Retraducere vs. plagiat – Reacția Humanitas / Răspunsul Fitralit

0
1210

Colegii noștri de filială au publicat, la sfârșitul lunii aprilie 2021 în numărul 66 al Revistei de traduceri literare mai multe articole, unul dintre ele fiind rezultatul discuțiilor din cadrul filialei noastre (https://www.fitralit.ro/30-04-2021-editura-humanitas-si-avatarurile-retraducerii-literare/ – editorial Fitralit), altul fiind o republicare din Observator cultural (https://www.fitralit.ro/30-04-2021-retraducere-vs-plagiat/ – autor Coman Lupu), iar al treilea fiind analiza comparativă a unor texte traduse, respectiv retraduse din Mario Vargas Llosa (https://www.fitralit.ro/30-04-2021-ratacirile-fetei-nesabuite-care-a-luat-parte-la-joc-din-crestet-pana-n-talpi-si-a-cam-ramas-de-caruta/ – autoare Liliana Pleșa-Iacob) despre un fenomen neplăcut, și anume suspiciunea de plagiat privitoare la retraducerea unui roman – apărut în mai multe ediții la Editura Humanitas –, fiind vorba de un autor extrem de important, Mario Vargas Llosa, căruia i-au fost decernate multe premii importante, printre care și Premiul Nobel pentru literatură, în anul 2010.

Fiecare dintre cele trei articole a fost bine cântărit – având în vedere gravitatea situației în care a fost pus nu numai cititorul român, ci și prozatorul sud-american, care n-a știut nimic despre această situație jenantă în care a fost pusă opera sa, cum n-a știut nici agentul său. Căci nu se poate ieși în public cu o aserțiune gravă, care nu se fundamentează pe argumente, dovezi, comparații ale textelor. Dl. prof. univ. emerit Coman Lupu – el însuși cu traduceri excelente a trei opere semnate de Mario Vargas Llosa, fost șef al Catedrei de hispanistică de la Universitatea din București – a organizat un seminar întreg cu studenții de la limba spaniolă și le-a supus atenției traducerea originală a romanului Rătăcirile fetei nesăbuite – realizată de Luminița Voina Răuț, hispanistă reputată, apreciată de breasla traducătorilor literari, premiată pentru calitatea traducerile ei de Uniunea Scriitorilor din România – și așa-zisa retraducere a necunoscutei Gabriela Ionescu, care ar fi transpus manu propria cartea lui Mario Vargas Llosa în limba română. Liliana Pleșa-Iacob (vedeți articolul de mai sus), o hispanistă valoroasă a filialei noastre, a comparat cu pixul în mână paginile de la începutul romanului sus-amintit în traducerea Luminiței Voina-Răuț și pe cele ale traducerii Gabrielei Ionescu și a rămas consternată, la rândul ei, de calitatea foarte slabă a retraducerii realizate de G. I.

Față de toate aceste argumente imbatabile a specialiștilor în domeniu – ce răspuns primim de la editura Humanitas prin doamna director general Lidia Bodea, la sfârșitul lunii mai? (Răspunsul a fost trimis – în semn de lipsă de respect? – printr-o persoană terță, o altă angajată a Editurii Humanitas.) După o serie de considerații asupra a ceea ce este traducătorul de literatură și observații de natură contractuală, a căror pertinență și relevanță ne scapă în contextul preocupărilor noastre, existente între editură și una dintre traducătoarele literare, în scrisoare doamna director general Lidia Bodea – reprezentanta uneia dintre cele mai importante edituri care se ocupă de traduceri literare de la noi din țară – spune, în mod șocant: „În chestiunea traducere veche și bună vs traducere nouă și slabă nu țin să mă pronunț.“ (subl. Fitralit) Editura nu dă, așadar, niciun fel de răspuns și nu își asumă în nicio măsură responsabilitatea în chestiunea de importanță crucială scoasă în evidență de cele trei articole.

Publicăm aici textul reacției Editurii Humanitas la articolele noastre; în fapt, reacția privește numai primul articol, editorialul, așa cum înțelegem din misiva trimisă nouă, neluând, pare-se, în seamă celelalte două articole care discută în profunzime chestiunea menționată în titlul nostru:

Stimată redacție Fitralit,

În pofida sintagmei arhicunoscute, traduttore, traditore, o calitate de căpătâi a traducătorului trebuie să fie, sper că sunteți de acord, tocmai atașamentul onest față de tot ceea ce presupun traducerea și publicarea unei cărți. Nu vorbesc, așadar, numai despre nevoia de onestitate absolută în relația cu textul de tradus, ci și despre aceea care privește relația cu autorul tradus și cu editura care a decis să-l publice. Această din urmă legătură e întărită, consfințită juridic, la noi și peste tot în lume, prin contractele egal agreate de ambele părți. Veți fi, nu mă-ndoiesc, de acord că încălcarea contractului e deja motiv temeinic pentru ca editura să închidă relația cu un traducător. Dar dacă, mai mult decât trădarea termenilor contractuali, încrederea și buna-credință a editurii sunt călcate în picioare? Ce-ar trebui să se-ntâmple?

