și nu Rosinanta… Dar ce mă fac cu Isus, care nu e Jesus, ca în engleză, și ce mă fac cu Quichote, care nu e Quixote, ca în engleză?

Iată decizii pe care trebuie să le iau. Și accept onomastica autorului, cu două excepții – Isus și Quichote.

Mergem mai departe. Peste câțiva ani, apare un nou roman, al treilea din seria Isus – o trilogie, prin urmare.

Hiatusul temporar este de patru ani. David are zece ani acum, continuă cursurile de dans la Academia care și-a reluat, întrucâtva, activitatea, încă are probleme cu cititul, scrisul și aritmetica. Refuză, pur și simplu, să meargă mai departe de filozofia numerică de la Academie, de Don Quichote și de poveștile pe care el le țese pe marginea aventurilor personajului lui Cervantes. În schimb, îi place să dea spectacole în fața lui Simón și a lui Inés, în care cântă în aceeași limbă ciudată, necunoscută lor, despre care nu știe dacă și-o amintește din trecutul lui sau prevestește viața viitoare pe care o va avea atunci când va trece din nou marea. Joacă și fotbal cu copiii din cartier. La unul din „meciuri“, este băgat în seamă de un individ în costum negru, care se prezintă drept dr. Fabricante, directorul unui orfelinat din oraș, care are propria echipă de fotbal și ar dori să „recruteze“ echipa lui David pentru un meci pe terenul orfelinatului.

Din acest moment începe să se prăvălească bulgărele de zăpadă. David acceptă să joace la orfelinat, unde se și refugiază plecând de acasă, pentru că este un orfan adevărat, iar locul lui nu este alături de părinții-surogat Simón și Inés, ci acolo, la orfelinatul lui Fabricante.

Când ai un roman – al treilea dintr-o trilogie – care se intitulează Moartea lui Isus, la ce să te aștepți, ca traducător?

Nu vreau să dezvălui cum, nici când, nici de ce. Poate se va deduce din fragment. Poate sunt deja unii care vor fi citit al treilea volum.

Dar cum să traduci despre ceea ce e inevitabil, când e vorba de un copil?

Dacă mi-a fost greu să traduc Moartea lui Isus?

Da.

Am tradus plângând.

Cele trei romane au apărut la Editura Humanitas Fiction, Colecția „Raftul Denisei“, în 2014, 2016 și 2021.

Lasă un răspuns