Ei bine, în urmă cu șapte-opt ani – în marginea unor contracte încheiate cu Luminița Voina Răuț, traduceri din Mario Vargas Llosa –, m-am aflat în situația defel agreabilă de a trebui să-mi răspund acestor întrebări și de a hotărî ce-i de făcut. Din păcate, trebuie să recunosc că am hotărât prost, cu inima, iar nu cu mintea. Pur și simplu, mi-a fost atât de rușine de rușinea celuilalt, încât am ales să închid sub tăcere un episod care putea – și trebuia, de fapt – să fie penalizat, pe loc. Mai mult, în loc să alertez serviciul juridic și să-i cer să rezolve rece, tehnic, în termeni legali, modificarea tacită de către traducătoare a formei electronice a contractului prin schimbarea câtorva dintre clauzele cele mai importante din contract,am preferat un dialog direct-lămuritor – mi-am făcut eu iluzia.

Abia acum, când asist la micul scandal pe care vă tot străduiți să-l țineți viu, îmi dau seama cât de mult am exagerat mizând pe bunul-simț și cât de iremediabil întemeiată e vorba care spune că nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită.

În chestiunea traducere veche și bună vs traducere nouă și slabă, nu țin să mă pronunț, într-atât de limpede trebuie că este oricărui om cu discernământ că nu aceasta e problema de care vă pasă, toată campania având miza unei vendete (mențiunea sponzorizat, pe facebook, spune destule), iar nu a unei dezbateri. Extrem de trist e că această vendetă a ținut morțiș să bată și la poarta autorului tradus și a agenției care îl reprezintă. Din păcate, chiar dacă rușinea de rușinea celuilalt e chiar mai mare la gândul de-a înfățișa unei agenții literare internaționale o istorie atât de mizerabilă, suntem nevoiți s-o facem, lăsând agenția să se teamă pe viitor că, dinspre România, s-ar putea pomeni cu contracte semnate după ce au fost modificate, așa, ca la noi, la porțile Orientului, pe șest.

Cu gust amar,

Lidia Bodea,

director general, Editura Humanitas

Publicăm mai jos și răspunsul Fitralit la aserțiunile Editurii Humanitas:

Cum l-a deposedat Editura Humanitas pe Mario Vargas Llosa de Premiul Nobel

Ne surprinde faptul că o editură de prestigiul Humanitas, prin dna Lidia Bodea, directorul său general, se pretează la atacarea luărilor de poziție ale specialiștilor în analize traductologice.

Cercetărilor noastre profesioniste pe text, atât privitoare la (re)traducerea Sărbătoarii țapului, cât și la Rătăcirile fetei nesăbuite de Mario Vargas Llosa, cu argumente din domeniu, nu înțelegem de ce li se răspunde printr-un josnic atac la persoană. Căci noi am abordat problema (re)traducerii, iar nu pe cea a dnei Luminița Voina Răuț.

Materialele despre retraducerile din Mario Vargas Llosa nu au fost publicate pentru a scrie sau a schița ”o istorie mizerabilă”, ci pentru a lansa o dezbatere despre retraducere și despre statutul traducătorului literar. Nu cumva, stimată doamnă, următoarele fapte sunt o ”istorie mizerabilă”? Sau acestea fac parte din politica editorială?

  1. Scăpările / ”neputințele” redactorului de carte, care nu verifică traducătorul, nici statutul textului în portofoliul autohton.
  2. Apărarea imposturii demascată (în termenii analizei de text) prin argumente extraestetice, de bârfă – fără justificare – și de păruială caragialescă.

Nimeni din comunitatea hispaniștilor de la noi nu o cunoaște pe Gabriela Ionescu și nimeni nu are nimic împotrivă că a debutat cu o retraducere, unică activitate în care este promovată. Ne scapă însă motivele pentru care o susțineți și, implicit, o ridicați – poate fără să vreți – la rangul de ”recidivist”, prin încălcarea normelor primordiale de etică profesională.

Departe de ”porțile Orientului” și de acțiunile ”pe șest” de aici – foarte bine cunoscute, se pare, unor editori –, breasla traducătorilor de literatură Fitralit, în numele principiilor occidentale de etică profesională și ale normelor teoriei traducerii, își exprimă speranța că editurile, în frunte cu Humanitas, vor face măcar în viitor efortul de a le respecta, respectându-și propria reputație.

Și semnăm,

fără amărăciune,

FITRALIT

Lasă un răspuns